Decizia nr. 2668/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 424/2015 a Tribunalului Caraș-Severin

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, la data de 31 octombrie 2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/08.10.2014, întocmit de pârâtă, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 424 din 25 martie 2015, Tribunalul Caraș-Severin a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal la data de 08 mai 2015.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 173 din 24 iunie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția de Integritate - Agenția Națională de Integritate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 173 din 24 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate, și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată. În motivarea recursului, reclamantul învederează că Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice stabilește, în cuprinsul art. 13, art. 14, art. 20 și art. 21, procedura care trebuie urmată în materie, sub sancțiunea nulității absolute a raportului de evaluare. Conform acestor dispoziții, anterior emiterii raportului de evaluare, inspectorii de integritate au obligația de a invita persoana în cauză, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, să prezinte un punct de vedere cu privire la existența incompatibilității. Invitația trebuie repetată și, dacă rămâne fără răspuns, poate fi emis Raportul de evaluare. În cazul nerespectării acestei proceduri, sancțiunea este nulitatea absolută, conform art. 20 alin. (3) și (5) raportat la art. 13 alin. (2) din lege. Recurentul-reclamant invocă neîndeplinirea procedurii de comunicare a informării și invitației, care trebuiau transmise prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, din dosarul administrativ rezultând că, în speță, comunicările s-au făcut la o adresă greșită: Oțelu Roșu, str. x nr. 9, în loc de Oțelu Roșu, str. x nr. 4B, care este adresa corectă a reclamantului. Prin urmare, prima instanță a reținut în mod greșit că înscrisurile fac dovada comunicării. Cu privire la fondul cauzei, recurentul-reclamant arată că data încetării funcției de administrator este aceea a expirării mandatului, respectiv 30.05.2010, cu doi ani înainte de preluarea funcției de primar al localității Oțelu Roșu, iar în aprecierea existenței stării de incompatibilitate, relevant este momentul la care a încetat funcția de administrator, iar nu momentul înscrierii acestei mențiuni la Oficiul Național al Registrului Comerțului. Mai arată că a fost numit administrator prin actul constitutiv al societății, încheiat la data de 30.05.2006, pentru o perioadă de patru ani, mandatul expirând la data de 30.05.2010 (conform art. 16 alin. (2) din actul constitutiv al societății). Societatea B. S.R.L. fiind înființată în anul 2006, normele aplicabile sunt cele din vechiul C. civ., potrivit cărora mandatul încetează, pe lângă cauzele speciale (revocare sau renunțare), prin intervenirea uneia dintre cauzele generale de încetare a contractelor, printre care expirarea termenului stipulat. Prima instanță a ignorat aceste prevederi, considerând că încetarea mandatului de administrator are loc doar prin revocarea de către adunarea generală a asociaților și că această revocare a avut loc abia la data de 06.06.2014. Cu privire la susținerea pârâtei Agenția Națională de Integritate, în sensul că funcția de administrator a încetat prin expirarea termenului, dar că este relevantă data înregistrării acesteia la Registrul Comerțului, recurentul-reclamant arată că jurisprudența consolidată a Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul că mențiunile din registrul comerțului au, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, rolul de a asigura opozabilitatea față de terți, însă efecte juridice, sub aspectul existenței sau nu a stării de incompatibilitate produc înscrisurile care atestă încetarea funcției de administrator (Decizia ICCJ 4155/07.10.2010). Astfel, în opinia recurentului-reclamant, în aprecierea existenței stării de incompatibilitate, relevant este momentul la care a încetat funcția de administrator, iar nu momentul înscrierii mențiunii în Oficiul Național al Registrului Comerțului. De asemenea, recurentul-reclamant consideră că instanța de fond a reținut în mod eronat că, la data de 04.02.2014, O.N.R.C. a comunicat, prin adresa nr. x că, la data menționată, reclamantul figura ca administrator și asociat al societății menționate, ignorând faptul că în adresa O.N.R.C. apare mențiunea "calitate administrator-nespecificată în perioada: 31.05.2006 până în prezent", precum și faptul că a fost numit în funcție la data de 30.05.2006 și că durata mandatului a fost de 4 ani, așadar mandatul expirase la 30.05.2010. Se mai arată că hotărârea adunării generale a asociaților din 06.06.2014 a avut drept unic scop punerea în conformitate a înregistrărilor de la O.N.R.C. cu situația juridică reală, respectiv asigurarea opozabilității încetării mandatului, mandat care încetase în anul 2010 și nu a fost prelungit, dar prima instanță nu a arătat motivul pentru care a apreciat că funcția de administrator nu a încetat în 2010, ci în 2014. Totodată, recurentul-reclamant arată că societatea B. S.R.L. nu a mai desfășurat nicio activitate cu mult timp înainte de preluarea de către reclamant a mandatului de primar al localității Oțelu Roșu, iar funcția de administrator presupune prestarea efectivă a unei activități de administrare în cadrul unei societăți. Mai arată că nu a îndeplinit nicio atribuție aferentă funcției de administrator al societății, respectiva societate nedesfășurând activitate în mod concret, fiind declarată inactivă de către organele fiscale începând cu 11.06.2009.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 03.11.2015, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Raportul de evaluare a fost întocmit cu respectarea procedurii reglementate de Legea nr. 176/2010, atât în ceea ce privește înștiințarea persoanei evaluate, cât și în ceea ce privește celelalte etape ale activității de evaluare. Prin adresa nr. x, recurentul a fost informat de către inspectorul de integritate cu privire la declanșarea activității de evaluare, însă adresa a fost returnată la 13.06.2013. Prin adresa nr. x s-a revenit cu informarea persoanei evaluate despre declanșarea activității de evaluare, însă și această scrisoare recomandată a fost primită retur la data de 08.05.2014. Adresa nr. x prin care recurentul a fost informat asupra identificării stării de incompatibilitate a fost returnată ANI la data de 23.06.2014. În fine, noua comunicare, nr. x/22.07.2014 a fost transmisă la adresa din str. x nr. 4B, dar și aceasta a fost returnată la data de 13.08.2014. Adresele anterioare au fost comunicate la domiciliul recurentului din str. x nr. 9, întrucât la momentul declanșării procedurii de evaluare singurele informații despre domiciliul persoanei evaluate de care a dispus inspectorul de integritate s-au regăsit în declarațiile de avere și interese depuse în iunie și iulie 2012 de către recurent, declarații în care acesta a menționat ca adresă de domiciliu str. x nr.

La data de 18.06.2014 recurentul a fost informat telefonic cu privire la identificarea stării de incompatibilitate și a posibilității de a formula un punct de vedere, aspect consemnat în procesul-verbal nr. x. Procedura fiind respectată, nu poate fi incidentă sancțiunea nulității reglementată de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, de care se prevalează recurentul. Cât privește cel de-al doilea rând de critici din recurs, prin care se invocă încetarea mandatului de administrator în anul 2010, intimata le apreciază ca nefondate, arătând că, potrivit art. 11 alin. (1) lit. b) din actul constitutiv al societății B. S.R.L., adunarea generală este cea care desemnează administratorul și, respectiv, îl descarcă de activitate sau îl revocă. Or, din probatoriul administrat ca și din evidențele registrului comerțului, nu rezultă să fi existat vreo hotărâre a adunării generale a asociaților prin care, după anul 2010, adică în perioada 26.06.2012-06.06.2014, recurentul să fi fost descărcat de activitatea de administrator. Dimpotrivă, Oficiul Registrului Comerțului a comunicat că a deținut funcția de administrator și calitatea de asociat al societății din 2006 și până la data răspunsului ORC. Rezultă astfel că a existat o prelungire tacită a mandatului de administrator. Nu au relevanță susținerile recurentului, potrivit cărora nu ar fi exercitat efectiv funcția și nici cele potrivit cărora societatea nu a desfășurat nicio activitate cu mult înainte de preluarea mandatului de primar. Astfel, potrivit art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 1631/2003, starea de incompatibilitate nu este condiționată de exercitarea efectivă a actelor sau faptelor de comerț, ci de deținerea simultană a calității de administrator la o societate și a funcției de primar. 5. Procedura de soluționare a recursului 5.1. Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 31 mai 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din data de 6 decembrie 2017, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecarea lui pe fond. 5.2. Cererea privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept La termenul de judecată din data de 14 martie 2018, recurentul-reclamant A. a formulat o cerere privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, propunând adresarea următoarelor întrebări: - Referitor la prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, care instituie incompatibilitatea primar-administrator al unei societăți, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 87/2017, întrunirea elementelor acestei incompatibilități se realizează numai atunci când calitatea de administrator este exercitată efectiv sau chiar și atunci când este deținută formal, fără a fi exercitată în faptș - Legea nr. 87/2017, care modifică definiția incompatibilității primar-administrator al unei societăți din art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, va fi aplicată în cauzele în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătorești, care au ca obiect contestații împotriva rapoartelor de evaluare emise de Agenția Națională de Integritate - ANI, ce au constatat incompatibilități în temeiul vechii reglementări, de dinainte de intrarea sa în vigoare, ca fiind o lege mai favorabilă, în temeiul art. 15 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (1) din Constituție, dată fiind natura "penală", în sensul art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a abaterii disciplinare a incompatibilității, așa cum este definită de art. 25 din Legea nr. 176/2010ș Prin punctul de vedere înregistrat la dosarul cauzei la data de 22 mai 2018, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea cererii recurentului de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca inadmisibilă. În esență, a arătat că aspectele la care se referă recurentul nu se subsumează unor chestiuni de drept veritabile întrucât în cauză sunt aplicabile, în virtutea principiului neretroactivității legii civile, dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare în perioada 26.06.2012-04.02.2014, pentru care a fost reținută situația de incompatibilitate. De asemenea, sancțiunea generată de constatarea stării de incompatibilitate nu se încadrează în categoria sancțiunilor contravenționale sau penale, împrejurare care exclude aplicația principiului aplicării legii mai favorabile. Chestiunea de drept la care se referă recurentul nu este reală întrucât nu privește interpretarea diferită sau contradictorie a art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003. II. Soluția instanței de recurs II.1. Referitor la cererea recurentului-reclamant A. privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Din cuprinsul prevederilor art. 519 C. proc. civ. rezultă că, pentru sesizarea ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, trebuie îndeplinite cumulativ o seamă de condiții, printre care: să existe o veritabilă chestiune de drept (norma legală să dea naștere unor interpretări diferite), chestiunea de drept să fie nouă și, de asemenea, chestiunea de drept să fie esențială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluționarea pe fond a cauzei. Criticile din recurs, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la: a) neîndeplinirea procedurii de informare a persoanei evaluate, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 176/2010, de natură a atrage nulitatea raportului de evaluare; b) încetarea funcției de administrator, prin expirarea termenului mandatului, în 2010, înainte de preluarea de către recurent a funcției de primar, cu consecința inexistenței stării de incompatibilitate; c) neexercitarea activităților specifice funcției de administrator al societății B. S.R.L. Drept urmare, se constată că propunerea recurentului-reclamant referitoare la întrebările la care ar trebui să se răspundă în cadrul mecanismului prevăzut de art. 519 C. proc. civ. are legătură exclusiv cu motivul de recurs referitor la neexercitarea efectivă a funcției de administrator. Astfel, pe de o parte recurentul se referă la interpretarea prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în sensul întrunirii elementelor stării de incompatibilitate când funcția este deținută formal sau numai când funcția este exercitată efectiv, iar pe de altă parte, recurentul se referă la posibilitatea aplicării în cauză a noului conținut al art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, rezultat din modificările aduse prin Legea nr. 87/2017, ca lege mai favorabilă, ce se referă explicit la condiția exercitării funcției. În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunilor de drept amintite este inadmisibilă. Astfel, cât privește prima întrebare referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, nu este îndeplinită condiția de noutate a chestiunii de drept, existând o jurisprudență consolidată a ICCJ-SCAF în materie de interpretare și aplicare a prevederilor legale menționate. Pe de altă parte, nu este îndeplinită nici condiția caracterului esențial al chestiuni de drept, întrucât, pentru motive care vor fi arătate în cadrul considerentelor asupra recursului propriu-zis, Înalta Curte nu va mai ajunge să analizeze ultimul motiv de recurs. Cât privește cea de-a doua întrebare, se constată că aceasta excede motivelor de recurs, în sensul că recurentul nu a formulat critici care să privească aplicabilitatea, în speță, a reglementării referitoare la incompatibilitatea funcțiilor de primar și administrator al unei societăți, conform modificării aduse prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, prin Legea nr. 87/2017. II.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, în limitele și pentru considerentele care vor fi arătate în continuare: Criticile de nelegalitate a sentinței referitoare la greșita aplicare a prevederilor art. 13, 14, 20 și 21 din Legea nr. 176/2010 sunt nefondate. Recurentul-reclamant a arătat că nu a fost informat de către Agenția Națională de Integritate asupra identificării elementelor situației de incompatibilitate și nu a fost invitat pentru a prezenta un punct de vedere, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, așa cum prevede art. 20 din lege, respectiv informarea și invitația au fost comunicate la o adresă greșită: Oțelu Roșu, str. x nr. 9, în loc de Oțelu Roșu str. x nr. 4B, care este adresa sa de domiciliu. Instanța de fond a înlăturat acest motiv de anulare a raportului de evaluare reținând că, prin două adrese trimise cu scrisoare recomandată, reclamantul a fost informat despre identificarea elementelor de incompatibilitate, însă adresele au fost returnate la expirarea termenului de păstrare, nefiind ridicate de către reclamant. Mai mult, la data de 18.06.2014, reclamantul a fost informat telefonic asupra evaluării în curs și a exprimat un punct de vedere cu privire la aceasta. Înalta Curte constată că, din probatoriul administrat, rezultă că Agenția Națională de Integritate a procedat la informarea și invitarea reclamantului pentru a exprima un punct de vedere referitor la identificarea elementelor stării de incompatibilitate prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003. Astfel, prin adresa nr. x recurentul a fost informat de către inspectorii de integritate cu privire la declanșarea activității de evaluare, însă adresa a fost returnată la 13.06.2013. Prin adresa nr. x s-a revenit cu informarea persoanei evaluate despre declanșarea activității de evaluare, însă și această scrisoare recomandată a fost primită retur la data de 08.05.2014. Adresa nr. x prin care recurentul a fost informat asupra identificării stării de incompatibilitate a fost returnată ANI la data de 23.06.2014. În fine, noua comunicare x/22.07.2014 a fost transmisă la adresa din str. x nr. 4B, dar și aceasta a fost returnată la data de 13.08.2014, nefiind ridicată de către recurentul-reclamant de la oficiul poștal de destinație. Este adevărat că primele informări au fost transmise la adresa din str. x nr. 9, însă eroarea a fost justificată de indicarea greșită a adresei de domiciliu de către reclamant, în propriile declarații de avere și de interese. Pe de altă parte, nici comunicarea efectuată la adresa corectă, din data de 22.07.2014, nu a putut fi efectiv transmisă, din culpa reclamantului care, conform dovezii de la dosarul de fond, a fost avizat cu privire la scrisoarea recomandată și nu a ridicat-o de la oficiul poștal, fiind înapoiată ANI la expirarea termenului de păstrare. Pe de altă parte, înștiințarea reclamantului asupra identificării elementelor stării de incompatibilitate, a avut loc efectiv pe cale telefonică, fapt recunoscut de către acesta, prin cererea introductivă. Întrucât Agenția Națională de Integritate a îndeplinit procedura de comunicare prevăzută de art. 20 din Legea nr. 176/2010 nu este incident motivul de nulitate a raportului de evaluare, ca act final al procedurii administrative, invocată de recurent în temeiul art. 13 din Legea nr. 176/2010. Analizând cel de-al doilea motiv de recurs, prin care s-a invocat inexistența stării de incompatibilitate datorită încetării funcției de administrator deținută de către recurent în cadrul societății B. S.R.L. la data de 30.05.2010, prin expirarea mandatului, Înalta Curte îl constată fondat. Astfel, recurentul-reclamant a fost numit administrator al respectivei societăți prin actul constitutiv încheiat la data de 30.05.2006, pentru o perioadă de 4 ani, care a expirat la data de 30.05.2010. Intimat-pârâtă s-a apărat față de acest motiv de nelegalitate a raportului de evaluare, arătând că, potrivit art. 14 lit. b) din actul constitutiv al societății, adunarea generală a asociaților este cea care desemnează administratorul și, respectiv, îl descarcă de activitate ori îl revocă, iar reclamantul nu a fost descărcat de activitate și nici nu a fost revocat, până la data de 06.06.2014 când, prin hotărârea adunării generale a societății, s-a menționat că reclamantul este revocat din funcția de administrator. Instanța de fond a validat acest apărări. Înalta Curte constată că, în materia incompatibilităților reglementate de Legea nr. 161/2003, autoritatea administrativă investită de lege cu atributul evaluării situațiilor de incompatibilitate este datoare să stabilească, raportat la datele factuale ale cauzei, dacă persoana evaluată a deținut/exercitat funcția incompatibilă cu funcția publică. Or, în cauză, mandatul de administrator a încetat anterior învestirii recurentului-reclamant în funcția publică de primar, prin expirarea termenului stipulat în actul constitutiv. Indiferent de existența sau nu a unei hotărâri a adunării generale a asociaților, care să-l fi descărcat pe recurentul-reclamant de activitatea de administrator, nu se poate prezuma că acesta a continuat să dețină/exercite funcția de administrator. Contractul de mandat este un contract consensual, neputându-se prezuma exercitarea de către mandatar a misiunii încredințate de către mandant după expirarea termenului contractual. Exercitarea mandatului ulterior expirării termenului pentru care a fost acordat trebuie dovedită. Prin urmare, contrar argumentelor judecătorului fondului, Înalta Curte reține că starea de incompatibilitate nu a existat întrucât funcția de administrator a încetat la expirarea termenului mandatului acordat de către societate recurentului-reclamant. Această concluzie nu poate fi contrazisă de existența unei hotărâri a adunării generale a acționarilor societății, datând din 06.06.2014, care îl revocă pe recurent din funcția de administrator. Acesta a arătat că motivul adoptării hotărârii a fost prezentarea la ORC a unui înscris statutar pe baza căruia să aibă loc radierea mențiunii referitoare la calitatea sa de administrator. Indiferent de motivația adoptării acestei hotărâri, expirarea termenului mandatului, ca fapt juridic intervenit anterior adoptării hotărârii asociaților, coroborată cu împrejurarea nedovedirii în cauză a exercitării mandatului de administrator și după încheierea termenului contractual, determină soluția contrară celei adoptate de judecătorul fondului, în sensul inexistenței stării de incompatibilitate. În cadrul concluziilor asupra recursului, autoritatea intimată s-a referit la decizia nr. 24/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, potrivit căreia dispozițiile art. 72 și art. 153 12 din Legea nr. 31/1990 au fost interpretate în sensul că administratorul societății pe acțiuni al cărui mandat a expirat, fără a exista un act de numire a unui nou administrator și o acceptare expresă din partea acestuia, deține în continuare prerogativele reprezentării, atât timp cât încetarea funcției nu a fost publicată în conformitate cu legea. Raportat la aceste apărări, Înalta Curte constată, pe de o parte, că decizia nr. 24/2017 se referă la interpretarea și aplicarea unitară a unor dispoziții din Lega nr. 31/1990 referitoare la societățile pe acțiuni, iar nu la societățile cu răspundere limitată (cum este cazul societății B.), iar pe de altă parte, raportat la considerentele deciziei cuprinse în paragrafele 32, 36, 43, 45, 51 rezultă că recursul în interesul legii a avut în vedere exclusiv problema de drept a reprezentării societății în raporturile cu terții. Or, în cauza de față, nu se pune această problemă de drept, ci se pune problema existenței sau nu a stării de incompatibilitate, care trebuie să se raporteze la faptele cauzei, iar nu la înregistrările din Registrul Comerțului, cu rol de asigurare a opozabilității față de terți. În raport de găsirea întemeiat a motivului de recurs referitor la nedeținerea simultană a calității de administrator al unei societăți cu răspundere limitată și a funcției publice de primar, Înalta Curte constată că nu se mai impune analiza ultimului motiv de recurs, referitor la interpretarea și aplicarea temeiului de drept al constatării stării de incompatibilitate - art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 - din perspectiva distincției deținere versus exercitare a funcției de administrator. Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va admite cererea reclamantului, anulând Raportul de evaluare nr. x din 08.10.2014, emis de pârâtă. În temeiul art. 451-453 C. proc. civ., va obliga intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate la plata către recurentul-reclamant A. a sumei de 5000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului, în recurs.