ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 704/2017

Deliberând asupra recursului, în condițiile art. 395 coroborat cu dispozițiile art. 494 C. proc. civ., din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3543 din 19 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar, în contradictoriu cu pârâta B. având ca obiect constatarea nulității absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare atestat sub nr. x/3.04.2009, încheiat între pârâtă, în calitate de promitent vânzător și reclamantă în calitate de promitent cumpărător, pentru cauză ilicită, cu repunerea părților în situația anterioară, respectiv restituirea sumei de 500.000 Euro.

Împotriva sentinței civile nr. 3543 din 19 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. și E. a declarat apel, solicitând schimbarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii și anulării antecontractului.

Prin decizia civilă nr. 1972 A din 2 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta S.C. A. S.R.L. reprezentată prin lichidator judiciar C. și E., împotriva sentinței civile nr. 3543/19.06.2015 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata B..

În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 1972 A din 2 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. și E. a declarat recurs.

Recurenta se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii, respectiv, a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea motivelor de recurs, subsumat motivului de nelegalitate instituit de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., reclamanta susține, în esență, că hotărârea atacată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanța de apel nu a răspuns criticilor deduse judecății prin intermediul căii devolutive de atac.

În opinia recurentei, instanța de apel a înlăturat nemotivat argumentele dezvoltate de reclamantă la cap. 2.2 din apel.

Sub un prim aspect, consideră că în speță nu este aplicabil principiul "nemo auditur propriam turpitudinem allegans", întrucât culpa nu aparține societății pentru a se putea susține invocarea propriei culpe, ci aparține reprezentanților societății care, au angajat societatea în contra intereselor proprii acesteia și, totodată, cu fraudarea celorlalți creditori ai societății. Scopul urmărit la încheierea antecontractului însă a fost trasat de reprezentantul societății A. și, așa cum astfel cum s-a susținut în repetate rânduri, nu a fost acela de a se realiza, în viitor, transferul dreptului de proprietate asupra imobilului.

Mai mult decât atât, chiar dacă s-ar reține că societatea și-a dat concursul la încheierea antecontractului prin angajarea sa, în mod legal, de către administratorul statutar, nici în acest caz nu este incident principiul "nemo auditur propriam turpitudinem allegans", întrucât sancțiunea specifică a nulității absolute se aplică prioritar acestuia. Doar prin înlăturarea efectelor actului juridic nul poate fi restabilită ordinea de drept și ocrotit interesul general. În speță, nu poate fi menținut antecontractul în dauna intereselor tuturor creditorilor înscriși în procedura insolvenței la masa credală a A. S.R.L, prin simpla invocare a unui principiu subsidiar regimului nulității.

Apreciază că instanța de apel nu analizează și nu răspunde motivat criticilor formulate de reclamantă la cap. 2.2 din apel. Simpla mențiune în cuprinsul considerentelor în sensul că aspectele privitoare la conduita F. sunt străine de obiectul pricinii nu echivalează cu o analiza temeinică a argumentelor invocate.

Instanța de apel nu a analizat motivele invocate de reclamantă în dovedirea cauzei ilicite. Instanța era ținută însă să "examineze, în mod efectiv, observațiile, argumentele și mijloacele de probă. Cu privire la aceste aspecte, instanța are obligația de motivare a deciziilor sale, acesta fiind singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

Instanța nu a analizat toate motivele invocate coroborat, ci, doar cu privire la parte din acestea, privite individual și distinct, reține că, fiecare își poate găsi justificare legală, fapt ce, în opinia instanței, conduce la legalitatea încheierii antecontractului de vânzare.

Dacă instanța ar fi efectuat o analiză temeinică și coroborată a tuturor criticilor dezvoltate, ar fi ajuns la concluzia că, în realitate, antecontractul nu a fost încheiat cu scopul licit de a se transfera, în viitor, dreptul de proprietate societății A. S.R.L., ci de a se sustrage (în mod aparent legal) sume din patrimoniul societății și de a se transfera în patrimoniul F.. Or, o astfel de conduită încalcă prevederile legale și demonstrează un scop ilicit urmărit de părți cu ocazia încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reclamanta susține, în esență, că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 966 și 968 din C. civ. apreciind, în mod nelegal, că elementele ulterioare încheierii unui act juridic nu pot proba scopul urmărit de părți la momentul încheierea actului.

Recurenta consideră că instanța de apel a făcut confuzie între motivul de nulitate care trebuie să fie, într-adevăr, contemporan încheierii actului juridic civil (cauza ilicită) și elementele de fapt care dovedesc intenția părților la încheierea actului și care se pot avea loc ulterior încheierii actului juridic, însă în considerarea scopului inițial prefigurat de părți.

Din întregul material probator rezulta că părțile nu au încheiat niciodată antecontractul cu scopul încheierii ulterioare a unui contract de vânzare prin care să se transfere dreptul de proprietate către A. S.R.L. Dimpotrivă, s-a urmărit chiar la momentul autentificării antecontractului, crearea unui vehicul juridic care să inducă aparența legalității unei operațiuni de sustragere de bani din patrimoniul S.C. A. S.R.L. (a se vedea dispozițiile art. 6 din Legea nr. 82/1991) și transferarea acestora către F., printr-o persoană interpusă, cu fraudarea creditorilor societății.

Astfel, instanța de apel a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 966 si 968 C. civ. și a constatat, în mod nelegal, că în aprecierea motivului determinant la încheierea unui act juridic civil nu pot fi avute în vedere decât elemente contemporane încheierii actului juridic, nu și elementele ulterioare. În realitate, susține recurenta, încheierea antecontractului pentru o cauză ilicită conduce la nulitatea absolută a actului juridic astfel încheiat, elemente ulterioare putând contura scopul ilicit urmărit de părți la momentul încheierii.

