ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 507/2019

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 71 din data de 1 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admisă sesizarea formulată de Tribunalul de Mare Instanță din A., Franța, prin magistratul procuror B., în dosarul cu număr de referință x, pentru executarea mandatului european de arestare din data de 3 septembrie 2019, ce se fundamentează pe mandatul național de arestare emis de magistratul judecător de instrucție C. din cadrul Tribunalului de Mare Instanță din A. la 23 iulie 2019, pe numele persoanei solicitate D.

S-a constatat că persoana solicitată D. nu a consimțit la predare și nu a renunțat la regula specialității.

În temeiul art. 104 alin. (6) și art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus predarea persoanei solicitate D., cetățean român, posesor la C.I. seria x nr. x, aflat în stare de arest în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Neamț, în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, Tribunalul de Mare Instanță din A., Franța, în baza mandatului european de arestare emis la data de 3 septembrie 2019 de procurorul B., în dosarul cu număr de referință x, ce se fundamentează pe mandatul național de arestare emis de magistratul judecător de instrucție C. din cadrul Tribunalului de Mare Instanță din A. la 23 iulie 2019, în vederea cercetării penale pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie finalizată prin deces, furt în bandă organizată, fraudă, fraudă și tâlhărie împotriva unei persoane vulnerabile ducând la incapacitate temporară de muncă, cu respectarea regulii specialității.

S-a constatat că persoana solicitată D. a fost reținută și arestată începând cu data de 7 septembrie 2019, ora 15:15.

În baza dispozițiilor art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a menținut măsura arestării persoanei solicitate D., cetățean român, posesor al C.I. seria x nr. x, în vederea predării, pentru 30 de zile, de la 1 octombrie 2019 la 30 octombrie 2019 inclusiv, măsura urmând a fi verificată periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile.

S-a constatat că persoana solicitată a fost asistată de avocat ales atât la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, cât și în fața instanței de judecată.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate cu ocazia soluționării cauzei au rămas în sarcina statului.

În baza dispozițiilor art. 273 alin. (1) și alin. (4) din C. proc. pen., s-a admis cererea formulată de traducătorul autorizat E. și s-a dispus plata către aceasta a onorariului în sumă de 805,44 RON (potrivit facturii seria x nr. x din 30 septembrie 2019), pentru serviciile de traducere efectuate în Dosarul nr. x/2019, în acest sens urmând a se emite adresă către Departamentul economico-financiar din cadrul Curții de Apel Iași.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că, la data de 19 septembrie 2019, a fost înregistrată pe rolul instanței sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași privind arestarea provizorie a persoanei solicitate D., în vederea predării, în baza semnalării Schengen - Biroul SIRENE Național din Franța din 5 septembrie 2019, transmisă prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, Biroul Național Sirene, la data de 6 septembrie 2019, în baza mandatului european de arestare emis la data de 3 septembrie 2019 de procurorul adjunct B. de la Tribunalul din A., către autoritățile judiciare din Franța, în vederea cercetării penale pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie finalizată prin deces, furt în bandă organizată, fraudă, fraudă și tâlhărie împotriva unei persoane vulnerabile ducând la incapacitate temporară de muncă.

Din cuprinsul sesizării a rezultat că persoanei solicitate i-au fost aduse la cunoștință, cu prilejul termenului din 8 septembrie 2019, drepturile persoanei reținute/arestate în baza unui mandat european de arestare prevăzute în Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 și Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013, un exemplar al notei privind aceste drepturi fiind înmânat, în scris, persoanei solicitate, exemplarul semnat de persoana solicitată fiind atașat la dosarul cauzei. Totodată, s-a menționat că i-au fost aduse la cunoștință persoanei solicitate și drepturile prevăzute de art. 104 alin. (2

1

) din Legea nr. 236 din 5 decembrie 2017, de modificare a Legii nr. 302/2004, și anume faptul că are dreptul de a-și desemna un avocat în statul membru emitent al mandatului european de arestare și de a comunica cu acesta, în mod direct sau prin intermediul avocatului ales sau desemnat din oficiu în România, în condițiile prevăzute de legea română și cu asigurarea confidențialității.

Prin încheierea din 8 septembrie 2019 a Curții de Apel Iași s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate, în vederea predării pe o durată de 15 zile, cu începere de la 8 septembrie 2019 și până la 22 septembrie 2019, inclusiv.

