ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4155/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.09.2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea rezoluției din 31.08.2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2016 și începerea cercetării disciplinare prealabile cu privire la activitatea judiciară a d-nei. procuror B. (Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași) desfășurată în cadrul Dosarului penal nr. x/2015, pe care a apreciat-o ca fiind exercitată cu rea-credință.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 41 din 12 ianuarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă.

S-a respins cererea promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, pentru neparcurgerea procedurii prealabile.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

A precizat, prin motivele de recurs, că temeiul de drept al contestației formulate nu a constat în art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, iar motivul înregistrării acțiunii direct la instanța de judecată l-a constituit Decizia Curții Constituționale nr. 397 din 3 iulie 2014, prin care s-a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) Legea nr. 317/2004, este neconstituțională.

S-a arătat că motivarea deciziei Curții Constituționale și direcțiile stabilite de instanța de contencios constituțional conferă persoanei interesate dreptul de a ataca soluția direct la instanța judecătorească, fără a se preciza obligativitatea parcurgerii etapelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 sau a oricărei alte proceduri prealabile.

Totodată, a susținut că aprecierea instanței de fond, în sensul că ar fi trebuit solicitat un control ierarhic al actului contestat, conform Legii nr. 554/2004 (procedura plângerii prealabile), contravine celor statuate de Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr. 397 din 3 iulie 2014, potrivit căreia "(...) existența oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau rațională și care ar putea să nege acest drept al persoanei, încalcă, în mod flagrant, prevederile art. 21 alin. (1) - (3) din Constituție".

În acest sens, s-a arătat că Rezoluția nr. x/IJ/1230/DIP/2016 a fost analizată și confirmată de către inspectorul-șef care, în urma acestei analize, nu a dispus nici completarea și nici infirmarea în condițiile art. 47 alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004.

Cu privire la argumentul instanței, referitor la împrejurarea că norma specială nu stabilește nicio condiție derogatorie de la dreptul comun, susține recurentul că aceasta nici nu ar fi fost posibilă în măsura în care textul de lege prevede că rezoluția de clasare este definitivă, iar calea de atac a fost recunoscută de Curtea Constituțională.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Inspecția Judiciară a invocat, în baza dispozițiilor art. 489 alin. (1) și (2), raportate la prevederile art. 488 din C. proc. civ., excepția nulității recursului, susținând că aspectele redate nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., iar simpla indicare a Deciziei nr. 397/03.07.2014, pronunțată de Curtea Constituțională în Dosarul nr. x/2013, nu dispensează recurentul de obligația indicării și argumentării motivelor de casare eventual incidente, asupra cărora să poată aprecia instanța de control judiciar.

În ceea ce privește fondul cauzei, intimata- pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, argumentând, în esență, că sentința recurată este temeinică și legală, în speță fiind aplicabilă norma generală prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

S-a arătat că prin efectul Deciziei nr. 397/2014, pronunțată de Curtea Constituțională, este recunoscut dreptul petiționarilor de a ataca rezoluția de clasare emisă în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, însă accesul la instanța de contencios administrativ este reglementat în condițiile dreptului comun, respectiv ale art. 7 din Legea nr. 554/2004, prevederi ce instituie obligativitatea parcurgerii procedurii plângerii prealabile, din moment ce nicio altă dispoziție legală nu dispensează subiectul de o atare obligație.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 24 septembrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Verificând, în prealabil, cererea de recurs din perspectiva excepției nulității invocate de intimata - pârâtă Inspecția Judiciară, prin raportare la cerințele instituite la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul neîntemeiat al excepției respective, reținând că, la o analiză a motivelor de reformare a sentinței atacate raportat la normele de drept material incidente în soluționarea litigiului, recurentul - reclamant a formulat critici punctuale asupra sentinței pronunțate de prima instanță, ce pot fi încadrate în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată, în raport cu motivele de casare invocate, precum și cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de A. este fondat, în limitele și pentru motivele arătate în continuare:

În fapt, prin rezoluția nr. x/IJ/1230/DIP/2016 din 31.08.2016 contestată de reclamant, inspectorul judiciar a dispus, în temeiul prevederilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării reclamantului.

Instanța de fond a respins acțiunea, ca inadmisibilă, constatând că reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar Legea nr. 317/2014 nu conține nicio prevedere derogatorie cu privire la procedura prealabilă în cazul deciziei de clasare.

Potrivit dispozițiilor menționate, în forma în vigoare la data sesizării instanței, rezoluția de clasare, dispusă în urma efectuării verificărilor prealabile efectuate de Inspecția Judiciară din oficiu sau la sesizarea persoanei interesate și în cadrul căreia se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, era definitivă.

Înalta Curte mai reține că prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanța constituțională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Astfel, instanța de recurs constată că în cazul rezoluției de clasare a sesizării, deși s-a declarat neconstituționalitatea sintagmei "rezoluția de clasare este definitivă", reținându-se că partea este lipsită de accesul la o instanță judecătorească, textul de lege nu a fost modificat și pus în acord cu cele statuate de instanța de control constituțional.

De asemenea, Înalta Curte mai reține că alin. (5) al art. 47 din Legea nr. 317/2004 prevede că rezoluția de respingere a sesizării poate fi contestată la Curtea de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Prin urmare, în raport cu cele reținute de Curtea Constituțională în decizia amintită și față de prevederile legale referitoare la rezoluția de respingere a sesizării (care se poate da când, în urma efectuării cercetării disciplinare, nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii și în cazul căreia nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile), Înalta Curte apreciază că nici în cazul rezoluției de clasare a sesizării, în forma textului de la momentul sesizării instanței, nu era necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Această interpretare este în concordanță cu principiul prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitoare la judecarea pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speță, a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată).

În realizarea rolului constituțional ce revine instanței supreme de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii în primul rând prin promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenției Europene a Drepturilor Omului, și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, Beian împotriva României, §39), Înalta Curte s-a pronunțat în același sens prin soluția de principiu adoptată în ședința Plenului secției din data de 13 februarie 2017, stabilind că Rezoluția de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Pentru aceste considerente, reținându-se că în mod eronat s-a apreciat, de către instanța de fond, cu privire la inadmisibilitatea acțiunii, fără a se mai intra în cercetarea fondului, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata - pârâtă Inspecția Judiciară.

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Sentinței civile nr. 41 din 12 ianuarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2019.

GGC - OB