ÎCCJ, decizie (scj.ro #152219)

Fals material în înscrisuri oficiale. Uz de fals

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni de fals

Indice alfabetic:

Drept penal

-

fals

material în înscrisuri oficiale

-

uz de fals

C. pen.,

art. 178, art. 320, art. 323

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 133/A din 12 aprilie 2019

Prin sentința nr. 210 din 9 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 320 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptului de a exercita funcția de executor judecătoresc pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptului de a exercita funcția de executor judecătoresc.

În baza art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost  condamnat același inculpat la 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 3 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 2 luni închisoare, urmând să execute pedeapsa principală de 1 an și 5 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptului de a exercita funcția de executor judecătoresc pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptului de a exercita funcția de executor judecătoresc.

În drept, s-a apreciat că fapta executorului judecătoresc A. care, în perioada 3 - 5 martie 2015, în baza aceleiași rezoluții infracționale și în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a falsificat 11 file din Registrele de valori aferente anilor 2012 și 2013 ale BEJ A., în sensul adăugării, după completarea filelor respective de către angajatele biroului, a unor mențiuni care să ateste faptul că a remis diverse sume de bani, în numerar, numiților B., C., D., E., F., G., H., I., Î., J. și K., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prevăzută în art. 320 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului A. care, la datele de 3 martie 2015 și 5 martie 2015, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a depus la Administrația Județeană a Finanțelor Publice copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe cele 11 înscrisuri originale falsificate, pentru a justifica faptul că sumele de bani retrase în numerar din contul de consemnare al BEJ A. reprezintă plăți către debitori și creditori în cadrul dosarelor de executare silită și nu venituri pentru care ar fi datorat taxe și impozite la bugetul de stat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals în formă continuată, prevăzută în art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul A., care a criticat soluția primei instanțe pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Examinând actele dosarului și sentința penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține, între altele, următoarele:

Examinând motivele de apel care antamează chestiuni de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că ansamblul circumstanțelor faptice în care au fost comise faptele deduse judecății a fost corect reținut de către instanța de fond, în urma unei analize judicioase și exhaustive a probatoriului administrat atât în faza de urmărire penală, cât și pe parcursul cercetării judecătorești. Susținerile și apărările punctuale ale inculpatului A. au fost cenzurate de către curtea de apel în mod detaliat, pe baze probatorii, prin evaluarea tuturor mijloacelor de probă existente și a ansamblului elementelor de fapt pertinente, a căror existență și configurație - necontestate în apel - au fost neechivoc dovedite.

În virtutea efectului integral devolutiv al apelului declarat, efectuând propria analiză a particularităților cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată în totalitate temeinice statuările primei instanțe, referitoare la circumstanțele obiective în care au fost comise acțiunile ilicite deduse judecății, la conduita adoptată de inculpatul A. în perioada critică și la efectele acestei conduite în planul relațiilor sociale protejate de legea penală.

Probatoriul testimonial și cu înscrisuri administrat pe parcursul procesului evidențiază, cu certitudinea impusă de art. 103 alin. (2) teza finală C. proc. pen., că, în perioada 3 martie - 5 martie 2015, în baza aceleiași rezoluții infracționale și în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inculpatul A., executor judecătoresc, a falsificat prin alterare 11 file din Registrele de valori aferente anilor 2012 și 2013 ale B.E.J A., în sensul adăugării, după completarea filelor respective de către angajatele biroului, a unor mențiuni nereale, care atestau faptul că inculpatul ar fi remis diverse sume de bani, în numerar, numiților B., C., D., E., F., G., H., I., Î., J. și K.

Rezultă, de asemenea, că, la datele de 3 martie 2015 și 5 martie 2015, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul A. a depus la Administrația Județeană a Finanțelor Publice copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe cele 11 înscrisuri falsificate, în vederea producerii consecinței juridice a justificării faptului că sumele de bani retrase în numerar, din contul de consemnare al B.E.J A., reprezentau plăți către debitori și creditori în cadrul dosarelor de executare silită, iar nu venituri, pentru care ar fi datorat taxe și impozite la bugetul de stat.

Împrejurările factuale în care au fost alterate cele 11 înscrisuri și implicarea sa într-o atare activitate nu au fost contestate de inculpatul A., ale cărui critici în apel s-au limitat la chestiuni de drept, circumscrise fie problematicii conținutului tipic obiectiv al infracțiunilor deduse judecății, fie celei a incidenței unei cauze de înlăturare a răspunderii penale. Însușindu-și integral considerentele sentinței penale atacate, sub aspectul situației faptice relevate de probatoriu, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază superfluă o reiterare detaliată a împrejurărilor factuale în care s-au derulat activitățile ilicite deduse judecății.

Prin urmare, va detalia propria sa analiză numai prin raportare la acele chestiuni de fapt sau de drept care interesează din perspectiva cenzurării explicite a tuturor criticilor formulate în apel.

