ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1933/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 02.10.2013, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca pe baza probelor ce vor fi administrate, să se pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să se dispună:

- interzicerea oricărei activități de comercializare, cum ar fi, cu titlu exemplificativ și nu limitativ: fabricarea, importul, stocarea, depozitarea, oferirea spre vânzare a produselor cu denumirile/codurile de, toc uși semirotund reglabil, de către pârâtă, prin folosirea neautorizată a desenelor/modelelor reclamantei protejate la Oficiul pentru Armonizare în Piața Internă cu denumirea și numerele înscrise în Anexa 1 a cererii;

- obligarea pârâtei la publicarea într-un ziar de largă circulație a dispozitivului hotărârii, sub sancțiunea plății de daune cominatorii pe zi de întârziere, pentru cazul neconformării acesteia;

- obligarea pârâtei la punerea la dispoziție a tuturor informațiilor și actelor privind proveniența și modul de achiziționare ale produselor;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

S.C. B. S.R.L. ("B."), a depus la data de 18.11.2013 întâmpinare și cerere reconvențională.

Prin întâmpinare, solicita să se respingă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. ca neîntemeiată; să fie obligată reclamanta A. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Pe calea cererii reconvenționale, pârâta-reclamantă a solicitat:

- să se anuleze desenele comunitare nr. x înregistrate de reclamanta A. la Oficiul pentru Armonizare în Piața Internă ("OAPI").

- să fie obligată pârâta reconvențională A. la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Reclamanta-pârâtă a formulat întâmpinare la cererea reconvențională invocând excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea cererii reconvenționale, în susținerea căreia a arătat că aceasta ar fi trebuit depusă la Oficiul pentru Armonizarea Pieții Interne, precum și excepția lipsei de interes în formularea acțiunii, fundamentată pe susținerea lipsei calității pârâtei-reclamante de deținător de drepturi de proprietate industrială asupra modelelor industriale în litigiu.

Pârâta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinarea formulată la cererea reconvențională solicitând respingerea excepțiilor necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea cererii reconvenționale în raport de dispozițiile art. 24 alin. (1) și (3) și art. 80 din Regulamentul (EC) nr. 6/2002 privind desenele comunitare, precum și art. 47 din Legea 129/1992, precum și respingerea excepției lipsei de interes în formularea acțiunii, având în vedere că aceasta comercializa modelele de uși anterior datei depozitului, dreptul fiindu-i uzurpat de către reclamantă, iar prin acesta a fost grav afectată activitatea pârâtei și a partenerilor săi.

Cu privire la apărările reclamantei-pârâte pe fondul cererii reconvenționale, în răspunsul la întâmpinare au fost reiterate o parte dintre argumentele cererii reconvenționale.

Prin încheierea din data de 10.06.2014, instanța a respins excepția necompetenței materiale a tribunalului și a luat act de renunțarea la excepția lipsei de interes în formularea cererii reconvenționale.

Prin sentința civilă nr. 1313/09.11.2015 Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea principală formulate de reclamanta-pârâtă A. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B. S.R.L., a admis cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă B. S.R.L., a dispus anularea desenelor comunitare nr. x, înregistrate de reclamanta-pârâtă la OAPI și a obligat reclamanta-pârâta către pârâta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în suma de 22.364,65 RON.

Împotriva aceste sentințe, în termen legal, reclamanta-pârâtă a formulat apel, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Intimata a depus întâmpinare la motivele de apel prin care a invocat excepția lipsei de interes a apelului în ceea ce privește anularea desenelor comunitare indicate la f. 20 și, în rest, a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.

Prin încheierea din data de 19.12.2016, curtea de apel a constatat lipsa de interes a apelantei în ceea ce privește criticile având ca obiect CDR - nr. x, pentru motivele acolo consemnate.

Prin decizia civilă nr. 374A din 20 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, apelul reclamantei-pârâte a fost respins ca nefondat.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, reclamanta-pârâtă A. a promovat recurs, prevalându-se de motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă-pârâtă susține, în dezvoltarea motivelor de recurs, că instanța de apel a dat o decizie cu aplicarea greșită a dispozițiilor Regulamentului (EC) nr. 6/2002 privind desenele comunitare și a dispozițiilor din Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor industriale.

Un prim motiv de nelegalitate privește greșita soluționare a excepției lipsei de interes al intimatei-pârâte-reclamante în formularea cererii reconvenționale.

Recurenta susține că în cadrul primei critici formulate în apel a susținut că intimata nu justifică un interes legitim în formularea cererii reconvenționale, deoarece aceasta nu este deținătoarea vreunui drept propriu de proprietate intelectuală; în plus, licențele invocate de către B. S.R.L. nu au fost înscrise în Registrul desenelor și modelelor de la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, astfel că, nu puteau fi luate în considerare, nefiind opozabile terților.

Instanța de apel, asupra celei din urmă critici, a apreciat că neînscrierea licențelor nu înseamnă că acestea nu pot fi opuse titularului unei acțiuni în contrafacere care pretinde că respectivele acte de utilizare i-ar încălca drepturile.

În plus, a considerat că cel mai târziu în momentul în care licența a fost comunicată apelantei, în cursul procesului, aceasta este în deplină cunoștință de cauză și nu mai poate invoca cu temei inopozabilitatea, conform art. 33 alin. (2) partea finală a RCD (EC) 6/2002 privind desenele sau modelele comunitare, aplicabil prin analogie.

Recurenta mai susține că instanța de apel a interpretat eronat textele legale aplicabile în cauză, respectiv a făcut o greșită aplicare a art. 38 alin. (3) din Legea nr. 129/1992 și a art. 33 alin. (2) din RCD nr. (EC) 6/2002.

Art. 38 alin. (3) din Legea 129/1992 prevede următoarele:

"(3) Transmiterea (dreptului exclusiv de exploatare decurgând din înregistrarea desenului sau modelului, n.n.) se înscrie la OSIM, în Registrul desenelor și modelelor și produce efecte față de terți numai de la data publicării în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială al OSIM a mențiunii de transmitere."

Art. 33 alin. (2) din RCD nr. (EC) 6/2002, reglementează astfel:

"Cu toate acestea, în ce privește desenele comunitare înregistrate, actele legale menționate la art. 28, 29 și 32 (transmiterea drepturilor, n.n.) vor fi opozabile terților doar după ce e vor fi înscrise în registru. Cu toate acestea, înainte de înscriere, un asemenea act este opozabil terților care au dobândit drepturi asupra desenului sau modelului comunitar înregistrat după data actului în cauză, dar care aveau cunoștință despre act în momentul dobândirii drepturilor."

Se învederează de către recurentă că alin. (2) al art. 33 al RCD nr. (EC) 6/2002 nu poate fi în niciun fel interpretat ca fiind incident în prezenta cauză, astfel cum a considerat instanța de apel, întrucât textul Regulamentului comunitar nu face trimitere la situația de față.

Textul ultimei teze a art. 33 alin. (2) RCD se referă la terții (oricare terț, prin urmare, posibil și recurenta), care ar dobândi drepturi asupra desenelor licențiatorului (în cauza de față, C. SRL) după data contractului/actului de licență încheiat de acesta cu intimata-pârâtă-reclamantă, dacă acei terți ar fi avut cunoștință despre licența dintre C. S.R.L. (în acest caz) și B. S.R.L.

Or, nu aceasta este situația din speță; mai mult, "drepturile" invocate de intimata-pârâtă-reclamantă sunt desene/modele industriale înregistrate la nivel național, cărora, prin urmare, nu li se aplică, Regulamentul Desenelor Comunitare nr. (EC) 6/2002, ci prevederile legislației naționale, respectiv Legea nr. 129/1992, republicată.

