ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1300/2018

Ședința publică din data de 24 aprilie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecatoria Slatina, secția Civilă la data de 24 iulie 2014 sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. Brebeni, în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. Craiova și S.C. C. S.A. Craiova a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.A. Craiova să-i lase în deplină și liniștită posesie instalația electrică proprietatea sa Racord 20 kv PTA D. și PTA 20/0,4 Kv D. din LEA 20 Kv Slatina Nord-Milcov, record electric 20Kv și post transformare edificate în calitate de proprietara de către S.C. D. S.R.L. conform înscrisurilor atașate cererii și care a trecut în patrimoniul societății urmare a fuziunii prin absorbtie de către societatea reclamanta a S.C. D. S.R.L., instalație racordata la Stilpul nr. 4 din LEA 20 kv Slatina Nord Milcov, LEA 20 Kv ce aparține pârâtei și obligarea acesteia la deconectarea instalației proprietatea reclamantei de la rețeaua pârâtei LEA 20 Kv Slatina Nord-Milcov instalație racordată la stâlpul nr. 4 din LEA 20 kv Slatina Nord Milcov, LEA 20 Kv ce aparține pârâtei; să fie obligate pârâtele să achite reclamantei daunele constând în uzufructul și lipsa de folosință în cuantum de 5 000 RON lunar de care au fost lipsiți începând cu luna august 2011 și în continuare până la îndeplinirea obligației, uzufruct ce a fost însușit și realizat de pârâtă prin racordarea fără drept la instalația sa a consumatorului S.C. E. S.R.L. către care a furnizat energie electrică realizând venituri din tariful de distribuție și profitul aferent valorii energiei electrice livrate către consumatorul S.C. E. S.R.L., să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 563-566 C. proc. civ., H.G. nr. 1007/2004 și Legea nr. 123/2012.

Prin sentința civilă nr. 3259 din 21 aprilie 2015, Judecătoria Slatina a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Prin sentința civilă nr. 4710 din 05 aprilie 2017, Judecătoria Craiova, secția Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. F. S.A. (fosta S.C. B. SA), invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată; a admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.A., invocată prin întâmpinare; a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.A. (fosta S.C. B. SA), ca neîntemeiată.

Apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. a fost respins de către Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 1014/2017 din 13 noiembrie 2017.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, cu consecința anulării hotărârilor pronunțate în primă instanță și în apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 29 ianuarie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din același cod, reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate într-un proces în care competența în primă instanță aparține judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Așadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 din același act normativ impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect obligația de a face, instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Dolj, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință:

Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4710/2017 din 4 aprilie 2017 a Judecătoriei Craiova, secția Civilă și a deciziei nr. 1014/2017 din 13 noiembrie 2017 a Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2018.