ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2219/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2219/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 3 iunie 2020
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 16 martie 2016, sub nr. x/2016, reclamanții Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, reprezentați prin arhiepiscop, au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, anularea deciziilor nr. 4975 - 5024 (50 de decizii) din 21.01.2016, emise de Comisia Specială de Retrocedare și retrocedarea imobilelor înscrise în CF nr. x a comunei cadastrale Iacobeni, identice parcelelor cadastrale nr. x.
Prin sentința civilă nr. 197 din 5 septembrie 2016, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.
La data de 17 octombrie 2016, reclamanții Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei au formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 197 din 5 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.
La termenul din 29 mai 2019, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului declarat de reclamanții Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei împotriva sentinței civile nr. 197 din 5 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății în sarcina recurenților-reclamanți, în temeiul art. 242 alin. (1) din C. proc. civ.
La data de 5 martie 2020, în baza referatului grefei, s-a propus repunerea pe rol a cauzei, în vederea discutării excepției perimării, întrucât cauza a rămas în nelucrare timp de 6 luni.
Asupra excepției perimării, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni.
Cum în cauză nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 417 - 418 din C. proc. civ., instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 420 alin. (1) din C. proc. civ. și va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamanții Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei împotriva sentinței civile nr. 197 din 5 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 iunie 2020.