ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5125/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5125/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului
de competență constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a
contravenției seria R12 nr. 0450356 din 27 noiembrie 2012 a fost sancționat
contravenientul I.N. pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozițiile
art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că la data de 12
noiembrie 2012 a circulat, fără a deține rovinietă valabilă, pe DN 25 km. 43 +
900 m, localitatea Vameș, județul Galați.
Prin plângerea
înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman, la data de 20 decembrie 2012,
contravenientul I.N. a solicitat instanței anularea procesului-verbal de
constatare și sancționare a contravenției întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. -
S.A. CESTRIN.
Prin Sentința nr. 111
din 16 ianuarie 2013, Judecătoria Roman și-a declinat competența de soluționare
a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați, reținând că raportului juridic dedus
judecății îi sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 15/2002 în forma avută
anterior modificării prin dispozițiile Legii nr. 2/2013, respectiv prevederile
art. 32 din O.G. nr. 2/2001.
Prin Sentința nr.
6494 din 20 iunie 2013, Judecătoria Galați, la rândul său, și-a declinat
competența în favoarea Judecătoriei Roman reținând că soluția se impune în
raport cu prevederile art. 10
1
din O.G. nr. 15/2002/7 în raport de
prevederile O.G. nr. 15/2002, astfel cum au fost completate prin Legea nr.
2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum
și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă.
Constatând ivit
conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de
Casație și Justiție.
Analizând lucrările
dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
În drept, potrivit
dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravențiilor, competența de soluționare a plângerii împotriva
procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii
aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Potrivit
dispozițiilor art. 10 din O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de
utilizare a infrastructurii de transport rutier, contravențiilor prevăzute la
art. 8 din acest act normativ le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor.
Prin dispozițiile
art. III alin. (2) din Legea nr. 2/2013, după dispozițiile art. 10 din O.G. nr.
15/2002, s-a introdus un nou articol, art. 10
1
, potrivit căruia:
"prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (...) plângerea,
însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce
la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul
contravenientul "
Dispozițiile art. 10
1
mai sus arătate, în lipsa unor norme tranzitorii instituite prin dispozițiile
Legii nr. 2/2013, în raport de prevederile art. 725 alin. (2) C. proc. civ.
1865, sunt aplicabile doar proceselor începute după intrarea în vigoare a noii
norme de competență, nu și celor în curs de soluționare.
Soluția se impune și
în raport de interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor
tranzitorii cuprinse în art. XXIII alin. (1) - (4) din Legea nr. 2/2013, care
se referă în mod restrictiv doar la procesele în materia contenciosului
administrativ și fiscal (nu și în materia contravențională) și cu indicarea
instanțelor pe rolul cărora se află astfel de procese, respectiv, Înalta Curte
de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal și
curțile de apel.
În cauza supusă
analizei, se constată că plângerea contravențională a fost înregistrată pe
rolul unei judecătorii, anterior adoptării Legii nr. 2/2013, anume la data de
20 decembrie 2012, caz în care competența materială de soluționare revine,
potrivit prevederilor art. 10 din O.G. nr. 15/2002 coroborat cu ale art. 32
alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, judecătoriei în a cărei circumscripție a fost
săvârșită contravenția.
Cum contravenția a
fost săvârșită în localitatea Vameș aflată în circumscripția Judecătoriei
Galați, acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare în favoarea Judecătoriei Galați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 7 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - GV