ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.07.2020

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
15.07.2020
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 318 din 5 mai 2010, pronunțată de Judecătoria Buzău, în baza art. 47 alin. (3) cu referire la art. 47 alin. (2) și art. 50 alin. (1) și raportat la art. 569 alin. (3) ultima teză din C. proc. pen., s-a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Buzău invocată de instanță din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a sesizării Biroului de executări penale al Judecătoriei Buzău formulate în temeiul art. 571 din C. proc. pen., în legătură cu numitul A., în prezent deținut în Penitenciarul Poarta Albă, în favoarea Judecătoriei Medgidia.

S-a încuviințat onorariul apărătorului din oficiu B., urmând ca suma de 313 RON cuvenită acestuia să fie avansată din fondurile Ministerului de Justiție.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, prin referatul înregistrat pe rolul instanței, la data de 14 aprilie 2020, judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Buzău, a solicitat să se dispună în conformitate cu dispozițiile art. 571 C. proc. pen. în ceea ce îl privește pe numitul A..

S-a precizat că, în cauză, a fost efectuată expertiză medico-legală psihiatrică, fiind depus la dosar raportul de expertiză nr. x/26 martie 2020 întocmit de S.J.M.L. Buzău.

La termenul din 5 mai 2020, față de dispozițiile art. 569 alin. (3) C. proc. pen., s-a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Buzău.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că bolnavul A. (46 ani în prezent) se află internat în conformitate cu dispozițiile art. 110 C. pen., iar măsura de siguranță a fost dispusă prin Încheierea penală nr. 21 din 15 martie 2019, pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. x/2019.

La data de 29 aprilie 2020, Spitalul de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță Săpoca, ca urmare a citării bolnavului la această instituție, a transmis o adresă din care rezultă că, în baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoare din 7 aprilie 2020 emis în dosarul x/2019, bolnavul a fost preluat de lucrătorii din cardul SIC-IPJ Buzău și încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă Constanța.

S-au invocat dispozițiile art. 569 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora "după primirea comunicării, judecătorul delegat cu executarea de la judecătoria în a cărei circumscripție se află unitatea sanitară verifică periodic, dar nu mai târziu de 12 luni, dacă internarea medicală mai este necesară. În acest scop, judecătorul delegat cu executarea dispune efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la starea de sănătate a persoanei față de care s-a luat măsura internării medicale și, după primirea acesteia, sesizează judecătoria în a cărei circumscripție se află unitatea sanitară pentru a dispune asupra menținerii, înlocuirii sau încetării măsurii".

S-a reținut că unitatea sanitară în care este deținut bolnavul A. este Penitenciarul Poarta Albă care se află în comuna Poarta Albă, jud. Constanța, din circumscripția Judecătoriei Medgidia și care are o secție spital, specială pentru cei care au instituite și măsuri de siguranță. Astfel, instanța competentă să judece prezenta cauză s-a considerat că este Judecătoria Medgidia.

La data de 11 iunie 2020, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia cauza penală având ca obiect menținerea/înlocuirea sau încetarea măsurii internării medicale (art. 571 C. proc. pen.) formulată de Biroul Executări penale din cadrul Judecătoriei Buzău privind condamnatul A..

Prin Sentința penală nr. 1481 din 7 iulie 2020, pronunțată de Judecătoria Medgidia, în temeiul art. 47 alin. (2) și 3) raportat art. 569 alin. (3) și art. 571 alin. (1) și 2) C. proc. pen., s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Medgidia invocată de către Ministerul Public.

În baza art. 50 alin. (1) C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a sesizării Biroului executări penale din cadrul Judecătoriei Buzău cu privire la condamnatul A., în favoarea Judecătoriei Buzău.

În temeiul art. 51 C. proc. pen., s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și, pentru soluționarea acestuia, s-a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție.

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în sumă de 313 RON, s-a dispus a se avansa din fondurile M.J.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, la data de 14 aprilie 2020, Judecătoria Buzău a fost sesizată de către Biroul executări penale din cadrul acestei instanțe, iar ulterior momentului sesizării Judecătoriei Buzău, respectiv la data de 15 aprilie 2020, persoana condamnată a fost externată din Spitalul de psihiatrie și măsuri de siguranță Săpoca, fiind încarcerată în cadrul Penitenciarului Spital Poarta Albă Constanța, în vederea executării unei pedepse de un an de zile, conform MEP din 7 aprilie 2020 emis de Judecătoria Buzău.

