ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor de la dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 7/R din 12 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a decis astfel:

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de constatare a nelegalei constituiri a instanței de judecată.

S-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (2) și art. 52 alin. (1) Legea nr. 304/2004.

S-a respins, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat recurentul la 300 de RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 20/C din data de 08.01.2019, Tribunalul București, secția I penală, a dispus, printre altele, următoarele:

În baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426, lit. c), e), f), g), h) din C. proc. pen., formulată de contestatorul A.

În baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426, lit. d) din C. proc. pen. raportat la art. 1, alin. (4) și (4), art. 11, art. 15, alin. (2), art. 16, art. 20, art. 21, art. 53, art. 129 din Constituția României, formulată de contestatorul A. și a dispus sesizarea Curții Constituționale în acest sens.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-contestator A., solicitând admiterea recursului și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

Totodată, recurentul a mai depus o cerere, prin care a solicitat verificarea legalității constituirii completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei prin prisma prevederilor convenționale, constituționale și legale aplicabile inclusiv a jurisprudenței, purtând autoritate de lucru judecat.

De asemenea, a invocat excepția de neconstituționalitate a disp. art. 49 alin. (2) și art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, susținând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respectiv excepția vizează dispoziții ce nu au fost declarate anterior ca fiind neconstituționale, este ridicată în cursul unui proces de una din părțile procesului, în fața unei instanței judecătorești și este motivată.

Examinând actele dosarului și hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

În ceea ce privește cererea de constatare a nelegalei constituiri a instanței de judecată învestită cu soluționarea acestui recurs, s-a reținut că, potrivit art. 41 din Legea nr. 304/2004:

(1) Secțiile curților de apel și ale instanțelor din circumscripția acestora se înființează, la propunerea colegiului de conducere al fiecărei instanțe, prin hotărâre a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Completurile specializate ale secțiilor curților de apel și ale instanțelor din circumscripția acestora se înființează de președintele instanței, la propunerea colegiului de conducere al fiecărei instanțe.

(2) Componența secțiilor și completelor specializate se stabilește de colegiul de conducere al instanței, în raport cu volumul de activitate, ținându-se seama de specializarea judecătorului.

(3) În mod excepțional, în situația în care în cadrul unei secții nu se poate constitui un complet de judecată, colegiul de conducere al instanței poate dispune participarea unor judecători de la alte secții.

De asemenea, potrivit art. 19 din Hotărârea nr. 1375/2015 din 17 decembrie 2015, pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești:

(1) Colegiul de conducere îndeplinește următoarele atribuții referitoare la problemele generale de conducere a instanței:

a) propune secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în raport cu natura și numărul cauzelor, înființarea și desființarea secțiilor instanței;

b) stabilește componența secțiilor, în funcție de volumul de activitate și complexitatea cauzelor, ținând seama și de specializarea judecătorilor;

c) propune președintelui instanței, în raport cu natura și numărul cauzelor, înființarea și desființarea completelor specializate;

d) aprobă înființarea și desființarea completelor de judecată, altele decât cele prevăzute la lit. c);

e) dispune repartizarea judecătorilor de la o secție la alta a instanței, în cazurile în care schimbarea specializării este justificată de existența unui dezechilibru vădit și de durată între secții, sub aspectul volumului de activitate;

f) aduce la cunoștința Consiliului Superior al Magistraturii modificările referitoare la structura și componența nominală a secțiilor instanței;

g) la instanțele la care funcționează mai multe secții cu aceeași specializare, stabilește, pentru fiecare an, obiectele din sistemul ECRIS corespunzătoare fiecărei secții, ținând seama de circumstanțele concrete ale instanței, precum și de necesitatea de a se asigura repartizarea aleatorie și echilibrată a dosarelor între secții;

h) stabilește, la începutul anului, compunerea completelor de judecată și, acolo unde este cazul, asistenții judiciari ce fac parte din aceste complete, urmărind asigurarea continuității acestora;

i) aprobă parametrii de configurare a completelor de judecată în aplicația ECRIS, la propunerea președinților de secții sau, după caz, a președintelui instanței;

j) aprobă, în mod excepțional, schimbarea membrilor completelor de judecată și a asistenților judiciari, în cazurile în care, din motive obiective, se impune aceasta;

k) desemnează, ținând seama de specializarea judecătorului și de natura problemei de drept ce face obiectul recursului în interesul legii, judecătorul care va susține în fața completului Înaltei Curți de Casație și Justiție recursul în interesul legii promovat de colegiul de conducere al curții de apel;

l) convoacă adunarea generală a judecătorilor, potrivit legii;

m) avizează, la cererea președintelui, deciziile acestuia, în cazurile prevăzute de prezentul regulament;

n) stabilește modul de repartizare a cauzelor în situația desființării secțiilor sau a înființării de noi secții, precum și în cazul incidentelor prevăzute la art. 110 alin. (1) teza finală;

o) exercită orice alte atribuții prevăzute de lege sau regulamente.

