ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.05.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2255/2018

HOTĂRÂRE
24.05.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2255/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 24 mai 2018

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 01.02.2016 S.C. A. S.R.L., prin lichidator B. SPRL, în contradictoriu cu C. și D., a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/29.07.2011 autentificat la BNP Vrasti-Albu din Timișoara și repunerea părților în situația anterioara încheierii acestui contract, cu cheltuieli de judecată.

În drept a invocat prev. art. 948 pct. 4, art. 966 C. civ., 968 C. civ., art. 1303 C. civ.

Reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator B. SPRL, a formulat note de ședința prin care a învederat instanței faptul ca își precizează temeiul de drept al acțiunii, prezenta acțiune fiind întemeiată pe disp. art. 948 pct. 4, art. 966, art. 968 și art. 1303 C. civ., prin care înțelege să invoce nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/29.07.2011.

Prin încheierea de ședință din data de 03.05.2016 s-a respins excepția prescripței dreptului la acțiune.

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a Civilă prin decizia civilă nr. 661 din 12 octombrie 2017 a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator B. SPRL, în contradictoriu cu pârâții C. și D. având ca obiect acțiune în anulare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator B. S.P.R.L. prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată și precizată.

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a Civilă prin decizia civilă nr. 661 din 12 octombrie 2017 a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. în contradictoriu cu intimații-pârâți C. și D. împotriva sentinței civile nr. 983/6.06.2017 pronunțată de Tribunalul Timiș.

Împotriva deciziei civile nr. 661 din 12 octombrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a Civilă a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. S.P.R.L.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În raport de aceste motive de nelegalitate, recurenta-reclamantă a solicitat în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, și în rejudecare admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că acest motiv de casare este incident, întrucât instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, cu referire la raportul de expertiză întocmit în cauză.

Arată că a invocat nulitatea raportului de expertiză deoarece expertul judiciar desemnat a refuzat colaborarea cu expertul parte. De asemenea se invocă nulitatea în raport de respingerea probei cu contraexpertiză tehnică, având în vedere că se impune stabilirea valorii imobilului care să includă și valoarea terenului.

În raport de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, instanța de apel a răspuns superficial apărărilor formulate în cauză. De asemenea, se reproșează instanței că nu a lămurit pe deplin situația de fapt, considerentele făcând imposibilă examinarea legalității soluției.

În raport de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. recurenta-reclamantă arată că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material întrucât a făcut abstracție de cererile și apărările fundamentale ale părții.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în sensul că soluția preconizată este aceea de anulare a recursului.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 29.03.2018, comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) d) din noul C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

În raport de criticile formulate împotriva deciziei civile nr. 661 din 12 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a Civilă, magistratul-asistent raportor apreciază că, criticile din recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 489 C. proc. civ. stabilesc că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).

Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. .

Astfel, potrivit voinței legiuitorului, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, dispozițiile art. 488 C. proc. civ. reglementând în mod strict și limitativ motivele de recurs ce pot fi invocate de partea interesată.

De asemenea, art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (2) C. proc. civ., prevede că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor sub sancțiunea nulității.

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Aceasta, întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorul acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat.

Față de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 din C. proc. civ.

Or, în speță, recurenta-reclamantă nu a formulat critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale extraordinară de atac putând fi exercitată în condițiile expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ. prin dispoziții speciale, de strică interpretare.

Recurenta însă, în cuprinsul memoriului de recurs, a indicat dispozițiile art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și a exprimat nemulțumirea cu privire la proba cu expertiză administrată în cauză, la motivarea superficială a hotărârii și la încălcarea efectului devolutiv al apelului, însă aceste critici nu sunt susceptibile de încadrare în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.

În speță, instanța supremă constată că dezvoltarea criticilor formulate de recurenta-reclamantă referitor la probele administrate în cauză și nelămurirea pe deplin a situației de fapt nu se încadrează în cazurile de casare indicate, fiind invocate pur formal.

De asemenea, argumentele prin care recurenta pune în discuție insuficienta motivare a hotărârii, fără argumentarea în concret a acestor critici nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. ori a unor critici susceptibile de o astfel de încadrare juridică.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar indicarea celor reglementate de art. 488 alin. (1) pct., 5, 6 și 8 C. proc. civ. a fost făcută doar formal.

În considerarea celor anterior expuse, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să cuprindă critica hotărârii judecătorești recurate, iar nu doar reiterarea susținerilor făcute de părți în fața instanței de prim control judiciar devolutiv.

Trebuie subliniat însă că, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

În considerarea celor anterior expuse, din care rezultă fără echivoc că pretinsele critici formulate de recurenta-reclamantă nu vizează în concret elemente de nelegalitate a hotărârii atacate, Înalta Curte apreciază că nu se circumscriu motivelor de nelegalitate indicate și că autoarea căii de atac solicită practic instanței de recurs să decidă cu privire la chestiuni ce țin eventual de temeinicia deciziei recurate, iar nu de legalitatea acesteia, situație nepermisă în contextul reglementării actuale a căii extraordinare de atac a recursului.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. SPRL împotriva deciziei nr. 661 din 12 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. SPRL împotriva deciziei nr. 661 din 12 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-03-29
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 574/2017
Decizia nr. 574/2017 Deliberând, asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele: Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 9 februarie 2015, sub nr. x/30/2015, reclamanta SC A. S
ÎCCJ 2018-06-06
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2478/2018
Ședința publică din data de 6 iunie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, reclamanta A. PRIN B. SPRL a chemat în judecată pe pârâții C., D., E.,
ÎCCJ 2019-10-10
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1727/2019
care au fost stornate articolele contabile înregistrate conform contractului de vânzare cumpărare creanța nr. 48h din 30.04.2011; - Articolul contabil 4511.01 Decontări între entitățile afiliate, analitic S.C. G. S.R.L. - 4111 Clienți, anal
ÎCCJ 2019-03-26
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 647/2019
Ședința publică din data de 26 martie 2019 Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la 22 februarie 2016 (inițial învestit fiin
ÎCCJ 2018-06-06
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2496/2018
Ședința publică din data de 6 iunie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2642/2017 din 31 martie 2017, pronunțată de Judecătoria Oradea, secția Civilă, s-a dispus anularea ca netimbrat, a c
Sursă