Sub un prim aspect, reține că activitatea de falsificare prin alterare, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, a unor file din registrul de valori utilizat în cadrul biroului executorului judecătoresc, prin executarea unor însemnări peste altele, preexistente, de către inculpatul-executor judecătoresc, realizează toate cerințele de tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunii prevăzute în art. 320 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Susținerea apelantului inculpat, în sensul că registrul de valori nu ar reprezenta un act de autoritate și, prin urmare, nici un înscris oficial, ci doar un registru destinat bunei funcționări a activității biroului său, este neîntemeiată.

Dispozițiile art. 178 alin. (2) C. pen. definesc „înscrisul oficial” ca fiind acel „înscris care emană de la o persoană juridică dintre cele la care se referă art. 176 ori de la persoana prevăzută în art. 175 alin. (2) sau care aparține unor asemenea persoane.”

La rândul său, executorul judecătoresc este, potrivit art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/2000, învestit „să îndeplinească un serviciu de interes public” supus controlului Ministerului Justiției, actele îndeplinite de acesta, în limitele competențelor legale, fiind acte de autoritate publică. Prin urmare, executorul judecătoresc are, în accepțiunea legii penale, calitatea de funcționar public asimilat, potrivit dispozițiilor art. 175 alin. (2) C. pen., iar actele care emană de la acesta sau care îi aparțin reprezintă înscrisuri oficiale.

Contrar susținerilor apelantului, în categoria înscrisurilor prevăzute în art. 178 alin. (2) C. pen. intră nu doar documentele întocmite de executorul judecătoresc în activitatea de executare silită propriu-zisă, conform art. 53 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, ci toate celelalte documente întocmite potrivit obligațiilor sale profesionale, în care se reflectă activitatea biroului, inclusiv registrele de evidență ținute potrivit art. 63 și art. 64 din același act normativ.

În mod particular, condițiile în care executorul judecătoresc are obligația de a ține registrul de valori sunt detaliate în cuprinsul art. 84 alin. (1) pct. 3 și art. 87 din Ordinul nr. 210/2001 din 5 februarie 2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, norme potrivit cărora în acest registru „(…) se vor înscrie, pentru evidență, recipisele de consemnare a sumelor de bani încasate în contul creanțelor, precum și orice alte valori și acesta va cuprinde următoarele rubrici: numărul curent; numărul dosarului; numărul adresei sau al chitanței de încasare; data înregistrării; numele depunătorului; numărul recipisei; unitatea emitentă; valoarea; ce reprezintă; data eliberării; numele beneficiarului; stabilirea identității; semnătura de primire.”

Același act normativ prevede, în cuprinsul art. 90 și art. 91 alin. (2), condiții special de întocmire și păstrare a registrelor și evidențelor întocmite la nivelul biroului, stabilindu-se, printre altele, obligația de numerotare, sigilare și întocmire a unor procese-verbale pe prima și ultima pagină a registrelor, dar și de îndreptare a eventualelor erori de înregistrare, respectiv „fără a se șterge vechiul text, peste care se trage o linie, astfel ca acesta să poată fi citit.”

În aceste coordonate normative, rezultă că toate documentele întocmite la nivelul biroului de executor judecătoresc în baza reglementărilor aplicabile, fie în scopul îndeplinirii propriu-zise a serviciului public cu care acesta este învestit, fie în cel al evidențierii activității biroului, sunt, în accepțiunea legii penale, acte care emană și aparțin executorului judecătoresc, având, prin urmare, natura unor înscrisuri oficiale, a căror falsificare este susceptibilă a atrage incidența dispozițiilor art. 320 C. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată, totodată, că inculpatul A. a susținut, în declarațiile de inculpat date pe parcursul procesului - dar nevalorificate ca motiv de apel -, că modificările aduse celor 11 file ale registrului de valori ar fi fost rezultatul activității de corectare a unor erori.

Or, o atare poziție procesuală aduce în discuție, în mod implicit, aspectul subiectiv al infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, a cărei latură subiectivă se caracterizează întotdeauna prin intenție. În speță, numărul modificărilor aduse registrului de valori, elementul comun ce caracterizează majoritatea mențiunilor false (opt din cele unsprezece modificări vizând sume pretins remise unor persoane care aveau calitatea de debitori, iar nu de titulari ai creanțelor), precum și contextul în care s-a realizat activitatea de falsificare (respectiv, pe fondul unei inspecții fiscale efectuate la biroul executorului judecătoresc, menită a clarifica, printre altele, modul de cheltuire a sumelor retrase în numerar din contul de consemnare) reprezintă împrejurări factuale din a căror coroborare rezultă, în mod neîndoielnic, că apelantul inculpat a prevăzut și urmărit starea de pericol creată prin fapta de fals, atitudinea sa psihică fiind specifică intenției directe.

