ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 60/2019

Asupra contestației de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 98/F/DL din 11 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. x/2015, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea de extrădare formulată de autoritățile judiciare albaneze, privind persoana solicitată A. cu respectarea principiului specialității, în sensul că persoana solicitată să nu fie judecată pentru aceleași infracțiuni ce fac obiectul Dosarului de urmărire penală nr. 2931/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

În temeiul art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate până la soluționarea definitivă a Dosarului de urmărire penală nr. 2931/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Potrivit art. 58 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, începând de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

S-a dispus emiterea mandatului de arestare provizorie în vederea predării care se va pune în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

S-a constatat că persoana solicitată a fost arestată provizoriu în vederea extrădării de la data de 7 mai 2015 până la zi.

S-a revocat măsura arestării provizorii dispusă față de persoana solicitată.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate, dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză.

În baza art. 16 alin. (1) și (4) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În baza art. 16 alin. (1) și (4) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit interpretului de limba engleză a rămas în sarcina statului.

În esență, pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, că în cauză sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile prevăzute de lege în vederea admiterii cererii de extrădare și a dispunerii amânării predării persoanei solicitate până la soluționarea definitivă a Dosarului de urmărire penală nr. 2931/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Faptele reținute în sarcina persoanei extrădabile, astfel cum au fost expuse în cuprinsul sentinței penale de condamnare - Sentința nr. 1547-134 din 4 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Districtului Judiciar Pogradec, permit predarea în condițiile prevăzute de art. 96 alin. (1) pct. 20 din Legea nr. 302/2004 republicată, având în vedere că faptele reținute în sarcina persoanei extrădabile întrunesc, conform legii penale române, conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen.

S-a reținut că în cauză nu există niciun motiv întemeiat de opoziție la extrădare în sensul art. 49 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Astfel, referitor la opoziția la extrădare formulată de persoana extrădabilă, Curtea a apreciat că motivul, invocat în baza art. 49 alin. (3) teza a II-a cu referire la art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 referitor la principiul "Non bis in idem", este nefondat, având în vedere că prin sentința din data de 7 martie 2012, pronunțată de Judecătoria Munchen - Departamentul pentru fapte penale și amenzi în Dosarul nr. x Ls 244 Js 208707/07, rămasă definitivă în data de 7 august 2012, persoana extrădabilă a fost condamnată la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu urmări grave, executarea pedepsei fiind suspendată pe o perioadă de probațiune de 4 ani, calculată din momentul în care sentința a rămas definitivă. Rezultă, așadar, că perioada de probațiune este cuprinsă în intervalul 7 august 2012 - 7 august 2016.

Având în vedere situația de fapt mai sus descrisă, Curtea a constatat că în cauză nu este incident principiul "Non bis in idem", nefiind îndeplinită condiția expres prevăzută în art. 8 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 302/2004, întrucât în cauză, la acest moment procesual, al pronunțării asupra cererii de extrădare, termenul de probațiune de 4 ani nu este împlinit.

În acest context particular, Curtea a constatat că, și în ipoteza în care în cauză ar putea fi vorba despre pronunțarea de către autoritățile albaneze a unei sentințe de condamnare la pedeapsa închisorii, pentru săvârșirea de către persoana extrădabilă a - eventual - aceleiași infracțiuni pentru care această persoană a fost condamnată de către autoritățile germane, totuși, așa cum s-a precizat anterior, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 pentru aplicarea principiului "Non bis in idem", ca urmare a faptului că termenul de probațiune de 4 ani nu s-a împlinit încă.

Prin Decizia penală nr. 972 din 2 iulie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2015, s-a admis contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 98/F/DL din 11 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

S-a desființat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând:

În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea de extrădare formulată de autoritățile judiciare albaneze, privind persoana solicitată A. cu respectarea principiului specialității, în condițiile art. 74 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată și republicată.

În temeiul art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate până la soluționarea cauzei pentru care persoana solicitată este cercetată penal în România (Dos. nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București).

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

S-a respins, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva aceleiași sentințe.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

A fost obligată persoana solicitată la plata sume de 600 RON din care suma de 320 RON onorariu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Onorariul pentru traducătorul de limbă greacă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva Sentinței penale nr. 98/F/DL din data de 11 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a penală în Dosarul nr. x/2015, modificată prin Decizia penală nr. 972 din 2 iulie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală a formulat contestație la executare persoana solicitată B., solicitând desființarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea cererii de extrădare formulată de autoritățile judiciare albaneze.

În motivarea contestației la executare, contestatorul a arătat că de la data rămânerii definitive a hotărârii de extrădare și până la momentul formulării contestației au intervenit împrejurări care împiedică executarea hotărârii de extrădare/predare, împrejurări circumscrise scurgerii timpului și executării pedepsei aplicate prin hotărâre definitivă de către autoritățile judiciare germane pentru aceeași faptă care a dus la condamnarea în Albania și respectiv la formularea cererii de extrădare de către autoritățile albaneze în vederea executării pedepsei.

În subsidiar, contestatorul a solicitat să se constate că hotărârea penală pe care s-a fundamentat cererea de extrădare și care a fost avută în vedere de autoritățile judiciare române atunci când au judecat cererea de extrădare nu mai are caracter definitiv, întrucât, împotriva ei, persoana extrădabilă a declarat apel peste termen, declarat admisibil de către autoritățile judiciare albaneze la data de 13 octombrie 2017, astfel încât, mandatul de executare a pedepsei cu închisoare nu mai produce efecte.

Prin Sentința penală nr. 239/F din data de 5 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a penală, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. s-a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 98/F/DL din 11 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 972 din 2 iulie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală nr. 2771/2/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut următoarele:

Referitor la motivul invocat în subsidiar de către contestator, Curtea a reținut că, într-adevăr, prin Hotărârea nr. (939) - 58 din data de 13 octombrie 2017 pronunțată de Judecătoria Districtului Judicial Pogradec s-a hotărât acceptarea cererii pentru a face contestație împotriva Hotărârii penale cu nr. 1547-134 din 4 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Districtului Judiciar Pogradec și acceptarea depunerii contestației împotriva aceleiași sentințe.

Însă, prin Decizia nr. 53 din 21 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Korce s-a hotărât lăsarea în vigoare a Deciziei nr. 134 din data de 4 decembrie 2012 a Judecătoriei Districtului Judicial Pogradec privind pe inculpatul A. acuzat de infracțiunea de trafic de vehicule prevăzută de articolul 141/a/1 din C. pen.

Din informațiile comunicate de autoritatea judiciară albaneză, a rezultat că Decizia nr. 53 din 21 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Korce este definitivă și executorie deja. Ulterior din Parchetul de pe lângă Prima Instanță din Pogradec a ieșit și ordonanța relevantă a procurorului pentru executarea sentinței definitive a Curții, Ordonanța nr. 137 din 27 aprilie 2018.

În aceste condiții, se cere extrădarea cetățeanului grec C. în scopul executării sentinței judecătorești a Judecătoriei Districtului Judiciar Pogradec nr. 1574-134 din data de 4 decembrie 2012.

Astfel fiind, Curtea a găsit ca fiind neîntemeiată susținerea contestatorului persoană solicitată A. în sensul că hotărârea penală pe care s-a fundamentat cererea de extrădare și care a fost avută în vedere de autoritățile judiciare române atunci când au fost sesizate și au judecat cererea de extrădare, nu mai are caracter definitiv, astfel încât mandatul de executare al pedepsei cu închisoarea, respectiv ordinul emis pentru executarea sentinței penale de condamnare, nu mai produc efecte.

Cu privire la incidența în cauză a principiului "non bis in idem" prevăzut de dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. b) din legea nr. 302/2004, invocat de contestatorul persoană solicitată, Curtea a reținut următoarele:

Conform art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, "Cooperarea judiciară internațională nu este admisibilă dacă în România sau în orice alt stat s-a desfășurat un proces penal pentru aceeași faptă și dacă pedeapsa aplicată în cauză, printr-o hotărâre definitivă de condamnare, a fost executată sau a format obiectul unei grațieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra părții neexecutate sau dacă s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei și a expirat termenul prevăzut la art. 82 alin. (3) din C. pen., respectiv termenul de supraveghere prevăzut la art. 84 din C. pen. fără a interveni revocarea sau anularea acestora."

Din această dispoziție legală a rezultat că, pentru a fi în prezența principiului "non bis in idem", este imperios necesar să fie în discuție aceeași faptă, iar pedeapsa aplicată pentru aceasta să fi fost executată, grațiată sau amnistiată.

În susținerea incidenței acestui articol, contestatorul persoană extrădabilă a invocat existența aceleiași fapte pentru care a fost condamnat prin două hotărâri diferite, respectiv Hotărârea penală cu nr. 1547-134 din 4 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Districtului Judicial Pogradec și hotărârea penală din data 7 martie 2012, pronunțată de Judecătoria Munchen - Departamentul pentru fapte penale și amenzi în Dosarul nr. x Ls 244 Js 208707/07, această din urmă hotărâre fiind și executată.

S-a reținut că, într-adevăr, contestatorul persoană solicitată a invocat, cu ocazia soluționării cererii de extrădare, incidența principiului "non bis in idem", iar instanța a constatat că, și în ipoteza în care în cauză ar putea fi vorba despre pronunțarea de către autoritățile albaneze a unei sentințe de condamnare la pedeapsa închisorii, pentru săvârșirea de către persoana extrădabilă a - eventual - aceleiași infracțiuni pentru care această persoană a fost condamnată de către autoritățile germane, totuși, așa cum s-a precizat anterior, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 pentru aplicarea principiului "Non bis in idem", ca urmare a faptului că termenul de probațiune de 4 ani nu s-a împlinit încă.

S-a constatat că la acest moment, termenul de probațiune stabilit prin hotărârea pronunțată de autoritățile judiciare germane s-a împlinit, astfel că este necesar a se analiza identitatea de fapte pentru care a fost condamnat prin cele două hotărâri.

Astfel, prin Hotărârea penală din data 7 martie 2012, pronunțată de Judecătoria Munchen - Departamentul pentru fapte penale și amenzi în Dosarul nr. x Ls 244 Js 208707/07, D. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare pe un termen de probațiune de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe agravante conform art. 263 alin. (1), alin. (3), S 2, nr. 2 alt. 1, 53 din C. pen.

În fapt, s-a reținut că la data de 13 decembrie 2006 inculpatul a cumpărat, în calitate de manager al E., de la Firma F., un vehicul G., acesta fiind un vehicul nou, la prețul de 68.590 euro și un vehicul H. I., la prețul de 52.900 euro, asupra fiecăruia dintre ele având drept de proprietate. Inculpatul a plătit cu 2 cecuri care au fost trase în contul firmei E., la J., nr. de cont: 403875800, cod bancar: 70070024. Din cauza situației sale economice, în special a situației contului său bancar, inculpatul ca și firma E. nu puteau plăti prețul vehiculului, după cum acesta știa. Un credit de care să poată dispune sau un descoperit de credit nu i s-a acordat, lucru pe care inculpatul îl știa. Inculpatul a încheiat deja pe 6 decembrie 2006, un contract de leasing pentru G., cu K. Această firmă nu a achitat totuși suma. Este vorba aici de primul contract pe care inculpatul 1-a încheiat cu locatorul de leasing.

Referitor la H. I. inculpatul a încheiat un contract de închiriere cu un membru al Guvernului din Kosovo. Mașina a fost livrată acolo G. a luat-o cu el în Grecia pentru a o preda acolo partenerului său de contract. Pe baza încrederii în cecurile predate, inculpatului i-au fost înmânate ambele vehicule, fără plată cash. Dacă s-ar fi știut că aceste cecuri nu erau acoperite, inculpatul nu ar fi primit cele 2 vehicule fără a plăti cash. La cumpărare inculpatul a ținut foarte mult să intre în posesia autoturismului fără o astfel de obligație de plată cash, pentru a-și îndeplini astfel contractele următoare. Inculpatul s-a salvat prin cheltuielile realizate cu prețul de cumpărare, la momentul faptei capitalul firmei L. a fost prejudiciat. Inculpatul a intrat în arest în Grecia, la începutul lunii ianuarie 2007. De aceea contractele cu F. nu au fost îndeplinite. Între timp ambele autoturisme au ajuns din nou în posesia firmei F.. Ele au putut fi vândute mai departe, fără a se fi putut calcula pierderea exactă de valoare.

Prin Hotărârea penală cu nr. 1547-134 din 4 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Districtului Judicial Pogradec, M. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de autovehicule prevăzute de art. 141/a/1 din C. pen.

În fapt, s-a reținut că la data de 23 septembrie 2008 a fost sechestrată în calitate de probă materială autovehiculul marca "H." de tip "I.", având tablă de înmatriculare M-AY xxx, cu nr. de șasiu x. Conform procesului-verbal de sechestru a autovehiculului menționat mai sus, a rezultat că acest autovehicul i-a fost sechestrat cetățeanului N., cu domiciliul în Tirana, care, în momentul sechestrului a declarat că: "autovehiculului a fost cumpărat dintr-un magazin din Germania pentru Firma E. și că acest autovehicul a fost dat printr-un act de folosire cetățeanului O., care este șeful meu". În această situație poliția judecătoriei a efectuat verificările de rigoare și conform Scrisorii nr. 4774/1 din data de 17 noiembrie 2008 se confirmă următoarele: "în legătură cu verificarea autoturismului "H." de tip "I.", având nr. de șasiu x, vă informăm că în urma verificărilor efectuate în sistemul "asf" al Interpolului, autovehiculul cu datele de mai sus rezultă a fi furat în Germania la data de 13 decembrie 2006". Direcția Generală de Poliție a Statului albanez a informat prin Scrisoarea cu nr. 80/1 din 16 ianuarie 2009 că: la data de 20 decembrie 2006 cetățeanul O., posesor al pașaportului x, prin punctul de frontieră P., a introdus pe teritoriul Republicii Albania autovehiculul "H." de tip "I.", având nr. de șasiu x. Împotriva cetățeanului O. a fost începută Procedura de cercetare penală cu nr. 350 în anul 2008, fiind suspectat de săvârșirea faptei penale de "trafic de autovehicule", faptă prevăzută de Articolul 141Va/1 din C. pen. Cetățeanul O., întrebat fiind, în calitatea persoanei cercetate, a declarat ca l-a contactat pe cetățeanul numit C., proprietar al firmei E., unde și-a cumpărat autovehiculul cu datele de mai sus și că suma de bani, aferentă cumpărării mașinii, i-a fost dată acestui cetățean. Conform declarațiilor cetățeanului O., a fost însuși cetățeanul C. cel care a adus în Albania autovehiculul marca "H." de tip "I.", cu tabla de înmatriculare M-AY xxx, având nr. de șasiu x. Acest autovehicul a intrat în Albania prin punctul de frontieră P.. Conform procesului-verbal din data de 13 martie 2009 întocmit în baza documentului "Registru al Intrărilor Autovehiculelor Străine - decembrie 2006" - se confirmă faptul că "cetățeanul străin cu datele civile ale lui Q., posesor al pașaportului x, a introdus la data de 16 decembrie 2006 pe teritoriul Republicii Albania, prin punctul de frontieră P., autovehiculul marca "H." de tip "I.", cu tabla de înmatriculare M-AY xxx, cu nr. de șasiu x, care este înregistrat cu nr. x în registrul Electronic, iar autoritatea vamală albaneză a eliberat documentul "Adeverință de Intrare" cu nr. serie x. Conform sistemului TIMS al intrărilor persoanelor prin Punctul de Frontieră Qaf-Thane, rezultă că la data de 16 decembrie 2006, la ora 21:45:54 a intrat pe teritoriul albanez cetățeanul C., cu autovehiculul cu tabla de înmatriculare M-AY xxx, acesta conducând acest autoturism.

Conform scrisorii din data de 26 martie 2009 trimisă de Ambasada Republicii Federale Germane de la Tirana reiese a fi adevărat faptul că autovehiculul marca "H." de tip "I.", cu tabla de înmatriculare M-AY xxx, cu nr. de șasiu x, este proprietate a firmei nemțești F., care a fost însușit la data de 13 decembrie 2006 de cetățeanul grec C., reprezentant al societății comerciale E. Ulterior acest autovehicul a devenit obiect de trafic.

S-a reținut că pentru a fi în prezența aceleiași fapte este necesar să existe identitate de acte materiale, independent de încadrarea juridică a acestora sau de interesul juridic protejat.

Or, în cauză, Curtea a constatat că nu există identitate de acte materiale, respectiv pe teritoriul Germaniei contestatorul a indus în eroare firma F., cumpărând de la aceasta un autovehicul G., la prețul de 68.590 euro și un autovehicul H. I., la prețul de 52.900 euro, pentru care a plătit cu 2 cecuri fără a avea disponibilul necesar în bancă, aspect cunoscut de contestator, iar în Albania, acesta a introdus pe teritoriul Albaniei autovehiculul H. I. știind că nu l-a obținut în mod legal, traficându-l prin frontiera de stat albanez cu intenția de a-l vinde și de a-și asigura venituri din această vânzare, astfel că sunt acțiuni distincte legate, însă, între ele prin rezoluția infracțională a contestatorului persoană solicitată.

Împrejurarea că prin hotărârea de extrădare contestată s-a reținut că faptele, astfel cum au fost expuse în cuprinsul sentinței penale de condamnare - Sentința nr. 1547-134 din 4 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Districtului Judicial Pogradec, întrunesc, conform legii penale române, conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., constatându-se incidența art. 96 alin. (1) pct. 20 din Legea nr. 302/2004 republicată, nu poate conduce, automat, la concluzia că este aceeași faptă pentru care a fost condamnat de autoritățile judiciare din Germania, astfel cum susține contestatorul, întrucât, așa cum s-a arătat anterior, nu încadrarea juridică este criteriul pe baza căruia se verifică identitatea de fapte, ci actele (acțiunile) materiale executate, ce intră în conținutul infracțiunilor pentru care a fost judecat și condamnat în cele două state.

S-a constatat de către instanța de fond că susținerile contestatorului persoană solicitată referitoare la modalitatea în care a intrat în posesia autoturismului și asimilarea acesteia furtului, cu consecința încălcării art. 7 Convenția Europeană a Drepturilor Omului vizează fondul hotărârii de condamnare pronunțate de autoritățile judiciare albaneze, constituindu-se în critici aduse acesteia, critici care exced cadrului procesual de față, în care instanța nu este abilitată să verifice temeinicia sau legalitatea hotărârii de condamnare care a stat la baza extrădării.

La ultimul termen de judecată, contestatorul persoană solicitată A. a arătat că înțelege să extindă obiectul contestației prin incidența art. 21 din Legea nr. 302/2004, respectiv că persoana extrădabilă nu a avut parte de un proces echitabil în Albania.

Sub acest aspect, Curtea a reținut că, contestația la executare nu este o cale de atac, ci un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor intervenite în cursul executării, legea prevăzând expres cazurile în care poate fi folosită. Prin limitarea acestor cazuri, legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor penale definitive.

Așadar, pe calea contestației la executare (care este un procedeu jurisdicțional de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale) nu pot fi puse în discuție probleme de fond rezolvate cu autoritate de lucru judecat, cum ar fi, în cazul de față invocarea unui nou motiv de refuz al extrădării.

Însă, având în vedere că acest motiv este raportat, așa cum rezultă din susținerile contestatorului, la o hotărâre a autorităților judiciare albaneze pronunțată ulterior rămânerii definitive a sentinței de extrădare, Curtea a procedat la analiza acestuia.

Astfel, s-a arătat că instanța nu poate reține nici acest motiv întrucât, așa cum s-a reținut anterior, deși a fost condamnat în lipsă, i s-a acceptat cererea pentru a face contestație împotriva Hotărârii penale cu nr. 1547-134 din 4 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Districtului Judicial Pogradec, precum și depunerea contestației împotriva aceleiași sentințe, iar cauza a fost reanalizată prin prisma motivelor invocate de contestator, astfel cum rezultă din Decizia nr. 53 din 21 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Korce . În atare situație, Curtea a reținut că o instanță de judecată, care, în lipsa unor dovezi contrare, prezintă garanțiile de independență și imparțialitate, a ascultat apărările contestatorului și le-a analizat în contextul materialului probator administrat în respectiva cauză, astfel că nemulțumirea acestuia cu privire la soluția la care a ajuns instanța de judecată nu ține de echitatea procedurii, ci eventual de legalitate sau temeinicie, aspecte ce pot fi verificate prin intermediul unei căi de atac, pe care, de altfel, contestatorul a și exercitat-o, așa cum a precizat la termenul de judecată din data de 25 octombrie 2018.

În consecință, față de considerentele anterior expuse, Curtea, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 98/F/DL din 11 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 972 din 2 iulie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală nr. 2771/2/2015.

Împotriva Sentinței penale nr. 239/F din 5 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală a declarat contestație persoana solicitată A..

În motivarea contestației, persoana solicitată a susținut că a fost condamnată în Albania pentru aceeași faptă pentru care a fost judecată și condamnată de către autoritățile judiciare din Germania. Or, termenul de încercare de 4 ani fixat de autoritățile judiciare germane nu se împlinise la momentul judecării cererii de extrădare, motiv pentru care nu se puteau aplica dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind motivele obligatorii de refuz ale extrădării.

A mai susținut că în Albania nu a fost judecată într-un proces echitabil, în condițiile în care, persoana solicitată este cetățean grec care se bucură de garanțiile unui proces echitabil, a fost judecată de către autoritățile judiciare albaneze fără să fi fost citată și încunoștințată despre existența unui proces pe rolul Judecătoriei Pogradec pentru fapta de a fi introdus în Albania un autoturism furat.

A solicitat admiterea contestației, desființarea hotărârii prin care s-a dispus extrădarea sa, iar pe fond, respingerea cererii de extrădare pentru motivele apărute ulterior.

Examinând contestația formulată de persoana extrădabilă D. în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face atunci când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

La data de 22 mai 2018, persoana solicitată D. a formulat contestație la executare împotriva Sentinței penale nr. 98/F/DL din data de 11 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, modificată prin Decizia penală nr. 972 din 2 iulie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penal, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., solicitând desființarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea cererii de extrădare formulată de autoritățile judiciare albaneze.

În motivarea contestației la executare, contestatorul a arătat că de la data rămânerii definitive a hotărârii de extrădare și până la momentul formulării contestației au intervenit împrejurări care împiedică executarea hotărârii de extrădare/predare, împrejurări circumscrise scurgerii timpului și executării pedepsei aplicate prin hotărâre definitivă de către autoritățile judiciare germane pentru aceeași faptă care a dus la condamnarea în Albania și respectiv la formularea cererii de extrădare de către autoritățile albaneze în vederea executării pedepsei.

În subsidiar, contestatorul a solicitat să se constate că hotărârea penală pe care s-a fundamentat cererea de extrădare și care a fost avută în vedere de autoritățile judiciare române atunci când au judecat cererea de extrădare, nu mai are caracter definitiv, întrucât, împotriva ei, persoana extrădabilă a declarat apel peste termen, declarat admisibil de către autoritățile judiciare albaneze la data de 13 octombrie 2017, astfel încât, mandatul de executare a pedepsei cu închisoare nu mai produce efecte.

