ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4555/2018

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, prin încheierea ședinței Camerei de Consiliu de la 30 martie 2018, fără cale de atac, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a respins cererea de recuzare a doamnelor judecător A. și B., formulată de recurenta- revizuentă C..

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs recurenta C..

Față de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., examinând, cu prioritate, excepția de inadmisibilitate a recursului, în conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 34 alin. (1) și (2) C. proc. civ., cu referire la art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezentul recurs este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual- civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final, remedierea erorilor săvârșite, constituind astfel pentru părți o garanție a respectării drepturilor lor fundamentale.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală, iar împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile pronunțate în apel și hotărârile date în primă instanță fără drept de apel. Așadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 alin. (1) C. proc. civ.

Intenția legiuitorului la redactarea acestui text de lege a vizat în mod categoric controlul judiciar pe cale de recurs numai al hotărârilor date fără drept de apel sau al celor date în apel, în acest sens fiind și dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care fac trimitere expresă la categoriile de hotărâri ce pot fi examinate de o instanță de recurs.

Deopotrivă, prevederile art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ. statuează că "Sunt hotărâri irevocabile: orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs".

Din dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ. cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare; această prevedere legală este rațională și în concordanță cu principiul puterii de lucru judecat, prevăzut în art. 166 C. proc. civ.

În prezenta cauză, însă, încheierea de ședință supusă de către petentă căii extraordinare de atac a recursului nu are deschisă, conform legii, o asemenea modalitate de reformare, recursul fiind declarat împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de recuzare formulată, de asemenea, în cadrul unui alt recurs (încheiere fără nici o cale de atac).

Regimul juridic al căilor de atac privind soluția dată în cererea de recuzare este reglementat de dispozițiile art. 34 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora, "Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul".

Însă, trebuie avută în vedere particularitatea generată de faptul că încheierea recurată este pronunțată într-un dosar de recurs, rezultând că, împotriva încheierii de ședință prin care a fost analizată o cerere de recuzare, nu se poate formula nicio cale de atac, interdicția fiind absolută și imperativă.

De asemenea, și față de prevederile art. 316 și art. 282 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu care, încheierile premergătoare nu se pot ataca decât odată cu fondul, și de prevederile art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., în conformitate cu care, hotărârile instanței de recurs sunt irevocabile, se constată că și încheierea în cauză pronunțată de instanță în cadrul unui dosar de recurs are același caracter irevocabil.

În atari condiții, încheierea ședinței Camerei de Consiliu de la 30 martie 2018 a Curții de Apel Brașov nu era susceptibilă de a face obiectul unui nou recurs, nefiind o hotărâre dintre cele enumerate de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, sub acest aspect, se reține inadmisibilitatea căii ordinare de atac promovate de recurentă.

Prin dispozițiile legii procesual- civile, legiuitorul a stabilit în mod expres limitele examinării unei hotărâri.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Declarând recurs împotriva unei atare hotărâri, partea nu s-a conformat unei dispoziții specifice de admisibilitate a recursului în această materie.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Și în cazul recursului, dacă s-ar crea limite mai largi, ar însemna să se schimbe caracterul ordinar al căii de atac, privind anumite neregularități prevăzute de lege, ceea ce nu este în sprijinul reglementării date de lege acestei instituții.

Astfel, Înalta Curte apreciază că formularea unui recurs împotriva unei încheieri date asupra cererii de recuzare formulată în cadrul recursului și, în aceste condiții, încheierea nu mai este susceptibilă de a fi atacată separat, încalcă principiul legalității căii de atac, ceea ce este inadmisibil, exercițiul căilor de atac fiind pus la dispoziția părților, în limitele și condițiile legii.

În aceste condiții, cum recursul nu privește o hotărâre dintre cele prevăzute de art. 299 C. proc. civ., rezultă că încheierea Curții de Apel nu mai poate fi atacată cu recurs, nefiind susceptibilă de reformare, potrivit dreptului comun, pe această cale.

Așa fiind, în speță, încheierea recurată nu întrunește condiția cerută de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în această ipoteză, exercitarea căii ordinare de atac fiind inadmisibilă.

Față de cele de mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, în conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu, cu consecința respingerii prezentului recurs dedus judecății, ca inadmisibil.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta C. împotriva încheierii ședinței Camerei de Consiliu de la 30 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2016.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2018.