ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3964/2018

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 12 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 14.763.000 RON (rol), scadentă la data de 30 iunie 1992, denominată conform Legii nr. 348/2004, la suma de 1476 RON, reprezentând îmbunătățirile efectuate la spațiul comercial în suprafață de 130,42 mp, situat în imobilul din Pitești, str. x, pe care l-a deținut cu chirie, așa cum a fost stabilit prin Sentința civila nr. 1057 din 11 februarie 1999 a Judecătoriei Pitești și prin Decizia civila nr. 1071 din 14 iunie 2002 a Tribunalului Argeș, precum și la plata sumei de 1.459.176 RON (rol), reprezentând suma inflațiilor anuale din perioada 30 iunie 1992 - 31 august 2017, conform raportului de expertiză contabilă extrajudiciară, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul a invocat art. 969 - 999, art. 1084, art. 1093, art. 1444 din C. civ. de la 1864 și dispozițiile art. 1357 alin. (1) și art. 2495 din C. civ. intrat în vigoare la 1 octombrie 2011.

La data de 12 ianuarie 2018, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția dreptului material la acțiune. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin Sentința nr. 2474/2018 din 28 martie 2018, Judecătoria Pitești, secția Civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Pentru a decide astfel, Judecătoria Pitești a avut în vedere următoarele considerente:

În cauza dedusă judecății reclamantul solicită daune materiale pentru îmbunătățirile aduse unui imobil, invocând mai multe decizii pronunțate în favoarea sa, menționate în motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată. Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată este pretenții și cum valoarea acestora se situează sub pragul de 200.000 RON, competența materială în soluționarea cauzei aparține judecătoriei.

În ceea ce privește competența teritorială, instanța a apreciat că, în cauză, se aplică regula generală prevăzută de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul.

Din întâmpinare, reiese că pârâta B. domiciliază în București, str. x. Vasile Fuica, nr. x.

Judecătoria Pitești a apreciat, prin raportare la obiectul cauzei și analizând toate cazurile de competență teritorială alternativă ce ar putea fi aplicate, că nu se poate reține că ar avea competența teritorială să judece acțiunea.

A constatat, totodată, că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., invocate de apărătorul reclamantului la termenul din 28 martie 2018, întrucât reclamantul nu a susținut că izvorul pretențiilor sale l-ar reprezenta un raport de locațiune a imobilului, așa cum prevăd aceste dispoziții legale, cum nu sunt aplicabile nici celelalte cazuri de competență teritorială prevăzute de art. 113 C. proc. civ.

A mai constatat că nu sunt incidente cauzei nici dispozițiile art. 117 C. proc. civ., aplicabile cererilor privitoare la drepturile reale imobiliare, nefiind invocată existența unui asemenea drept.

Judecătoria Pitești, în considerarea celor expuse și constatând că nu există cazuri de competență alternativă care să atragă competența sa teritorială, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București sub nr. x/2018.

Judecătoria sectorului 1 București, secția Civilă, astfel învestită, prin Sentința nr. 5297/2018 din 17 septembrie 2018, și-a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești și, constatând ivit conflictul negativ de competență l-a înaintat, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a decide astfel, Judecătoria sectorului 1 București, a avut în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Excepția necompetenței teritoriale întemeiată pe art. 107 C. proc. civ. este relativă, ocrotind un interes privat, al pârâtului în cazul de față, astfel că invocarea acesteia se află la îndemâna pârâtului, cu obligativitatea acestuia de a o invoca în cuprinsul întâmpinării. Întâmpinarea reprezintă termenul in limine litis raportat la cererea principală despre care face vorbire prin asimilare art. 247 alin. (2) C. proc. civ., norma aplicându-se cu precădere excepțiilor relative care se ivesc în cursul cercetării procesului. A primi o altă interpretare, înseamnă cu evidență a nesocoti regimul juridic imperativ prescris invocării prin întâmpinare a excepțiilor procesuale, precum și regimul juridic prescris invocării și soluționării excepțiilor relative.

În condițiile în care pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale, prin întâmpinare, și cum formularea întâmpinării este obligatorie în cauza dedusă judecății, conform art. 208 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Pitești ar fi trebuit să constate că pârâta este decăzută din dreptul de a invoca excepții de ordin privat, în baza art. 247 coroborat cu art. 205 alin. (2) lit. b), art. 208 C. proc. civ.

Totodată, neinvocarea de către pârâtă, în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a excepției de necompetență, prezumă împrejurarea că părțile au convenit tacit la prorogarea competenței în favoarea instanței inițial sesizate. Astfel, prin alegerea exprimată de reclamant prin introducerea cererii de chemare în judecată, coroborată cu neinvocarea în termen legal, de către pârâtă, a excepției de necompetență teritorială, Judecătoria Pitești a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

Înalta Curte, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili în favoarea Judecătoriei Pitești competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, pentru considerentele care succed.

Conform art. 129 alin. (1) C. proc. civ., " Necompetența este de ordine publică sau privată" iar conform alin. (2) "Necompetența este de ordine publică:

Alin. (3) al art. 129 C. proc. civ. dispune:

"În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată."

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii", iar conform alin. (3) " Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Excepția necompetenței se invocă deci în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

În materia competenței teritoriale, regula de drept comun este statuată prin art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Art. 113 C. proc. civ. reglementează cazurile de competență teritorială alternativă, alin. (1) pct. 4 dispunând că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112 C. proc. civ., mai este competentă instanța locului unde se află imobilul, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locațiune a imobilului.

În speță, obiectul acțiunii îl reprezintă pretenții ce derivă dintr-un contract de locațiune, respectiv contravaloarea lucrării amenajărilor efectuate la spațiul închiriat.

La primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate - 28 martie 2018 - Judecătoria Pitești a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, cu motivarea că, în cauză, nu se pune problema unei competențe teritoriale alternative și că numai instanța a în a cărei circumscripție domiciliază pârâta este competentă să soluționeze acțiunea, statuând astfel că norma de competență teritorială pe care ar încălca-o dacă ar soluționa acțiunea este exclusivă și, ca atare, de ordine publică, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Or, față de obiectul cererii de chemare în judecată și de natura pretențiilor solicitate de reclamant - care, fără dubiu, derivă dintr-un raport de locațiune -, reiese cu evidență că pentru soluționarea cererii cu care a fost învestită instanța de judecată nu este incidentă competența teritorială exclusivă prevăzută de art. 107 C. proc. civ. ("instanța de la domiciliul pârâtului, dacă legea nu dispune astfel") ci, în temeiul dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., există o competență alternativă, și anume instanța locului unde se află imobilul, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locațiune a imobilului.

În cauză sunt incidente și prevederile cuprinse în art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Așadar, în toate cazurile de competență teritorială alternativă, reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar prin opțiunea justificată legal de dispozițiile art. 116 C. proc. civ., acesta stabilește pe deplin competența teritorială a instanței.

Apărătorul reclamantului a și invocat, de altfel, dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., la termenul din 28 martie 2018, când s-a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești în soluționarea acțiunii, solicitând respingerea excepției .

Prin urmare, potrivit dispozițiilor C. proc. civ. menționate, în materia cererilor ce izvorăsc dintr-un raport de locațiune a imobilului sunt competente, din punct de vedere teritorial, mai multe instanțe, alegerea între acestea revenind reclamantului.

Mai mult, cum, în speță, este vorba de o excepție de necompetență teritorială de ordine privată - față de dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - și nu exclusivă, având în vedere dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., este de reținut că excepția putea fi invocată doar de către pârâtă prin întâmpinare, care, conform art. 208 alin. (1) C. proc. civ. era obligatorie.

Or, prin întâmpinare, pârâta nu a invocat această excepție, astfel că instanța Judecătoriei Pitești nu o mai putea invoca, din oficiu, în condițiile în care dreptul de a contesta alegerea instanței competente revenea exclusiv pârâtei, care, deși a formulat întâmpinare, nu a înțeles să invoce excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Pitești.

Față considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ. va stabili competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Judecătoriei Pitești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM