ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3622/2019

Ședința publică din data de 26 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 05.12.2018, pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a solicitat suspendarea executării ordinului nr. 1960 din 6 august 2018 al președintelui ANAF privind modificarea Ordinului nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice, precum și pentru modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.850/2016, cu modificările și completările ulterioare intervenite prin Ordinul 2761/07.11.2018 (prelungirea termenului până la 31.12.2018), până la pronunțarea instanței de fond.

Prin sentința civilă nr. 348 din data de 19.12.2018 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității cererii de suspendare, invocată de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.

A admis cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L. Caransebeș, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și a suspendat executarea Ordinului Președintelui ANAF nr. 1960/06.08.2018, în ceea ce privește procedura de înregistrare a operatorilor economici care comercializează produse energetice în sistem angro, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva sentinței civile nr. 348 din data de 19.12.2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Prin motivele de recurs se invocă excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată având în vedere că în prezenta cauză, reclamanta a solicitat suspendarea Ordinului Președintelui ANAF nr. 1960/06.08.2018 privind modificarea Ordinului Președintelui ANAF nr. 1849/2016, în ceea ce privește dispozițiile art. I pct. 7 și III din Ordin, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de anulare a actului.

La data de 28.12.2018 a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1115 Ordinul președintelui ANAF nr. 3236/2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, care la art. 9 prevede că "La data intrării în vigoare a prezentului Ordin se abrogă Ordinul președintelui ANAF nr. 1849/2016.

Prin urmare solicitarea reclamantei de suspendare a OPANAF nr. 1960/2018 a rămas fără obiect.

Cu privire la fondul cauzei se arată că în argumentarea cazului bine justificat, instanța de fond în mod greșit a preluat în integralitate susținerile reclamantei, fără să aibă în vedere apărările pârâtei, iar cu privire la iminența producerii unei pagube, aceasta nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată. Îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminența producerii, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță simplele afirmații făcute de reclamantă în acțiunea formulată.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 12 aprilie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 26 iunie 2019.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul este lipsit de interes, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Ordinului Președintelui ANAF nr. 1960/6.08.2018, cu modificările ulterioare, până la soluționarea definitivă a acțiunii având ca obiect anularea acestuia.

În conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond."

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond.

Cu privire la actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat, Înalta Curte constată că prin Ordinului Președintelui ANAF nr. 1960/2018 a fost modificat Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, fiind introduse condiții suplimentare de autorizare a operatorilor economici vizați de această procedură.

De asemenea, se reține că prin Ordinul Președintelui ANAF nr. 3236/2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial al României la data de 28.12.2018, se prevede, la art. 9, că se abrogă Ordinul Președintelui ANAF nr. 1849/2016, pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 24 iunie 2016, cu modificările și completările ulterioare.

Ulterior, Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3236/2018 a fost modificat prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 508/2019, publicat în Monitorul Oficial nr. 171/04.03.2019, fiind abrogată Anexa 1 la ordin, respectiv au fost abrogate dispozițiile care impuneau deținerea de spații de depozitare de către operatorii economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice, dispoziție similară celei criticate în prezenta cauză.

Față de aceste modificări legislative, Înalta Curte va avea în vedere că, în dreptul procesual civil interesul de a promova o acțiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia, iar interesul trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut și actual", așa cum prevăd dispozițiile art. 33 C. proc. civ.

Așadar, interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual.

Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obține prin promovarea acțiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului.

Condiția interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în legătură cu exercitarea căilor de atac.

În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, această formă procedurală este lipsită de interes.

În acest sens, dispozițiile art. 453 C. proc. civ. stabilesc în mod expres că pot exercita căile de atac numai părțile aflate în proces care justifică un interes.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că recurenta-pârâtă nu justifică un folos practic, legitim, în obținerea unei soluții de admitere a recursului, de casare a sentinței atacate și de respingere a cererii de suspendare a efectelor actului administrativ atacat în prezenta cauză atât timp cât prin modificarea legislativă intervenită s-a dispus abrogarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1849/2016, iar efectele abrogării se extind, incontestabil, și asupra Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1960/2018, care are natura unui act modificator al actului normativ principal și urmează situația juridică a acestuia.

Într-adevăr, în cauză, pretenția dedusă judecății nu este aceea de anulare a actului administrativ, ci vizează suspendarea executării acestui act, însă, în măsura în care legiuitorul a abrogat conținutul actului administrativ atacat în fața instanței, cererea de recurs apare ca lipsită de interes.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței nr. 348 din 19 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2019.