Decizia nr. 217/2017 — ÎCCJ — apel

În fapt, urmare cererii de încadrare în muncă pe durată determinată formulată de inculpatul A., în calitate de deputat în Parlamentul României, conform dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, între Camera Deputaților, reprezentată legal de Secretarul general, în calitate de angajator, pe de o parte, și B., în calitate de salariat, pe de altă parte, s-a încheiat Contractul individual de muncă nr. x/13.01.2009. Conform acestui contract, B. a fost angajat în funcția de consilier, pentru perioada 13.01.2009 până la sfârșitul mandatului, cu un salariu de bază brut lunar de 2769 RON, activitatea acestuia urmând a fi desfășurată la biroul parlamentar al deputatului A. din municipiul București, Colegiul 10. Contractul de muncă nr. 4593 din 13.01.2009 a fost avizat, între alții, de inculpatul A. La data de 6 aprilie 2011, B. a solicitat concediu de creșterea copilului în vârstă de până la un an, astfel că, prin Ordinul nr. 354/18.04.2011 al Secretarului general al Camerei Deputaților a fost suspendat Contractul individual de muncă nr. x/13.01.2009. La data de 31.01.2012, B. a solicitat să-și reia activitatea, iar prin Ordinul nr. 100/06.02.2012 al Secretarului general al Camerei Deputaților s-a dispus reluarea activității în baza aceluiași contract individual de muncă, începând cu data de 20.02.2012. Ulterior, prin Ordinul nr. 197/13.03.2012 al Secretarului general al Camerei Deputaților, s-a dispus încetarea Contractului individual de muncă înregistrat sub nr. x/13.01.2009, încheiat cu B., în baza dispozițiilor art. 55 lit. b) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. În baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr. x/13.01.2009, B. a realizat, în mod direct, în perioada ianuarie 2009 - martie 2012, un folos material în sumă totală brută de 78.068 RON. I.2 La data de 05.04.2011 (cu o zi înainte de solicitarea lui B. de a intra în concediu pentru creșterea copilului până la un an), între A., în calitate de beneficiar, și nora sa, C., în calitate de prestator s-a încheiat Contractul civil nr. x/05.04.2011, pentru o perioadă determinată (începând cu 05.04.2011 până la sfârșitul mandatului), având ca obiect "activități specifice poziției de consilier al deputatului", iar pentru executarea prestațiilor, părțile au convenit un tarif brut de 14,0529 RON/oră, corespunzător funcției de consilier. Contractul a fost semnat de inculpatul A. și de C. și, astfel cum rezultă din Adresa nr. x/02.11.2015 a Parlamentului României - Camera Deputaților - Cabinet Secretar General, a încetat la data de 19.12.2012. În perioada 05.04.2011- 19.12.2012, în baza Contractului civil nr. x/05.04.2011, C., a obținut un venit brut în sumă totală de 45.963 RON. În drept, s-a reținut că fapta inculpatului A. constând în aceea că în calitate de deputat în Parlamentul României în legislatura 2008 - 2012, a solicitat angajarea în cadrul biroului său parlamentar a fiului său, B. și a avizat Contractul individual de muncă nr. x/13.01.2009 în baza căruia acesta din urmă a realizat, în mod direct, în perioada ianuarie 2009 - martie 2012, un folos material în sumă totală brută de 78.068 RON, iar la data de 05.04.2011 a încheiat Contractul civil nr. x/05.04.2011 cu nora sa, C., contract prin care aceasta s-a angajat să presteze activități specifice funcției de consilier al deputatului și în baza căruia a realizat venituri brute în sumă totală de 45.963 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 253 1 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, ambele cu aplicarea art. 5 din C. pen. Situația astfel reținută prin actul de inculpare a avut la bază mijloacele de probă menționate la filele x din rechizitoriu.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 30 martie 2016. Prin Încheierea nr. 423 din 25 mai 2016 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară au fost respinse, ca nefondate, cererile și excepțiile invocate de inculpatul A. și s-a constatat legalitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu Rechizitoriul nr. x/2015 din 16 martie 2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, privind pe inculpatul A., legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecății. Prin Încheierea nr. 148 din data de 29 septembrie 2016 pronunțată de completul de judecători de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016. a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva Încheierii nr. 423 din 25 mai 2016 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară. Înainte de începerea cercetării judecătorești, după ce i-au fost aduse la cunoștință dispozițiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen. privind posibilitatea de a solicita ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale dacă recunoaște în totalitate faptele de care este acuzat, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă cu 1/3, inculpatul a învederat că nu dorește să se prevaleze de această procedură, fiind de acord să dea declarație în cauză, astfel că a fost audiat la termenul din 22 noiembrie 2016. În cadrul probatoriului administrat în primă instanță au fost audiați martorii D. și E., nefiind contestate celelalte probe administrate în cursul urmăririi penale, respectiv declarațiile martorilor C. și B. La termenul din data de 07 februarie 2017, instanța, din oficiu, a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei prev. de art. 253 1 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., dintr-o unitate legală de infracțiune în două infracțiuni prevăzute de art. 253 1 alin. (1) C. pen. anterior și art. 5 C. pen. Totodată, față de data săvârșirii primei infracțiuni, instanța a pus în discuție împlinirea sau nu a termenului general de prescripție a răspunderii penale raportat la data săvârșirii primei fapte (ianuarie 2009), prilej cu care inculpatul, interpelat fiind, a arătat că nu dorește continuarea procesului penal. În legătură cu modalitatea de calcul a termenului de prescripție a răspunderii penale, reprezentantul Ministerului Public a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 122 alin. (2) C. pen. anterior, respectiv art. 154 alin. (2) C. pen., susținând, în esență, că textul este neconstituțional în măsura în care prin sintagma "data săvârșirii infracțiunii" nu se înțelege data producerii definitive a rezultatului.

