KIREEV v. MOLDOVA AND RUSSIA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

justice.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

justice.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

justice.gov.md

). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIA A PATRA

DECIZIE

DE ADMISIBILITATE

Ilia KIREEV contra Moldovei și Rusiei

Cererea nr. 11375/05

Curtea

Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Patra), statuînd la 1 iulie 2008 într-o Cameră compusă din:

Lech Garlicki,

Președinte

,

Giovanni Bonello,

Anatoly Kovler.

Ljiljana Mijović,

David Thór Björgvinsson,

Ledi Bianku,

Mihai Poalelungi,

judecători

,

și Fatoș Aracı,

Grefier adjunct al Secției

Examinînd cererea nominalizată depusă la 3 martie 2005,

Deliberînd, decide următoarele

ÎN FAPT

Reclamantul, dnul Ilia Kireev este cetățean al Rusiei, s-a născut în Konskoe și locuiește în Tighina/Bender (oraș pe teritoriul Moldovei, dar care din 1991, se află sub controlul autoproclamatei „Republici Moldovenești Transnistrene” („RMT”, a se vedea detalii în cauza Ilașcu și alții contra Moldovei și Rusiei

[GC], nr. 48787/99, §§ 28-31 și 87-91, CEDO 2004-VII).

A.

Circumstanțele cauzei

Circumstanțele cauzei prezentate de către reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

Începînd cu anul 1962 reclamantul a depus suma de 16,582 ruble sovietice la Banca de Economii din Tighina/Bender. El a susținut că valoarea depunerilor sale la Banca de Economii, a scăzut în mod semnificativ în urma reformelor economice iar statul nu și-a executat în mod adecvat obligația sa de reevaluare a sumelor depuse la Banca de Economii, pentru a diminua efectele inflației.

Reclamantul a intentat o acțiune în judecată în «

Curtea Supremă a RMT

», solicitînd compensații pentru scăderea valorii depunerilor sale bănești. La 26 octombrie 2004 instanța de judecată a informat reclamantul despre faptul că nu este competentă să examineze asemenea acțiuni și că acesta urmează să se adreseze instanțelor judecătorești inferioare ale «

RMT

».

Reclamantul a înaintat o acțiune în «judecătoria Bender

» (care face parte din «

«sistemul instanțelor judecătorești a RMT

»; există o altă instanță de judecată în Tighina/Bender care se află sub jurisdicția Moldovei și este situată în comuna Varnița). La 21 decembrie 2004, instanța de judecată a respins acțiunea fără a o examina, constatînd că aceasta e incompletă, deoarece reclamantul a omis să determine pîrîții și să prezinte probe care ar susține acțiunea sa, și a omis și alte informații necesare. Deoarece reclamantul nu a prezentat documentele ce lipseau, la 17 ianuarie 2005 acțiunea reclamantului i-a fost restituită fără a fi examinată.

Reclamantul a depus o plîngere în Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova, care la 6 iulie 2004 l-a informat despre dreptul de a înainta o acțiune în judecătoria Tighina/Bender, situată în comuna Varnița. La o dată nespecificată, reclamantul a înaintat o acțiune în instanța de judecată respectivă. La 6 ianuarie 2005, instanța de judecată a informat reclamantul despre faptul că acțiunea înaintată a fost incompletă, în special datorită faptului că lipseau probele documentare și dovada plății taxei de stat. Se pare că reclamantul nu a prezentat nici un alt document în Curtea de Apel Tighina/Bender.

De asemenea reclamantul a depus o plîngere la Procuratura Generală a Republicii Moldova în privința scăderii valorii depunerilor sale bănești. Plîngerea sa a fost transmisă procuraturii Tighina/Bender. La 29 martie 2004, procuratura Tighina/Bender a informat reclamantul despre faptul că Moldova și nerecunoscuta «

RMT

»

dețin sisteme bugetare separate și că acesta ar trebui să înainteze orice pretenție în vederea atribuirii unei compensații «

autorităților RMT

» conform legislației locale aplicabile.

Reclamantul susține că în 2005 a încercat să obțină compensații pentru scăderea valorii depunerilor sale bănești dintr-o bancă din Kirov, Rusia. Însă acesta a fost refuzat deoarece legea locală nu permitea plata unor compensații pentru persoanele care au depus sume de bani într-o bancă care nu se află în Rusia.

B.

Drept intern pertinent

1.

Legislația Republicii Moldova

Referitor la legislația Republicii Moldova privind compensațiile acordate în legătură cu pierderile cauzate de inflație, la 12 decembrie 2002, Parlamentul a adoptat Legea nr.1530-XV privind indexarea depunerilor bănești ale cetățenilor în Banca de Economii (în continuare “Legea Moldovei din 2002 privind economiile”).

Articolul 1 din legea respectivă prevede următoarele:

“Articolul 1.

Obiectul legii

Prezenta lege prevede obligațiile statului față de cetățenii Republicii Moldova care au avut depuneri bănești în Banca de Economii la situația din 2 ianuarie 1992 și stabilește principiile de bază privind indexarea, cuantumul și modul de plată a sumelor indexate.”

Legea națională a Rusiei

Referitor la legislația Rusiei privind compensațiile acordate în legătură cu pierderile cauzate de inflație, Legea evaluării și protecției economiilor cetățenilor Federației Ruse a fost adoptată la 10 mai 1995 (în continuare “Legea Rusiei din 1995 privind economiile”).

Articolul 1 din legea respectivă prevede următoarele:

“Articolul 1. Statul garantează restabilirea și conservarea valorii achizițiilor financiare ale cetățenilor Federației Ruse (înainte de aceasta - băncile de economii aparținînd statului a URSS care activau pe teriroriul Republicii Ruse Sovietice Socialiste) înainte de 20 iunie 1991; ...”

Conform unei scrisori din partea Ministerului Rus de Finanțe privind “transferul depunerilor bănești din țările din cadrul Comunității Statelor Independente în Federația Rusă ”, din 20 aprilie 1998 (nr.

22-03-03):

“... Restabilirea urmează a fi aplicată depunerilor bănești, care pînă la 20 iunie 1991 au fost ținute în Banca de economii a Rusiei. Cu toate acestea, legea sus-menționată (Legea Rusiei din 1995 privind economiile) nu se aplică depozitelor deschise în băncile de economii din alte state care anterior au făcut parte din URSS.”

PLÎNGERI

Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție că, în rezultatul inflației depunerile bănești acumulate în contul de depozit de la Banca de Economii și-au pierdut puterea de cumpărare iar faptul că statul a omis să îndeplinească obligația de a restabili valoarea depunerilor bancare constituie o lipsire de proprietate.

ÎN DREPT

Reclamantul a invocat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenție, cauzată de faptul că inflația a avut urmări ce au afectat depunerile bănești ale sale și despre faptul omiterii acordării de către stat a unei compensații efective în legătură cu aceasta.

Articolul 1 din Protocolul nr.1 la Convenție prevede următoarele:

“ Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.”

Curtea a notat că cererea a fost depusă inițial împotriva autoproclamatei “Republici moldovenești nistrene („RMN”) ” și că ulterior, reclamantul a desemnat statul rus în calitate de pîrît. În continuare, Curtea notează că reclamantul a depozitat bani într-o bancă care la momentul actual se află pe teritoriul Republicii Moldova și că el a întreprins anumite acțiuni în fața autorităților moldovenești pentru a obține compensații. Curtea consideră, ex officio, că cererea trebuie să fie examinată de asemenea și în privința Moldovei.

În continuare, Curtea a examinat cererea în privința Moldovei și a Rusiei.

Curtea a considerat că, în această cauză, nu a fost necesar de a decide dacă Moldova, Rusia sau ambele state pot fi considerate responsabile pentru acțiunile sau inacțiunile „autorităților RMN”. Și nici nu a fost necesar de a decide dacă reclamantul a deținut obligația de a epuiza căile de recurs interne disponibile în „RMN” sau în una dintre cele două Înalte Părți Contractante. Chiar și în cazul presupunerii că, în circumstanțele acestei cauze, una sau ambele Înalte Părți Contractante ar putea fi considerate responsabile pentru acțiunile sau inacțiunile „autorităților RMN”, Curtea a considerat că cererea reclamantului este inadmisibilă.

Curtea reiterează că art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție nu obligă statele de a menține puterea de cumpărare a sumelor depozitate în instituții financiare (a se vedea

X. c. Republicii Federale Germania

, cererea nr.

8724/79, decizia Comisiei din 6 martie 1980, Decizii și rapoarte 20, pag. 226;

Rudzińska c. Poloniei

(dec.), nr. 45223/99;

Gayduk și alții c. Ucrainei

(dec.), nr. 45526/99 și

Appolonov c. Rusiei

(dec.), nr. 67578/01, 29 august 2002).

Cu toate acestea, Curtea notează că atît Moldova, cît și Rusia au adoptat legi ce permit acordarea unor compensații parțiale pentru efectele inflației, în anumite condiții.

În ceea ce privește plîngerea depusă împotriva Rusiei, Curtea a notat că:

(a) este clar din Legea Rusiei din 1995 privind indexarea și din scrisoarea explicativă din partea Ministerului Finanțelor, la care s-a referit mai sus, că legislația rusă permitea acordarea compensațiilor doar pentru depozitele deschise în băncile de economii care activau pe teritoriul fostei Republici Federative Sovietice Socialiste Ruse. Reclamantul, care a depus bani într-o bancă de economii din fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, nu era prin urmare îndreptățit în temeiul legii să obțină compensații de la autoritățile Rusiei;

(b)

chiar dacă s-ar admite faptul că Rusia ar putea fi considerată responsabilă pentru acțiunile sau inacțiunile „autorităților RMN”, ea nu deține obligația, în temeiul Convenției, de a adopta o lege de acordare a compensațiilor pentru banii depozitați în băncile de pe teritoriul „RMN”, după cum ea nu era obligată să adopte o astfel de lege privind depunerile bănești din băncile de pe teritoriul Rusiei.

În ceea ce privește Moldova, Curtea notează că legislația aplicabilă prevede clar că compensația este acordată doar cetățenilor Republicii Moldova. Reclamantul a susținut că el deține doar cetățenia Rusiei. Prin urmare, el nu poate solicita compensații potrivit legislației Republicii Moldova.

Prin urmare, rezultă că potrivit legislației atît a Moldovei, cît și a Rusiei, reclamantul nu avea dreptul sau pretenție legitimă de a oobține compensații. Prin urmare, cererea sa este în mod vădit nefondată potrivit art. 35 § 3 CEDO și trebuie să fie respinsă în conformitate cu prevederile art. 35 § 4 CEDO.

Din aceste motive, Curtea în unanimitate

Declară

cererea indamisibilă.

Fatoș Aracı

Lech Garlicki

Grefier Adjunct

Președinte