ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.06.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3057/2018

HOTĂRÂRE
20.06.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3057/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 20 iunie 2018

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 12821/03.11.2016, pronunțată de Judecătoria Constanța, s-a respins acțiunea formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și B. S.A. - Sucursala Constanta, având ca obiect anularea ca fiind abuzive a unor clauze inserate în contractual de credit nr. x/13.07.2007, obligarea pârâtelor la restituirea prestațiilor effectuate în baza acestora și recalcularea în consecință a obligațiilor contractuale.

Apelul declarat de reclamantă a fost admis de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă prin decizia civilă nr. 1595/29.11.2017, potrivit căreia s-a schimbat sentința atacată în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantei. S-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prev de art. 1.3 lit. a), b), c) din contractul de credit nr. x din 13.07.2007 și actele adiționale ulterioare, a fost obligată pârâtă B. S.A. să restituie reclamantului suma de 1895 CHF, comision de acordare și să plătească reclamantului dobânda legală penalizatoarea calculată asupra acestei sume de la data plății și până la restituirea efectivă a sumei, s-a constată caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prev. la art. 6 pct. 3 din contractul de credit sus menționat perfectat dintre părți și modificat prin actele adiționale, referitor la efectuarea rambursărilor în valuta prevăzută în graficul de rambursare initial, s-a dispus stabilizarea cursului de schimb valutar CHF/leu la valoarea de la momentul încheierii contractului de credit, 13.07.2007 și a fost obligată pârâta să restituie reclamantului diferența între sumele achitate cu titlu de rate lunare la cursul de schimb pentru perioada 13.07.2007-29.11.2017 și sumele care ar fi trebuit plătite la cursul de schimb din 13.07.2007, actualizate cu indicele de inflație, fiind menținute dispozițiile primei instanțe în rest.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. S.A. a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 aprilie 2018.

La termenul de judecată din 20 iunie 2018, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului de față, asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., a reținut următoarele:

Instanța competentă să soluționeze recursul este Curtea de Apel Constanța pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident și în această situație că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalității căii de atac și, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri pronunțate de curțile de apel.

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți. Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Curtea Constituțională, prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, a constatat că, prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetățenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție (paragraful 29 din decizie).

Din considerentele deciziei în discuție nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conținutul dreptului la un proces echitabil, ar include imperativ accesul la un recurs soluționat de către înalta Curte, în sensul că dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție ar fi încălcate în măsura în care înalta Curte nu soluționează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.

In viziunea Curții Constituționale, conformitatea cu Constituția este asigurată prin simpla recunoaștere a dreptului la recurs în aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii, și nu prin accesul la o anumită instanță.

In absența unor considerente în acest sens, nu se poate deduce din decizia Curții Constituționale o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absența accesului la recurs la instanța supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut în mod constant că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie recentă, publicată ulterior Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635 din 3.08.2017).

Chiar atunci când a constatat încălcarea dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție referitoare la rolul Înaltei Curți în unificarea jurisprudenței (paragrafele 30 și 31 din decizie), Curtea Constituțională a avut în vedere aceeași perspectivă a absenței accesului la calea de atac a recursului, și nu a accesului la Înalta Curte, ca instanță de recurs. De altfel, considerentele pe acest aspect vizează exclusiv "cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție", ceea ce înseamnă că s-a acceptat premisa că nu toate recursurile intră de plano în competența de soluționare a înaltei Curți de Casație și Justiție. Față de obiectul controlului de constituționalitate, se constată că această premisă a fost acceptată chiar în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Din cele ce preced, se conturează concluzia că pragul valoric a fost considerat de către Curtea Constituțională un impediment pentru asigurarea accesului la recurs, indiferent de instanța competentă, fără a se reține o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil sau a unui alt drept fundamental prin menținerea criteriului valoric pentru determinarea competenței de soluționare a recursului în litigiile vizând cererile evaluabile în bani, altele decât litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Așadar, în stabilirea competenței ratione materiae de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se impune instanței de judecată concluzia că această competență revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017.

În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, instanța competentă de a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Constanța, aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat decizia în apel, respectiv Tribunalul Constanța.

În conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere.

Admite excepția de necompetență.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1595 din 29 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă în favoarea Curții de Apel Constanța.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-07-09
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1302/2020
rii și alte taxe după caz. De asemenea, reclamantul a solicitat înghețarea cursului de schimb valutar CHF-leu la valoarea de la data semnării convenției, respectiv Contractul de credit încheiat între părți la 14.08.2008, precum și restituir
ÎCCJ 2018-06-14
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2865/2018
Ședința publică din data de 14 iunie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 9 martie 2015 sub nr. x/2015, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contrad
ÎCCJ 2018-06-20
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2987/2018
Ședința publică din data de 20 iunie 2018 Asupra recursului de față: Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 9978/30.08.2016, pronunțată de Judecătoria Constanța, secția Civilă, a fost admisă în part
ÎCCJ 2018-06-27
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3174/2018
Ședința publică din data de 27 iunie 2018 Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, la data de 17.03.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și B. S.A. - Sucursala Co
ÎCCJ 2018-06-05
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2387/2018
ți; a fost constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor contractuale prev. de art. 4 și III, referitoare la "Comisionul de acordare credit" în cuantum de 5 % din valoarea împrumutului precum și a art. 8.pct. 8.1 și 8.4 din
Sursă