Prin Sentința penală nr. 190 din 31 martie 2017 secția penală, a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă cererea Ministerului Public de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 122 alin. (2) C. pen. anterior, respectiv art. 154 alin. (2) C. pen. Totodată, prima instanță, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată din infracțiunea de conflict de interese în formă continuată (două acte materiale), prev. de art. 253 1 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în două infracțiuni de conflict de interese prev. de art. 253 1 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea 33 lit. a) C. pen. anterior și art. 5 C. pen. În baza art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. rap. la art. 122 alin. (1) lit. d) și alin. (2) teza I C. pen. anterior și art. 5 C. pen. a dispus încetarea procesului penal cu privire la săvârșirea de către inculpatul A. a infracțiunii de conflict de interese prev. de art. 253 1 alin. (1) C. pen. anterior (fapta din ianuarie 2009), constatând împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. În baza art. 253 1 C. pen. anterior, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese (fapta din aprilie 2011). În temeiul art. 71 C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior (exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții elective publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat). În baza art. 81 C. pen. anterior, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 luni închisoare pe un termen de încercare de 2 ani și 3 luni, stabilit conform art. 82 C. pen. anterior. Conform art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, a stabilit că pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Analizând materialul probator administrat în ambele faze procesuale prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul A. a fost ales deputat în Parlamentul României în legislatura 2008 - 2012, în Circumscripția electorală nr. 42 București, Colegiul uninominal nr.

Potrivit dispozițiilor legale, în scopul exercitării mandatului în circumscripțiile electorale, deputaților și senatorilor li se acorda lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaților și, respectiv, al Senatului, iar în limitele acestei sume, puteau organiza, separat sau prin asociere, birouri parlamentare, ca regulă, în circumscripțiile electorale în care au fost aleși. Angajarea personalului birourilor parlamentare avea loc prin încheierea unui contract de muncă sau a unui contract civil pe durată determinată. În cazul contractelor individuale de muncă, parlamentarul completa o cerere tip prin care solicita angajarea unei persoane, indicând numele acesteia, funcția conform nomenclatorului funcțiilor, salariul și perioada de încadrare. Dosarul conținând formularul de contract individual de muncă semnat de viitorul angajat și documentele specifice angajării (acte de stare civilă, acte de studii, avize medicale, fișa de cazier, etc.) era depus la Direcția Resurse Umane din cadrul Camerei Deputaților/Senatului, unde era verificat și avizat, și, ulterior, trimis pentru avizare la Direcția Salarizare și la Serviciul Juridic. Contractul de muncă era supus avizării parlamentarului care a formulat solicitarea de angajare. Avizele se concretizau prin semnarea formularului de contract la rubricile corespunzătoare. După obținerea tuturor avizelor, contractul individual de muncă era prezentat spre semnare Secretarului General al Camerei Deputaților/Senatului. În ceea ce privește contractele civile, acestea se încheiau direct între deputat/senator, în calitate de beneficiar, și persoana fizică, în calitate de prestator, un exemplar al acestuia fiind depus la Direcția Resurse Umane din cadrul Camerei Deputaților sau a Senatului, după caz. În calitate de deputat și urmând procedura anterior descrisă, în cursul lunii ianuarie 2009, inculpatul A. a solicitat angajarea în cadrul biroului său parlamentar a fiului său, numitul B. La data de 13.01.2009 a fost încheiat Contractul individual de muncă nr. x între Camera Deputaților, prin Secretarul general și B., în baza căruia, acesta din urmă a fost angajat în funcția de consilier (pe probleme juridice) în cadrul biroului parlamentar A., Circumscripția electorală nr. 42 din București, Colegiul 10, începând cu data de 13.01.2009 și până la finalul mandatului. Contractul individual de muncă a fost avizat de deputatul A., Direcția resurse umane, Direcția de salarizare și de Serviciul juridic. După aproximativ 2 ani și 3 luni de la încheierea contractului, la data de 06.04.2011, martorul B. a formulat o cerere de intrare în concediu de creștere a copilului de până la un an, începând cu data de 18.04.2011, determinată de nașterea, la 03.03.2011, a minorei C., cererea fiind aprobată de Secretarul general al Camerei Deputaților, iar prin Ordinul nr. 354 din 18.04.2011 s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă conform art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 11/2010. Anterior acestui moment, la data 05.04.2011, între inculpatul A. și nora sa, C. (soția martorului B.) s-a încheiat Contractul civil nr. x având ca obiect prestarea de către aceasta din urmă, în perioada 05.04.2011 și până la finalul mandatului, de activități specifice funcției de consilier al deputatului, astfel că, în baza acestui contract, martora C. a realizat activități la biroul parlamentar până în luna decembrie 