Dincolo de acest aspect, ceea ce a argumentat instanța de apel este, în esență, că deși atât prima parte a art. 33 alin. (2) din RCD, cât și art. 38 alin. (3) din Legea nr. 129/1992, republicată, statuează în mod expres, neechivoc, necesitatea înscrierii licenței pentru a fi opozabilă, aceste texte pot fi desconsiderate fiindcă: "simpla lipsă a înscrierii licențelor invocate de pârâta-reclamantă nu înseamnă că nu pot fi opuse titularului unei acțiuni în contrafacere."

Dimpotrivă, textele invocate statuează exact acest lucru, orice altă interpretare fiind imposibilă obiectiv. Atât Regulamentul Desenelor Comunitare, cât și Legea 129/1992, republicată în 2007 pentru a fi armonizată cu Regulamentul (EC) 6/2002, statuează foarte clar obligativitatea înregistrării licenței în registrele oficiilor de proprietate intelectuală, pentru a deveni opozabile. Aceasta este singura concluzie posibilă, per a contrario prevederile sus-amintite fiind inaplicabile.

Recurenta arată că opozabilitatea este acea calitate a unui act juridic sau a unui drept subiectiv, de a produce efecte între părțile raportului juridic și de a impune respectarea lui și de către alte persoane. Prin neînregistrarea contractului de licență la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, intimata-pârâtă-reclamantă nu va putea proba niciodată vreun drept asupra DMI-urilor înregistrate de societatea C. S.R.L., sau faptul că acele acte de licență nu au fost întocmite pro-causa.

În concluzie, instanța de apel a interpretat în mod vădit eronat mai multe prevederi legale incidente, dar a și conchis, fără nicio motivare, că aceste norme referitoare la lipsa opozabilității (a cărei consecință este lipsa interesului promovării cererii reconvenționale a intimatei-pârâte-reclamante) nu ar fi aplicabile în prezenta cauză. Din aceste considerente, incidența pct. 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., este pe deplin dovedită, apreciază recurenta.

Recurenta dezvoltă și critici de nelegalitate a deciziei recurate, în ceea ce privește cel de-al doilea motiv al respingerii apelului său - maniera în care a fost efectuată expertiza.

Anterior dezvoltării acestui al doilea motiv de recurs, recurenta susține că este important să se observe faptul că instanța de control a conchis că nu ar fi contestat pe fond concluziile expertizei cu privire la lipsa noutății și a caracterului individual al desenelor invocate de recurenta-reclamantă -pârâtă a fi fost încălcate, ci doar modul în care expertului i-a fost permis să se substituie, în esență, părții adverse, și să acționeze ca un veritabil expert-parte, fără să-i fie puse la dispoziție documentele necesare de către B. S.R.L.

Această concluzie este eronată, întrucât recurenta susține că a contestat pe fond modul în care s-a concluzionat că desenele comunitare pe care le deține nu ar îndeplini criteriul noutății și al caracterului individual (paragrafele 21 și urm. din apelul formulat la 14 septembrie 2016).

Mai mult, chiar instanța de apel a notat că la observația sa (conform căreia nu ar fi contestat concluziile expertizei) există o "singură excepție", dar nu oferă nicio altă motivare sau analiză (paragraful 2, pag. 7 al deciziei recurate).

Dincolo de aceste aspecte ce ar reclama fundamentarea recursului și pe dispozițiile punctului 6 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ. (motivarea contradictorie a deciziei), instanța de apel trebuia să aibă în vedere prevederile Regulamentului RCD nr. (EC) 6/2002, conform cărora: "persoana pe numele căreia este înregistrat desenul comunitar sau în numele căreia a fost depusă cererea, se consideră ca fiind persoana îndrituită (la a deține acele desene, n.n.) în orice proceduri, atât în fața Oficiului cât și în orice alte proceduri."

Acest text consfințește prezumția de validitate de care drepturile recurentei beneficiază, prezumție care nu a fost respectată sau avută în vedere la stabilirea și întocmirea expertizei.

În mod eronat și neechitabil, prima instanță care a dispus expertiza și a fixat obiectivele, a permis intimatei-pârâte-reclamante să impună expertului să se raporteze la orice material documentar, iar nu doar la materialele invocate de părți, în stabilirea noutății și a caracterului individual ale modelelor industriale ale recurentei.

Prin urmare, sarcina probei, care, conform art. 249 C. proc. civ. aparținea intimatei-pârâte-reclamante, de vreme ce aceasta a susținut lipsa noutății și a caracterului individual al drepturilor recurentei, a fost "transferată" în mod artificial și inadmisibil expertului numit de instanță, acesta substituindu-se, în fapt, părții potrivnice, în pofida faptului că intimata-pârâtă-reclamantă nu avea nicio calitate în temeiul căreia să solicite anularea modelelor industriale aparținând recurentei, întrucât potrivit art. 25 alin. (3): "solicitarea de anulare, pentru motive de lipsă de noutate sau de caracter individual, poate fi invocată numai de către deținătorul dreptului anterior."

Aplicarea greșită a legii în ceea ce privește aprecierea lipsei noutății și a caracterului individual în mod inacceptabil, ambele instanțe de fond au exclus, practic, toate susținerile și probele pe care reclamanta-pârâtă le-a administrat, mărginindu-se la a se raporta în mod exclusiv la rezultatele expertizei, inclusiv concluziile expertizei nefiind judicios analizate.

Exemplificând una dintre aceste "concluzii", recurenta învederează că, de exemplu, cu privire la desenul comunitar nr. x ce îi apaține, acesta are o imagine evident diferită pentru consumator; în plus, nu s-a făcut niciodată dovada că acest desen/model industrial nu ar îndeplini condiția noutății sau a caracterului individual, dar cu toate acestea, cererea reconvențională a fost admisă.

În fine, instanța de apel nu ținut cont nici de rezultatele investigațiilor reclamante-pârâte, conform cărora una dintre firmele afiliate intimatei-pârâte-reclamante (conform celor susținute de B. SRL), a procedat, după formularea cererii reconvenționale, la depunerea de desene comunitare identice cu cele înregistrate de recurentă, mai precis un număr de 33 de desene înregistrare în 9 septembrie 2013 (13 dintre ele), 20 septembrie 2013 (15) și 31 octombrie (5).

Recursul formulat de către reclamanta-pârâtă a fost supus procedurii de filtrare în condițiile art. 493 C. proc. civ., la 12 februarie 2018 fiind întocmit raportul asupra admisibilității acestuia care a fost comunicat părților; prin încheierea din 20 aprilie 2018, s-a admis în principiu recursul și s-a fixat termen în ședința publică de azi, 18 mai 2018.

Recursul formulat este nefondat, potrivit celor ce succed.

În primul rând, se impun anumite clarificări de ordin procedural.

Se constată că recurenta-reclamantă-pârâtă, în cadrul memoriului de recurs, s-a prevalat de motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., text care are în vedere ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin criticile sale însă, recurenta invocă nu numai aplicarea greșită a normelor de drept material din Legea nr. 129/1992 sau, după caz, ale Regulamentului (EC) nr. 6/2002, ci și neregularități de ordin procedural - greșita soluționare a excepției lipsei de interes în formularea cererii reconvenționale de către pârâta-reclamantă (interesul procesual fiind o condiție de exercitare a acțiunii civile reglementată de art. 33 C. proc. civ.), precum și nerespectarea regulilor de procedură privind administrarea probei cu expertiză tehnică, critici care nu vor putea fi analizate numai pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8, ci și în baza art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Referitor la excepția lipsei de interes recurenta arată că această excepție a fost invocată ca prim motiv de apel, invocând împrejurarea că pârâta-reclamantă nu deține un drept propriu de proprietate industrială, în timp ce licențele opuse ca provenind de la C. S.R.L., titular al unor modele industriale înregistrate pe cale națională, nu îi sunt opozabile, nefiind înscrise în Buletinul oficial de proprietate industrială al OSIM.

