ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4771/2019

Ședința publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 06 decembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta Societatea A. S.R.L. Caracal, în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ ȘI PREȘEDINTELE AGENȚIEI NAȚIONALE DE ADMINISTRARE FISCALĂ, a formulat cerere de suspendare a Ordinului nr. 1960 din 6 august 2018 (O.P.A.N.A.F. 1960) privind modificarea Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice- benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, precum și pentru modificarea Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activității de distribuție și comercializare angro de băuturi alcoolice și/sau tutun prelucrat, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial nr. 700/10.02.2018, astfel cum a fost modificat prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 2761/01.11.2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 943/8 noiembrie 2018, ale cărui efecte urmează a se produce de la 1 ianuarie 2019, până la pronunțarea instanței de fond în ceea ce privește cererea în anularea aceluiași Ordin.

Prin sentința nr. 560/2018 din 17 decembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L. Caracal, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) București și Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, București și a suspendat executarea Ordinului nr. 1960/06.08.2018 al Președintelui A.N.A.F. privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, precum și pentru modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activității de distribuție și comercializare angro de băuturi alcoolice și/sau tutun prelucrat, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, până la pronunțarea instanței de fond; a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs, în termen, pârâții PREȘEDINTELE AGENȚIEI NAȚIONALE DE ADMINISTRARE FISCALĂ și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ.

3.1. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., recurentul- pârât Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală a invocat două motive de recurs: prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și, sentința civilă recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept.

În ce privește primul motiv de recurs, a susținut că a primit citația pentru termenul de judecată din data de 17.12.2018 în dosar nr. x/2018, la care nu a fost anexată cererea de chemare în judecată și înscrisurile aferente, iar verificând portalul instanței, a constatat că, în dosar nr. x/2018 figurează alte părți, respectiv, C.F.R.- Sucursala Regională CF Craiova, reclamant, și D.G.R.F.P. Craiova, pârât, iar obiectul cauzei este cerere restituire cauțiune.

Având în vedere această situație, recurentul- pârât arată că a formulat adresă către instanță, prin care a arătat aceste aspecte și a solicitat, în baza art. 201 C. proc. civ., comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor depuse de reclamantă în susținerea acesteia, pentru a fi în măsură să formuleze întâmpinare potrivit dispozițiilor procedurale.

În urma acestei solicitări, recurentul- pârât învederează că nu a primit niciun răspuns de la instanță, iar în cuprinsul hotărârii se arată că, având în vedere că această procedură de judecă cu celeritate, s-a comunicat pârâților că actele dosarului se pot verifica prin accesarea infodosar, cu parola care le-a fost comunicată. Față de aceasta, subliniază recurentul- pârât că nu a primit nicio parolă, singurul act comunicat de instanță fiind citația pentru termenul de judecată din data de 17.12.2018.

Recurentul- pârât consideră că, în aceste condiții, i-a fost încălcat dreptul la apărare, iar instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității- motiv de casare a hotărârii.

În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., față de obiectul cererii de chemare în judecată, recurentul- pârât a arătat că înțelege să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală; conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în contenciosul administrativ litigiile se nasc între persoana vătămată și autoritatea publică emitentă a actului administrativ pretins vătămător, respectiv, Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Învederează, astfel, prevederile art. 2 alin. (1) lit. a), art. 2 alin. (1) lit. c), art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004, din coroborarea cărora rezultă foarte clar că părțile unui litigiu de contencios administrativ sunt persoana vătămată și autoritatea publică emitentă a actului administrativ vătămător, respectiv, autoritatea care nu soluționează o cerere, fără să lase loc vreunei alte interpretări, evocând, totodată, și prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere textele de lege mai sus- citate, recurentul- pârât susține că rezultă cu claritate că, pentru a avea calitate procesuală în cauză, Președintele A.N.A.F. ar fi trebuit să emită un act administrativ pretins vătămător către reclamantă sau să nu soluționeze în termen cererea reclamantei, situație în care, în cazul în care s-ar fi admis acțiunea, instanța ar fi putut face aplicabilitatea art. 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în ceea ce îl privește.

Recurentul- pârât a mai arătat că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), coroborat cu prevederile art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în exercitarea atribuțiilor sale, Președintele A.N.A.F. emite ordine, în condițiile legii, având în vedere că Agenția Națională de Administrare Fiscală se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației centrale, instituția fiind condusă de un președinte cu rang de secretar de stat.

Totodată, a învederat că, din interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că raportul juridic de drept administrativ se naște între persoana vătămată și autoritatea emitentă a actului, reclamanta neînțelegând să solicite, însă, pronunțarea unei hotărâri judecătorești în contradictoriu cu aceasta.

Având în vedere considerentele expuse, recurentul- pârât a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

3.2. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., recurenta- pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat două motive de recurs: prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și, sentința civilă recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept.

A solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, și casarea sentinței civile recurate, în sensul respingerii, în totalitate, a acțiunii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată.

Intimata- reclamantă Societatea A. S.R.L. Caracal a formulat întâmpinări cu privire la fiecare dintre recursuri, solicitând, în principal, respingerea acestora ca rămase fără obiect, odată ce Ordinul nr. 1960/2018 a fost abrogat prin Ordinul nr. 3236/27.12.2018, iar, în subsidiar, respingerea recursurilor, ca nefondate.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 18 aprilie 2019, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen pentru judecata pe fond a recursurilor, în data de 16.10.2019, cu citarea părților, în condițiile art. 494 -495 C. proc. civ., dată când a avut loc judecata, în ședință publică.

II. Soluția instanței de recurs

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

II.1.) În ce privește recursul declarat de recurenta- pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală:

Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru netimbrare, conform prevederilor art. 486 alin. (3) teza a II-a Noul C. proc. civ., invocată din oficiu, Înalta Curte urmează să o admită și să anuleze recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca netimbrat, având în vedere următoarele considerente:

Cum recurenta- pârâtă nu a timbrat anticipat recursul, aceasta a fost legal citată pentru termenul din 16 octombrie 2019 cu mențiunea de a timbra recursul cu 200 RON taxă judiciară de timbru, obligație căreia nu s-a conformat.

Or, conform art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice și se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată, iar potrivit art. 33 alin. (1) din aceeași Ordonanță, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței", iar art. 32 din același act normativ prevede că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt și dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.

Art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. dispune că mențiunea prevăzută la alin. (2) al aceluiași articol este prevăzută sub sancțiunea nulității: "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) și ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile".

De asemenea, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu de la 17 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, formulată de recurenta- pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Constatând că, în speță, recursul nu a fost timbrat anticipat; că recurenta- pârâtă a fost citată pentru termenul de astăzi cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 200 RON, însă, aceasta nu s-a conformat obligației de timbrare; că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau după obiect - de obligația timbrării, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 32 și art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, coroborate cu art. 486 alin. (2) și (3) și art. 496 din C. proc. civ., republicat, va dispune anularea recursului formulat, ca netimbrat.

II.2.) În ce privește recursul declarat de recurentul- pârât Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală:

Dintre motivele de recurs invocate de recurent, Înalta Curte va examina, cu prioritate, motivul de nelegalitate referitor la procedura de citare a recurentului-pârât pentru termenul când a avut loc judecata pe fond, 17 decembrie 2018, de altfel, singurul termen al cauzei, încadrat de acesta în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, modalitatea de citare are înrâurire asupra respectării dreptului la apărare al părții care invocă nelegalitatea citării și produce consecințe asupra hotărârii pronunțate. Analiza acestui aspect de nelegalitate este prioritară atât față de verificarea celorlalte critici ce sunt formulate în legătură cu fondul dedus judecății, cu referire la incidența în cauză a prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., dar și față de excepția lipsei de interes în susținerea recursului, care se întemeiază pe aspecte de fond ale raportului juridic dedus judecății.

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când, "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității."

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. evocă prevederile art. 175 și art. 176 din acest act normativ, cu privire la nulitatea condiționată sau necondiționată a actelor de procedură, precum și pe cele ale art. 178, referitoare la regimul juridic al nulității, și ale art. 179 din Cod, care vizează efectele acesteia.

Nulitatea, ca sancțiune procedurală, se impune a fi analizată în strânsă corelație cu actele de procedură pe care instanța, părțile sau alți participanți le-au îndeplinit pe parcursul activității judiciare.

Potrivit art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, iar art. 107 din cod prevede că judecata pricinii se va amâna ori de câte ori se constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității.

Prin critica subsumată acestor prevederi legale, recurentul - pârât Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală a susținut că sentința atacată a fost pronunțată în condiții de nelegalitate, întrucât nu a fost citat pentru termenul când a avut loc judecata, primind, din eroare, citație pentru un alt dosar, nr. x/2018, cu alte părți.

A arătat că s-a adresat în acest sens instanței de judecată, care nu i-a dat nici un răspuns, abia în cuprinsul hotărârii menționându-se că actele dosarului se pot verifica prin accesarea infodosar, cu parola comunicată. Recurentul- pârât subliniază că nu a primit nicio parolă, singurul act comunicat de instanță fiind citația pentru termenul de judecată din data de 17.12.2018.