Mandatul european de arestare a fost înaintat instanței în limba franceză, însoțit de traducerea în limba română. După primirea mandatului european de arestare, la termenul de judecată din 19 septembrie 2019 i s-a înmânat persoanei solicitate, D., mandatul european de arestare, în limba franceză și în limba română, acordându-i-se timp pentru a-l studia cu asistarea avocatului ales. Anterior ședinței de judecată, i s-a adus la cunoștința persoanei solicitate conținutul mandatului european de arestare, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predare către autoritatea judiciară emitentă punându-i-se în vedere caracterul irevocabil al consimțământului dat și caracterul definitiv al hotărârii de predare în baza consimțământului dat.

Curtea a procedat la ascultarea persoanei solicitate D., aceasta declarând că nu este de acord să fie predată autorității judiciare din Franța, emitentă a mandatului european de arestare. Totodată, persoana solicitată a declarat că nu renunță la regula specialității, că a înțeles conținutul regulii specialității și efectele consimțământului la predare. A mai declarat că nu a fost implicat în faptele pentru care se solicită predarea sa și a cerut să nu mai fie arestat preventiv pe durata procedurii.

În cauză, Curtea a apreciat că este necesar a se solicita autorității judiciare emitente și Biroului Eurojust relații cu privire la gradul de independență față de executiv al procurorului francez competent să emită mandatul european de arestare și cu privire la eventuale dispoziții din legislația franceză care ar supune emiterea mandatului european de arestare de către procuror unui control jurisdicțional efectiv, dat fiind că, deși dispoziția națională de arestare preventivă a persoanei solicitate a fost emisă de un judecător de instrucție, mandatul european de arestare a cărei executare formează obiectul prezentei proceduri a fost emis de un procuror.

Prin încheierea din 19 septembrie 2019 s-a dispus menținerea arestării preventive a persoanei solicitate, pe durata continuării procedurii.

S-a constatat că persoana solicitată a fost asistată de un avocat ales pe întreaga durată a procedurii, atât în fața procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, cât și în fața instanței.

La solicitarea instanței, Biroul Național Eurojust a înaintat un rezumat al răspunsurilor înaintate de statele membre la chestionarul privind impactul sentințelor pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene referitoare la conceptul de autoritate judiciară emitentă a mandatului european de arestare. Din aceste relații a rezultat că, potrivit legislației franceze, procurorii sunt singurii abilitați să emită un mandat european de arestare. Potrivit art. 695-16 din C. proc. pen. francez, Parchetul Public al unei jurisdicții pune în executare mandate de arestare emise de un judecător de investigație, de o instanță sau de un judecător responsabil de termenii și condițiile sentințelor, sub forma unui mandat european de arestare, fie automat, fie la cererea jurisdicției care a emis mandatul național de arestare. Art. 30 din C. proc. pen. exclude expres posibilitatea Ministerului Justiției de a da instrucțiuni procurorilor publici în cazuri specifice. Art. 31 prevede că Parchetul Public își desfășoară urmărirea penală publică și cu aplicarea legii, cu respectarea principiului imparțialității.

Autoritatea judiciară emitentă - Procurorul Republicii din cadrul Tribunalului de Mare Instanță din A. a comunicat, la solicitarea instanței privind respectarea de către legislația franceză a cerințelor impuse în domeniul noțiunii de autoritate judiciară emitentă prin decizia C.J.U.E. din 27 mai 2019 că legiuitorul francez a desemnat Ministerul Public ca fiind singura autoritate care emite mandate europene de arestare. Mandatele europene de arestare pot fi emise fie din oficiu, fie la cererea instanței care a emis mandatul național. S-a arătat că în cazul de speță, mandatul european de arestare a fost emis de Procurorul Republicii, la cererea judecătorului de instrucție în sarcina căruia se găsește punerea sub urmărire penală. Au fost menționate dispozițiile art. 30, art. 31 și art. 695-16 din C. proc. pen. francez, al căror conținut a fost expus anterior în cuprinsul prezentei sentințe. S-a precizat că Procurorul Republicii care emite mandatul european de arestare beneficiază, potrivit legislației franceze, de independență față de executiv.