Prin contestația formulată în prezenta cauză, petentul a susținut că a fost condamnat în Albania pentru aceeași faptă pentru care a fost judecat și condamnat de către autoritățile judiciare din Germania, iar termenul de încercare de 4 ani fixat de autoritățile judiciare germane nu se împlinise la momentul judecării cererii de extrădare, motiv pentru care nu se puteau aplica dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind motivele obligatorii de refuz ale extrădării.

A mai susținut că în Albania nu a fost judecată într-un proces echitabil, în condițiile în care, persoana solicitată este cetățean grec, care se bucură de garanțiile unui proces echitabil și a fost judecată de către autoritățile judiciare albaneze fără să fi fost citată și încunoștințată despre existența unui proces pe rolul Judecătoriei Pogradec pentru fapta de a fi introdus în Albania un autoturism furat.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că prin hotărârea penală din data 7 martie 2012, pronunțată de Judecătoria Munchen - Departamentul pentru fapte penale și amenzi în Dosarul nr. x Ls 244 Js 208707/07, D. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare pe un termen de probațiune de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe agravante conform art. 263 alin. (1), alin. (3), S 2, nr. 2 alt. 1, 53 din C. pen., iar prin Hotărârea penală cu nr. 1547-134 din 4 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Districtului Judicial Pogradec, M. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de autovehicule prevăzute de art. 141/a/1 din C. pen.

Rezultă că în Albania, persoana solicitată a fost judecată și condamnată pentru fapta de a fi introdus pe teritoriul acestei țări autovehiculul H. I. știind că nu l-a obținut în mod legal, traficându-l prin frontiera de stat albanez cu intenția de a-l vinde și de a-și asigura venituri din această vânzare, în timp ce în Germania a fost judecat și condamnat pentru fapta de a fi indus în eroare firma F., prin cumpărarea de la aceasta a unui autovehicul G., la prețul de 68.590 euro și un autovehicul H. I., la prețul de 52.900 euro, pentru care a plătit cu 2 cecuri fără a avea disponibilul necesar în bancă, aspect cunoscut de contestator.

Împrejurarea că prin hotărârea de extrădare contestată s-a reținut că faptele, astfel cum au fost expuse în cuprinsul sentinței penale de condamnare, emisă de autoritățile judiciare albaneze întrunesc, conform legii penale române, conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., nu se poate reține că este aceeași faptă pentru care persoana solicitată a fost condamnată de autoritățile judiciare din Germania, întrucât, nu încadrarea juridică este criteriul pe baza căruia se verifică identitatea de fapte, ci actele materiale executate, ce intră în conținutul infracțiunilor pentru care a fost judecat și condamnat în cele două state.

Pentru a fi în prezența aceleiași fapte este necesar să existe identitate de acte materiale, independent de încadrarea juridică a acestora.

Față de situația de fapt reținută în sarcina persoanei solicitate de către cele două instanțe, Înalta Curte constată că în prezenta cauză nu există identitate de acte materiale, astfel că motivul de contestație invocat nu este întemeiat.

Referitor la critica vizând lipsa unui proces echitabil, persoana solicitată a susținut că în Albania a fost judecată de către autoritățile judiciare albaneze fără să fi fost citată și încunoștințată despre existența unui proces pe rolul Judecătoriei Pogradec pentru fapta de a fi introdus în Albania un autoturism furat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că împotriva Hotărârii penale cu nr. 1547-134 din 4 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Districtului Judicial Pogradec, persoana solicitată a formulat contestație, iar cauza a fost reanalizată prin prisma motivelor invocate de contestator, astfel cum rezultă din Decizia nr. 53 din 21 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Korce, definitivă și executorie.

Prin urmare, nemulțumirea persoanei solicitate nu ține de echitatea procedurii, ci eventual de legalitatea și temeinicia soluției, aspecte care au fost verificate prin intermediul căii de atac prevăzute de lege.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, iar contestația formulată de persoana solicitată D. împotriva Sentinței penale nr. 239/F din data de 5 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a penală este nefondată, urmând ca în baza art. 425 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respinsă.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată D. împotriva Sentinței penale nr. 239/F din data de 05 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă greacă se suportă din fondurile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 35 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM