ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4315/2019

Ședința publică din data de 27 septembrie 2019

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 3366 din 16 octombrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de A. privind completarea dispozitivului deciziei nr. 2457 din 12 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii contestatoarea A. a formulat o nouă contestație în anulare.

Contestatoarea susține, în esență, că prin decizia civilă nr. 2457/12.06.2018 instanța a avut în vedere și s-a pronunțat asupra întregului recurs și a admis toată acțiunea așa cum a fost formulată inclusiv cu cererea accesorie de obligare a CNCD la plata de despăgubiri în cuantum de 200.000 RON cu toate penalitățile și dobânzile aferente până la data efectivă a plății, în sensul că la pagina a 2-a a Deciziei 2457/2018 alin. (3) se reține că "prin cererea depusă la dosar la data de 04.11.2015 reclamanta a precizat temeiul de drept al cererii privind despăgubirile solicitate, precum și cuantumul acestora, respectiv suma de 200.000 RON". Prin recursul formulat a solicitat să se admită și să se rejudece cauza pendinte fie prin trimitere fie prin reținere așa cum a fost formulată prin cererea introductivă.

Se apreciază că este hilară justificarea soluției dată prin Decizia 3366/16.10.2018 cum că instanța de fond a omis să soluționeze capătul de cerere privitor la despăgubiri (pag. 3 alin. (4).

În opinia contestatoarei, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a aflat într-o eroare gravă când a soluționat cererea de îndreptare, completare a dispozitivului Deciziei cu nr. 2457/12.06.2018, cerere soluționată prin Decizia nr. 3366/16.10.2018, în sensul că nu a promovat recurs pentru completarea hotărârii instanței de fond așa cum se argumentează la pag. 4 alineatul penultim din Decizia cu nr. 3366/16.10.2018, ci a promovat recurs împotriva soluției de respingere a întregii acțiuni așa cum ea a fost formulată și precizată în cererea introductivă, soluție de respingere dată de Curtea de Apel Cluj prin sentința civilă nr. 19/18.11.2015.

Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

Conform dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Deci, pentru a promova contestație în anulare se cere, pe de o parte, ca hotărârea care se contestă să fie definitivă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat prin căile ordinare de atac.

Potrivit art. 634 alin. (1) C. proc. civ. sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Din interpretarea coroborată a prevederilor anterior citate, rezultă că obiect al unei contestații în anulare îl poate forma numai o hotărâre definitivă, prin care s-a soluționat un recurs împotriva unei decizii date în apel, sau o hotărâre a instanțelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Prevederile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. se referă exclusiv la contestația în anulare specială. Se reține, așadar, că pe calea contestației în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres și limitativ prevăzute de lege (necompetența, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, nepronunțarea asupra unuia dintre apelurile declarate în cauză).

Înalta Curte constată că în cauza de față nu ne aflăm în prezența unei hotărâri date asupra recursului, pe de o parte, iar, pe de altă parte, aspectele invocate de contestatoare nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială" în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Pentru a fi aplicabile în speță aceste prevederi, ar fi trebuit ca hotărârea pronunțată de o instanță de recurs să fie rezultatul unei erori materiale, or, în cauză, nu se poate susține că ne aflăm în prezența acestei situații.

Așa cum s-a arătat anterior, obiectul contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. este restrâns la hotărârile instanțelor de recurs, respectiv la acelea prin care s-a soluționat recursul, prin exercitarea controlului judiciar, astfel că n-ar putea fi introdusă o astfel de contestație împotriva unei hotărâri dată într-o contestație în anulare, similară celei care face obiectul prezentei contestații.

Pe de altă parte, așa zisele erori invocate de contestatoare nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestației în anulare pentru că exced voinței legiuitorului, exced prevederilor art. 503 C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare.

Dispozițiile normelor menționate au caracter imperativ, astfel că nerespectarea lor, prin formularea unor motive care nu corespund realității, obligă la respingerea contestației ca inadmisibilă.

Deși formal contestatoarea și-a fundamentat cererea pe aceste dispoziții legale, în realitate aspectele învederate nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres și limitativ prevăzute de legiuitor.

Din analiza textelor legale anterior citate rezultă că un exercițiu legal al contestației în anulare, cale extraordinară de atac, este condiționat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) și respectiv art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare de față, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 3366 din 16 octombrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2019.