Având în vedere și cele invocate de către intimata pârâtă-reclamantă prin întâmpinarea la motivele de recurs, din punct de vedere procedural, se poate constata că reclamanta-pârâtă a invocat excepția lipsei de interes a pârâtei-reclamante în formularea cererii de anulare a modelelor sale industriale înregistrate la OHIM prin întâmpinarea formulată la cererea reconvențională, excepție la susținerea căreia a renunțat la termenul din 10 iunie 2014, astfel cum s-a consemnat în încheierea de la acel termen; asupra acestui aspect s-au făcut verificări în caietul grefierului de ședință, la termenul din 9.09.2014, confirmându-se această renunțare.

Cu toate acestea, prin motivele de apel, pârâta-reclamantă formulează din nou această excepție procesuală de fond, absolută - a lipsei interesului reclamantei-pârâte în formularea cererii în nulitate.

Constatând că instanța de apel, prin considerentele deciziei recurate, a analizat totuși excepția lipsei de interes invocată de apelantă (pârâta-reclamantă a cauzei) cu privire la care renunțase la prima instanță, Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual, este lipsită de relevanță analizarea posibilității de revenire asupra renunțării la susținerea excepției (astfel cum intimata a invocat), întrucât, o atare analiză pe fondul excepției realizată de instanța de apel rămâne un beneficiu dobândit de pârâta-reclamantă și pe care instanța de recurs nu i l-ar putea anihila în calea de atac a acesteia.

Excepția lipsei de interes în cererea de nulitate a modelelor industriale comunitare ale recurentei a fost în mod corect respinsă de instanța de apel.

Două au fost argumentele invocate de către reclamanta-pârâtă pentru susținerea acestei excepții: lipsa calității pârâtei reclamante de titular de drepturi de proprietate industrială, precum și inopozabilitatea față de terți (deci, și față de reclamanta-pârâtă) a licențelor încheiate între C. S.R.L., ca titular de modele industriale înregistrate pe cale națională de natură a fi distructive de noutate pentru modelele recurentei, și pârâta-reclamantă (contractele de licență nr. x/12.10.2010 și actul adițional nr. x/4.11.2013), pentru motivul neînregistrării acestor licențe în Registrul desenelor și modelelor administrat de OSIM.

Ambele argumente au fost înlăturate de instanța de apel.

Astfel, cererea reconvențională prin care s-a invocat nulitatea modelelor industriale comunitare ale reclamantei-pârâte, este susceptibilă de soluționare în temeiul prevederilor Regulamentului CE nr. 6/2002, față de conținutul prevederilor art. 24 alin. (1) coroborat cu art. 80 din acest regulament.

Art. 24 alin. (1) din Regulamentului CE nr. 6/2002 privind desenele și modelele comunitare prevede: "(1) Un desen sau un model comunitar înregistrat este declarat nul în urma unei cereri înaintate Oficiului, în conformitate cu procedura prevăzută de titlurile VI și VII sau de către o instanță competentă în materia desenelor și modelelor comunitare, ca urmare a unei cereri reconvenționale în cadrul unei acțiuni în contrafacere."

Cererea principală dedusă judecății de către recurentă este o cerere în contrafacerea modelelor sale comunitare, iar pârâta-reclamantă a formulat cerere reconvențională prin care a atacat modelele comunitare ale reclamante-pârâte cu acțiunea în nulitatea modelelor pe care s-a întemeiat în cererea în contrafacere; totodată, Tribunalul București este instanță desemnată cu funcțiilor atribuite de Regulamentul CE nr. 6/2002, în condițiile art. 80 din acesta, sens în care a fost armonizată și legislația națională - art. 47 din Legea nr. 129/1992.

Art. 25 alin. (1) lit. b) din Regulamentul desenelor și modelelor comunitare prevede că un desen sau model comunitar poate fi declarat nul numai dacă: b) desenul sau modelul nu îndeplinește condițiile stabilite de art. 4-9, respectiv condițiile de registrabilitate.

Or, prin cererea reconvențională pârâta-reclamantă a invocat neîndeplinirea cerințelor noutății și caracterului individual de către modelele industriale ale reclamantei-pârâte, în timp ce cerința invocată de către recurentă - ca motivul de nulitate să poată fi invocat numai de titularul unui drept de proprietate industrială - este în legătură cu cererea în nulitate formulată pe temeiul art. 25 alin. (1) lit. c) din regulament, astfel cum prevede art. 25 alin. (2).

