ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2467/2023

Ședința publică din data de 11 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea acestuia la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/04.04.2017 constând:

- în principal, penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,2%/zi întârziere, potrivit Normei ASF 23/2014, de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată și până la data plății efective (până în data de 06.09.2021 penalitățile sunt în cuantum de 3971,13,4 RON;

- în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 321 din 23 februarie 2022, a respins excepțiile inadmisibilității și tardivității acțiunii, ca neîntemeiate

Totodată, a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă și cererea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamata A. S.A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac recurenta a reluat pe larg situația de fapt, susținând că, prin respingerea acțiunii în angajarea răspunderii patrimoniale a Fondului, prima instanță a încălcat prevederile legale care reglementează răspunderea patrimonială a autorității publice.

Contrar celor reținute de prima instanță, a arătat că actul nelegal este reprezentat de refuzul Fondului de a da curs cererilor de plată a despăgubirilor formulate de A., așa cum a fost exprimat prin Decizia nr. 16517/27.08.2018 și reiterat prin Decizia nr. 18140/28.01.2019.

Este adevărat că de cele mai mult ori, caracterul ilegal al actului administrativ este contestat fie în cadrul aceleași acțiuni, fie printr-o hotărâre anterioară, deoarece doar în acest mod prezumția de legalitate de care se bucură actele administrative este îndepărtată.

Cu toate acestea, în condițiile pronunțării și publicării deciziei ICCJ nr. 29/2020 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, făcând trimitere la cele statuate în această decizie, caracterul nelegal al Deciziei 16.517 este evident.

Astfel, a apreciat că prin soluția pronunțată, prima instanță a procedat la valorificarea efectelor Deciziei nr. 16517/2018 decizie care contravine vădit prevederilor Deciziei ICCJ nr. 29/2020, publicată în data de 15.06.2020 în Monitorul Oficial și devenită obligatorie în temeiul art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.

În continuare, a arătat că nelegalitatea refuzului de a da curs cererii de plată a despăgubirilor este incontestabilă, iar prima instanță putea să rețină ca îndeplinită această condiție fie în baza soluției pronunțate de Înalta Curte în Dosarul x/2019 - respectiv anularea Deciziei 18.140/28.01.2019 - fie prin valorificarea efectelor Deciziei ICCJ 29/2020 împotriva Deciziei 16.517/27.08.2018.

Or, condiționând admisibilitatea acțiunii strict de anularea Deciziei 16.517/2018, printr-o hotărâre anterioară, a apreciat că prima instanță a încălcat normele de drept material care stabilesc condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorității publice.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu consecința admiterii acțiunii.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea căii de atac și menținerea sentinței atacat, fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, solicitând obligarea Fondului la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/26.04.2017 pentru suma de 1.331,70 - dosar daună x (borderou depunere la FGA nr. x/04.04.2017, poz 115).

În cauză, rezultă că cererea de plată pentru suma de 1331,70 RON (dosar daună x) a fost respinsă prin Decizia nr. 16517/27.08.2018 (poz 68 din anexă), comunicată reclamantei la data de 13.09.2018. Cu privire la această din urmă decizie, reclamanta nu a făcut dovada că a formulat acțiune în anulare în fața instanței de contencios administrativ competente.

Curtea de Apel București a respins excepțiile inadmisibilității și tardivității acțiunii, excepția de nelegalitate ca inadmisibilă și cererea de chemare ca neîntemeiată.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Înalta Curte reține că nu poate primi criticile recurentei, care, în esență, sunt centrate pe faptul că prima instanță a încălcat prevederile legale care reglementează răspunderea patrimonială a autorității publice.

Art. 19 din Legea nr. 554/2004 vizează dreptul la despăgubiri în fata instanței după ce in prealabil persoana s-a adresat instanței cu o cerere in anularea actului/obligarea la emiterea actului administrativ, iar un prejudiciu este cert în momentul în care instituția pârâtă a exprimat un refuz pe fond al acordării despăgubirii, dar și un refuz privind accesoriile (pretinse de reclamantă).

Se mai reține că Legea nr. 213/2015 vizează o cu totul altă ipoteză privind despăgubirile decât art. 19 din Legea nr. 554/2004, și anume cererea administrativă adresată în prealabil Fondului, cu posibilitatea contestării in fața instanței a deciziei acestei instituții.

Astfel, critica recurentei potrivit căreia prima instanță ar fi trebuit să rețină ca fiind îndeplinită condiția privind nelegalitatea refuzului de a da curs cererii de plată a despăgubirilor în raport de soluțiile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019 prin care a fost desființată Decizia FGA nr. 18140/28.01.2019, ori prin valorificarea efectelor Deciziei ICCJ nr. 29/2020 și care ar fi trebuit aplicate cu privire la Decizia nr. 16517/27.08.2018 nu poate fi primită câtă vreme considerentele celor două hotărâri (cea pronunțată în dosarul nr. x/2019 și cea pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) nu vizează analiza temeiniciei Deciziei nr. 16517/27.08.2018 emise de Fondul de Garantare a Asiguraților.

De altfel, este de subliniat că pentru angajarea răspunderii patrimoniale se cere dovedirea legăturii de cauzalitate între prejudiciul, respectiv daunele pretinse, și emiterea actelor administrative, anterior anulate sau a căror anulare a fost solicitată prin aceeași acțiune, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Întreaga reglementare a acțiunii în contencios administrativ subiectiv conduce la concluzia că acțiunea în acordarea de despăgubiri, chiar atunci când este formulată separat, are un caracter subsecvent acțiunii în anulare a actului nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim.

Așa fiind, se reține că în mod corect prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată, întrucât acordarea de despăgubiri este condiționată de existența unui act administrativ nelegal cauzator de prejudicii și în raport cu care, printr-o hotărâre judecătorească, au fost recunoscute pretențiile persoanei vătămate.

Or, faptul că cererea de plată care format obiectul dosarului de daună cu privire la suma în litigiu a fost respinsă prin Decizia nr. 16517/27.08.2018 nu poate fi asimilat cu un refuz nejustificat al Fondului de a da eficiență cererii de plată prin raportare la o altă situație de fapt reținută de către instanța de judecată cu privire la un alt act administrativ - Decizia nr. 18140/28.01.2019, care a fost desființată în dosarul nr. x/2019, sau prin valorificarea efectelor Deciziei ICCJ nr. 29/02.03.2020 - referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 în ceea ce privește noțiunea de "creanță de asigurare", art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 referitor la noțiunea de "creditor de asigurare" precum și a art. 15 alin. (2) din același act normativ cu privire la modalitatea de aplicare a plafonului de 450.000 RON.

În concluzie, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A.

A. S.A. împotriva sentinței nr. 321 din 23 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.