ÎCCJ, Decizia nr. 32/2019

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului;

Prin Încheierea penală nr. 757 din 17 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 21 din 12 aprilie 2018 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2018.

Pentru a dispune astfel, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat următoarele:

Prin Încheierea nr. 21 din 12 aprilie 2018 judecătorul de cameră preliminară al Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) teza finală C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare a cauzei privind pe intimații B. și C., emisă de procuror la data de 12.02.2018, în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, menținută prin Ordonanța procurorului general nr. 35/II/2/2018 din data de 09.03.2018.

În cauză, în esență, s-a reținut că, prin ordonanța din 12.02.2018 emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2017 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași s-a dispus clasarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 315 alin. (1) lit. a) și b) și art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului, purtare abuzivă și represiune nedreaptă, prevăzute de art. 297 alin. (1), art. 269, art. 296 și art. 283 C. pen.

Împotriva ordonanței din data de 12.02.2018, în temeiul prevederilor art. 339 C. proc. pen. a formulat plângere numitul A., susținând că a fost victima unor abuzuri din partea organelor de urmărire penală, fiind torturat de agenți de forță a statului. De asemenea, petentul făcut trimitere și la Dosarul nr. x/2017 și a mai menționat că a avut parte de un proces neechitabil și că i-au fost încălcate drepturile fundamentale.

Ulterior, petentul a declanșat controlul jurisdicțional în procedura instituită în art. 341 C. proc. pen.

Judecătorul de cameră preliminară al primei instanțe, analizând actele și lucrările Dosarului penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, a reținut că ordonanța prin care s-a dispus clasarea cauzei este legală și temeinică și nu se impune a fi infirmată și a constatat că, în cauză, s-a administrat un probatoriu complet, motivarea soluției de clasare fiind în deplină concordanță cu acesta, iar concluziile rezultate din probele administrate sunt corecte, în speță neputând fi reținute în sarcina organelor de urmărire penală fapte prevăzute de legea penală.

S-a reținut că organele de urmărire penală, potrivit principiului legalității și aflării adevărului, au procedat la realizarea unei anchete efective care a fost în măsură să lămurească toate împrejurările faptice sesizate de petent.

Din ansamblul probatoriilor administrate în cauza penală menționată nu a fost dovedită existența vreunei suspiciuni cu privire la comiterea de către magistrații procurori a vreunei infracțiuni dintre cele reclamate de petent, aserțiunile acestuia în sensul celor deja menționate anterior, nefiind confirmate.

În condițiile expunerii propriilor convingeri asupra problemelor de drept tranșate de către magistrații procurori, în cadrul raționamentelor logico-juridice care au stat la baza soluțiilor adoptate, nu este posibilă prezumarea asupra comiterii de către aceștia a vreunei infracțiuni dintre cele menționate de petent, în privința acestora nicio probă neputând releva indicii ale vreunei implicări infracționale.

S-a mai reținut că simplul dezacord al petentului cu privire la modul de soluționare a plângerilor penale formulate ori cu privire la argumentele juridice care au fundamentat soluțiile dispuse, simpla presupunere subiectivă a petentului cu privire la comiterea de către intimați a faptelor sesizate, în lipsa unor indicii decelate sub aspect obiectiv și subiectiv, nu sunt de natură să reprezinte temeiuri pentru inculparea acestora.

S-a mai arătat că petentul nu a indicat elemente de fapt, acte, înscrisuri din care să rezulte că intimații ar fi comis faptele de natură penală, criticile acestuia având la bază nemulțumirea sa cu privire la soluțiile pronunțate în cadrul dosarelor menționate și la considerentele soluțiilor, vizând aspecte de nelegalitate și netemeinicie a acestora, care însă, nu pot constitui temei pentru punerea în mișcare sau pentru exercitarea acțiunii penale. Toate criticile formulate de petent reprezintă considerații cu privire la aplicarea unor dispoziții de natură jurisdicțional-penală, în cauzele avute pe rolul parchetului, iar pretinsa încălcare a unor astfel de norme nu poate constitui o faptă care să atragă răspunderea penală a persoanelor cercetate.

Judecătorul de cameră preliminară a arătat că procurorul, în mod legal și temeinic motivat a dispus soluția clasării cauzei, ca urmare a inexistenței faptelor sesizate, deoarece nu se poate antrena răspunderea penală a intimaților pentru măsurile luate, dispozițiile date, soluțiile pronunțate ori dispuse în cadrul procesual penal, deoarece acestea au fost pronunțate în baza dispozițiilor legale incidente, corect identificate și interpretate și a unor procese de evaluare a materialului probator și a aprecierii condițiilor legale incidente.

Simpla exercitare a atribuțiilor judiciare de către un magistrat judecător sau procuror nu poate fi calificată ca infracțiune, chiar dacă una dintre părți este nemulțumită de soluția pronunțată în cauză ori de considerentele avute în vedere.

De altfel, nici erorile judiciare, care se pot produce în interpretarea sau aplicarea legii ori în evaluarea probatorilor nu pot constitui obiectiv și nici subiectiv conținutul unei infracțiuni intenționate sau din culpă, decât în condițiile strict și limitativ prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii penale.

Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva procurorilor care au adoptat soluții în cauzele petentului reprezintă un drept constituțional al petiționarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate și nici nu poate conduce la reformarea soluțiilor.

Referitor la evenimentul relatat de petent cu ocazia punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei, s-a reținut că faptele sesizate în sarcina lucrătorilor de poliție în legătură cu evenimentul produs la data de 20.03.2014 au făcut obiectul cercetărilor în cauza penală nr. x/P/2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, iar situația de fapt reținută în cursul urmăririi penale a fost confirmată de instanța de judecată, în urma cercetării judecătorești realizată în aceeași cauză. S-a subliniat faptul că mijloacele de probă administrate la acel moment sunt pertinente, reflectând cu acuratețe împrejurările cercetate, iar prezenta plângere nu conține elemente noi, reprezentând în sine o reacție a petentului la pedeapsa definitivă aplicată de instanța de judecată pentru faptele comise la data respectivă.

Judecătorul de cameră preliminară a conchis că nu există niciun indiciu cu privire la existența săvârșirii pretinselor fapte în sarcina intimaților, așa încât, în contextul celor anterior expuse, lămurindu-se cauza sub toate aspectele, respectiv stabilindu-se inexistența faptelor reclamate de petent și nedecelându-se motive de infirmare a soluțiilor adoptate în cauză, a constata că acestea sunt legale și temeinice.

Împotriva acestei hotărâri, petentul A. a formulat contestație, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 4 iulie 2018.

Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, examinând excepția inadmisibilității căii de atac declarate, invocată din oficiu, a reținut că petentul a formulat plângere împotriva soluției de clasare, în conformitate cu dispozițiile art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., dispunându-se soluția de respingere a acesteia, ca nefondată, potrivit art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen.

Instanța, interpretând dispozițiile art. 341 alin. (8) din C. proc. pen. a constatat că hotărârea prin care s-a pronunțat soluția de respingere a plângerii împotriva ordonanțelor procurorului este definitivă, iar contestatorul a formulat contestație împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, astfel că, în consecință a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 21 din 12 aprilie 2018 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Împotriva Încheierii penale nr. 757 din 17 septembrie 2018, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2018, petentul a formulat din nou contestație, cauza înregistrându-se pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2018, fiind fixat prim termen de judecată la 10.12.2018.

Prin încheierea de ședință de la acel termen s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea la repartizare aleatorie, având în vedere Sentința civilă nr. 4827/23.11.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2018, prin care, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată și republicată, s-a dispus suspendarea executării Hotărârii Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 137/08.11.2018, hotărâre care a aprobat tragerea la sorți a membrilor Completului de 5 Judecători pentru toate cauzele penale din ședința de azi, 10 decembrie 2018, Hotărârea nr. 1367 din 5 decembrie 2018 a Consiliului Superior al Magistraturii, precum și Hotărârea nr. 155 din 6 decembrie 2018 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Urmare, repartizării aleatorii, dosarul a primit din nou termen de judecată la 20 decembrie 2018, termen care a fost preschimbat la data de 19 decembrie 2018.

La termenul preschimbat, contestatorul aflat în stare de deținere a solicitat amânarea în vederea pregătirii apărării, iar la termenul din 21.01.2019 cauza s-a amânat pentru motivul invocat din oficiu de instanță.

La termenul din 18.02.2019, contestatorul aflat în stare de deținere a fost asistat de apărător desemnat din oficiu, iar reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității contestației formulate, concluziile acestora fiind redate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând contestația, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că este inadmisibilă și va fi respinsă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui la liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul I Capitolul VII admisibilitatea căii de atac a contestației este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 341 alin. (8) din C. proc. pen. "Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă." Din interpretarea dispozițiilor antecitate rezultă că hotărârea prin care s-a pronunțat soluția de respingere a plângerii împotriva ordonanțelor procurorului este definitivă.

Raportând dispozițiile legale incidente la contextul cauzei se constată că în speță, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu contestația declarată de către contestatorul A. împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de reformare prin exercitarea unei căi de atac fie ordinare, fie extraordinare, respectiv Încheierea penală nr. 757 din data de 17 septembrie 2018 a secției penale a Înaltei Curți, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o altă contestație formulată de același petent împotriva Încheierii definitive nr. 21 din 12.04.2018 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori pronunțată în Dosarul nr. x/2018, în procedura instituită de art. 341 C. proc. pen.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele menționate mai sus, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. 757 din 17 septembrie 2018, pronunțată de secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., față de împrejurarea că asistența juridică a contestatorului, aflat în stare de deținere, era obligatorie, va stabili ca suma de 313 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. 757 din 17 septembrie 2018, pronunțată de secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN