ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 791/2019

Ședința publică din data de 5 aprilie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x din 24 noiembrie 2014, reclamanta Societatea de Construcții și Transporturi București a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 649.121,42 RON din care 324.560,71 RON debit principal și 324.560,71 RON penalități de întârziere precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Buzău, prin sentința nr. 464 din 5 mai 2017, a respins acțiunea formulată de reclamanta Societatea de Construcții în Transporturi București S.A., societate în reorganizare judiciară, prin lichidator judiciar B. SPRL în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe a formulat apel debitoarea Societatea de Construcții în Transporturi București S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 466 C. proc. civ., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii, iar pe fond, admiterea cererii și în consecință obligarea intimatei la plata sumei de 649.121,42 RON, prejudiciu compus din 324.560,71 RON reprezentând rest de plată și 324.560,71 RON, penalități de întârziere.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 43 din 29 ianuarie 2018, a respins apelul declarat de reclamanta Societatea de Construcții în Transporturi București S.A., societate aflată în reorganizare judiciară, cu sediul în București prin administrator judiciar B. SPRL, împotriva sentinței nr. 464 din 5 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă Societatea de Construcții și Transporturi București.

Recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, iar pe fond admiterea cererii astfel cum a fost formulata și, în consecință, obligarea debitoarei A. S.R.L. la plata sumei de 1 649.121,42 RON, prejudiciu compus din:

- 324.560.71 RON, reprezentând rest de plată din factura fiscală nr. x din 29 august 2011 emisă în baza contractului de prestări servicii utilaje nr. DJRC/130 din 01 iulie 2011 și

- 324.560,71 RON, penalitățile de întârziere calculate și datorate conform prevederilor contractuale.

Recurenta își subsumează criticile motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumentația adusă în susținere vizând următoarele aspecte.

Potrivit prevederilor art. 4.3 din contractul de prestări servicii utilaje nr. DJRC/130 din 01 iulie 2011, A. S.A. avea obligația de a achita factura fiscală, prin OP, în termen de 15 zile de la data emiterii acesteia, iar potrivit prevederilor art. X lit. a) din același contract:

"În cazul neîndeplinirii obligațiilor de plată prevăzute la art. 4, beneficiarul va plăti, în afara sumelor datorate, penalități de 0,1% pe zi de întârziere față de data scadenței".

Pentru neplata facturii la scadență, în patrimoniul debitoarei A. s-a născut și obligația acesteia de plată a penalităților de întârziere, calculate de la data scadenței și până la data achitării integrale a debitului principal.

Recurenta arată că, potrivit art. X lit. a) din contractul nr. DJRC/130 din 01 iulie 2011, părțile au convenit că penalitățile sunt limitate la valoarea sumelor asupra cărora se calculează, astfel încât A. S.A. datorează penalități de întârziere în valoare egală cu cea a debitului principal, în cuantum de 324.560,71 RON, făcând trimitere la dispozițiile art. 2538 alin. (2) C. civ.

Se arată că, în cauză, în fond a fost încuviințată proba cu expertiza contabilă, că potrivit adresei înregistrată la data de 27 februarie 2017, expertul contabil C. arată că expertiza a fost întocmită pe baza înscrisurilor exhibate de părți, aferent derulării contractului nr. DJRC/130 din 01 iulie 2011 și atașate la dosarul cauzei, astfel că expertul a răspuns obiectivelor trasate de instanță, în cuprinsul raportului, în baza materialului documentar pus la dispoziție. Recurenta redă, spre exemplificare, răspunsurile date de expert obiectivelor trasate de către instanță, la capitolul III din expertiză, intitulat concluzii.

În finalul susținerilor sale recurenta conchide arătând că:

- între părți au existat relații contractuale desfășurate în baza unor clauze asumate, sub semnătură și stampilă, potrivit Contractului de prestări servicii utilaje nr. DJRC/130 din 01 iulie 2011;

- pentru serviciile prestate, recurenta a emis, în baza Contractului de prestări servicii utilaje nr. DJRC/130 din 01 iulie 2011, factura fiscală nr. x din 29 august 2011, pe care a comunicat-o către A., intimata-pârâtă recepționând factura la data de 31 august 2011;

- din valoarea totală de 424.560,71 RON a facturii fiscale nr. x din 29 august 2011, intimata-pârâtă A. a efectuat o plată parțială în cuantum de 100.000 RON, prin OP, la data de 14 decembrie 2011;

- intimata-pârâtă A. nu a refuzat la plată factura fiscală emisă în baza Contractului de prestări servicii utilaje nr. DJRC/130 din 01 iulie 2011, ci a recunoscut creanța datorată, a efectuat o plată parțială, a înscris în contabilitatea proprie factura fiscală și a efectuat operațiunile financiar-contabile privind deducerea TVA aferent facturii fiscale nr. x din 29 august 2011.

Recurenta-reclamantă concluzionează în sensul că factura fiscală x din 29 august 2011 a fost acceptată de către intimata A., aceasta recunoscând creanța datorată, efectuând plata parțială, înscriind în contabilitatea proprie factura fiscală și efectuând operațiunile financiar-contabile privind deducerea TVA aferent facturii fiscale nr. x din 29 august 2011.

Intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La termenul de astăzi Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului invocată de intimata-pârâtă în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Excepția este întemeiată și urmează a fi admisă pentru considerentele ce succed.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3), iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci ca și criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speță, se constată că, deși formal încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., criticile din recurs nu fac referiri explicite la soluția dată de către instanța de apel și nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate a deciziei recurate.

Astfel deși invocă nelegalitatea deciziei atacate, în raport de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva statuărilor instanței de apel cu privire la aplicarea art. 2538 alin. (2) C. civ., argumentația adusă în susținere vizând exclusiv starea de fapt proprie cauzei dedusă din dinamica raporturilor juridice derulate între părți și probatoriul administrat - înscrisuri, raport de expertiză - cu privire la faptul că factura fiscala x din 29 august 2011 a fost acceptată de către intimata A., aspect dedus din faptul că aceasta și-a înscris în contabilitate factura fiscala și a efectuat operațiunile financiar-contabile privind deducerea TVA aferent facturii fiscale nr. x din 29 august 2011.

Prin criticile invocate recurenta-reclamantă își exprimă nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată prin hotărârea recurată, dar aduce în susținere argumente ce își propun să repună în discuție restabilirea situației de fapt proprie speței precum și reinterpretarea probatoriului, împrejurare ce situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie și nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres și limitativ de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că motivul de casare a fost invocat strict formal, în contextul în care nu este susținut de veritabile critici care să permită exercitarea controlului de legalitate a soluției pronunțate din perspectiva încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material incidente speței.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va constata nul recursul în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă S.C. A..

Constată nul recursul declarat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII ÎN TRANSPORTURI BUCUREȘTI S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B. SPRL împotriva deciziei nr. 43 din 29 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2019.