SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 25014/04 prezentată de Antonio Angelo LIORI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a doua), care are loc la 24 iunie 2008 într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, President, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișul Karakaș, Judges și Sally Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea formulată mai sus la 2 iulie 2004, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alin. (3) din Convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a intenționat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, dl Antonio Angelo Liori, este un resortisant italian, născut în 1964 și rezident în Desulo (Cagliari). Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul A. Gaito, avocat la Roma. Guvernul italian ( Recurentul, un jurnalist, a publicat pe cotidianul L Această încălcare este pedepsită de art. 278 din Codul penal ( Prin Hotărârea din 16 iunie 2003, al cărei text a fost depus la grefă la 24 iunie În 2003, Curtea de apel din Cagliari a confirmat hotărârea de primă instanță. Ea a considerat că excepția de neconstituționalitate a reclamantului era în mod clar greșit întemeiată, întrucât art. 278 menționat anterior viza protejarea Prin hotărârea din 4 februarie 2004, al cărei text a fost depus la grefă la 16 martie 2004, Curtea de Casație, considerând că instanța de apel a motivat în mod logic și corect toate punctele controversate, l-a decăzut pe reclamant din recursul său. Invocând art. 6 și 13 din Convenție, reclamantul se plânge de respingerea excepției sale de neconstituționalitate. ÎN Comisia reamintește mai întâi că, la 20 noiembrie 2007, președintele celei de-a doua secțiuni a decis să comunice guvernului obiecțiunile reclamantului, astfel cum sunt menționate mai sus. La 14 februarie 2008, guvernul a transmis grefei observațiile sale cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii, care au fost adresate reclamantului la 25 februarie 2008, care a fost invitată să își transmită observațiile ca răspuns înainte de 7 aprilie 2008. Prin scrisoarea din 16 aprilie 2008, pe baza articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea a atras atenția părții solicitante asupra faptului că termenul acordat pentru prezentarea observațiilor sale a fost . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În plus, Curtea a precizat că, în termenii aceluiași articol, ea putea să elimine o cerere din rol atunci când, ca și în speță, circumstanțele dau de gândit că un reclamant nu intenționează să își mențină cererea. Ea constată că, până în prezent, această scrisoare a rămas fără răspuns. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai intenționează să își mențină cererea în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. Pe de altă parte, în conformitate cu art. 37 alin. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 3 din Convenție și să se șteargă cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol.
Requête n
o
25014/04
présentée par Antonio Angelo LIORI
contre l’Italie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 24 juin 2008 en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
President,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Ișıl Karakaș,
judges,
et de Sally Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 2 juillet 2004,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Antonio Angelo Liori, est un ressortissant italien, né en 1964 et résidant à Desulo (Cagliari). Il est représenté devant la Cour par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. R. Adam, et par son co-agent, M.
F.
Crisafulli.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant, un journaliste, publia sur le quotidien
L’Unione sarda
du 10 mai 1998 un article intitulé «
mais qui peut savoir sinon lui
?
», concernant l’ancien Président de la République italienne Oscar Luigi Scalfaro.
Des poursuites pour avoir offensé la réputation du chef de l’Etat (
Offesa all’onore o al prestigio del Presidente della Repubblica
) furent ouvertes contre le requérant.
Cette infraction est punie par l’article 278 du code pénal («
le CP
»).
Par un jugement du 20 mars 2000, dont le texte fut déposé au greffe le 27
mars 2000, le tribunal de Cagliari condamna le requérant à un an et deux mois d’emprisonnement.
Le requérant interjeta appel. Il excipa de l’inconstitutionnalité de l’article
278 du CP.
Par un arrêt du 16 juin 2003, dont le texte fut déposé au greffe le 24
juin
2003, la cour d’appel de Cagliari confirma le jugement de première instance. Elle estima que l’exception d’inconstitutionnalité du requérant était manifestement mal fondée car l’article 278 précité visait à protéger l’institution républicaine en punissant les offenses à la dignité de la personne qui représentait formellement l’Etat dans son unicité.
Le requérant se pourvut en cassation.
Par un arrêt du 4 février 2004, dont le texte fut déposé au greffe le 16
mars 2004, la Cour de cassation, estimant que la cour d’appel avait motivé de façon logique et correcte tous les points controversés,
débouta le requérant de son pourvoi.
1.
Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant se plaint de sa condamnation pour avoir offensé le prestige du Président de la République.
2.
Invoquant les articles 6 et 13 de la Convention, le requérant se plaint du rejet de son exception d’inconstitutionnalité.
La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant le recours introduit par le requérant pour les motifs suivants.
Elle rappelle d’abord que le 20 novembre 2007 la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer au Gouvernement les griefs du requérant tels qu’exposés ci-dessus.
Le 14 février 2008, le Gouvernement a transmis au greffe ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête. Celles-ci ont été adressées à la partie requérante le 25 février 2008, laquelle a été invitée à faire parvenir les siennes en réponse avant le 7 avril 2008.
Par une lettre du 16 avril 2008, sur le fondement de l’article 37 § 1 a) de la Convention, la Cour a attiré l’attention de la partie requérante sur le fait que le délai qui lui était imparti pour la présentation de ses observations était échu et qu’elle n’en avait sollicité aucune prolongation. La partie requérante a été invitée à présenter ses observations avant le 7 mai 2008. La Cour a en outre indiqué qu’aux termes de ce même article, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnent à penser qu’un requérant n’entend pas maintenir sa requête. Elle constate qu’à ce jour cette lettre est restée sans réponse.
A la lumière de ce qui précède, la Cour en conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention.
Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1
in fine
, la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête.
En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article
29
§
3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Greffière
Présidente