Așa fiind, solicită admiterea recursului formulat, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București.

În temeiul dispozițiilor art. 205-208 C. proc. civ., intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 12 octombrie 2016 a fost încuviințat, în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și de susținerile din întâmpinare, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Este de reținut că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Contrar susținerilor recurentei, hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția.

Este de necontestat că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune de drept comun în constatarea nulității absolute a unui antecontract de vânzare - cumpărare în care a avut calitatea de promitent - cumpărător, fiind reprezentată legal de dl. F., asociat unic și administrator al societății.

Cum în mod corect a constatat și instanța de apel, cauza de față nu privește anularea unui pretins act fraudulos în condițiile art. 79 și urm. din Legea nr. 85/2006, rezoluțiunea antecontractului sau antrenarea răspunderii administratorului societar pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor ce-i reveneau în baza contractului de mandat și a prevederilor Legii nr. 31/1990, rep., conform acestei legi sau a Legii nr. 85/2006.

Sub acest aspect, instanța de control judiciar a reținut cu justețe ca fiind străină de natura pricinii susținerea conform căreia neformularea unor asemenea acțiuni este imputabilă reprezentantului legal al societății și ar ilustra tot intenția de fraudare a societății existentă de la data semnării antecontractului.

De asemenea, s-a arătat că la semnarea antecontractului atacat ce privea încheierea pe viitor a unei vânzări, dl. F. a acționat în calitate de reprezentant al societății reclamante, angajând în mod legal societatea, iar aspectele privitoare la conduita acestuia în contra intereselor sociale și de conivență cu promitenta - vânzătoare pentru prejudicierea societății în scop personal sunt străine de obiectul strict al pricinii, deoarece privesc raportul dintre societate și administratorul său și nu acordul de voință al părților la momentul încheierii actului.

Sunt lipsite de justificare criticile recurentei referitoare la faptul că instanța de apel ar fi aplicat greșit prevederile art. 966 și art. 968 C. civ. și cele vizând împrejurarea că instanța ar fi făcut confuzie între motivul de nulitate contemporan încheierii actului juridic civil (cauza ilicită) și elementele de fapt care dovedesc intenția părților la încheierea actului și care pot avea loc ulterior înceheierii actului juridic, însă în considerarea scopului inițial prefigurat de părți.

Este știut că nulitatea actului juridic civil este o sancțiune de drept civil ce are drept cauză generică respectarea la încheierea actului juridic a tuturor dispozițiilor legale care reglementează condițiile sale de valabilitate.

Orice cauză de nulitate trebuie să fie contemporană momentului încheierii actului juridic.

Prin urmare, argumentat și legal motivat, instanța de apel a reținut cu justețe că îndeplinirea cerințelor legale, inclusiv cele privitoare la cauză, trebuie verificată pentru momentul încheierii actului și exclusiv în raport de actul contestat.

Or, în speță, a constatat instanța de control judiciar, întreaga argumentare a apelantei - reclamante a pornit de la aspecte ulterioare și exterioare semnării antecontractului, respectiv neîndeplinirea obligației asumate de către promitentul vânzător, vânzarea ulterioară a aceluiași bun la un preț mai mic, încheierea în aceleași condiții și a altor contracte (ce nu formează obiectul cauzei de față). În absența unor probe certe în acest sens, contemporane momentului încheierii antecontractului, în ciuda situației extrem de coerent prezentată de reclamantă, aceasta rămâne la nivelul unor afirmații și nu se putea reține de către instanță că toate aceste elemente de fapt situate la un moment ulterior, în cursul executării actului, sau decurgând din raporturi juridice distincte au fost rezultatul scopului ilicit urmărit de părți chiar de la data semnării actului.

S-a reținut că o asemenea concluzie nu se putea desprinde nici din modalitatea de determinare a prețului la care urmă să se realizeze vânzarea sau din achitarea integrală și anticipată a acestuia și din redirecționarea unei părți pentru stingerea unei datorii, aceste modalități nefiind de plano ilicite.

Conform art. 966 C. civ., obligația fondată pe o cauză nelicită nu poate avea nici un efect.

Totodată, art. 968 C. civ. prevede: "cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice".

Orice convenție care are o cauză nelicită se supune sancțiunilor prevăzute de art. 966, 968 C. civ.

Existența cauzei și caracterul ilicit se prezumă potrivit art. 967-968 C. civ. de la 1864, revenind reclamantei sarcina de a produce proba certă contrară, ceea ce, în speță, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a demonstrat.

Este de reținut că, fiind învestită cu analiza valabilității unui act juridic civil din punct de vedere al uneia dintre condițiile sale de fond (cauza), instanța trebuia să se raporteze la existența elementelor esențiale ale actului juridic la momentul încheierii sale (cum în mod legal a și procedat), iar nu la o situație ulterioară (astfel cum în mod greșit a pretins recurenta pe tot parcursul litigiului).

Or, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, neînsușirea de către instanță a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal al art. 488 pct. 6 C. proc. civ. și nici nu atrage incidența motivului reglementat de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., conform căruia, casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Totodată, recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentului cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului sau a argumentelor de fapt și de drept invocate în fața instanței a cărei hotărâre se cere a fi cenzurată.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. și invocate de recurentă, hotărârea atacată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar D. și E.. împotriva deciziei civile nr. 1972 A din 2 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, menținând decizia instanței de apel, ca fiind legală.

Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului de față și în raport de solicitarea intimatei B. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar D. și E.. la plata sumei de 2500 RON cheltuieli de judecată către intimata B., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar D. și E.. împotriva deciziei civile nr. 1972 A din 2 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă pe recurenta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar D. și E.. la plata sumei de 2500 RON cheltuieli de judecată către intimata B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2017.