ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 338/2018

Ședința publică din data de 14 februarie 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 115/S din 16 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul Brașov a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C. pentru Inspectoratul Regional în Construcții Centru, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 3.413.844,37 RON reprezentând contravaloare cote datorate în baza Legii nr. 50/1991 și a Legii nr. 10/1995; a fost respinsă cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 115/S din 16 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul Brașov, pârâta CNADNR S.A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1623/Ap/2016 din 15 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, a fost admis în parte apelul declarat de pârâta CNADNR S.A. redenumită Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA- CNAIR S.A. împotriva sentinței civile nr. 115/S/16.06.2016 pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă; a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C. pentru Inspectoratul Regional în Construcții Centru, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov, și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 122.677,34 RON reprezentând contravaloare cote datorate în baza Legii nr. 50/1991 și a Legii nr. 10/1995.

În termen legal, împotriva deciziei instanței de apel, reclamantul INSPECTORATUL DE STAT ÎN CONSTRUCȚII - I.S.C. PENTRU INSPECTORATUL REGIONAL ÎN CONSTRUCȚII CENTRU a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile nr. 1623/Ap/2016 din 15 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă și trimiterea cauzei spre o nouă judecară instanței de apel, care să soluționeze cererea sub aspectul motivelor invocate în sensul menținerii sentinței civile nr. 115/S/16.06.2016 pronunțată de Tribunalul Brașov, ca fiind temeinică și legală.

În argumentarea cererii de recurs, reclamantul susține, în esență, că acțiunea în recuperare cote și penalizări de întârziere de la debitorul CNADNR - DRDP Brașov a avut la bază prevederile a două legi speciale în domeniul construcțiilor și anume: Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare (art. 30) și Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel.

Precizează că a arătat instanțelor de judecată învestite cu soluționarea prezentului dosar că terenurile supuse lucrărilor de construcții ce fac obiectul acțiunii aparțin domeniului public al statului, sunt în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și au fost concesionate Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. (astfel cum este evidențiat în cele șase autorizații emise).

CNADNR - DRDP Brașov, prin reprezentant, în calitate de investitor și titular al unui drept real asupra acestor terenuri, a solicitat autorităților competente emiterea a unui număr de șase autorizații de construire având ca obiect executarea unor lucrări.

În niciuna dintre aceste autorizații de construire nu se face vorbire de terenuri supuse exproprierii, despre decizii de expropriere pentru terenurile asupra cărora se execută lucrările și nici nu există - la momentul emiterii lor, hotărâre dată în vederea exproprierii de terenuri pentru executarea lucrărilor de consolidare/reabilitare sau modernizare drum, evidențiate în actul administrativ (A.C.)

Concluzia instanței de apel a fost aceea că prin emiterea decretului de expropriere nr. 867/2014 ce cuprinde tronsonul menționat în autorizația de construire nr. x/2011, lucrările s-au realizat și pe terenuri expropriate ulterior, astfel că "pentru aceste lucrări pârâta era scutită de la plata taxelor aferente dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 50/1991 și art. 40 din Legea 10/1995, sub acest aspect apelul fiind întemeiat. Faptul că exproprierea s-a produs ulterior emiterii autorizației de construire nu are relevanță, întrucât termenul de valabilitate a autorizației expiră la finalizarea lucrărilor, lucrări încheiate după expropriere din 2014, potrivit PVRTL nr. 68/2015".

Recurentul critică decizia recurată având în vedere faptul că instanța de apel a pronunțat o hotărâre dată cu aplicarea greșită a prevederilor legale în ceea ce privește soluția adoptată de Curtea de Apel Brașov în cazul autorizației de construire nr. x/09.12.2011 pentru investiția "Reabilitare drum DN 14, lot E, Proiectare și Execuție: Sibiu - Mediaș - Sighișoara, km 3+500 - km 51+000, km 57+500 - km 89+400".

În opinia recurentului, motivarea instanțe instanței de apel în sensul că "exproprierea s-a produs ulterior emiterii autorizației de construire nu are relevanță, întrucât termenul de valabilitate al autorizației expiră la finalizarea lucrărilor, lucrări încheiate după exproprierea din 2014, potrivit PVRTL nr. 68'2015", este lipsită de temei legal, încălcând fără dubiu voința legiuitorului cu privire la obligațiile instituite prin Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică.

Această lege specială reglementează procedura de expropriere în vederea executării unor lucrări de construcții, procedură ce se declanșează anterior emiterii autorizațiilor de construire, deciziile de expropriere fiind date numai după stabilirea în concret a "coridorului de expropriere".

Intimata-pârâtă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri (D.R.D.P.) Brașov a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității, în raport cu prevederile art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 cu referire la art. 457, art. 634 și art. 483 C. proc. civ., susținând, în esență, că hotărârea pronunțată de instanța de apel, având un obiect cu valoare inferioară sumei de 1.000.000 RON, este definitivă și, prin urmare, nu poate fi atacată cu recurs.

Recurentul-reclamant INSPECTORATUL DE STAT ÎN CONSTRUCȚII - I.S.C. PENTRU INSPECTORATUL REGIONAL ÎN CONSTRUCȚII CENTRU a depus răspuns la întâmpinare prin care a susținut, în esență, admisibilitatea cererii de recurs, motivat de faptul că valoare pretențiilor solicitate prin cererea introductivă este de 3.413.844,37 RON.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din 14 iunie 2017 a fost încuviințat, în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 25 octombrie 2017, constatându-se că recursul este admisibil în principiu și că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) din Codul de procedurăcivilă, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 14 februarie 2018, cu citarea părților.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Este de reținut că întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părților cu privire la soluția pronunțată nu poate constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În speță, prin prisma acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant a pus în discuție aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică, apreciind ca fiind nelegală soluția adoptată de Curtea de Apel Brașov în cazul autorizației de construire nr. x/09.12.2011 pentru investiția "Reabilitare drum DN 14, lot E, Proiectare și Execuție: Sibiu - Mediaș - Sighișoara, km 3+500 - km 51+000, km 57+500 - km 89+400", în ceea ce privește contravaloarea cotelor datorate în baza Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și a Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții.

Se constată că soluția instanței de apel este legală.

Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică are ca obiect de reglementare exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes național, județean sau local.

Potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010:

"Proiectele cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Departamentului pentru proiecte de infrastructură și investiții strâine, Ministerul mediului și Schimbărilor Climaterice, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor Publice și Agenției Naționale pentru Resurse Minerale sau în cele ale autorităților administrației publice județene și locale, privind dezvoltarea de obiective de interes național, respectiv de interes județean și local, sunt scutite de taxele către Inspectoratul de Stat în Construcții prevăzute de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare, și de Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Conform art. 30 din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții:

"Cheltuielile cu controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism și autorizarea executării lucrărilor de construcții se suportă de către investitori, în valoare echivalentă cu o cotă de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate.

Virarea sumelor stabilite conform dispozițiilor alin. (1) se face în contul inspectoratelor teritoriale în construcții, județene, respectiv al municipiului București, după caz, o dată cu trasmiterea înștiințării privind data începerii lucrărilor, astfel cum se prevede la art. 7 alin. (8). Întârzierea la plată a cotei prevăzută la alin. (1) se penalizează cu 0,15% pe zi de întârziere, fără a se depăși suma datorată. Disponibilitățile la finele anului din veniturile extrabugetare se reportează în anul următor și au aceeași destinație.

Cota stabilită la alin. (2) se aplică și diferențelor rezultate din actualizarea valorii lucrărilor autorizate, care se face o dată cu recepția la terminarea lucrărilor."

Art. 40 din Legea nr. 10/1995, modificat prin Legea nr. 587/2002, stipulează că:

"Investitorii sau proprietarii vor vira lunar, către Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C. din subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, o sumă echivalentă cu o cotă de 0,7% din cheltuielile pentru executarea construcțiilor și a lucrărilor prevăzute la art. 2 și pentru care se emit, în condițiile legii, autorizații de construire, cu excepția proprietarilor, persoane fizice, care execută lucrări de consolidare și reparații la locuințele din proprietate. Calculul și virarea sumelor respective se fac eșalonat, concomitent cu plata prestațiilor.

Întârzierile la plată a cotelor de către investitor sau proprietar se penalizează cu 0,15% pe zi de întârziere, fără a se depăși suma datorată."

Așa fiind, față de cadrul legal menționat, instanța de control judiciar, argumentat și legal motivat, a arătat cu justețe că pentru a beneficia de scutirea prevăzută de art. 25 alin. (2) din legea 255/2010, pârâtă trebuia să facă dovada că lucrările pentru care s-au emis cele șase autorizații de construcție vizează terenuri supuse procedurii Legii nr. 255/2010 privind exproprierea.

S-a constatat că autorizația de construcție nr. x/9.12.2011 pentru care s-a solicitat plata taxelor vizează DN 14 pe tronsonul Sibiu - Mediaș - Sighișoara km 3+500- km 51+000, km 57+500- km 89+400, deci pe o porțiune inclusă în decretul de expropriere nr. 867/22.08.2014.

Prin emiterea decretului de expropriere nr. 867/22.08.2014 ce a cuprins tronsonul menționat în autorizație, a rezultat că lucrările s-au realizat și pe terenuri expropriate ulterior, așa încât, pentru aceste lucrări, în mod corect s-a reținut că pârâta, conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, era scutită de la plata taxelor aferente dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 50/1991 și art. 40 din Legea nr. 10/1995.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, în condițiile în care termenul de valabilitate a autorizației expira la finalizarea lucrărilor (lucrări încheiate după exproprierea din 2014, conform procesului-verbal nr. x din 02.04.2015), acesta, în mod greșit, se prevalează de împrejurarea că expropierea s-a făcut ulterior emiterii autorizației.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și invocat de recurent, decizia recurată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant INSPECTORATUL DE STAT ÎN CONSTRUCȚII - I.S.C. PENTRU INSPECTORATUL REGIONAL ÎN CONSTRUCȚII CENTRU împotriva deciziei civile nr. 1623/Ap/2016 din 15 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, ca nefondat, menținând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant INSPECTORATUL DE STAT ÎN CONSTRUCȚII - I.S.C. PENTRU INSPECTORATUL REGIONAL ÎN CONSTRUCȚII CENTRU împotriva deciziei civile nr. 1623/Ap/2016 din 15 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 14 februarie 2018.