Art. 25 alin. (1) lit. c) este în sensul că un desen sau model comunitar poate fi declarat nul numai dacă: c) în temeiul unei hotărâri judecătorești, titularul nu are dreptul asupra desenului sau modelului comunitar în sensul art. 14; iar art. 25 alin. (2) stabilește astfel: "Cauza prevăzută la alin. (1) lit. (c) poate fi invocată numai de către persoana care este titular al desenului sau modelului comunitar în sensul art. 14."

Prin urmare, dacă motivul nulității desenului sau modelului industrial îl reprezintă neîndeplinirea condițiilor de registrabilitate, nu este necesar ca cel care formulează acțiunea să fie titularul unui drept de proprietate industrială.

Cum acțiunea în nulitate este o cerere incidentală formulată în cadrul unei proceduri judiciare derulate pe rolul instanței naționale, înseamnă că sunt incidente regulile din C. proc. civ., iar referitor la interes, prevederile art. 33 din cod; pe de altă parte, dispozițiile de drept material aplicabile sunt însă cele din Regulamentul CE nr. 6/2002 sub imperiul căruia au fost înregistrate desenele comunitare a căror nulitate s-a cerut.

Prin urmare, orice persoană care poate justifica un interes determinat, legitim, personal, născut și actual poate să recurgă la formularea unei cereri reconvenționale prin care să tindă la constatarea nulității unui/unor modele comunitare, precum în speță.

Or, împrejurarea că pârâta-reclamantă a fost chemată în judecată de către reclamanta-pârâtă pe calea acțiunii în contrafacere pentru a se dispune împotriva sa interzicerea oricărei activități de comercializare a unor produse în legătură cu care reclamanta a invocat încălcarea drepturilor sale exclusive decurgând din înregistrarea unor modele industriale comunitare, reprezintă împrejurări de natură a justifica interesul procesual al pârâtei-reclamante pentru formularea cererii reconvenționale prin care contestă validitatea acestor modele industriale, interesul procesual fiind o chestiune care se obiectivează în mod diferit în funcție de particularitățile fiecărei cauze în parte.

Totodată, în justificarea interesului său procesual, pârâta-reclamantă s-a prevalat de contractele de licență încheiate cu societatea C. S.R.L., titulară a modelelor industriale care au fost invocate pentru demonstrarea neîndeplinirii cerinței noutății de modelele comunitare ale reclamantei.

Recurenta susține că instanța de apel a înlăturat în mod nelegal apărarea sa privind inopozabilitatea acestor licențe, având în vedere că părțile contractante nu au îndeplinit formalitatea înscrierii acestor contracte în registrul desenelor și modelelor, astfel cum prevede art. 38 alin. (3) din Legea nr. 129/1992.

"(3) Transmiterea se înscrie la O.S.I.M. în Registrul desenelor și modelelor și produce efecte față de terți numai de la data publicării în Buletinul oficial de proprietate industrială al O.S.I.M. a mențiunii de transmitere."

Având în vedere că îndeplinirea acestei formalități de publicitate privește contractele de licență încheiate cu privire la modele industriale înregistrate de pe cale națională, așadar, la OSIM, Înalta Curte apreciază că în mod corect a susținut recurenta că în cauză nu erau incidente prevederile art. 33 alin. (2) teza a II-a din Regulamentul CE nr. 6/2002 privind modelele și desenele comunitare.

Cu toate acestea, constatând că instanța de apel s-a raportat la ambele temeiuri de drept (din dreptul național și din regulamentul comunitar), efectul constatării anterioare va fi doar înlăturarea din cuprinsul considerentelor a trimiterilor excedentare la dispozițiile din dreptul Uniunii, atare inexactitate nefiind de natură a afecta valabilitatea raționamentului curții de apel exclusiv din perspectiva dreptului național.

Revenind la cerința prevăzută de art. 38 alin. (3) din Legea nr. 129/1992, Înalta Curte apreciază că în mod legal instanța de apel a reținut că această condiție de opozabilitate față de recurenta-reclamantă-pârâtă a fost îndeplinită în cursul procesului, prin exhibarea acestor acte juridice de către pârâta-reclamantă în apărare.

Rațiunea normei de la art. 38 alin. (3) din Legea nr. 129/1992 este aceea de a stabili o modalitate prin care terții să aibă posibilitatea de a lua cunoștință despre actele juridice de transmitere cu privire la drepturile de proprietate industrială administrate de OSIM; or, prin comunicarea acestor înscrisuri în mod direct și nemijlocit către reclamanta-pârâtă, în cursul procesului, este evident că aceasta a luat cunoștință în mod efectiv de aceste acte juridice; art. 38 alin. (3) reglementează posibilitatea luării la cunoștință despre încheierea cesiunilor, în timp ce în cursul judecății reclamanta-pârâtă a luat cunoștință în mod concret de ele.

În consecință, Înalta Curte va înlătura ca nefondate criticile susținute în cadrul primului motiv de recurs, nefiind întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 8 C. proc. civ.

Recurenta a formulat și critici și în ceea privește cel de-al doilea motiv al respingerii apelului său - maniera în care a fost efectuată expertiza, critici susceptibile de analiză atât din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5, cât și a art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește dezacordul recurentei față de cele reținute de instanța de apel în sensul că nu ar fi contestat pe fond concluziile raportului de expertiză, Înalta Curte constată, din lecturarea paragrafelor 21 și urm. din motivele de apel (la care aceasta a făcut trimitere prin motivele de recurs), că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 479 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la limitele devoluțiunii în apel, întrucât din pasajele menționate de recurentă nu se poate stabili o altă concluzie decât cea la care a ajuns curtea de apel. O contestare pe fond a concluziilor raportului de expertiză ar fi presupus o demonstrație a apelantei, pe baza unor argumente de fapt și de drept, prin care să tindă la o concluzie contrară celei stabilite prin raportul de expertiză - că cele 17 modele comunitare înregistrate de reclamanta-pârâtă nu îndeplinesc condiția noutății și a caracterului individual - două dintre acestea fiind deja invalidate în procedura în fața EUIPO- model nr. x și nr. y.

De asemenea, recurenta a mai învederat că deși instanța de apel a indicat că de la concluzia necontestării concluziilor raportului de expertiză există o singură excepție, această excepție nu a fost explicitată.

Înalta Curte apreciază că excepția în discuție privește chiar modalitatea de efectuare a expertizei, ceea ce, lato sensu, reprezintă o modalitate de contestare a acesteia, însă pe temeiuri procedurale; atare concluzie decurge din împrejurarea că, succesiv acestei constatări, instanța de apel a analizat neregularitatea procedurală invocată de apelantă.

Deși recurenta face trimitere la prezumția de validitate ce opera în favoarea deselor comunitare înregistrate în favoarea sa, prezumție consacrată de art. 17 din Regulamentul CE nr. 6/2002, nu arată care este modalitatea în care instanța de apel a ignorat această prezumție.

Dimpotrivă, tocmai pentru că modelele sale industriale făceau obiectul unor înregistrări valabile la OAPI a fost posibilă formularea acțiunii în nulitate și analizarea motivelor prin care pârâta-reclamantă tindea la invalidarea acestora, anume pentru neîndeplinirea condițiilor de registrabilitate - noutate și caracter individual.

Recurenta susține că în mod eronat și neechitabil prima instanță care a dispus expertiza și a fixat obiectivele acesteia, a permis expertului să se raporteze la orice material documentar pentru verificarea noutății și a caracterului individual al modelelor sale, iar nu doar la cele invocate de părți, transferând sarcina probei expertului, prin încălcarea dispozițiilor art. 249 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că instanța de apel a răspuns acestor critici, reținând că prin încheierile de ședință din 17.06.2014 și din 4.11.2014 au fost stabilite obiectivele expertizei, făcându-se precizarea de către tribunal că materialele documentare nu se rezumă la actele indicate de păți, ci pot fi avute în vedere și resurse proprii, dispoziție a primei instanțe pe care a apreciat-o ca fiind legală.

Înalta Curte apreciază că recurenta susține în deplin acord cu dispozițiile art. 249 C. proc. civ. că pârâta-reclamantă era ținută să furnizeze expertului materialul documentar pe care se întemeia în susținerea cererii în declararea nulității desenelor comunitare, materiale apte să dovedească neîndeplinirea condiției noutății și/sau a caracterului individual al modelelor industriale, întrucât nu expertul este ținut să probeze pretențiile titularului cererii în nulitate.

Mai mult decât atât, o bună orientare în soluționarea acestei critici era oferită de prevederile Regulamentului (CE) nr. 2245/2002 al Comisiei din 21 octombrie 2002 privind normele de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 6/2002 al Consiliului privind desenele sau modelele industriale comunitare, mai exact dispozițiile art. 28-31, texte care nu indică alte probe decât cele prezentate de părți și pe care OAPI se baza în soluționarea cererii în nulitate cu care era învestit, chiar în contextul în care motivul de nulitate invocat este cel prevăzut de art. 25 alin. (1) lit. b) din Regulamentului (CE) nr. 6/2002, anterior citat.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că expertul judiciar în efectuarea expertizei nu s-a bazat pe alte probe - înscrisuri sau orice alt material documentar - cu privire la care să fi reținut o anterioritate distructivă de noutate în privința modelelor comunitare ale recurentei; înscrisurile pe care acesta și-a fundamentat concluziile expertizei sunt cele anexate de către pârâta-reclamantă la cererea reconvențională sau prezentate de părți pe parcursul soluționării pricinii, expertul indicând în mod explicit filele din dosar unde acestea pot fi identificate.

Ca atare, în măsura în care această manieră de administrare a expertizei, cu referire la mențiunea din încheierea de ședință din 4.11.2014 - nu a fost de natură să creeze reclamantei-pârâte vreo vătămare procesuală, întrucât, în demonstrarea lipsei noutății și a caracterului individual expertul nu s-a folosit de alte înscrisuri sau materiale documentare decât cele prezentate de părți în dosar.

Vătămarea procesuală a recurentei s-ar fi produs în cazul în care expertul ar fi identificat, prin efort propriu, anumite înscrisuri sau cataloage etc. pe baza cărora ar fi reținut și demonstrat neîndeplinirea condițiilor noutății și a caracterului individual al modelelor industriale analizate, situație în care recurenta, în mod îndreptățit, ar fi putut susține că instanța de apel era ținută să facă aplicarea sancțiunii nulității expertizei efectuate la prima instanță, în temeiul art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Analizarea însă a concluziilor raportului de expertiză a fost realizată de prima instanță (curtea de apel reținând că aceste aspecte au intrat sub autoritate de lucru judecată, prin faptul necontestării expertizei pe fond); pe de altă parte, chiar și în condițiile în care instanța de apel ar fi reevaluat expertiza, acest aspect nu putea face obiectul analizei instanței de recurs care exercită exclusiv un control de legalitate, nu și de temeinicie.

Înalta Curte apreciază că invocarea prin motivele de recurs a împrejurării depunerii la EUIPO a unor cereri de înregistrare a unor desene comunitare de către una dintre firmele afiliate intimatei-pârâte-reclamante, este lipsită de relevanță din perspectiva legalității deciziei recurate, recurenta însăși nedezvoltând niciun raționament legat de semnificația sau efectele unei astfel de eventuale conduite.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 453 C. proc. civ., va dispune obligarea recurentei la achitarea cheltuielilor de judecată efectuate de către intimată în această etapă procesuală, cheltuieli reprezentând onorariu de avocat în sumă de 7.388,29 RON, conform dovezilor de la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta-pârâta A. împotriva deciziei nr. 374A din 20 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă-pârâtă A. la plata sumei de 7.388,29 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă-reclamantă S.C. B. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.05.2018.