În ceea ce privește cea de-a doua infracțiune, de uz de fals, reține că depunerea, la organele fiscale, a copiilor certificate cu originalul de pe înscrisurile falsificate, în scopul de a justifica faptul că sumele de bani retrase în numerar din contul de consemnare ar reprezenta plăți către debitori, iar nu venituri, realizează toate cerințele de tipicitate specifice infracțiunii prevăzute în art. 323 teza I, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Împrejurarea că inculpatul ar fi prezentat documentele falsificate la solicitarea organelor de control nu are vreo relevanță asupra întrunirii tuturor elementelor de conținut constitutiv ale uzului de fals, de vreme ce simpla folosire a unui înscris falsificat în vederea probării unei situații juridice, chiar în contextul factual invocat de apelant, realizează toate cerințele infracțiunii analizate.

În fine, critica referitoare la incidența prescripției, cauză de înlăturare a răspunderii penale (critică ce nu a mai fost susținută în dezbateri, dar a cărei analiză este apreciată necesară dat fiind efectul devolutiv al apelului), este nefondată.

Contrar susținerilor apelantului A., faptele de fals material și uz de fals deduse judecății au fost săvârșite, așa cum s-a subliniat, în perioada 3 - 5 martie 2015 (în contextul alterării, în parte, a registrului de valori preexistent), iar nu în intervalul 2012-2013 (căruia îi fuseseră afectate, inițial, filele falsificate parțial ulterior). Raportat la o atare constatare, rezultă că termenul de prescripție a răspunderii penale pentru cele două infracțiuni este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) și alin. (2) C. pen., de 5 ani și curge de la data săvârșirii ultimei acțiuni, respectiv, 5 martie 2015, urmând a se împlini la data de 4 martie 2020.

Prin urmare, Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, invocată de apelant, nu are, în speță, efectul juridic pretins de acesta, după cum nici Decizia de recurs în interesul legii nr. 5 din 11 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (nepublicată în Monitorul Oficial la data soluționării prezentei cauze) nu este relevantă, de vreme ce faptele deduse judecății nu se încadrează în categoria avută în vedere prin această hotărâre de unificare a practicii judiciare, respectiv, cea a infracțiunilor simple, a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit.

Reevaluând tratamentul sancționator aplicat inculpatului A., instanța de apel reține că durata pedepsei sau modalitatea de individualizare a executării nu au făcut obiect de critică în apel, însă, în virtutea efectului devolutiv al căii de atac declarate, se justifică cenzurarea criteriilor avute în vedere la alegerea sancțiunii penale.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că ansamblul circumstanțelor în care inculpatul a adoptat rezoluția infracțională, modul și mijloacele utilizate la comiterea faptei, finalitatea urmărită (respectiv, disimularea destinației reale a sumelor de bani retrase din contul de consemnare), starea de pericol creată pentru încrederea în înscrisurile ce emană de la biroul unui executor judecătoresc, datele favorabile ce caracterizează persoana inculpatului (integrat social, profesional și familial, fără antecedente penale), precum și conduita sa procesuală în ansamblu corespunzătoare justifică aplicarea unor pedepse cu închisoarea, într-un cuantum ușor superior minimului special legal.

Raportat la natura și gravitatea infracțiunilor comise, la împrejurările cauzei și particularitățile persoanei inculpatului, apreciază, de asemenea, că atingerea scopului pedepsei principale și conștientizarea deplină, de către inculpat, a gravității și urmărilor faptelor comise reclamă și aplicarea unei pedepse complementare, concretizată în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, sentința apelată fiind temeinică sub acest aspect.

În ceea ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei principale, constată, însă, necesitatea reevaluării acesteia, luând în considerare nu doar circumstanțele reale ale cauzei și datele ce caracterizează persoana inculpatului, ci și poziția exprimată nemijlocit de acesta în apel, cu ocazia ascultării sale din 29 martie 2019, când inculpatul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, îndeplinind, astfel, cerința expres prevăzută în art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen.

Drept urmare, notând că inculpatul nu a suferit condamnări definitive (deși este judecat într-o altă cauză pentru fapte concurente), reevaluând circumstanțele de ordin personal ale acestuia, cu precădere resursele sale interioare de conștientizare a consecințelor faptelor comise și de adaptare la exigențele de conviețuire socială, precum și comportamentul procesual corespunzător avut în intervalul de timp scurs până la data soluționării definitive a prezentei cauze, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că aplicarea pedepsei închisorii este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, inculpatul A. nu va mai săvârși alte infracțiuni.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței nr. 210 din 9 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, a desființat, în parte, hotărârea atacată, numai sub aspectul modalității de executare a pedepsei rezultante, iar în rejudecare:

În baza art. 91 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante principale de 1 an și 5 luni închisoare aplicată inculpatului A. pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit în condițiile prevăzute în art. 92 C. pen.

A făcut aplicarea art. 93 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) C. pen. și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

În temeiul art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., executarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (dreptul de a exercita funcția de executor judecătoresc) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, va începe de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (dreptul de a exercita funcția de executor judecătoresc) C. pen. se va executa numai în caz de executare a pedepsei rezultante principale, pe durata prevăzută în art. 65 alin. (3) C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.