Tot autoritatea judiciară emitentă a comunicat că legislația franceză actuală respectă exigențele în materia conceptului de autoritate judiciară emitentă impuse prin decizia din 27 mai 2019. În ce privește posibilitatea contestării emiterii unui mandat european de arestare a fost învederat că, în dreptul intern francez, mandatul european de arestare este o modalitate de executare a unui mandat național de arestare emis de o instanță, anume de un judecător de instrucție sau de camera de instrucție. Aprecierea caracterului necesar și proporțional aparține judecătorului de instrucție, decizia acestuia fiind supusă controlului camerei de instrucție, prin urmare primul nivel de protecție judiciară este garantat în dreptul francez. Astfel cum rezultă din prevederile art. 695-16 din C. proc. pen. francez, cel mai des caz întâlnit este cel în care Ministerul Public emite un mandat european de arestare, atunci când o jurisdicție de instrucție va fi solicitat difuzarea acestuia în spațiul judiciar european. De altfel, s-a precizat că oportunitatea și proporționalitatea emiterii unui mandat european de arestare în scopul urmăririi penale va aparține, în fapt, aproape întotdeauna judecătorului însărcinat cu urmărirea penală.

În ce privește nivelul secundar, de îndată ce persoana căutată este predată autorităților franceze, ea este prezentată judecătorului care a dispus emiterea mandatului și beneficiază din acel moment de protecție judiciară efectivă și de posibilitatea de a recurge la toate căile de recurs și de atac prevăzute de legislația procesual penală franceză. Camera de instrucție poate fi sesizată cu acțiune în anulare pentru a statua asupra validității tuturor actelor de procedură care ar putea comporta vreo cauză de nulitate, printre care figurează și mandatele europene de arestare. Autoritatea judiciară emitentă a indicat o hotărâre din 11 ianuarie 2017 a Camerei Criminale a Curții de Casație, care a decis cu privire la o persoană prinsă în Marea Britanie, în scopul executării unui mandat european de arestare, emis în baza unui mandat de arestare al magistratului de instrucție francez, cu precizarea că instanța (curtea de apel) sesizată prin recurs asupra nulității este jurisdicția de drept care verifică dacă interesatul este fugit, dacă știa că este căutat și a vrut să scape urmăririlor penale, și pentru a valida un mandat de arestare emis împotriva unei persoane rezidând în afara teritoriului Republicii, care trebuia să evalueze caracterul necesar și proporțional al utilizării acestei măsuri în funcție de circumstanțele din speță. Prin urmare, autoritatea judiciară emitentă a comunicat că, în mod evident, Curtea de Casație se asigură de existența unui control concret și efectiv de către camera de instrucție al caracterului necesar și proporțional al unui mandat de arestare european.

Prin decizia din 27 mai 2019, pronunțată în cauzele conexate O.G. (C-508/18) și PI (C-82/19 PPU) respectiv PF (C-509/18), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a analizat noțiunea de autoritate judiciară emitentă a unui mandat european de arestare, stabilind în acest sens că această noțiune îl include pe procurorul unui stat membru care, din punct de vedere instituțional, este independent de judiciar și a cărui poziție legală în statul membru îi oferă o garanție de independență față de executiv în ceea ce privește emiterea unui mandat european de arestare, nefiind supus riscului de a fi supus în această privință directivelor externe sau instrucțiunilor, în special din partea executivului într-un dosar specific; decizia procurorului de a emite un mandat european de arestare, sub aspectul proporționalității acestei decizii, trebuie să poată fi supusă procedurilor judiciare care îndeplinesc toate cerințele inerente în protecția judiciară eficientă.

Analizând răspunsurile înaintate cu privire la poziția procurorului francez emitent al mandatului european de arestare și la căile de atac de care beneficiază persoana solicitată care este predată în baza unui mandat european de arestare emis de procurorul francez, instanța a arătat că principiul încrederii reciproce între autoritățile judiciare din statele membre stă la baza reglementării procedurii mandatului european de arestare, prin urmare a avut în vedere răspunsurile înaintate de autoritățile franceze, atât Biroului Eurojust, cât și autorității de executare în cauza concretă de față, apreciind că nu sunt necesare verificări suplimentare în această privință.

