ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 227/2019

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 21.10.2016, reclamanta SC A. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC B. SA la plata sumei de 213.522,82 RON, reprezentând despăgubiri aferente riscului asigurat prin contractul de asigurare nr. x/29.01.2016, precum și a dobânzii legale penalizatoare, calculate la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României + 4%, începând cu data promovării acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1026/27.03.2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis cererea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 213.522,82 RON, reprezentând despăgubiri, a dobânzii legale penalizatoare aferente, calculate de la data formulării cererii și până la achitarea efectivă și a sumei de 5.375,45 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel, care a fost respins prin Decizia civilă nr. 2275A/08.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Pârâta a declarat recurs împotriva acestei decizii, motivele fiind, în esență, următoarele:

În mod greșit instanța s-a rezumat la a constata că suma asigurată nu este inferioară valorii bunurilor, astfel încât să se justifice reducerea despăgubirii până la nivelul sumei asigurate (art. 36 din condiții).

Curtea a omis un aspect important și anume faptul că suma asigurată pentru depozitul din Onești s-a stabilit având în vedere valoarea întregului stoc de marfă existent în depozit la momentul luării în asigurare, iar stabilirea valorii despăgubirii trebuie să se facă prin aplicarea proporționalității, pornind de la valoarea tuturor bunurilor aflate în gestiune la momentul imediat anterior furtului (conform inventarului prezentat de asigurat) și valoarea bunurilor sustrase, astfel încât să se stabilească în ce proporție poate fi acoperit prejudiciul, în baza poliței de asigurare.

Raționamentul calculului proporționalității constă, în esență, în stabilirea procentului din prima de asigurare care poate fi alocat bunurilor efectiv sustrase din gestiune (conform actului de evaluare a despăgubirii).

Aplicând procentul de proporționalitate de 38,33%, rezultă că valoarea despăgubirii este de 82.656,87 RON, sumă care a și fost achitată de recurentă.

Efectuarea unei expertize contabile ar clarifica problema stabilirii valorii despăgubirii la care este îndreptățită reclamanta, recurenta insistând în administrarea acestei probe.

Având în vedere motivele învederate, recurenta a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei instanței de apel pentru administrarea probei cu expertiza contabilă și judecarea cauzei, iar în subsidiar admiterea recursului, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata SC A. SRL a invocat excepția inadmisibilității recursului, întrucât recurenta nu a precizat care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel, motivele arătate în recurs fiind invocate în fața primei instanțe și a instanței de apel.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, concluzia raportorului fiind în sensul că recursul este inadmisibil.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din 19.09.2018, comunicarea acestuia părților, pentru a depune puncte de vedere.

Intimata a depus punct de vedere cu privire la raport.

Înalta Curte a calificat excepția inadmisibilității, invocată de către intimată, ca fiind o excepție de nulitate a recursului, reținând că argumentele expuse de autoarea excepției vizează, în realitate, imposibilitatea încadrării criticilor prezentate de recurentă în motivul de nelegalitate invocat.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurentă.

Iar conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) statuând sancțiunea nulității pentru ipoteza în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul legii de procedură anterioare sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că recurenta a indicat ca temei de drept al cererii dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă în expunerea motivelor de recurs a reluat criticile exprimate în cererea de apel, fără a indica normele de drept material încălcate sau greșit aplicate în apel. De aceea, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost doar formal invocat, așa încât încadrarea criticilor prezentate în ipoteza normativă rămâne doar aparentă.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va anula recursul.

Cererea intimatei SC A. SRL privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă, dovezile privind efectuarea acestor cheltuieli vizând fondul litigiului și nu calea de atac a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SA împotriva Deciziei civile nr. 2275A/08.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimata SC A. SRL privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2019.

GGC - GV