Raportând susținerile din recurs la dispozițiile legale mai sus- menționate și la lucrările dosarului de fond, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Rezoluția din 7 decembrie 2018, a fost fixat prim termen de judecată în cauză la data de 17.12.2018, ora 13:00, dată, de altfel, la care pricina s-a și judecat.

Conform citativului existent la dosarul de fond, pârâții Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Agenția Națională de Administrare Fiscală au fost citați prin e-mail, la căsuța x@x.ro, cu mențiunea "Pentru vizualizarea cererii și a înscrisurilor atașate folosiți parola transmisă odată cu citațiile în format pdf. Restituiți, vă rog, dovezile de comunicare citații cu aplicarea ștampilei instituției și menționarea primitorului", fără, însă, să existe vreo altă dovadă privitor la citarea acestora ori la îndeplinirea procedurii de citare, în timp ce reclamanta Societatea A. S.R.L. Caracal a fost citată pe fax, conform dovezilor existente la dosar fond.

Prin cererea înregistrată la data de 13.12.2018, sub nr. 57348, pârâtul Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală a solicitat, în baza art. 201 C. proc. civ., comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor depuse de A. S.R.L., pentru a fi în măsură să formuleze întâmpinarea, potrivit dispozițiilor procedurale.

Prin cuprinsul aceleiași cereri, pârâtul a subliniat că a primit citația pentru termenul de judecată din data de 17.12.2018, însă pentru dosarul nr. x/2018, la care nu a fost anexată cererea de chemare în judecată și înscrisurile aferente, iar de pe portalul instanței rezultă că în dosarul menționat figurează alte părți, respectiv: C.F.R. Sucursala Regională CF Craiova, reclamant și D.G.R.F.P. Craiova pârâtă, iar obiectul cauzei este cerere restituire cauțiune.

Urmare acestei solicitări, a fost comunicat pe fax un răspuns către pârât, în data de 14.12.2018 deci, cu 3 zile înaintea termenului de judecată, în sensul că " … folosind parola atribuită de sistem și comunicată dvs. odată cu citația pentru termenul de judecată din data de 17.12.2018 aveți posibilitatea de a vizualiza conținutul tuturor actelor de procedură, inclusiv, cele indicate de reclamantă ca fiind atașate cererii de chemare în judecată".

Plecând de la aceste verificări, Înalta Curte reține că, în vederea asigurării contradictorialității procesului civil și respectării dreptului de apărare al părților, legiuitorul a reglementat, în mod distinct, citarea părților, înțeleasă ca actul procedural prin care se transmite citația ce înștiințează partea de existența unui proces, precum și, într-un sens mai larg, comunicarea oricăror acte de procedură care trebuie aduse la cunoștința participanților la proces.

În ceea ce privește modalitatea de comunicare, regula este cea stabilită de art. 154 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul în care comunicarea citațiilor și a tuturor actelor de procedură se face din oficiu, prin agenții procedurali ai instanței sau prin oricare alt salariat al acesteia, precum și ai altor instanțe în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul.

În mod subsidiar comunicării prin agenții procedurali ai instanțelor, prin urmare numai atunci când această modalitate nu este posibilă, art. 154 alin. (4) C. proc. civ. reglementează comunicarea prin poștă sau servicii de curierat rapid, potrivit art. 154 alin. (5), cu scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, în plic închis, la care se atașează dovada de înmânare/procesul-verbal și înștiințarea prevăzute la art. 163, ori, conform art. 154 alin. (6) C. proc. civ.- " …și prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat instanței datele corespunzătoare în acest scop. În vederea confirmării, instanța, odată cu actul de procedură, va comunica un formular care va conține: denumirea instanței, data comunicării, numele grefierului care asigură comunicarea și indicarea actelor comunicate; formularul va fi completat de către destinatar cu data primirii, numele în clar și semnătura persoanei însărcinate cu primirea corespondenței și va fi expediat instanței prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace".

Așadar, în lumina dispozițiilor legale imperative arătate, în legătură cu aceste modalități de comunicare a actelor de procedură nu este suficientă confirmarea că s-a efectuat transmiterea actului prin fax sau e-mail, etc., ci este necesar ca la dosar să existe confirmarea primirii acestuia de către destinatar, și anume, formularul prevăzut anterior.

Câtă vreme nu a fost remis instanței formularul completat de către destinatar, nu se poate considera că a avut loc o comunicare a actului de procedură în mod legal și valabil, ori o citare valabilă a părții, neexistând la dosar confirmarea primirii actului.

Obligația de a verifica modul de îndeplinire a procedurilor de comunicare a actelor și de citare a părților pentru fiecare termen de judecată revine instanței, judecătorului cauzei, iar, în măsura în care este cazul (spre exemplu, procedura de citare nu a fost acoperită prin prezența părții în sala de ședință), este obligată să dispună refacerea procedurii respective.

Or, în speță, ignorând dispozițiile procedurale mai sus- enunțate, instanța de fond a procedat la soluționarea cauzei la termenul din 17 decembrie 2018, de altfel, singurul termen al cauzei, în lipsa recurentului- pârât, nelegal citat. Procedând în atare mod, cu neobservarea formelor legale, prin încălcarea regulilor de desfășurare a procesului civil, în sensul avut în vedere de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., instanța a pricinuit părții o vătămare, care nu poate fi înlăturată decât prin reluarea judecății în condiții de procedură legal îndeplinită și refacerea astfel, a actului procedural jurisdicțional.

Conform art. 174 alin. (1) C. proc. civ., "Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă"; neregularitatea actelor de procedură, implicit a celor privind citarea părților, este sancționată, potrivit art. 178 din același act normativ, cu nulitatea relativă, care poate fi invocată numai de partea interesată și numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă.

Art. 175 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia."

Declararea nulității unui act de procedură are ca efect lipsirea acestuia de efectele conferite de lege, potrivit principiului quod nullum est nulum producit efectum. Efectul de invalidare a actului de procedură îndeplinit cu nerespectarea prescripțiilor legale se produce din chiar momentul ivirii nulității, iar nu din momentul constatării acesteia, întrucât nulitatea lipsește actul de efectele sale în ceea ce privește funcția sa procedurală.

Față de aspectele mai sus expuse, Înalta Curte apreciază că recurentului-pârât i s-a produs vătămarea prevăzută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ. pentru constatarea nulității actelor de procedură. În plus, față de subzistența vătămării, se constată că aceasta nu poate fi acoperită decât prin înlăturarea actelor de procedură, conform art. 177 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește vătămarea, Înalta Curte reține că aceasta rezidă și din încălcarea principiilor care guvernează procesul civil, în speță dreptul la apărare (art. 13 C. proc. civ.) și contradictorialitatea (art. 14 din același act normativ), pe baza cărora se stabilesc raporturile dintre instanța de judecată, părțile litigante și ceilalți participanți la proces, în legătură cu activitatea lor procesuală.

În ceea ce privește conținutul principiului dreptului la apărare, consacrat cu valoare constituțională în art. 24 din Constituția României, acesta constă în posibilitatea recunoscută de lege părților litigante de a-și angaja un apărător care să le asigure o apărare calificată, precum și în posibilitatea acestora de a lua cunoștință de toate actele de la dosar, de a formula cereri, de a solicita probe, de a invoca excepții, de a exercita căile legale de atac, precum și în alte prerogative recunoscute de lege părților în scopul susținerii intereselor lor.

Între dreptul la apărare și principiul contradictorialității există o legătură indisolubilă, instanța trebuind să asigure părților posibilitatea de a-și susține și argumenta cererile, de a invoca probe, de a combate dovezile solicitate de adversar. Însă, în aplicarea acestor principii, este necesar ca părțile să fie încunoștințate despre existența și obiectul litigiului.

Or, nelegalitatea citării recurentului- pârât Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală a condus la imposibilitatea exercitării dreptului său la apărare, vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii pronunțate în aceste condiții.

Prin urmare, în baza dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va casa sentința nr. 560/2018 din 17 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Dat fiind litisconsorțiul procesual pasiv obligatoriu, casarea privește sentința în tot, conform art. 60 alin. (2) C. proc. civ.

Față de motivul pentru care se dispune admiterea recursului declarat de pârâtul Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care conduce la nulitatea hotărârii pronunțate în cauză, nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs formulate.

În rejudecare, instanța de trimitere va proceda, în condițiile art. 501 alin. (2) C. proc. civ., dat fiind că soluția în cauza pendinte s-a pronunțat în sensul admiterii recursului și casării hotărârii recurate pentru că s-a constatat încălcarea regulilor de procedură instituite de dispozițiile art. 153 alin. (1) C. proc. civ., respectiv art. 155 alin. (1) pct. 3 din același act normativ. De asemenea, va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată, în legătură cu fondul cererii de chemare în judecată, conform art. 501 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 560/2018 din 17 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Admite recursul declarat de pârâtul Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală împotriva aceleiași sentințe.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2019.