ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1017/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1017/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 21 martie 2018
Asupra cererii de recurs de față
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați sub nr. x/2014, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., au solicitat:
- să se constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 4.2, art. 4.7, art. 4.11 și art. 6.2 din Contractul de credit nr. x, încheiat la data de 17.06.2008,
- să se dispună restituirea sumei reprezentând comisionul de administrare achitat începând cu data de 17.06.2008 până la încetarea contractului de credit, împreună cu dobânda legală calculată de la data plății până la data restituirii:
- să fie obligată pârâta să emită un nou plan de rambursare a creditului fără comisionul de administrare.
- să se constate caracterul abuziv al diferenței de curs valutar dintre data acordării creditului și data rambursării
- și să se dispună înghețarea cursului valutar la data contractării. Au solicitat și cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 4130/3.06.2016 a Judecătoriei Galați a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței și înlăturarea din aceasta a mențiunilor privind înghețarea cursului de schimb și admiterea cererii lor în acest sens și obligarea băncii la emiterea unui act adițional în care să se menționeze cursul de schimb valutar de la data încheierii contractului
Prin decizia civilă nr. 194/18 mai 2017 Tribunalul Galați a admis apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și B., împotriva sentinței civile nr. 4130/03.06.2016 pronunțată de Judecătoria Galați în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. C. S.A. SUCURSALA GALAȚI și S.C. C. S.A., având ca obiect "acțiune în constatare". A schimbat în parte sentința civilă nr. 4130/3.6.2016 a Judecătoriei Galați și în rejudecare admite în parte cererea. A constatat caracterul abuziv al clauzelor de la art. 4.7 și art. 6- referitor la comisionul de procesare din contractul de credit nr. x/17.06.2008, încheiat între C. S.A. și A. și B.. A constatat nulitatea clauzelor de la art. 4.7 și art. 6 - referitor la comisionul de procesare. A obligat pârâta să restituie reclamanților suma încasată cu titlu de comision de procesare, împreună cu dobânda legală aferentă, calculată de la data plății și până la data restituirii. A obligat pârâta să restituie reclamanților diferența de dobândă plătită în plus în perioada iulie 2009- iunie 2010 peste dobânda de 4,6% din primul an de creditare, precum și dobânda legală aferentă, calculată de la data plății și până la data restituirii. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Împotriva acestei decizii reclamanții A. și B. au formulat recurs.
La termenul de judecată din data de 04.10.2017 Curtea, din oficiu, a ridicat excepția necompetenței materiale de soluționare a recursului, având în vedere dispozițiile art. 96 pct. 3 și art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Decizia civilă nr. 126/R din 04 octombrie 2017 a fost declinată competența de soluționare a cauzei, respectiv a recursului declarat de reclamanții B. și A., împotriva deciziei civile nr. 194/18.05.2017, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. x/2014, în favoarea ÎCCJ.
La termenul din 21.03.2018, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.
Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal în apel într-un litigiu având ca obiect principal pretenții cu valoare mai mică de 200.000 RON.
Conform art. 97 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Cum decizia atacată cu recurs nu este pronunțată de o curte de apel ci de un tribunal rezultă că Înalta Curte nu este competentă material să soluționeze o astfel de cerere de recurs ci curtea de apel competentă teritorial.
Potrivit primei teze din art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile (...), precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."
Totodată, se impune observația că decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 partea I, din data de 20 iulie 2017.
Față de data pronunțării deciziei recurate, 18 mai 2017, prezentul recurs nu intră sub incidența modificărilor generate de decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 deoarece aceasta devine obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial respectiv de la 20 iulie 2017, prin urmare în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.
În conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere.
Raportat la aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (2) va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a recursului declarat de de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 194 din 18 mai 2017 pronunțate de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 194 din 18 mai 2017 pronunțate de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Galați.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2018.