ÎCCJ, Decizia nr. 152/2019

Deliberând asupra apelului, constată următoarele:

I. Prin Rechizitoriul nr. x/2015 din 16 martie 2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 253

1

alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., reținându-se, în esență, în fapt, că, în calitate de deputat în Parlamentul României în legislatura 2008 - 2012, acesta a solicitat angajarea în cadrul biroului parlamentar a fiului său, B., și a avizat Contractul individual de muncă nr. x din 13 ianuarie 2009, în baza căruia cel din urmă a realizat, în mod direct, în perioada ianuarie 2009 - martie 2012, un folos material în sumă totală brută de 78.068 RON, iar, la data de 05 aprilie 2011, a încheiat Contractul civil nr. x/2011 cu nora sa, C., prin care aceasta s-a angajat să presteze activități specifice funcției de consilier al deputatului și în temeiul căruia a obținut venituri brute în valoare totală de 45.963 RON.

II. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2016, iar, prin Încheierea nr. 423 din 25 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, judecătorul de camera preliminară a respins, ca nefondate, cererile și excepțiile invocate de inculpatul A., a constatat legalitatea sesizării instanței supreme cu Rechizitoriul nr. x/2015 din 16 martie 2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus, în consecință, începerea judecății, soluție ce a rămas definitivă la data de 29 septembrie 2016, prin Încheierea nr. 148/C/2016 pronunțată de Înalta Curte în Dosarul nr. x/2016.1.

După intrarea procesului în faza de judecată, în ședința publică din data de 22 noiembrie 2016, anterior citirii actului de sesizare, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 374 alin. (2) C. proc. pen. și a adus la cunoștința acuzatului prevederile art. 374 alin. (4) și art. 375 alin. (1) C. proc. pen., ocazie cu care inculpatul A. a învederat că nu optează pentru judecarea cauzei conform procedurii simplificate, manifestându-și, totodată, voința de a da declarații în cauză. Ca urmare, la același termen de judecată, s-a procedat la audierea inculpatului cu privire la faptele ce formează obiectul acuzației penale.

Conform dispozițiilor încheierii de ședință din 22 noiembrie 2016, raportat la poziția inculpatului care a contestat parțial proba testimonială administrată în cursul anchetei penale, Înalta Curte a procedat, la termenul de judecată din 7 februarie 2017, la audierea martorilor D. și E., indicați în rechizitoriu, și, în plus, a pus în discuție, din oficiu, schimbarea încadrării juridice a faptelor dintr-o unitate legală de infracțiune, prevăzută de art. 253

1

alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în două infracțiuni prevăzute de art. 253

1

alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea 33 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. Deopotrivă, instanța a supus dezbaterii chestiunea împlinirii/neîmplinirii termenului general de prescripție a răspunderii penale cu privire la infracțiunea de conflict de interese ce vizează solicitarea încheierii și avizarea de către acuzat a Contractului individual de muncă nr. x din 13 ianuarie 2009 perfectat cu B., aspecte în legătură cu care inculpatul (personal sau prin intermediul apărătorului ales) a menționat, în esență, cu prilejul dezbaterilor de la termenul din 21 martie 2017, că sunt incidente atât prevederile art. 386 alin. (1) C. proc. pen., cât și cele ale art. 122 alin. (1) și alin. (2) teza I C. pen. din 1969, situație în care nu înțelege să solicite continuarea procesului penal în conformitate cu dispozițiile art. 18 C. proc. pen.

Prin Sentința penală nr. 190 din 31 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea Ministerului Public de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 122 alin. (2) C. pen. din 1969, respectiv art. 154 alin. (2) C. pen., iar, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată din infracțiunea de conflict de interese, în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 253

1

alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în două infracțiuni de conflict de interese, prevăzute de art. 253

1

alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea 33 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

Totodată, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 122 alin. (1) lit. d), alin. (2) teza I C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., a fost încetat procesul penal cu privire la săvârșirea de către inculpatul A. a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253

1

alin. (1) C. pen. din 1969 (fapta din ianuarie 2009), constatându-se împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, în timp ce, pentru cea de-a doua infracțiune de conflict de interese (fapta din aprilie 2011), s-a dispus, în baza art. 253

1

C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., condamnarea acestuia la o pedeapsă 3 luni închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, iar, în baza art. 81 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 luni închisoare pe un termen de încercare de 2 ani și 3 luni, stabilit în conformitate cu art. 82 C. pen. din 1969.

Ca urmare, s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 privind suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. din 1969, acesta fiind, totodată, obligat la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. pen.

Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte, în urma analizării coroborate a probatoriului administrat în cauză, a reținut aceeași situație de fapt descrisă și în cuprinsul actului de sesizare, care, de altfel, nu a fost contestată de inculpatul A., ale cărui apărări au vizat exclusiv latura subiectivă a infracțiunii de conflict de interese.

Totodată, raportat la împrejurările factuale expuse, pe larg, în considerentele sentinței, instanța supremă a constatat, în esență, că inculpatul îndeplinește cerințele prevăzute de lege pentru a fi subiect activ al infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, că faptele de care este acuzat au fost comise de acesta în exercitarea atribuțiilor de serviciu, dar și că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de conflict de interese s-a materializat în cele două modalități alternative prevăzute de textul de incriminare, respectiv îndeplinirea unui act constând în încheierea Convenției civile nr. 1598 din 05 aprilie 2011 cu nora sa, C., precum și participarea la luarea unei decizii, prin formularea propunerii de angajare în cadrul biroului parlamentar a fiului său, B., și avizarea Contractului de muncă nr. 4593 din 13 ianuarie 2009, prin care acesta a fost angajat.

Având în vedere poziția procesuală a inculpatului, care a precizat în mod expres că nu dorește continuarea procesului penal cu privire la fapta de propunere și avizare a contractului de muncă încheiat între martorul B. și Camera Deputaților, prin Secretarul general, și a solicitat a se da eficiență dispozițiilor legale privind prescripția răspunderii penale, Înalta Curte a analizat vinovăția acuzatului doar cu referire la fapta ce vizează încheierea contractului civil cu martora C., reținând, în final, ca urmare a examinării mijloacelor de probă administrate și a dispozițiilor legale incidente în materie, că apărările formulate de inculpat sunt neîntemeiate și că acesta a acționat cu intenție directă, în scopul evident ca martora să obțină venituri suplimentare celor pe care le-ar fi primit dacă ar fi intrat în concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la un an.

De asemenea, prima instanță a mai constatat că cele două fapte pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, constând în solicitarea încheierii și avizarea contractului de muncă al martorului B. și perfectarea contractului civil cu nora sa, C., au fost comise în baza unor rezoluții infracționale distincte, astfel încât se impune schimbarea încadrării juridice dată acestora prin rechizitoriu dintr-o infracțiune unică săvârșită în condițiile art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în două infracțiuni distincte de conflict de interese, prevăzute de art. 253

1

C. pen. din 1969, apreciindu-se, sub acest aspect, că vechea codificare penală este mai favorabilă acuzatului.

Analizând chestiunea referitoare la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale pentru fapta săvârșită în legătură cu încheierea Contractului de muncă nr. 4593 din 13 ianuarie 2009, Înalta Curte a reținut, în esență, că infracțiunea de conflict de interese este una de pericol, care se consumă în momentul în care s-a realizat folosul patrimonial urmare a conduitei autorului, moment care, în speță, coincide cu cel în care martorul B. a fost angajat în cadrul cabinetului parlamentar A. (13 ianuarie 2009), beneficiind, astfel, printr-o procedură care generează neîncredere în obiectivitatea și imparțialitatea funcționarului public, de un loc de muncă producător de venituri. Ca atare, s-a apreciat că pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii nu este obligatoriu să se încaseze și primul salariu (care, de altfel, reprezintă contravaloarea muncii prestate), încheierea contractului în sine reprezentând un folos patrimonial în sensul legii.

Conflictul de interese fiind o infracțiune simplă, instanța a concluzionat, astfel, că, raportat la data săvârșirii faptei (13 ianuarie 2009) și la dispozițiile art. 122 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 154 alin. (2) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale, prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 și art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., s-a împlinit la 12 ianuarie 2014, în condițiile în care, în toată această perioadă, nu a suferit întreruperi, sesizarea organelor judiciare realizându-se, din oficiu, la data de 4 noiembrie 2015.

Ca atare, având în vedere că inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal în vederea stabilirii nevinovăției sale pentru această faptă, Înalta Curte, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) și alin. (2) teza I C. pen. din 1969, a dispus încetarea procesului penal pornit față de acesta cu privire la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese vizând încheierea Contractului de muncă nr. 4593 din 13 ianuarie 2009.

Împotriva Sentinței penale nr. 190 din 31 martie 2017 a instanței de fond, au declarat apel, în termen legal, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și inculpatul A., iar, prin Decizia penală nr. 217 din 27 noiembrie 2017 pronunțată, cu majoritate, de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2017, căile de atac promovate au fost admise, dispunându-se desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Pentru a decide astfel, Completul de 5 judecători al instanței supreme, raportându-se la scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea infracțiunii de conflict de interese, a reținut, în esență, că, fiind o infracțiune simplă, de pericol concret, aceasta se consumă în momentul la care s-a realizat folosul patrimonial (condiție de existență a laturii obiective a infracțiunii), ca urmare a îndeplinirii unui act sau a participării la luarea unei decizii. Sub acest aspect, s-a arătat că urmarea imediată a infracțiunii constă, în primul rând, în afectarea prestigiului unității la care lucrează făptuitorul și tulburarea activității acesteia, dar și în obținerea, direct sau indirect, a unui folos patrimonial pentru funcționarul public, pentru soțul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care autorul s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căruia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, existând, așadar, o urmare imediată principală și una secundară, aflate într-o relație de dependență și a căror realizare simultană este necesară pentru a putea contura latura obiectivă a infracțiunii de conflict de interese.

S-a subliniat, astfel, că procurarea unui avantaj material pentru făptuitor, pentru soțul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv întregește conținutul constitutiv al infracțiunii de conflict de interese, incriminarea din cuprinsul art. 253

1

C. pen. din 1969, care a fost preluată, în esență, și de art. 301 C. pen., instituind ca element ce completează latura obiectivă a acestei infracțiuni condiția ca, în exercitarea atribuțiilor de serviciu de către funcționarul public, să se fi realizat/obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru sine sau pentru una dintre celelalte persoane prohibite de lege.

Prin urmare, în dezacord cu cele reținute de prima instanță, Completul de 5 judecători a apreciat, în unanimitate, că doar încheierea Contractului de muncă nr. x/2009 pe o perioadă determinată nu poate echivala, în condițiile stabilite de norma de incriminare, cu momentul consumării infracțiunii de conflict de interese și, implicit, cu acceptarea obținerii unui avantaj de natura celui ce intră în conținutul material al laturii obiective a acesteia, reprezentând numai actul care a permis realizarea folosului material de către martorul B. Deopotrivă, instanța de apel, în majoritate, a considerat că avantajul patrimonial obținut de către fiul inculpatului A. se raportează la întreaga perioada cât a durat executarea contractului inițial, nr. 4593/2009, precum și relațiile de muncă subsecvente acestuia (inclusiv intervalul cât contractul a fost suspendat și beneficiarul acestuia s-a aflat în concediu de creștere a copilului, revenind ulterior și continuându-și activitatea până în luna martie 2012), momentul consumării infracțiunii fiind cel al realizării ultimului venit în baza respectivului contract și a raporturilor de muncă desfășurate în temeiul acestuia, și anume martie 2012. În acest sens, pornind de la interpretarea gramaticală a normei de incriminare a conflictului de interese, Completul de 5 judecători a arătat că, prin "folos material", trebuie să se înțeleagă toate avantajele patrimoniale realizate de persoanele indicate în textul de lege, ca urmare a faptei funcționarului public, întrucât, dacă s-ar aprecia că pentru consumarea infracțiunii este suficientă doar încasarea primei retribuții, restul veniturilor obținute nu ar mai putea fi incluse în sfera ilicitului penal, fapt pe care legiuitorul nu l-a urmărit, din moment ce a utilizat, în cuprinsul art. 253

1

alin. (1) C. pen. din 1969, sintagma "prin care s-a realizat (...) un folos material". Ca atare, s-a considerat că, deși infracțiunea de conflict de interese nu este una de rezultat, "realizarea" nu poate privi decât întreg beneficiul obținut de persoana angajată de inculpat, prin încălcarea normelor legale, și nu doar parte din acest folos, care ar putea fi interpretat discreționar, de la caz la caz, în lipsa unor criterii stabilite de lege.

În consecință, raportat la data săvârșirii de către inculpatul A. a infracțiunii de conflict de interese (luna martie 2012) și la împrejurarea că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969, care stabilește pentru această infracțiune limite de pedeapsă cuprinse între 6 luni și 5 ani închisoare, instanța de control judiciar a constatat, în majoritate, contrar celor reținute de judecătorii fondului, că, în cauză, nu s-a împlinit termenul general de prescripție a răspunderii penale, prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969, dar nici cel special, reglementat de art. 124 raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969, cu privire la fapta ce vizează propunerea încheierii și avizarea Contractului de muncă nr. 4593 din 13 ianuarie 2009.

În acest context, având în vedere că prima instanță, în considerarea poziției inculpatului de a nu solicita continuarea procesului penal, nu a procedat la administrarea altor probatorii și nu a făcut aprecieri asupra vinovăției acuzatului în legătură cu această faptă, Completul de 5 judecători, în majoritate, a apreciat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la secția penală a Înaltei Curți, în vederea respectării dreptului la un proces echitabil și a dublului grad de jurisdicție.

Raportat la soluția la care s-a orientat instanța de control judiciar, în opinie majoritară, s-a considerat că nu se mai justifică o analiză a celorlalte motive de apel invocate de Parchet și de inculpatul A., arătându-se, însă, că acestea vor fi avute în vedere de către instanța de fond cu ocazia rejudecării cauzei.

III. În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2016*, fiind repartizat Completului nr. 7, inițial învestit. În urma admiterii declarațiilor de abținere formulate de membrii respectivei formațiuni de judecată, acesta a fost redistribuit aleatoriu Completului nr. 4, stabilindu-se prim termen la 1 februarie 2018. La această dată și la cea din 15 martie 2018, cauza s-a amânat în vederea rezolvării incidentelor procedurale ivite în legătură cu compunerea completului de judecată.

În ședința publică din 29 martie 2018, având în vedere argumentele reținute în considerentele Deciziei penale nr. 217 din 27 noiembrie 2017 a Completului de 5 judecători al instanței supreme, din care reiese că reluarea judecății în fond trebuie realizată din momentul începerii cercetării judecătorești, Înalta Curte i-a explicat inculpatului A., în conformitate cu dispozițiile art. 83 și art. 374 alin. (2) C. proc. pen., în ce constă învinuirea care i se aduce, dar și faptul că are dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, precum și dreptul de a adresa întrebări martorilor și de a da explicații în tot cursul procesului penal. Totodată, i-a adus la cunoștință prevederile art. 374 alin. (4) și art. 375 alin. (1) C. proc. pen., context în care acuzatul a învederat că nu dorește să uzeze de procedura recunoașterii învinuirii reglementată de aceste prevederi legale și că își menține toate declarațiile date în cursul urmăririi penale și în fața instanței în primul ciclu procesual, rezervându-și, însă, dreptul ca, pe parcursul cercetării judecătorești, dacă va considera necesar, să facă anumite precizări, poziție procesuală ce a fost consemnată în scris în cuprinsul unei declarații.

Conform dispozițiilor încheierii de ședință din aceeași dată, raportat la poziția inculpatului care a contestat parțial probele administrate în cursul anchetei penale, la termenul de judecată din 26 aprilie 2018, Înalta Curte a procedat la audierea martorilor E. și D., indicați în rechizitoriu, iar, în data de 7 iunie 2018, la ascultarea martorului F., încuviințat în probațiune acuzatului.

Deopotrivă, în ședința de judecată din 7 iunie 2018, instanța a constatat, potrivit prevederilor art. 383 alin. (3) C. proc. pen., imposibilitatea audierii martorei G. și a dispus ca proba să nu mai fie administrată, având în vedere că inculpatul, cel care a propus-o, nu s-a conformat obligației procesuale de a indica adresa de domiciliu ori de reședință a acesteia, la care să îi fie înmânată citația, sau alte date de identificare care să permită organului judiciar efectuarea de verificări pentru stabilirea respectivei adrese.

În cursul cercetării judecătorești, a fost administrată și proba cu înscrisuri solicitată de inculpatul A. încuviințată prin încheierea de la termenul din 29 martie 2018, când Înalta Curte, pentru motivele ce au fost expuse, pe larg, în cuprinsul actului procedural, a respins, totodată, cererea acestuia de ascultare, în calitate de martori, a numiților H. și I., dar și solicitarea Parchetului de reaudiere a martorilor B. și C., ale căror depoziții date în cursul anchetei penale nu au fost contestate de acuzat.

În ședința publică din 26 aprilie 2018, reprezentantul Ministerului Public a solicitat, conform celor dispuse de instanța de fond în primul ciclu procesual, schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului A. dintr-o singură infracțiune de conflict de interese, în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 253

1

alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în două infracțiuni de conflict de interese, prevăzute de art. 253

1

alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea 33 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., respectiv una referitoare la încheierea Contractului individual de muncă nr. x din 13 ianuarie 2009 între Camera Deputaților și B., iar cea de-a doua cu privire la încheierea de către acuzat a Convenției civile nr. 1598 din 05 aprilie 2011 cu C., poziție pe care și-a menținut-o și cu ocazia cuvântului la dezbateri.

La termenul de dezbateri din 11 septembrie 2018, inculpatul A. a reiterat aceeași poziție procesuală exprimată inițial și a menționat că nu dorește să facă precizări suplimentare cu privire la faptele ce formează obiectul acuzației penale, înscrisul în care a fost consemnată această manifestare de voință fiind atașat la dosar.

Prin Sentința penală nr. 603 din 25.10.2018, Înalta Curte, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată din infracțiunea de conflict de interese, în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 253

1

alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în două infracțiuni de conflict de interese, prevăzute de art. 253

1

alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. și art. 4 C. pen., inculpatul A. a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253

1

alin. (1) C. pen. din 1969 (fapta cu privire la Contractul individual de muncă nr. x din 13 ianuarie 2009).

În temeiul art. 253

1

alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. din 1969, art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., inculpatul A. a fost condamnat pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese (fapta cu privire la Contractul civil nr. x din 05 aprilie 2011).

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b C. pen. din 1969.

În temeiul art. 81 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 2 ani și 3 luni, stabilit în condițiile art. 82 alin. (1) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul A. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de rejudecare, prioritar, analizând materialul probator referitor la cele două fapte reținute în sarcina inculpatului, a stabilit că acesta nu a acționat în baza unei rezoluții comune, constând în obținerea de foloase materiale pentru familia fiului său (care la data încheierii Contractului de muncă nr. x/2009 nici măcar nu era întemeiată), ci în baza a două rezoluții diferite determinate de circumstanțe factuale distincte, a căror anticipare nu era posibilă la data formulării propunerii de angajare a fiului său și a avizării Contractului de muncă nr. x/2009. Astfel, s-a dispus schimbarea încadrării juridice dintr-o infracțiune în formă continuată în două infracțiuni distincte de conflict de interese.

Cu privire la fapta din 2009, instanța de rejudecare a stabilit că acțiunile inculpatului A., deputat în Parlamentul României, de a solicita, în cursul lunii ianuarie 2009, angajarea în cadrul biroului parlamentar a fiului său, B., și de a aviza Contractul individual de muncă nr. x din 13 ianuarie 2009 dintre acesta și Camera Deputaților se circumscriu participării la luarea unei decizii, modalitate ce nu se mai regăsește, însă, în conținutul normativ al infracțiunii prevăzute de art. 301 alin. (1) C. pen., astfel cum a fost reconfigurat prin Legea nr. 193/2017, și nici nu poate fi subsumată îndeplinirii unui act, astfel că, dată fiind modificarea, prin actul normativ anterior menționat, a conținutului constitutiv al infracțiunii de conflict de interese, sub aspectul elementului material al laturii obiective, în concret, faptele reținute în sarcina acuzatului, ce au fost anterior descrise, nu mai întrunesc condițiile de tipicitate obiectivă prevăzute de legea nouă, fiind, astfel, dezincriminate.

Ca atare, în considerarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., instanța a dispus, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. și art. 4 C. pen., achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253

1

alin. (1) C. pen. din 1969, reținută în legătură cu încheierea Contractului individual de muncă nr. x din 13 ianuarie 2009.

Cu privire la cea de a doua faptă, constând în aceea că inculpatul A., în calitate de deputat în Parlamentul Românei în legislatura 2008 - 2012, a încheiat Contractul civil nr. x din 05 aprilie 2011 cu nora sa, C., prin care cea din urmă s-a angajat să presteze, în cadrul biroului parlamentar, activități specifice poziției de consilier al beneficiarului până la finalul mandatului și în baza căruia a obținut, în perioada aprilie 2011 - decembrie 2012, venituri brute în sumă totală de 45.963 RON, Înalta Curte a apreciat că, în drept, aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253

1

alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În acest sens, instanța reține, conform jurisprudenței sale constante, că parlamentarul este funcționar public în accepțiunea legii penale, atât potrivit art. 147 alin. (1) C. pen. (1969), cât și în conformitate cu dispozițiile art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., constituind, așadar, subiect activ al infracțiunii de conflict de interese (exemplificativ, Deciziile penale nr. 13/09.02.2015, nr. 14/09.02.2015, nr. 18/18.02.2015, nr. 26/23.02.2015, nr. 60/20.04.2015, nr. 84/29.06.2015, nr. 42/22.02.2016, nr. 137/27.06.2016 ale Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție).

De asemenea, a reținut că fapta de care este acuzat, se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracțiunii în modalitatea îndeplinirii unui act (prevăzută în conținutul normativ al art. 253

1

alin. (1) C. pen. anterior, dar și în cel al art. 301 C. pen.,atât în forma anterioară, cât și în cea ulterioară modificării prin Legea nr. 193/2017), în exercitarea atribuțiilor de serviciu, care nu sunt limitate la cele de legiferare, ci cuprind orice alte îndatoriri stabilite de lege în considerarea funcției deținute, cum ar fi și cele reglementate de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006, republicată, în varianta aflată în vigoare în perioada de referință ["Angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputaților (…) se face prin încheierea unui contract de muncă pe durată determinată sau a unui contract civil. În cazul (...) contractului civil, acesta se încheie între deputații sau senatorii în cauză și persoana fizică."] și de art. 6 alin. (7) și alin. (8) din Hotărârea nr. 1 din 30 mai 2006 a Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului ["În cadrul birourilor se pot angaja (...) colaboratori, pe bază de contract civil, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7, cărora li se stabilesc atribuții și răspunderi potrivit legii" "Contractele (...) civile, pentru birourile parlamentare ale deputaților, vor fi vizate de Biroul contencios și se depun la Direcția pentru resurse umane și salarizare din cadrul Camerei Deputaților (...)"], care stabilesc competențele deputatului în materia încheierii contractelor prin care o persoană poate fi angajată în cadrul biroului parlamentar și în temeiul cărora a fost perfectată Convenția civilă nr. 1598 din 05 aprilie 2011 cu martora C.

Totodată, în cauză, este întrunită și condiția ca, prin actul îndeplinit de funcționarul public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, să se fi realizat un folos patrimonial pentru sine sau pentru una dintre celelalte persoane prohibite de lege, căci, prin încheierea Contractului civil nr. 1598/2011, inculpatul a facilitat obținerea de către nora sa, C. (persoană ce se încadrează în una din categoriile expres prevăzute atât de art. 253

1

alin. (1) C. pen. anterior, cât și de art. 301 C. pen., în ambele forme succesive, pentru întrunirea cerințelor de tipicitate ale infracțiunii), în perioada aprilie 2011 - decembrie 2012, a unor venituri brute în sumă totală de 45.963 RON pentru activitatea prestată în cadrul biroului parlamentar, în calitate de consilier al deputatului.

Înalta Curte a arătat că niciuna dintre normele de incriminare succesive nu condiționează existența infracțiunii, sub aspectul laturii obiective, de realizarea/obținerea unui avantaj material necuvenit sau nelegitim, căci ceea ce s-a urmărit prin prevederea faptei ca infracțiune este ocrotirea acelor relații sociale referitoare la îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici, iar nu apărarea relațiilor sociale privind obținerea licită a foloaselor patrimoniale. Ca atare, s-a constatat că sunt îndeplinite, în cauză, toate elementele laturii obiective a infracțiunii de conflict de interese, după cum sunt întrunite și cerințele laturii subiective a acesteia, Înalta Curte reținând că inculpatul A. a acționat cu forma de vinovăție cerută de lege, respectiv cu intenție directă, având reprezentarea că, prin fapta sa, realizează un folos patrimonial pentru martora C. și, astfel, aduce atingere relațiilor de serviciu și intereselor autorității publice din care făcea parte și urmărind producerea acestui rezultat prin comiterea infracțiunii de care este acuzat.

S-a constatat că legea penală mai favorabilă acuzatului este cea anterioară, Înalta Curte, la individualizarea pedepsei a ținut cont de natura infracțiunii săvârșite (infracțiune de serviciu), calitatea în care a acționat inculpatul (deputat în Parlamentul României), scopul vizat (acesta folosindu-se de funcția publică încredințată prin votul cetățenilor în interes personal, în scopuri vădit patrimoniale, dovedind, astfel, un real dispreț pentru modul de cheltuire a banului public) și urmarea produsă (facilitarea obținerii de foloase materiale pentru nora sa din bugetul Camerei Deputaților și afectarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului), aspecte care imprimă acesteia un grad relativ ridicat de pericol social. Totodată, s-au avut în vedere și datele ce caracterizează persoana inculpatului, atitudinea sa procesuală corespunzătoare, dovedind un real interes pentru rezolvarea situației sale juridice prin prezentarea la toate chemările organelor judiciare, împrejurări suficient de relevante care au justificat reținerea în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. anterior, cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, până la 3 luni închisoare, în conformitate cu dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior, precum și aplicarea dispozițiilor art. 81 și art. 82 C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A., solicitând admiterea lui, desființarea sentinței penale apelate și, rejudecând, în principal, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a, achitarea având în vedere că fapta de conflict de interese, prevăzută de art. 253

1

alin. (1) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, iar, în subsidiar, în baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f), încetarea procesului penal față de subsemnatul cu privire la infracțiunea de conflict de interese, prevăzută de art. 253

1

alin. (1) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Cu ocazia dezbaterilor, inculpatul apelant a precizat că nu dorește continuarea procesului penal ci doar încetarea ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale. De asemenea, a renunțat și la cererile probatorii formulate în cauză.

Ca atare, se reține că obiectul analizei instanței de control judiciar este limitat la precizările efectuate de apelant, respectiv constatarea intervenirii prescripției răspunderii penale în raport cu fapta referitoare la Contractul civil nr. x din 05 aprilie 2011. Se reține că în cadrul acestui apel, cale de atac promovată doar de inculpat, nu a mai fost contestată situația de fapt reținută de prima instanță în rejudecare.

Analizând actele și lucrările dosarului, se constată că inculpatul A., în urma rejudecării cauzei în primă instanță, a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253

1

alin. (1) C. pen. din 1969 (fapta cu privire la Contractul individual de muncă nr. x din 13 ianuarie 2009) și a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, faptă prev. de art. 253

1

C. pen. din 1969, constând în aceea că în calitate de deputat în Parlamentul Românei în legislatura 2008 - 2012, a încheiat Contractul civil nr. x din 05 aprilie 2011 cu nora sa, C., prin care cea din urmă s-a angajat să presteze, în cadrul biroului parlamentar, activități specifice poziției de consilier al beneficiarului până la finalul mandatului și în baza căruia a obținut, în perioada aprilie 2011 - decembrie 2012, venituri brute în sumă totală de 45.963 RON.

Infracțiunea de conflict de interese este o infracțiune simplă a cărei latură obiectivă presupune producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp. Elementul material constă într-o activitate unică ce produce rezultatul tipic al infracțiunii și nu cunoaște un moment al epuizării distinct de cel a consumării.

Fiind o infracțiune simplă, potrivit art. 122 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 154 alin. (2) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale începe să curgă de la data săvârșirii infracțiunii.

Potrivit Deciziei nr. 5/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii s-a stabilit că "Prin data săvârșirii infracțiunii și, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunilor simple a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp se înțelege momentul apariției primei pagube ori al obținerii primului folos necuvenit".

Deși recursul în interesul legii se referă la textele din legea nouă, se constată că în cauză sunt aplicabile considerentele și pentru situația în care se reține legea veche, întrucât textele interpretate de către Înalta Curte în recursul în interesul legii, respectiv art. 174 și art. 154 alin. (2) din noul C. pen., aveau o reglementare identică în vechiul C. pen., respectiv art. 122 alin. (2) și art. 144.

În cazul infracțiunilor ce constau într-o singură acțiune sau inacțiune și a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube/realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp, astfel cum este infracțiunea de conflict de interese de care este acuzat inculpatul A., data săvârșirii infracțiunii și, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale este momentul apariției primei pagube ori al obținerii primului folos necuvenit, acest moment fiind cel care permite încadrarea faptei comise drept infracțiune.

Prin urmare, se impune a se stabili momentul realizării primului folos necuvenit de către C., nora inculpatului apelant A., aceasta realizând foloase necuvenite în perioada 05 aprilie 2011 - 19 decembrie 2012, în urma încheierii Contractului civil nr. 1598 din 05 aprilie 2011, astfel că primul folos a fost obținut chiar în luna aprilie 2011.

Întrucât s-a stabilit că legea penală mai favorabilă este legea veche, calculul prescripției se va face potrivit dispozițiilor art. 122 rap. la art. 124 C. pen. din 1969, în forma în vigoare la data comiterii faptei.

Infracțiunea de conflict de interese prev. de art. 253

1

C. pen. din 1969 este sancționată cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durată maximă. Conform art. 122 lit. d) C. pen. din 1969 termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani, iar potrivit art. 124 C. pen. anterior, care reglementează prescripția specială, stabilește că prescripția înlătură răspunderea penală dacă termenul de prescripție prevăzut la art. 122 este depășit cu jumătate.

Se observă că încheierea contractului civil a avut loc în luna aprilie 2011, iar prima plată a salariului a avut loc, conform fișei fiscale aflate la dosarul cauzei, tot în luna aprilie 2011, termenul de prescripție specială prevăzut de art. 124 care presupunea trecerea unui interval de timp de 7 ani și 6 luni, fiind împlinit în luna octombrie 2018.

Față de cele ce preced, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători - Penal 2-2019, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 603 din data de 25 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2016 și va dispune încetarea procesului penal față de inculpat în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253

1

alin. (1) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât a intervenit termenul de prescripție specială, cauză ce înlătură răspunderea penală.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea cauzei în fond vor rămâne în sarcina statului.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Cheltuieli judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 217 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 603 din data de 25 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2016.

Desființează, în parte, sentința apelată și, în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. rap. la art. 122 alin. (1) lit. d) și art. 124 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. încetează procesul penal împotriva inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253

1

alin. (1) C. pen. din 1969 (fapta cu privire la Contractul civil nr. x din 05 aprilie 2011) ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea cauzei în fond rămân în sarcina statului.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Cheltuieli judiciare în apel rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 217 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 iunie 2019.

Procesat de GGC - NN