La termenul de judecată din data de 17 iunie 2020, Ministerul Public a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Medgidia.

La soluționarea excepției invocate, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 569 alin. (3) C. proc. pen. și art. 570 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

S-a reținut că Judecătoria Buzău fiind sesizată la momentul externării persoanei bolnave, ulterior persoană condamnată, ar fi trebuit să se pronunțe asupra cererii cu care a fost legal sesizată la data de 14 aprilie 2020.

Mai mult, cu privire la data sesizării instanței de către S.J.M.L. Buzău, Judecătoria Medgidia a constatat că raportul de expertiză medico-legal nr. x/26 martie 2020 a fost întocmit la data de 26 martie 2020, fiind înaintat la data de 9 aprilie 2020, cu mult înaintea externării condamnatului din Spitalul de psihiatrie și măsuri de siguranță Săpoca.

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Buzău și Judecătoria Medgidia privind cauza referitoare la condamnatul A., înregistrat la data de 10 iulie 2020, sub nr. x/2020.

Fiind învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Buzău, pentru următoarele considerente:

Analizând actele aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, prin referatul Biroului de executări penale din cadrul Judecătoriei Buzău înregistrat la data de 14 aprilie 2020, sub nr. x/2020, pe rolul Judecătoriei Buzău, s-a solicitat a se lua măsurile necesare conform dispozițiilor art. 571 C. proc. pen.

A fost anexat raportul medico-legal nr. x/26 martie 2020 întocmit la data de 26 martie 2020, de Serviciul Județean de Medicină Legală Buzău, privind pe A., prin care se recomandă înlocuirea măsurii de siguranță prevăzute de art. 110 C. pen. cu măsura de siguranță a obligării la tratament medical prevăzută de art. 109 C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 569 alin. (3) C. proc. pen., "După primirea comunicării, judecătorul delegat cu executarea de la judecătoria în a cărei circumscripție se află unitatea sanitară verifică periodic, dar nu mai târziu de 12 luni, dacă internarea medicală mai este necesară. În acest scop, judecătorul delegat cu executarea dispune efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la starea de sănătate a persoanei față de care s-a luat măsura internării medicale și, după primirea acesteia, sesizează judecătoria în a cărei circumscripție se află unitatea sanitară pentru a dispune asupra menținerii, înlocuirii sau încetării măsurii".

Coroborând dispozițiile legale menționate cu prevederile art. 571 C. proc. pen., "Judecătoria, după primirea încunoștințării prevăzute la art. 570 alin. (4), dispune efectuarea unei expertize medico-legale. Instanța se pronunță asupra sesizării prevăzute la art. 569 alin. (3) sau a încunoștințării prevăzute la art. 570 alin. (4), după ascultarea concluziilor procurorului, ale persoanei față de care este luată măsura internării, atunci când aducerea acesteia în fața instanței este posibilă, ale avocatului său, precum și ale expertului care a întocmit expertiza medico-legală, atunci când consideră necesar, și dispune, după caz, menținerea internării medicale, încetarea acesteia sau înlocuirea cu măsura obligării la tratament medical", instanța supremă constată că, la momentul întocmirii referatului de către judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Buzău, A. se afla internat într-o unitate sanitară de asistență medicală, ca urmare a măsurii internării medicale prevăzute de art. 110 C. pen.

Astfel, la data de 14 aprilie 2020, când cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, A. se afla internat la Spitalul de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță Săpoca, aflat pe raza Judecătoriei Buzău. Ulterior, la data de 15 aprilie 2020, a fost externat în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii din 7 aprilie 2020, emis în dosarul nr. x/2019 și încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă Constanța, aflat pe raza Judecătoriei Medgidia.

Având în vedere dispozițiile art. 569 alin. (3) teza finală C. proc. pen. care prevăd expres și exclusiv că judecătorul delegat sesizează judecătoria în a cărei circumscripție se află unitatea sanitară pentru a dispune asupra menținerii, înlocuirii sau încetării măsurii internării medicale și văzând că, la 14 aprilie 2020, data sesizării instanței, persoana condamnată se afla internată într-o unitate sanitară de pe raza Judecătoriei Buzău, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Buzău.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 51 C. proc. pen. coroborat cu dispozițiile art. 569 din C. proc. pen., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, instanță căreia i se va trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Judecătoriei Buzău.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iulie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă