ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 397/2018

HOTĂRÂRE

15.02.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 397/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 15 februarie 2018

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, revizuentul A. a solicitat revizuirea hotărârilor nr. 297/2016 și nr. 150/R/2016 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2014.

Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 100 din 7 iunie 2017 a constatat perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva hotărârilor nr. 297/2016 și nr. 150/R/2016 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2014.

Împotriva deciziei civile nr. 100 din 07 iunie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă a declarat recurs revizuentul A..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 4 septembrie 2017.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 2 noiembrie 2017 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., opinia raportorului fiind în sensul că recursul este nul.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 7 noiembrie 2017, acestea nedepunând punct de vedere la raportul comunicat.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul A., pentru următoarele considerente:

Prin cererea de recurs, recurentul a susținut formal că "toate soluțiile date sunt abuzive, solicitând casarea tuturor hotărârilor" prezentând opinii proprii privind situația de fapt a cauzei, fără însă a formula critici care să cuprindă motivele de nelegalitate pe care să se întemeieze recursul și fără a fi dezvoltate acestea, sub aspectul încadrării criticilor.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

În speță, se constată că recurentul nu a indicat în cuprinsul recursului motivele de casare astfel cum dispun cerințele art. 488 C. proc. civ.

Criticile recurentului se rezumă la exprimarea nemulțumirii cu privire la soluțiile pronunțate în procesele sale, fără însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea acestora.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, iar dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., prevăd că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același Cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

În consecință, față de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În acest context, Înalta Curte apreciază că în speță sunt incidente dispozițiile legale ce prevăd unele sancțiuni referitoare la încălcarea obligațiilor privind desfășurarea procesului.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., se sancționează cu amendă judiciară de la 100 RON la 1.000 RON, "introducerea, cu rea-credință, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice".

Conform art. 12 C. proc. civ.:

"drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți. Partea care își exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale și morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit legii, și la plata unei amenzi judiciare. De asemenea, partea care nu își îndeplinește cu bună-credință obligațiile procesuale răspunde potrivit alin. (2)".

Dreptul subiectiv civil al unei persoane reprezintă "posibilitatea recunoscută de lege subiectului activ în virtutea căreia acesta poate, în limitele dreptului și a moralei, să aibă o anumită conduită, să pretindă o conduită corespunzătoare de la subiectul pasiv și să ceară concursul forței coercitive a statului în caz de nevoie".

Liberul acces la justiție nu trebuie interpretat ca un drept absolut în sensul că odată recunoscut i se permite petentului să ignore orice alte obligații în legătură cu justiția.

Pentru valorificarea drepturilor și intereselor legitime părțile trebuie să acționeze cu bună-credință, iar nu în spirit abuziv, șicanator, vexator pentru magistrați ori pentru instanță.

Așa fiind, Înalta Curte constată că recurentul A. prin formularea unei cereri de recurs, în cadrul căreia susține în mod generic că toate soluțiile date sunt abuzive și care conduce la tergiversarea soluționării cauzei, își exercită acest drept procesual în mod abuziv și contrar scopului pentru care acesta a fost recunoscut de lege și de art. 12 alin. (1) și (2) C. proc. civ., iar în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. va dispune amendarea acestuia cu suma de 500 RON.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea nulității cererii de recurs în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ. și în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. va anula recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 100 din 7 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă și va dispune amendarea acestuia cu suma de 500 RON.