(2) La solicitarea președintelui instanței, colegiul de conducere emite puncte de vedere cu privire la orice alte probleme generale de conducere a instanței.

(3) Extrase din hotărârile colegiului de conducere, adoptate în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) lit. b), d), e), h) și j), se publică pe pagina de internet a instanței.

(4) La cererea motivată a completului de judecată învestit cu soluționarea unui dosar care în mod constant necesită un timp de lucru ce acoperă durata normală a unei ședințe de judecată, colegiul de conducere al instanței poate să dispună, până la soluționarea cauzei respective, până la redactarea hotărârii pronunțate sau până la un alt moment al procesului, ca acelui complet să nu îi mai fie repartizate alte cauze sau să i se reducă încărcătura, iar potrivit art. 101 din același act normativ:

(1) Repartizarea cauzelor se va efectua în sistem informatic prin programul ECRIS.

(2) În cazul în care repartizarea în sistem informatic nu se poate aplica din motive obiective, repartizarea cauzelor se efectuează prin metoda sistemului ciclic.

(3) Repartizarea aleatorie în sistem informatic se realizează o singură dată, urmând ca în situațiile în care pe parcursul desfășurării procesului apar incidente procedurale să se recurgă la regulile stabilite în prezentul regulament.

(4) Cererile referitoare la un dosar repartizat aleatoriu se judecă de același complet dacă prin lege nu se prevede altfel.

(5) Pentru aplicarea criteriului aleatoriu, completele se vor constitui la începutul fiecărui an și se numerotează pe instanță sau, după caz, pe secții, ținându-se seama de materiile în care judecă, de specializarea completelor și de stadiul procesual în care se află cauzele. Modificarea numărului completelor de judecată sau schimbarea judecătorilor care le compun se va putea realiza doar pentru motive obiective, în condițiile legii.

(6) Toate modificările aduse compunerii completului de judecată ori repartizării dosarelor în condițiile prezentului regulament vor fi evidențiate în programele informatice de repartizare aleatorie.

(7) În situațiile de modificare a compunerii completului de judecată, copiile după încheierile, hotărârile colegiului de conducere și procesele-verbale se păstrează în mape separate.

(8) Un dosar se consideră repartizat aleatoriu chiar și în situația în care un singur complet poate soluționa o cauză, dacă această situație se datorează unor motive obiective.

(9) Ori de câte ori se impune excluderea unui complet de la repartizarea aleatorie, aceasta se dispune de președintele de secție sau de președintele de instanță, după caz.

Raportat la dispozițiile legale sus-menționate, Curtea a observat că susținerea recurentului-contestator A. privind nelegala constituire a completului învestit să soluționeze acest recurs nu are suport faptic și juridic, ce ar converge spre această ipoteză. Ceea ce pretinde recurentul-contestator sunt simple alegații, fără corespondent în realitatea obiectivă și fără fundament în vreo dispoziție legală aflată în vigoare.

În cauză, completul desemnat să soluționeze recursul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 20/C/08.01.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost înființat, conform art. 19 alin. (1) lit. d) din R.O.I., la propunerea președintelui secției a II-a penală, a Curții de Apel București și aprobat prin Hotărâre a Colegiului de Conducere din cadrul Curții de Apel București, iar repartizarea dosarului s-a realizat conform art. 101 alin. (1) din R.O.I., care prevede că "repartizarea cauzelor se va efectua în sistem informatic prin programul ECRIS", așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit de compartimentul de specialitate.

Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (2) și art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-a reținut că, excepția fost invocată în fața completului desemnat să soluționeze recursul formulat împotriva Deciziei penale nr. 20/C/08.01.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, de recurentul-contestator A., parte în cauză, fiind îndeplinite exigențele art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, modificată.

De asemenea, dispozițiile art. 41 alin. (2) și art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 sunt în vigoare și nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale sub aspectul criticat.

Sub aspectul legăturii dispozițiilor art. 41 alin. (2) și art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 cu soluționarea cauzei, s-a constatat că nu este îndeplinită această condiție.

În acest sens, pornind de la obiectul acestei cereri, s-a reținut că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile menționate, acestea putând fi valorificate exclusiv cu ocazia formulării unei acțiuni civile la instanța competentă de contencios administrativ împotriva Hotărârii Colegiului de Conducere al Curții de Apel București prin care a fost aprobată înființarea prezentului complet.

Prin urmare, examinarea constituționalității acestor dispoziții în actuala etapă procesuală este lipsită de eficiență juridică.

Mai mult decât atât, cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, raportat și la împrejurarea că în practica instanței de contencios constituțional s-a statuat inadmisibilitatea solicitării adresate Curții Constituționale de a interpreta sau adăuga la un text de lege, chiar dacă formal această solicitare a fost calificată de recurentul - contestator drept excepție de neconstituționalitate (în acest sens Decizia nr. 112/10.03.2015 pronunțată de Curtea Constituțională a României (M. Of. nr. 255/16.04.2015).

Analizând recursul formulat împotriva Deciziei penale nr. 20/C/08.01.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, de recurentul-contestator A., prin care s-a respins, ca inadmisibilă, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, cererea de sesizare a Curții Constituționalitate a României cu excepția de neconstituționalitate a disp. art. 426 lit. c), e), f), g) și h) din C. proc. pen., s-au reținut următoarele:

În considerentele Deciziei nr. 321/2017 pronunțată de Curtea Constituțională a României și publicată în M.Of. nr. 580/20.07.2017 s-au menționat următoarele:

"21. (...) Așadar, Curtea reține că este vorba de o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privința hotărârilor judecătorești prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală. De asemenea, Curtea constată că, dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât și penală, acesta își menține natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcție de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală și nici apel, contestație sau plângere în sensul C. proc. pen. Mai mult, Curtea reține că aceeași cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcție procedura civilă sau penală în care intervine.

În sensul celor de mai sus, Curtea a constatat că obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma acestor condiții."

În acest sens, s-a reținut că, prin considerentele Deciziei nr. 25/2014 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a reținut că "Analogia presupune extinderea aplicării unei norme penale cu privire la o situație nereglementată expres, dar care este asemănătoare cu cea descrisă de norma respectivă", fiind incidentă în ipoteza unei "lacune de reglementare neintenționate, ceea ce constituie principala condiție de admisibilitate a analogiei".

Prima instanță, a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile imperativ și cumulativ prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992, modificată, pentru a dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 C. proc. pen.

Mai exact, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 C. proc. pen. a fost ridicată într-un proces penal ce are ca obiect contestație în anulare împotriva unei decizii penale, ce nu se poate formula prin invocarea tuturor cazurilor. Acest demers judiciar, respectiv contestația în anulare, necesită a se sprijini în mod punctul pe unul din motivele prevăzute de art. 426 lit. a) - h), neputând fi invocate toate acestea, întrucât unele dintre ele se exclud în mod evident. Prima instanță, în mod corect, a observat că singurul temei ce are legătură cu soluționarea cauzei este cel prev. de art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru că recurentul a invocat incompatibilitatea, în principal, ca motiv de exercitare a căii extraordinare de atac a contestației în anulare.

Având în vedere că recurentul-contestator a invocat doar motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în dezvoltarea contestației în anulare, în mod corect instanța de fond a apreciat că celelalte cazuri pe care se poate fundamenta contestația în anulare nu au legătură cu soluționarea speței și, în consecință, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționalitate cu privire la celelalte dispoziții ale art. 426 C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 7/R din 12 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a penală a formulat apel apelantul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 8 iulie 2019.

Pentru termenul de judecată din data de 24 octombrie 2019, apelantul A. a transmis, la dosarul cauzei, un înscris prin care a învederat instanței că își retrage apelul declarat în cauză.

În consecință, având în vedere că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul disponibilității, Înalta Curte va lua act de manifestarea de voință a apelantului A., în sensul retragerii apelului declarat împotriva Deciziei penale nr. 7/R din 12 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea apelului declarat de apelantul A. împotriva Deciziei penale nr. 7/R din 12 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 octombrie 2019.

Procesat de GGC - NN