2012, obținând venituri brute în sumă totală de 45.963 RON. În ceea ce-l privește pe martorul B., prin Ordinul Secretarului general al Camerei Deputaților nr. 100/06.02.2012, acesta și-a reluat activitatea începând cu data de 20 februarie 2012, contractul de muncă încetând la data de 15.03.2012, la solicitarea martorului. În baza contractului, în perioada ianuarie 2009 - martie 2012, martorul B. a încasat drepturi salariale în sumă totală brută de 78.068 RON. Situația de fapt anterior reținută de prima instanță nu a fost contestată de către inculpat, acesta recunoscând, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cadrul cercetării judecătorești că a avizat contractul de muncă al martorului B., fiul său, și că a încheiat contractul civil cu martora C., nora sa, apărările formulate de inculpat vizând exclusiv latura subiectivă a infracțiunii de conflict de interese. În ceea ce privește starea de fapt, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că declarațiile inculpatului se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv înscrisurile constând în: cererea de încadrare în muncă pe perioadă determinată formulată de inculpatul A.; copia Contractului individual de muncă nr. x din 13.01.2009 privind pe B., din care rezultă că a fost avizată de inculpat; copia cererii de intrare în concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la un an formulată de martorul B.; copia Ordinului nr. 354 18.04.2011 al Secretarului general al Camerei Deputaților privind suspendarea Contractului individual de muncă nr. x din 13.01.2009 pe perioada concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la un an; copia cererii de reluare a activității, formulată, la data de 31.01.3012, de martorul B.; copia Ordinului nr. 100 din 06.02.2012 al Secretarului general al Camerei Deputaților privind reluarea activității de către martorul B.; copia cererii de încetare a contractului de muncă, formulată, la data de 08.03.3012, de B.; copia Ordinului nr. 197 din 13.03.2012 al Secretarului general al Camerei Deputaților privind încetarea contractului individual de muncă x/13.01.2009; situația centralizatoare privind veniturile brute realizate de B., în calitate de angajat cu contract individual de muncă, pentru perioada 13.01.2009 - 15.03.2012; adresa din 02.11.2015 a Parlamentului României, Camera Deputaților; copia Contractului civil nr. x din 05.04.2011 privind pe C.; fișa fiscală pentru angajata C. aferentă anului 2011 și Adeverința nr. x din 02.11.2015 cu veniturile realizate în anul fiscal 2012 de către aceasta și E., care au detaliat procedura de angajare în cadrul unui birou parlamentar, precum și verificările pe care le-au făcut conform atribuțiilor de serviciu. Referitor la încadrarea juridică a faptelor, prima instanță a reținut că: Potrivit dispoziției legale, atât cea în vigoare la data săvârșirii infracțiunii (art. 253 1 C. pen. anterior) cât și cea din C. pen. actual (art. 301 C. pen.), conflictul de interese reprezintă fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură. Prin incriminarea conflictului de interese, legiuitorul a urmărit să ocrotească relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității funcționarului public, activitate care presupune o comportare corectă a celui care exercită o activitate în cadrul unei autorități publice. Aceasta impune corectitudinea funcționarului public în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, dar și abținerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să-i confere, direct sau indirect, ori prin terțe persoane, un anumit avantaj material, fiind exclusă favorizarea rudelor sau persoanelor cu care acesta a avut raporturi comerciale. De asemenea, prin incriminarea faptei s-a urmărit ocrotirea relațiilor sociale referitoare la apărarea intereselor legale ale persoanelor fizice sau publice împotriva intereselor ilicite ale funcționarului public. Subiectul activ este calificat, fiind numai un funcționar public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii din care s-a obținut direct sau indirect un folos patrimonial pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru afin până la gradul II inclusiv sau pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale sau de muncă în ultimii 5 ani. Potrivit jurisprudenței constante a instanței supreme, deputatul în Parlamentul României este un funcționar public în accepțiunea legii penale, indiferent că este vorba despre C. pen. de la 1968 sub care s-au comis faptele dedusă judecății (art. 147 alin. (1) ori de C. pen. în vigoare (art. 175 alin. (1) lit. a), fiind, prin urmare subiect activ al infracțiunii de conflict de interese (ex. Deciziile nr. 13/2015, nr. 14/2015, nr. 18/2015, nr. 26/2015, nr. 60/2015, nr. 84/2015, nr. 42/2016, nr. 137/2016 ale Completului de 5 judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție) Sub aspectul laturii obiective, infracțiunea de conflict de interese este o infracțiune cu conținut alternativ, putând fi comisă în două modalități, respectiv îndeplinirea unui act ori participarea la luarea unei decizii, ambele în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu consecința obținerii, în mod direct sau indirect, a unui folos patrimonial. Prin îndeplinirea unui act se înțelege efectuarea oricărui act ce face parte din îndatoririle de serviciu ale subiectului activ, indiferent dacă este vorba de întocmirea unui înscris sau de realizarea unei acțiuni la care acesta este ținut în virtutea atribuțiilor sale. Spre deosebire de îndeplinirea unui act, care este acțiunea exclusiv personală a funcționarului public, participarea la luarea unei decizii semnifică îndeplinirea unei atribuțiuni de serviciu în situația în care decizia nu aparține în totalitate funcționarului, ci aceasta trebuie luată, în colectiv, de mai multe persoane. În această calitate, împreună cu ceilalți membri, ia decizii păgubitoare pentru instituție, unitate