ÎCCJ, Decizia nr. 36/2016

Decizia

penală nr. 36/2016

I. Prin Decizia penală nr. 235/A

din 23 iunie 2015, definitivă, pronunțată în Dosarul nr.

x/2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, a admis apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București, inculpatul A. și partea

civilă B. împotriva Sentinței penale nr. 284/F din 9 octombrie 2014

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală.

A

desființat, în parte, sentința penală atacată, în ceea ce

privește latura penală cu privire la inculpatul A. și inculpata

C., precum și în ceea ce privește latura civilă și,

rejudecând:

art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată

faptelor reținute în sarcina inculpatei C. din infracțiunea

prevăzută de art. 248

1

C. pen. anterior raportat la art.

246 C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 249 C.

pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora a

condamnat pe aceasta la pedeapsa de 6 luni închisoare.

A făcut

aplicarea art. 71 C. pen. anterior și a interzis inculpatei, cu titlu de

pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.

În baza art.

81, 82 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., a dispus suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatei C., pe un

termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

În baza art.

71 alin. (5) C. pen. anterior, a suspendat executarea pedepsei accesorii pe

durata suspendării condiționate a executării pedepsei

închisorii.

A făcut

aplicarea art. 83 C. pen. anterior și a atras atenția inculpatei

asupra condițiilor revocării suspendării executării

pedepsei în cazul săvârșirii, cu intenție, în interiorul

termenului de încercare, a unei alte infracțiuni.

art. 421 alin. (2) C. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C.

pen., a achitat pe inculpatul A. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 273

alin. (1) C. pen.

certificatele eliberate în procedura succesorală emise de B.N.P. D.,

respectiv:

-

Certificatul de calitate de moștenitor din 18 august 2011;

-

Certificatul de moștenitor din 21 septembrie 2011;

-

certificatele suplimentare de moștenitor din 30 septembrie 2011 și

din 17 noiembrie 2011.

A

menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

II. Împotriva

deciziei anterior menționate a formulat recurs partea civilă B., la

data de 9 decembrie 2015.

În raport de

dispariția din sistemul căilor de atac ordinare a recursului, urmare

intrării în vigoare a noului C. proc. pen., cauza a fost înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de

5 judecători, drept apel, cu nr. x/1/2016 la data de 27 ianuarie 2016.

În

susținerea apelului, apelanta a criticat, în esență, aspecte

legate de modul de soluționare al laturii civile, fiind

nemulțumită de împrejurarea că anumite contracte civile nu au

fost anulate de către instanța penală. Ulterior, la termenul de

judecată din 8 februarie 2016, apărătorul ales al apelantei a

apreciat calea de atac declarată ca fiind contestație, nu apel

și a considerat că această procedură este admisibilă.

III.

Examinând cu prioritate calea de atac declarată, prin prisma

admisibilității acesteia, Înalta Curte de Casație și

Justiție, completul de 5 judecători, constată că este

inadmisibilă, urmând a fi respinsă, pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare:

Dând

eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția

României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii

procesual penale, principiului privind liberul acces la justiție statuat

prin art. 21 din legea fundamentală, dar și exigențelor

stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual

penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același

pentru persoane aflate în situații identice.

Potrivit

dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III și,

respectiv, Capitolul III

1

C. proc. pen., admisibilitatea căii

de atac ordinare a apelului, la fel ca și în cazul contestației

prevăzute de art. 425

1

C. proc. pen., este

condiționată de exercitarea căii de atac potrivit dispozițiilor

legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile

susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a

căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea

hotărârii atacate.

În prezenta

cauză, în raport de obiectul deciziei penale atacate, Completul de 5

Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție

apreciază calea de atac declarată ca fiind apel.

Se

reține, astfel, că instanța de control judiciar a fost

sesizată cu un nou apel declarat de apelanta parte civilă B.

împotriva Deciziei penale nr. 235/A din data de 23 iunie 2015,

pronunțată în Dosarul nr. x/2/2013 de către Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, decizie cu

caracter definitiv.

Conform art.

408 alin. (1) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă

legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol,

încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu

excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

Se

constată că, în cauză, calea de atac a apelului a fost

exercitată împotriva unei decizii penale definitive, nesusceptibilă

de a face obiectul unei căi de atac ordinare, aspectul fiind de

natură a încălca coerența sistemului căilor de atac

reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri

susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității

căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Recunoașterea

unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea

procesual penală constituie o încălcare a principiului

legalității acesteia și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În

consecință, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, în conformitate cu prevederile art. 421

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., prin raportare la cele ale

art. 408 din același cod, va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de

apelanta parte civilă B. împotriva deciziei penale atacate, urmând a fi

obligată apelanta la plata cheltuielilor judiciare către stat,

conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, apelul declarat de partea civilă B. împotriva Deciziei penale

nr. 235/A din 23 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr.

x/2/2013.

Obligă

apelanta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 8 februarie 2016.

Procesat de

GGC - N