Astfel, s-a apreciat că răspunsul autorității judiciare emitente este lămuritor, în sensul că din acesta rezultă, pe de-o parte, că procurorul francez competent exclusiv să emită un mandat european de arestare beneficiază potrivit legislației franceze de independență față de executiv, în sensul că nu poate primi instrucțiuni punctuale în cazuri concrete, iar, pe de altă parte, modalitatea în care este concepută competența sa funcțională în emiterea mandatului european de arestare face ca, în realitate, intervenția sa să constituie un act de punere în executare a mandatului național de arestare emis de judecătorul de instrucție, neavând rolul de a aprecia efectiv asupra proporționalității și oportunității emiterii mandatului european, cât timp aceste aspecte au fost analizate de judecătorul de instrucție responsabil cu urmărirea penală.

Cu alte cuvinte, potrivit relațiilor înaintate, chiar dacă emiterea mandatului european de arestare este făcută la solicitarea judecătorului de instrucție care a dispus prin mandatul național arestarea, procurorul francez competent nu este în poziția de a face o apreciere proprie asupra necesității și proporționalității emiterii mandatului european de arestare.

Cât privește cerința C.J.U.E. privind protecția judiciară efectivă prin instituirea unei căi de atac împotriva deciziei de emitere a unui mandat european de arestare, instanța a considerat că aceasta este îndeplinită pe de-o parte, având în vedere tocmai limitele aprecierii procurorului în emiterea mandatului european, potrivit celor expuse anterior, iar, pe de altă parte, prin reglementarea căilor de atac împotriva deciziei judecătorului de instrucție de a emite mandatul național de arestare, singura care este în fapt expresia unei analize efective a necesității și proporționalității măsurii.

Prin urmare, instanța a considerat că modalitatea în care sunt reglementate în legislația franceză rolul procurorului în emiterea mandatului european de arestare și poziția sa de independență față de executiv în cazurile concrete nu poate fi considerată, pe baza relațiilor înaintate de autoritatea franceză, ca fiind contrară exigențelor impuse prin decizia C.J.U.E. din 27 mai 2019.

Potrivit mandatului european de arestare din 3 septembrie 2019 emis de procurorul general din cadrul Tribunalului de Mare Instanță din A., înaintat în limba franceză și tradus în limba română, ce se fundamentează pe mandatul național de arestare emis de magistratul judecător de instrucție C. din cadrul Tribunalului de Mare Instanță din A. la 23 iulie 2019, se solicită predarea persoanei solicitate D., cetățean român, în vederea cercetării penale pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie (furt săvârșit prin întrebuințarea de violență) finalizată prin deces, prevăzută de art. 311-10 alin. (1), (31)1-1, 311-11, 311-14, 311-15 și 131-26-2 din C. pen. francez, furt în bandă organizată (în grup), prevăzută de art. 311-1, 311-4, 311-14 din C. pen. francez, două fapte de escrocherie (fraudă conform traducerii semnalării), prevăzute de art. 313-1, 313-7, 313-8 și 131-26-2 din C. pen. francez, și tâlhărie (furt săvârșit prin întrebuințarea de violență) împotriva unei persoane vulnerabile ducând la incapacitate mai mică de 8 zile, prevăzută de art. 311-1, 311-4, 311-5, 311-11 și 311-14 din C. pen. francez.

În esență, s-a reținut că, în fapt, la data de 30 iunie 2018, ora 17:00, domnul F., de 85 de ani, și soția sa G. au fost agresați în fața casei lor din Cabries de către două persoane care îi urmăriseră de la un centru comercial H., care i-au luat domnului F. cardul bancar și au fugit într-un autovehicul roșu, fiind retrași imediat bani de la banca BNP din A., la 28.08.2018 domnul F. decedând în timp ce era încă spitalizat în urma agresiunii, iar la 23 iulie 2018 la Septemes-Les-Valons două persoane au acostat-o pe doamna I. în timp ce parca în fața casei și i-au furat carduri bancare distrăgându-i atenția, fugind cu un autovehicul J. roșu, retrăgând 1000 de euro și făcând cumpărături de 150 de euro. În cadrul anchetei, în urma analizei imaginilor camerelor de supraveghere și a înregistrărilor telefonice a fost identificat ca autor D., care nu a putut fi localizat în Franța.

S-a mai arătat, că în cuprinsul mandatului european de arestare a fost marcată infracțiunea de înșelăciune, care corespunde, din punctul de vedere al instanței, faptelor de fraudă (escrocherie) indicate în mandat, nefiind necesară verificarea efectivă a îndeplinirii condiției dublei incriminări. Susținerile avocatului persoanei solicitate în sensul că s-ar impune refuzul predării întrucât faptele ar fi fost marcate diferit în semnalare și în mandatul european de arestare sunt nefondate, cât timp situația de fapt expusă este aceeași, prin urmare conținutul acuzațiilor rămâne neschimbat. Totodată, faptul că infracțiunea marcată în cuprinsul mandatului european de arestare nu este cea mai gravă dintre cele ce formează obiectul acuzațiilor s-a apreciat că nu afectează validitatea demersului autorităților franceze, iar la analizarea oportunității privării de libertate a persoanei solicitate instanța a avut oricum în vedere gravitatea acuzațiilor în ansamblul lor.

Din declarația persoanei solicitate și din examinarea dosarului a rezultat că nu este incident, în cauză, niciun motiv de refuz a executării mandatului european de arestare. Astfel, persoana solicitată nu a mai fost urmărită, judecată definitiv pentru aceleași fapte. Din considerentele sentinței a rezultat că vârsta persoanei solicitate nu împiedică antrenarea răspunderii sale penale potrivit legii române. Raportat la pedeapsa prevăzută de legea penală română pentru infracțiunea de tâlhărie care este urmată de moartea victimei și la datele reținute ca fiind cele la care faptele ar fi fost săvârșite, s-a apreciat că nu e împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Curtea a considerat că atât condițiile de validitate, cât și condițiile de fond pentru emiterea și executarea mandatului european de arestare sunt îndeplinite în cauză.

Raportat la împrejurarea că pentru infracțiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei legislația franceză prevede inclusiv posibilitatea aplicării unei pedepsei privative de libertate pe viață, în mandatul european de arestare se precizează că sistemul juridic al statului membru expeditor permite o revizuire a sentinței, la cerere sau cel mai târziu după 20 de ani, pentru neexcluderea acestei sentințe sau măsuri. Prin urmare, s-a apreciat că este respectată cerința prevăzută de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, modificată.

Coroborând dispozițiile legale în materia executării mandatului european de arestare, Curtea a reținut că toate condițiile privind predarea persoanei solicitate sunt îndeplinite și că nu este incident niciunul dintre motivele de refuz de executare, ținând seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, în virtutea principiului recunoașterii reciproce a deciziilor judiciare și a încrederii reciproce între autorități judiciare pe care se fundamentează instituția mandatului european de arestare, astfel că instanța a admis sesizarea, constatând că persoana solicitată nu a consimțit la predare și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

Raportat la apărările persoanei solicitate, instanța a reținut că, în prezenta procedură, sunt analizate condițiile pentru validitatea mandatului european de arestare și existența sau nu a unor motive de refuz al predării și nu temeinicia acuzațiilor ce i se aduc persoanei solicitate de autoritățile franceze.

În ceea ce privește criticile avocatului persoanei solicitate raportate la insuficienta descriere a faptelor și la lipsa încadrării juridice a acestora, instanța le-a apreciat nefondate, întrucât în cuprinsul mandatului european de arestare sunt expuse textele de incriminare din legislația franceză pentru fiecare dintre fapte. Atât în mandatul european de arestare, cât și în cuprinsul semnalării, faptele au fost descrise suficient pentru a fi analizată îndeplinirea condițiilor de executare a acestuia și pentru ca instanța să aprecieze asupra seriozității acuzațiilor și a consecințelor pe care persoana solicitată le riscă raportat la necesitatea luării sau menținerii unei măsuri preventive cu privire la aceasta. De altfel, curtea a apreciat că modalitatea de descriere a faptelor nu trebuie să fie similară celei dintr-un act de acuzare sau de trimitere în judecată.

Împotriva Sentinței penale nr. 71 din data de 1 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori a formulat contestație persoana solicitată D..

În dezbateri, contestatorul persoană solicitată D. a susținut, în esență, că nu este de acord cu măsura arestării preventive în vederea executării mandatului european de arestare din data de 3 septembrie 2019 solicitând înlocuirea măsurii arestării cu măsura arestului la domiciliu, având în vedere situația familială (are patru copii și o mamă bolnavă).