etc. și aducătoare de beneficii pentru acesta, pentru soț, o rudă ori un afin etc. Situația de fapt anterior descrisă a relevat că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de conflict de interese s-a materializat în cele două modalități alternative prevăzute de textul de incriminare, respectiv îndeplinirea unui act constând în încheierea convenției civile, precum și participarea la luarea unei decizii prin formularea propunerii de angajare a fiului său în cadrul biroului parlamentar și avizarea contractului de muncă pe perioadă determinată prin care acesta a fost angajat. Potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (6) (actual alin. (9) din Legea nr. 96/2006, angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputaților se face prin încheierea unui contract de muncă pe durată determinată sau a unui contract civil. În cazul angajării pe baza unui contract de muncă pe durată determinată, încadrarea salariaților se face prin ordin al Secretarului general al Camerei Deputaților (…) la propunerea deputaților (….) în cauză, iar în cazul contractului civil, acesta se încheie între deputații (…) în cauză și persoana fizică. Modul de utilizare și justificare a sumei forfetare se stabilește prin hotărâre a birourilor permanente reunite ale celor două Camere, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Art. 38 alin. (5) din aceeași lege prevede că drepturile bănești ale persoanelor angajate la birourile parlamentare ale deputaților și senatorilor se asigură din sumele forfetare alocate lunar demnitarilor, modul de utilizare și justificare a sumei forfetare stabilindu-se prin Hotărârea Birourilor permanente reunite ale celor două Camere, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Potrivit art. 6 alin. (7) din Hotărârea nr. 1/30.05.2006 a Birourilor Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, publicată în Monitorul Oficial nr. 498/2006, prin care au fost aprobate Normele privind modul de utilizare și justificare a sumei forfetare aferente cheltuielilor efectuate de deputați și senatori în circumscripțiile electorale, a stabilit că în cazul contractelor individuale de muncă, parlamentarul completează un formular tip reprezentând o cerere de încadrare în muncă pe perioadă determinată, prin care solicită angajarea unei persoane, indicând numele acesteia, funcția conform nomenclatorului funcțiilor, salariul și perioada de încadrare. În cazul contractelor civile, acestea se încheie direct între deputat, în calitate de beneficiar, și persoana fizică, în calitate de prestator, fără a fi necesară vreo altă viză. Faptele au fost comise de inculpat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, reținând că acestea nu sunt limitate la cele de legiferare, ci cuprind și orice alte îndatoriri stabilite de lege în considerarea funcției deținută, iar dispozițiile legale anterior menționate prevăd atribuțiile deputatului cu privire la încheierea contractelor pe baza cărora o persoană poate fi angajată în cadrul biroului parlamentar. O a doua condiție a laturii obiective a infracțiunii constă în aceea ca, prin îndeplinirea unui act sau participarea la luarea unei decizii, să se fi realizat, direct sau indirect, un folos patrimonial. Prin comiterea faptei nu este necesar să se producă și un prejudiciu, ci este suficient ca actul material să fi creat un folos celui în favoarea căruia se acționează, respectiv persoanele arătate în textul de incriminare. Astfel cum s-a statuat în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin "folos patrimonial" se înțelege orice fel de avantaj patrimonial (bunuri, împrumuturi, premii, prestări de servicii gratuite, promovarea în servicii). Norma de incriminare nu cere ca folosul să fie unul injust (persoana angajată să nu existe, angajatul să nu fi prestat activități remunerate), ci numai că acesta să fi fost efectiv obținut printr-o procedură favorizantă (Decizia nr. 175 din 23 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători). De asemenea, s-a reținut că realizează condiția de "folos patrimonial" pentru altă persoană și obținerea de către aceasta din urmă a unui loc de muncă ce constituie sursă de venituri (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, Decizia nr. 491/2013, cit. în C. pen., comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, pag. 674). Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că, în speță, această cerință prevăzută de lege este îndeplinită, prin încheierea celor două contracte generatoare de venituri lunare. A apreciat că împrejurarea că salariul obținut de martorii B. și C. constituie retribuirea muncii efectiv prestate nu prezintă relevanță, întrucât, pe de o parte, norma de incriminare nu impune ca folosul să fie injust, și, pe de altă parte, în realitate, simplul fapt al încheierii contractelor realizează cerința atașată elementului material al laturii obiective a infracțiunii de conflict de interese, respectiv obținerea unui folos patrimonial. De aceea, sumele obținute nu sunt supuse nici confiscării speciale și nici nu constituie temei de obligare la despăgubiri civile. Beneficiarii folosului, respectiv martorul B., fiul inculpatului, și martora C., nora inculpatului, fac parte din sfera persoanelor prevăzute de norma de incriminare ca fiind cele care atrag întrunirea condiției de tipicitate. Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat îndeplinite elementele laturii obiective a infracțiunii de conflict de interese pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. În ceea ce privește vinovăția, pornind de la poziția inculpatului A., care a precizat în mod expres că nu dorește continuarea procesului penal referitor la fapta de propunere și avizare a contractului de muncă încheiat între martorul B. și Camera Deputaților, prin Secretarul General și a solicitat a se da eficiență dispozițiilor legale privind prescripția răspunderii penale, analiza primei instanțe a avut în vedere doar cea de-a doua faptă, care viza încheierea contractului cu martora C., apreciind că, urmare schimbării încadrării juridice prin înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, într-adevăr, s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale în ceea ce privește fapta din 13.09.2009, iar în lipsa manifestării de voință a inculpatului, organul judiciar este oprit să procedeze la continuarea procesului penal și să verifice apărările pe care acesta și le-a formulat. Instanța de fond a reținut că, sub aspectul laturii subiective, infracțiunea de conflict de interese se comite cu intenție directă sau indirectă, fiind suficient ca autorul să știe că îndeplinește un act sau participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat un folos material pentru sine, soțul său sau pentru celelalte persoane stabilite de lege, nefiind necesar să urmărească acest lucru, ci doar să accepte producerea sa. Inculpatul a solicitat să se constate că nu a comis fapta cu vinovăția impusă de lege, apărările sale vizând, pe de o parte, lipsa de previzibilitate a textului de incriminare, și, pe de altă parte, faptul că avizul său a intervenit după ce toți ceilalți funcționari din cadrul departamentelor interne ale Camerei Deputaților au verificat actele depuse și nu au sesizat nicio neregulă. Astfel, s-a reținut că în fața instanței, acesta a învederat următoarele: "Mandatul meu de deputat a început în 2008, iar eu la acel moment, când mi s-a solicitat să propun persoane pentru angajarea la biroul parlamentar, pentru buna funcționare a acestuia, m-am raportat la legile care priveau statutul parlamentarului și pe care eram obligat să le respect, așa cum prevede Constituția. Legislația în acel moment, cu privire la angajarea persoanelor în cadrul biroului parlamentar, nu mi-a creat imaginea că ar exista vreo interdicție cu privire la calitatea persoanelor pe care le propun și fiind vorba de o chestiune de încredere și de respectarea confidențialității activității politice și parlamentare, am propus, printre alte persoane, pe fiul meu, în care în mod normal aveam deplină încredere, în sensul că putea să coordoneze activitatea biroului parlamentar. E de subliniat aici faptul că angajarea cu contract de muncă, pe durată determinată, nu a fost făcută de mine, ci de Camera Deputaților, reprezentantul legal al angajatorului fiind secretarul general, dl E. Consider că în sarcinile de serviciu, atât ale dl E., cât și a celorlalți funcționari din cadrul Camerei Deputaților care au avizat contractul de muncă intra și verificarea legalității încheierii acestui contract. Dacă ar fi fost ceva ilegal, dacă s-ar fi încălcat o prevedere legală sunt convins că fiecare dintre ei ar fi sesizat acest lucru, ar fi refuzat să dea avizul și mi-ar fi pus în vedere să propun o altă persoană. Or, acest lucru nu s-a întâmplat. (...) Dacă legislația ar fi fost clară și fermă, indicând că este ilegal acest lucru, sunt convins că nu s-ar fi întâmplat". S-a mai relevat că, în ceea ce privește lipsa de previzibilitate a normei de incriminare, în jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra acestei chestiuni, frecvent invocată în cauze similare, statuând că dispozițiile art. 253 1 C. pen. sunt suficient de clare, precise și totodată previzibile, iar textul nu ridică probleme din perspectiva dispozițiilor art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Infracțiunea de conflict de interese a fost introdusă pentru prima dată în C. pen. prin Legea nr. 278/2006 pentru modificarea și completarea C. pen., astfel că la momentul învestirii inculpatului în legislatura 2008 - 2012 incriminarea există. Conținutul normei indică cu precizie conduita interzisă de lege, iar interpretarea textului nu a ridicat probleme deosebite. Mai mult, inculpatul era deputat în Parlamentul României, autoritate legiuitoare, dar și absolvent al unei facultăți de drept (împrejurare ce rezultă din fișele fiscale - venituri din activități independente, respectiv avocatura), astfel că interpretarea legii constituia o activitate curentă pentru acesta. Curtea Europeană a Drepturilor Omului are o jurisprudență constantă în a considera că principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniștilor, care sunt obligați să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se așteaptă din partea lor să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (cauza Scoppola c. Italiei, hotărârea din 17 septembrie 2000). De asemenea, împrejurarea că în Legea privind Statutul deputaților și senatorilor nu era prevăzută expres interdicția angajării rudelor nu prezintă relevanță, întrucât dispozițiile cuprinse în această lege și cele din C. pen. au regimuri juridice diferite, condiții diferite și atrag răspunderi de natură diferită. În plus, singura normă relevantă în aprecierea caracterul penal al faptei comise de inculpat este cea penală, fiind lipsită de interes o dispoziție (sau lipsa unei dispoziții exprese) dintr-un alt act normativ care ține de alt domeniu al dreptului. S-a apreciat ca fiind nefondate și celelalte apărări, constând în aceea că cei care ar fi trebuit să semnaleze existența interdicției de angajare a rudelor, deși au verificat actele de la dosar, nu i-au sesizat nicio nelegalitate. În primul rând s-a menționat faptul că, în situația convențiilor civile, potrivit Hotărârii nr. 1/30.05.2006 a Birourilor Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, pentru aprobarea Normelor privind modul de utilizare și justificare a sumei forfetare aferente cheltuielilor efectuate de deputați și senatori în circumscripțiile electorale (art. 6 alin. (8), contractul se încheia direct între parlamentar și colaborator, iar ulterior acesta era vizat de Biroul contencios și depus la Direcția pentru resurse umane și salarizare din cadrul Camerei Deputaților. Martorii D. (angajată în cadrul