ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2624/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 30 aprilie 2015, sub nr. xx/280/2015, reclamanții: A. și B. au chemat în judecată pe pârâtele: C. SA și C. SA - Sucursala Pitești, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 3.2, referitoare la rata dobânzii din Contractul de împrumut din data de 5 august 2008, și art. 4, referitor la comisionul de acordare din același contract de împrumut; să oblige paratele la emiterea unui nou grafic de rambursare care să nu cuprindă clauzele abuzive amintite anterior; să oblige pârâtele la restituirea către reclamanți a sumei încasate cu titlu de comision de acordare, actualizată în funcție de indicele de inflație și dobânda de referință a BNR la data plății efective, dar și a sumei încasate în plus cu titlu de dobândă, de la momentul încheierii contractului, actualizată în funcție de indicele de inflație și dobânda de referință a BNR la data plății efective; să oblige pârâtele la stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - leu, de la data încheierii contractului de credit; să oblige pârâtele să restituie sumele încasate în plus față de cursul CHF de la momentul încheierii contractului, precum și la modificarea contractului de împrumut amintit anterior, în sensul înlăturării clauzelor abuzive.

Prin Sentința civilă nr. 3126 din 5 aprilie 2016 pronunțată de Judecătoria Pitești a fost admisă în parte acțiunea și s-a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 3 din Contractul de împrumut pentru refinanțarea unui credit de consum din 5 august 2008, clauză declarată nulă absolut.

De asemenea, pârâta a fost obligată la emiterea unui nou grafic de rambursare care să nu cuprindă clauza prevăzută de art. 3, constatată ca fiind abuzivă și s-a dispus restituirea de către pârâte a sumelor percepute cu titlu de dobânda excedentară celei stabilite inițial în contract, cu respingerea în rest a cererii, ca neîntemeiată, fiind respins și capătul de cerere privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiat.

Prin Decizia nr. 1552/2017 din 9 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, a fost respins apelul formulat de pârâtele C. SA și C. SA - Sucursala Pitești ca nefondat.

Împotriva deciziei menționate anterior, a declarat recurs recurenta-pârâtă C. SA.

Prin Decizia nr. 336/R-cont pronunțată la 19 februarie 2018 de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul Argeș, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, astfel cum rezultă din încheierea din 26 ianuarie 2016 a Judecătoriei Pitești în cuprinsul căreia se menționează că la interpelarea instanței, apărătorul reclamanților a indicat obiectul cererii după prețuirea sa ca fiind 10.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Argeș revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Pitești, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, privind soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. SA împotriva Deciziei civile nr. 1552/2017 din 09 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Pitești.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2018.

Procesat de GGC - LM