ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1765/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 18 martie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta SC A. SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Spitalul B. Iași și Guvernul României:

- obligarea pârâților la restituirea sumei de 44.000 RON, reprezentând garanția de bună conduită constituită de reclamantă în beneficiul Spitalului B. Iași și reținută de Autoritatea Contractantă ca urmare a respingerii ca nefondată a contestației depuse de A., prin Decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 2748/C1/3099 din 17 octombrie 2014;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat următoarele:

- excepția inadmisibilității cererii, față de obiectul său exclusiv patrimonial;

- raportat la finalitatea juridică a demersului exercitat de către reclamantă, de a recupera, în solidar, de la pârâte, suma afirmată, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și, implicit, a capacității juridice civile a Guvernului României;

- pe fondul cauzei, în cazul înlăturării excepțiilor invocate, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul Spitalul B. Iași a formulat întâmpinare, invocând următoarele:

- necompetența materială a Curții de Apel București;

- nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă nr. 2867 din 4 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

- a respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive și a lipsei capacității civile a pârâtului Guvernul României, invocate de acesta prin întâmpinare;

- a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtul Spitalul B. Iași prin întâmpinare;

- a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, atât din perspectiva invocată de pârâtul Guvernul României, cât și din perspectiva invocată de pârâtul Spitalul B. Iași;

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Spitalul B. Iași și Guvernul României;

- a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamantă a sumei de 44.000 RON;

- a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Spitalul B. Iași, ca neîntemeiată;

- a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamantă a sumei de 3.000 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Guvernul României, solicitând, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului și constatarea faptului că cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României este inadmisibilă și, pe fond, neîntemeiată.

În susținerea cererii de recurs, în contextul prezentării succinte a situației de fapt, recurentul-pârât a invocat, drept critici de nelegalitate a hotărârii atacate, apărările invocate prin întâmpinarea formulată în cadrul dosarului de fond, rezumate după cum urmează:

Instanța de fond, în mod eronat, a constatat că Guvernul României este responsabil patrimonial pentru vătămarea intimatei-reclamante, în condițiile în care aceasta nu a făcut dovada parcurgerii efective a întregii proceduri de contestare reglementate de O.U.G. nr. 34/2006, în vigoare la data de 17 octombrie 2014 - data pronunțării deciziei C.N.S.C. nr. 2748/C1/3099.

În opinia recurentului-pârât, având în vedere obiectul acțiunii, respectiv restituirea sumei de 44.000 RON, reprezentând garanția de bună-conduită constituită în favoarea Spitalului B. Iași și reținută de acesta ca urmare a rămânerii irevocabile a hotărârii C.N.S.C., neatacarea în justiție a acestei hotărâri conturează convingerea unei renunțări conștiente la pretențiile afirmate, cu consecințele ulterioare, aspect cu privire la care se invocă motivarea Deciziei nr. 5 din 15 ianuarie 2015 a Curții Constituționale cu privire la declararea neconstituționalității art. 271

2

alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 34/2006, care este nuanțată.

Astfel, potrivit instanței constituționale, eventuala reținere a unei garanții de bună-conduită este constituțională și poate avea loc doar ca urmare a probării unor împrejurări determinate, care să contureze o conduită de rea-credință în sarcina contestatorului, considerând recurentul că forul constituțional nu contestă că o prezumție poate fi răsturnată, o atare operațiune trebuind a se circumscrie unor elemente de fapt adecvate, obiective și măsurabile, pentru a duce la finalitatea urmărită, în speță un asemenea control nefiind creat, întrucât reclamanta nu a uzitat în totalitate de drepturile prevăzute de legea specială.

Mai mult, nici în cadrul acțiunii pendinte, care a fost asimilată în mod nelegal de instanța de fond unei acțiuni în despăgubire, cu încălcarea principiului disponibilității, nu s-au creat premisele unei astfel de analize, instanța analizând formal și simplist cererea, exclusiv prin prisma constatării finale a Curții Constituționale, ignorând nuanța recomandată explicit de forul constituțional.

Totodată, argumentul formulat de instanța de fond, potrivit căruia culpa exclusivă pentru prejudicierea reclamantei cu suma de 44.000 RON aparține Guvernului României, este, în opinia recurentului, nelegală și vădit exagerată, în condițiile în care nu s-a supus analizei tocmai aspectul relevat și recomandat prin Decizia Curții Constituționale nr. 5/2015.

Astfel, prima instanță a stabilit, direct, legătura de cauzalitate între actul Guvernului declarat neconstituțional și prejudiciul afirmat de către reclamantă, fără însă a analiza și constata buna sau reaua-credință a contestatoarei, în lipsa unui alt titlu în acest sens, soluția curții de apel fiind susceptibilă de casare în condițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanța, sesizată cu o acțiune în restituire bunuri mobile, analizând cererea exclusiv prin raportare la prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Raportat la finalitatea juridică a demersului exercitat de către reclamantă, de a recupera în solidar de la pârâte suma afirmată, au fost reiterate de către recurentul-pârât excepția lipsei calității procesuale pasive și, implicit, a capacității juridice civile a Guvernului României, cu aceeași motivare din întâmpinarea formulată în dosarul de fond.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului și constatarea faptului că cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României este inadmisibilă și, pe fond, neîntemeiată.

Prin întâmpinările formulate, intimata-reclamantă SC A. SRL și intimatul-pârât Spitalul B. Iași au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ., judecata pe fond a recursului având loc în ședință publică, cu citarea părților, în condițiile art. 494 - art. 495 C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Pe calea prevăzută de art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat plata unor despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin plata sumei de 44.000 RON, reprezentând garanție de bună conduită constituită în beneficiul Spitalului B. Iași și reținută în beneficiul autorității contractante, ca urmare a respingerii ca nefondate a contestației depuse de A. prin Decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 2748/C1/3099 din 17 octombrie 2014, în temeiul art. 271

1

alin. (1) și art. 271

2

din O.U.G. nr. 34/2006, prevederi declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 5 din 15 ianuarie 2015, publicată în M. Of. nr. 188/19.03.2015, deci anterior învestirii instanței de contencios administrativ.

Art. 9 din Legea nr. 554/2004 constituie concretizarea, în plan legislativ, a principiului consacrat în art. 126 alin. (6) din Constituția României, potrivit căruia instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe ale Guvernului declarate neconstituționale.

Condițiile de admisibilitate pentru formularea unei acțiuni în temeiul art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004 sunt: (a) existența unei decizii de declarare a neconstituționalității ca urmare a unei excepții ridicate într-o altă cauză; (b) obiectul acțiunii, care poate fi: acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului sau printr-o dispoziție din ordonanță declarată neconstituțională; anularea actelor administrative emise în baza acestor ordonanțe declarate neconstituționale și, după caz, obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative; (c) acțiunea să fie formulată înăuntrul termenului de decădere prevăzut de lege.

În cauză, contrar celor susținute prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru acțiunea în despăgubiri promovată de intimata-reclamantă, context în care intimata are dreptul să obțină despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin aplicarea prevederilor art. 271

1

alin. (1) și art. 271

2

din O.U.G. nr. 34/2006, declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 5 din 15 ianuarie 2015, între aplicarea textelor neconstituționale și prejudiciul existent și dovedit existând o evidentă legătură de cauzalitate directă.

Faptul că intimata a folosit sintagma "restituire a sumei achitate cu titlu de garanție de bună conduită", în baza unor dispoziții dintr-o ordonanță declarate neconstituționale, nu conduce la schimbarea obiectului acțiunii promovate de reclamantă în temeiul dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, demersul judiciar al reclamantei fiind lipsit de echivoc sub aspectul cauzei juridice, criticile formulate de recurent pe acest aspect fiind neîntemeiate.

Înalta Curte constată că intimata a fost vătămată prin dispoziții din O.U.G. nr. 34/2006, declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 5 din 15 ianuarie 2015, și nu prin Decizia C.N.S.C. nr. 2748/C1/3099 din 17 octombrie 2014, așa încât sunt neîntemeiate susținerile recurentului, în sensul că intimata ar fi trebuit să uzeze mai întâi de calea contestației împotriva respectivului act administrativ, cu atât mai mult cu cât un astfel de demers procesual nu ar fi condus automat și la acoperirea prejudiciului suferit, în contextul în care garanția de bună conduită achitată și reținută în temeiul unor dispoziții declarate neconstituționale ar fi fost restituită doar în condițiile în care eventuala acțiune în contencios administrativ ar fi fost admisă printr-o hotărâre definitivă.

Totodată, este dreptul persoanei vătămate printr-o ordonanță declarată neconstituțională să aprecieze asupra obiectului acțiunii în contencios, promovate prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, pentru acoperirea prejudiciului astfel suferit.

Mai mult decât atât, susținerile recurentului nu doar că nu sunt în acord cu dispozițiile art. 9 alin. (5), dar tind a conduce și la lipsirea prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 de scopul constituțional al acestora, prin imposibilitatea reparării unor eventuale prejudicii determinate de punerea în aplicare a unor dispoziții din ordonanțe ulterior declarate neconstituționale, dar avute în vedere la emiterea actului administrativ prejudiciabil.

Instanța de control judiciar constată justa interpretare dată de judecătorul fondului, în sensul că demersul procesual al reclamantei se încadrează în prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, fiind declanșat cu respectarea condițiilor art. (4) și (5) teza I din articolul menționat și având ca obiect principal acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat prin adoptarea și aplicarea unei ordonanțe declarate neconstituționale.

Așadar, instanța de fond a reținut în mod corect că efecte vătămătoare s-au repercutat în plan material printr-un prejudiciu cert, înregistrat prin plata și reținerea unei garanții de bună conduită în cuantum de 44.000 RON, în temeiul unor dispoziții dintr-o ordonanță declarate neconstituționale, pentru acoperirea căruia se impune angajarea răspunderii administrative patrimoniale a Guvernului României, în calitatea sa de emitent al O.U.G. nr. 34/2006, criticile formulate de recurent pe acest aspect fiind lipsite de orice fundament legal.

Înalta Curte reține, prin urmare, așa cum a făcut-o și judecătorul fondului, că în speță sunt îndeplinite condițiile angajării solidare a răspunderii patrimoniale, potrivit art. 9 alin. (5) teza I din Legea nr. 554/2004, corelat cu art. 1349 C. civ., criticile formulate de recurent sub acest aspect nefiind întemeiate.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva Sentinței civile nr. 2867 din 04 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 martie 2019.

Procesat de GGC - CT