Direcției Resurse Umane, cu sarcină de serviciu încadrarea personalului la birourile parlamentare) și E. (Secretarul general al Camerei Deputaților din acea perioadă) au menționat, cu ocazia audierii lor, că nu erau abilitați să verifice aspectele referitoare la persoana propusă pentru angajare, pentru a stabili eventuale grade de rudenie ori situații de incompatibilitate sau conflict, și că "oricum, simpla coincidență de nume nu constituia un aspect care să ducă, de plano, la concluzia că există relație de rudenie" . În ceea ce privește contractul civil, martora D. a arătat că se încheia direct între parlamentar și persoana în cauză, că acesta era însoțit de o declarație tip cu privire la situația persoanei prestatoare, respectiv dacă era pensionar, avea un alt contract de muncă sau realiza venituri exclusiv din convenția civilă, iar "la Direcția resurse umane erau aduse pentru a verifica dacă studiile corespund funcției pentru care urma să desfășoare activitatea persoana respectivă. Această convenție civilă, însoțită de declarații și actul de studii, se transmite în original la Direcția salarizare" . Prima instanță a apreciat că declarațiile martorilor lămuresc sfera atribuțiilor de serviciu ale acestora în legătură cu încheierea contractelor privind angajarea unor persoane în cadrul birourilor parlamentare, însă acestea nu înlătură și nici nu diminuează răspunderea pe care inculpatul o avea cu privire la propriile acțiuni, cu atât mai mult cu cât era singura persoană care cunoștea starea de conflict de interese în care se afla. Din analiza întregului material probator, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că, în ceea ce privește încheierea convenției civile cu martora C., inculpatul a acționat cu intenție directă, în scopul evident ca aceasta din urmă să obțină venituri superioare celor pe care le-ar fi primit dacă ar fi intrat în concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la un an. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că martora C., anterior nașterii minorului, a fost angajată în cadrul Sindicatului Învățământ București, având un venit net lunar de aproximativ 800 RON, iar veniturile martorului B. se situau în jurul sumei de 2.000 RON lunar. Potrivit legii, indemnizația pentru creșterea copilului se stabilea în procent de 85% din media veniturilor din ultimul an anterior nașterii, astfel că aceasta avea un cuantum mai ridicat în situația în care tatăl intra în concediu. Având în vedere că cererea a fost formulată imediat după expirarea concediului postnatal, la doar 6 săptămâni de la naștere, când minora se afla într-o stare de dependență totală de mamă, împrejurarea că nici inculpatul și nici martorii nu au putut oferi o justificare plauzibilă pentru această situație mai puțin obișnuită (invocând fie că martorul B. avea carnet de conducere, fie că, fiind primul copil tatăl era foarte grijuliu, fie că mama s-a aflat într-o stare de depresie), Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a conchis că singurul motiv care a condus la încheierea convenției civile cu martora C. a fost cel financiar, respectiv de obținere a unor venituri suplimentare. Ca atare, instanța a reținut că inculpatul a avut reprezentarea că, prin acțiunile sale, realizează un folos material pentru nora sa și a urmărit producerea acestui rezultat prin comiterea faptei de care este acuzat. Având în vedere considerentele expuse anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253 1 din C. pen. anterior. Prin rechizitoriu, Ministerul Public a reținut că cele două fapte ale inculpatului A., constând în aceea că în calitate de deputat în Parlamentul României în legislatura 2008 - 2012, a solicitat angajarea în cadrul biroului său parlamentar a fiului său, B., și a avizat Contractul individual de muncă nr. x/13.01.2009, iar la data de 05.04.2011 a încheiat Contractul civil nr. x cu nora sa, C., reprezintă două acte materiale ale infracțiunii de conflict prevăzută de art. 253 1 alin. (1) din C. pen. din 1969 săvârșită în formă continuată. La termenul din data de 21 martie 2017, prima instanță a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptelor dintr-o unitate legală de infracțiune prev. de art. 253 1 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., în două infracțiuni prev. de art. 253 1 alin. (1) din C. pen. anterior și art. 5 C. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că una dintre condițiile de existență ale infracțiunii continuate este aceea a unității de rezoluție infracțională, ceea ce presupune atât existența unui factor intelectiv, constând în reprezentarea, în ansamblu, a activității infracționale, inclusiv a realizării ei prin acțiuni similare repetate, și a rezultatului său global, precum și a unui factor volitiv, voința de a săvârși treptat acțiunile/inacțiunile componente ale acelei activități. Pentru existența infracțiunii unice, continuate, s-a apreciat că nu este necesară o rezoluție infracțională care să aibă în vedere până la detalii faptele succesive ce urmează a fi săvârșite, fiind însă necesar ca aceasta să fie cel puțin relativ determinată, adică să se refere la săvârșirea unor acțiuni, inacțiuni individualizate măcar în aspectele lor generale, făptuitorul trebuind să aibă o reprezentare concretă, o imagine de ansamblu, fie și în linii generale, a activității ulterioare pe care o va desfășura. Dacă însă autorul a luat hotărârea generică de a săvârși în viitor mai multe infracțiuni de un anumit tip, fără a-și fi reprezentat de la început, chiar și într-un mod mai general, faptele pe care le va comite, această rezoluție nu este de natură a unifica acțiunile/inacțiunile săvârșite. Pentru a se stabili existența sau nu a unității de rezoluție infracțională prima instanță a apreciat că este necesar să se analizeze atât modul în care au fost săvârșite diferitele acțiuni ce compun infracțiunea continuată, dar și intervalul de timp în care acestea au fost comise. De asemenea, s-a relevat că trebuie să se constate dacă acest interval de timp nu trebuie să fie nici prea redus, dar nici prea mare, situație care presupune o nouă rezoluție infracțională. Pornind de la aceste scurte considerații teoretice, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că cele două fapte pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, constând în solicitarea și avizarea contractului de muncă al martorului B., și încheierea contractului civil cu nora sa, C. au fost comise în baza unor rezoluții infracționale distincte. Astfel, la data încheierii contractului de muncă între Camera Deputaților și martorul B., 13.01.2009, acesta din urmă nu era căsătorit, evenimentul intervenind după doi ani, respectiv la data de 09.02.2011. În sprijinul opiniei instanței s-au relevat ca argumente atât chestiuni care nu puteau fi prevăzute nici măcar în linii generale, respectiv împrejurarea că viitoarea noră va fi absolventă a facultății de drept (pentru a putea fi angajată), că va naște un copil pe parcursul mandatului de parlamentar, că va avea salariul mai mic decât cel al fiului său și că astfel va fi necesar ca fiul său să intre în concediu paternal, cât și perioada de timp dintre cele două acțiuni, de aproximativ 2 ani și 3 luni (13.01.2009 și 15.04.2011). Așadar, contrar celor susținute de Ministerul Public, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a apreciat că hotărârea inculpatului de a încheia convenția civilă cu nora sa a fost luată ulterior, în considerarea unor premise diferite, atât din perspectiva conținutului, cât și a poziționării temporale, acesta acționând în baza unei rezoluții infracționale distincte ivită în contextul noii situații din familia fiului său, evenimente ce nu puteau fi anticipate la începutul anului 2009. În cauză, chiar dacă s-ar accepta că inculpatul a luat o unică rezoluție infracțională, aceea de a facilita obținerea de venituri de către familia fiului său (care nu era încă întemeiată), aceasta este mult prea generală pentru a putea fi comună ambelor acte de executare. S-a mai susținut că inculpatul ar fi schimbat doar modalitatea de executare a acțiunii, împrejurare ce nu înlătură rezoluția infracțională inițială. S-a relevat că unitatea de rezoluție infracțională este păstrată și atunci când, în executarea unor acte ulterioare ce intră în conținutul aceleiași infracțiuni, autorul este nevoit să schimbe modalitatea de executare, din cauza unei situații ivite. Doctrina și practica judiciară rețin o asemenea situație în cazurile în care, spre exemplu, după mai multe acțiuni de sustragere de bunuri dintr-o incintă, folosind o spărtură dintr-un gard, autorul continua sustragerea prin escaladarea gardului, întrucât acesta fusese reparat. Prima instanță a considerat că situația mai sus exemplificată nu se regăsește în speță, întrucât nu lipsa de omogenitate faptică a acțiunilor constituie argumentul înlăturării dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. anterior. Pe de o parte, așa cum s-a arătat, rezoluția infracțională inițială nu este una caracteristică infracțiunii continuate, iar pe de altă parte, evenimentul intervenit în cursul anului 2012, nu împiedica în niciun fel derularea contractului de muncă pentru martorul B., astfel încât inculpatul să fie obligat să găsească o altă modalitate de comitere a faptei. Dimpotrivă, căsătoria fiului său și nașterea nepoatei au condus la luarea unei noi rezoluții infracționale, formată în aceste circumstanțe de fapt, ce nu puteau fi anticipate la începutul mandatului său de parlamentar (ianuarie 2009). Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, prin reținerea unității legale de infracțiune prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, nu este corectă, impunându-se schimbarea acesteia în două infracțiuni distincte de conflict de interese. O altă problemă de drept pusă în discuție vizează împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale pentru fapta săvârșită în legătură cu încheierea Contractului de muncă nr. x/13.01.2009. În ce privește această chestiune, reprezentantul Ministerului Public a arătat că "data săvârșirii infracțiunii" este cea a epuizării efectelor infracțiunii, moment ce a intervenit în luna martie 2012, când martorul B. a încasat ultimul salariu. S-a susținut că, deși infracțiunea de conflict de interese este o infracțiune simplă, aceasta cunoaște un moment al consumării, cel al primei plăți a salariului, și unul al epuizării producerii rezultatului, data la care s-a produs rezultatul definitiv, interpretare ce se impune, întrucât obținerea unui folos patrimonial intră în latura obiectivă a infracțiunii. S-a solicitat, pentru ipoteza în care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, ajunge la concluzia că prin data săvârșirii infracțiunii se înțelege data acțiunii/inacțiunii sau data producerii primului rezultat, sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 122 C. pen. anterior/art. 154 C. pen., susținând că acestea încalcă prevederile art. 1 alin. (3) din Constituția României, întrucât asigură posibilitatea unor infractori să fie apărați de răspundere penală în cazurile în care faptele lor produc efecte cu caracter de regularitate. Prima instanță, pentru a determina momentul de la care curge termenul de prescripție a răspunderii penale, a apreciat că este prioritar și necesar a stabili cărei categorii și tip de unitate infracțională aparține infracțiunea de conflict de interese, întrucât, potrivit dispozițiilor anterioare (art. 122 C. pen. anterior), cât și celor în vigoare în prezent (art. 154 C. pen.), curgerea termenului este reglementată distinct. Astfel, pentru infracțiunea simplă, acesta curge de la data săvârșirii infracțiunii, pentru infracțiunea continuă, de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, în cazul infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, iar în cazul infracțiunilor progresive, de la data săvârșirii acțiunii sau inacțiunii, însă se calculează în raport cu pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs (în ceea ce privește infracțiunea progresivă, dispoziția este nouă, alin. (3) al art. 154 C. pen., legiuitorul consacrând la nivel legislativ soluțiile pronunțate anterior în practica judiciară). Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut conflictul de interese ca fiind o infracțiune simplă, elementul său material constând într-o activitate unică care produce rezultatul tipic al infracțiunii. Aceasta nu poate fi calificată ca fiind o infracțiune continuă, ce presupune prelungirea în chip natural a acțiunii sau inacțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective, după cum nu poate fi calificată nici ca infracțiune progresivă, respectiv acea infracțiune care, după atingerea momentului consumării corespunzător unei anumite infracțiuni, fără intervenția făptuitorului, își amplifică progresiv rezultatul, ori se produc urmări corespunzător unor infracțiuni mai grave. Fiind o infracțiune simplă, potrivit art. 122 alin. (2) C. pen. anterior și art. 154 alin. (2) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale începe să curgă de la data săvârșirii infracțiunii. Astfel cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, deși obținerea unui folos material este o condiție pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii de conflict de interese, acesta nu conferă faptei caracterul unei infracțiuni de prejudiciu, întrucât principalul fascicul de relații sociale apărate de lege ține de corecta exercitare a autorității publice de către funcționarii publici. S-a apreciat că infracțiunea este una de pericol, iar aceasta se consumă în momentul în care s-a realizat folosul patrimonial urmare conduitei autorului. Astfel cum s-a arătat și în cele ce preced, prin folos patrimonial se înțelege orice fel de avantaj patrimonial,enumerând cu titlu exemplificativ bunuri, împrumuturi, premii, prestări de servicii gratuite, promovarea în servicii, obținerea unui loc de muncă generator de venituri; legiuitorul nu cere ca folosul să fie unul injust, ci numai că acesta să fi fost efectiv obținut printr-o procedură favorizantă, procedură ce decredibilizează instituția pentru incapacitatea de a selecta cu rigoare persoana funcționarului public. În cauză, momentul consumării infracțiunii coincide cu cel în care, urmare acțiunilor inculpatului de propunere și avizare a contractului de muncă, martorul B. a fost angajat în cadrul cabinetului parlamentar A., beneficiind astfel, printr-o procedură care generează neîncredere în obiectivitatea și imparțialitatea funcționarului public (urmarea imediată), de un loc de muncă producător de venituri. Așadar, pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii nu este obligatoriu să încaseze și primul salariu (care, de altfel, reprezintă contravaloarea muncii prestate), încheierea contractului în sine reprezentând un folos patrimonial în sensul legii. Ca atare, data săvârșirii infracțiunii nu poate fi alta decât data consumării, fiind realizată în întregime acțiunea ce reprezintă elementul material al laturii obiective a infracțiunii și producându-se rezultatul socialmente periculos, respectiv afectarea relațiilor de serviciu și crearea unei stări de pericol pentru îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor de serviciu în cadrul unei autorități publice. În ceea ce privește poziția Ministerului Public, în sensul că infracțiunea cunoaște un moment al consumării corespunzător încasării primului salariu și un altul al epuizări producerii rezultatului (data rezultatului definitiv), prima instanță a constatat că această construcție juridică nouă, neîntâlnită în doctrină sau practica judiciară, reprezintă, de fapt, o combinație între infracțiunea simplă și cea progresivă. Deși se recunoaște că infracțiunea de conflict de interese este o infracțiune simplă, care, sub raport obiectiv, se caracterizează printr-o activitate unică care produce rezultatul tipic și nu cunoaște un moment al epuizării distinct de cel al consumării, în continuare se atribuie acesteia caracteristici ale infracțiunii fapt epuizat, care, astfel cum în mod constant s-a arătat în doctrină, este posibilă doar la infracțiunile continui, continuate, progresive și la cele din obicei [ex. V. Dongoroz, Drept penal, București, 2000, pag. 244 (reeditare curs 1939); V. Papadopol, Formele unității infracționale în dreptul penal român, București 1992, pag. 34; C. Bulai, Manual de drept penal, București 1999, pag. fila x, C. Mitrache, Drept penal român, București 1994, pag. 109]. S-a constatat că prelungirea în timp a infracțiunii, după consumare, prin amplificarea rezultatului inițial, fără vreo intervenție din partea autorului, reprezintă specificul infracțiunii progresive, or, conflictul de interese nu este o asemenea infracțiune. S-a conchis că, în realitate, Parchetul a avut în vedere durata situației create prin încheierea contractului de muncă generator de venituri, care însă nu se poate confunda cu prelungirea în timp a producerii rezultatului. Pe de altă parte, infracțiunea este una de pericol și nu de rezultat, iar starea de pericol s-a produs odată cu consumarea infracțiunii. În raport de considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că infracțiunea de conflict de interese constând în propunerea și avizarea contractului de muncă al martorului B. a fost săvârșită la data de 13.01.2009, iar de la acest moment a început să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale, care este de 5 ani, atât potrivit legii în vigoare la data faptei (art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior), cât și noilor prevederi (art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen.) în condițiile în care limita maximă de pedeapsă p