De asemenea, a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile necesare pentru punerea în executare a mandatului european de arestare.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată D., în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru considerentele următoare:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeași lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, arestarea și predarea persoanei solicitate D. se întemeiază pe existența unui mandat european de arestare emis de procurorul adjunct B. de la Tribunalul din A. la data de 6 septembrie 2019, în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie (furt săvârșit prin întrebuințarea de violență) finalizată prin deces prevăzută de art. 311-10 alin. (1), (31)1-1, 311-11, 311-14, 311-15 și 131-26-2 din C. pen. francez, furt în bandă organizată (în grup) prevăzută de art. 311-1, 311-4, 311-14 din C. pen. francez, două fapte de escrocherie (fraudă conform traducerii semnalării) prevăzute de art. 313-1, 313-7, 313-8 și 131-26-2 din C. pen. francez și tâlhărie (furt săvârșit prin întrebuințarea de violență) împotriva unei persoane vulnerabile ducând la incapacitate mai mică de 8 zile prevăzută de art. 311-1, 311-4, 311-5, 311-11 și 311-14 din C. pen. francez.

În fapt, în esență, s-a reținut că, la data de 30 iunie 2018, ora 17:00, domnul F., de 85 de ani și soția sa, G. au fost agresați în fața casei lor din Cabries de către două persoane care îi urmăriseră de la un centru comercial H., care i-au luat domnului F. cardul bancar și au fugit într-un autovehicul roșu, fiind retrași imediat bani de la banca BNP din A., la 28 august 2018 domnul F. decedând în timp ce era încă spitalizat în urma agresiunii, iar la 23 iulie 2018 la Septemes-Les-Valons două persoane au acostat-o pe doamna I. în timp ce parca în fața casei și i-au furat carduri bancare distrăgându-i atenția, fugind cu un autovehicul J. roșu, retrăgând 1.000 de euro și făcând cumpărături de 150 de euro. În cadrul anchetei, în urma analizei imaginilor camerelor de supraveghere și a înregistrărilor telefonice a fost identificat ca autor D., care nu a putut fi localizat în Franța.

Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut, în mod corect, că sunt respectate dispozițiile art. 87 lit. c) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 236/2017 care reglementează conținutul și forma mandatului european de arestare și unde se prevede că, fiind transmis spre executare autorităților române, trebuie tradus în limba română sau în una din limbile engleză și franceză (acesta se regăsește la dosar curte de apel).

În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite dispozițiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, care reglementează faptele ce dau loc la predare, situație în care nu se impune verificarea efectivă a îndeplinirii condiției dublei incriminări. În mandatul european de arestare este consemnată înșelăciunea, ca faptă ce dă loc la predare, iar din descrierea acuzațiilor reiese că aceasta nu este cea mai gravă.

Potrivit art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:

a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.

Analizând dispozițiile legale sus-menționate, prin raportare la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz obligatoriu al predării persoanei solicitate.

Totodată, Înalta Curte apreciază că nu este aplicabilă niciuna dintre situațiile de refuz facultativ la predare prevăzute de art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, cum în mod legal a constatat și prima instanță.

Mandatul european de arestare, fiind o decizie judiciară prin care statul emitent solicită predarea de către un alt stat a unei persoane, prin sentința contestată, în mod legal, s-a dispus menținerea măsurii arestării, pe o durată de 30 de zile, în conformitate cu art. 104 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 zile, reprezintă o măsură oportună pentru buna desfășurare a procedurii de executare și recunoaștere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Prin urmare, cererea contestatorului privind luarea unei măsuri preventive mai puțin severe (arest la domiciliu), este neîntemeiată în raport de obiectul cauzei și împrejurarea că prin măsura arestării se asigură predarea și prezența persoanei solicitate în fața autorităților judiciare străine.

În consecință, așa cum rezultă și din sentința penală atacată, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, pentru predarea contestatorului persoană solicitată D. către autoritatea emitentă a mandatului european de arestare, reținându-se că persoana solicitată nu a consimțit la predare și nu a renunțat la regula specialității.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată D. împotriva Sentinței penale nr. 71 din data de 01 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 964 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată D. împotriva Sentinței penale nr. 71 din data de 1 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 964 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2019.

Procesat de GGC - LM