- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 3 iulie 2008
- Stat pârât
- RUS
- Articole
- Articolul 6, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Nicio încălcare — Articolul 6
- Nicio încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
Lyudmila Smirnova împotriva Rusiei
Traducere în română Auto
PRIMEI SECȚII CAUZE DE LYUDMILA SMIRNOVA v. RUSSIA (Depunerea nr. 8910/04) HOTĂRÂREA STASBOURG 3 iulie 2008 FINAL 03/10/2008 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus unei revizuiri editoriale.
În cazul Lyudmila Smirnova v. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca secțiune compusă din: Christos Rozakis, președintele, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, judecători și Søren Nielsen, grefierul secțiunea care a deliberat în privat la 12 iunie 2008, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 8910/04) împotriva Federației Ruse depusă Curții în temeiul art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național rus, dna Lyudmila Ivanovna Smirnova („reclamantul”), la 2 februarie 2004. Guvernul rus (“ Guvernul”) a fost reprezentat de dl. Laptev și dna V. Milinchuk, reprezentanții Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
La 25 octombrie 2006, Curtea a hotărât să anunte cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. Reclamantul s-a născut în 1951 și locuiește în Shakhty, un oraș din regiunea Rostov. În 1998–2001 tatăl reclamantului a obținut șapte datorii de judecată împotriva angajatorului său OAO Rostovugol, o companie de stocuri comune care gestionează minele de cărbune din regiunea Rostov. Pentru a impune hotărârile, judecătorii au atașat conturile bancare ale societății, mijloacele de transport și bunuri și au auditat numerarul companiei. La 12 martie 2002, acționarii societății au votat pentru lichidarea societății.
La 8 octombrie 2002, tatăl reclamantului a murit, după ce a semnat datoriile de judecată față de reclamant. La 1 decembrie 2003, Curtea orașului Shakhty a recunoscut reclamantul ca beneficiar al datoriilor de judecată. Această hotărâre a devenit obligatorie la 11 decembrie 2003. Cinci datorii de judecată au fost plătite la 6 aprilie 2004, iar două la 17 februarie 2005 La 9 martie 2005, societatea a fost declarată faliment. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ În temeiul articolului 9 din Legea Federală privind procedurile de executare din 21 iulie 1997, un judecător trebuie să pună în aplicare o hotărâre în termen de două luni. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI ȘI AL ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI nr. 1 10. 1 din Protocolul nr. 1 privind neexecuția hotărârilor.
În măsura în care acest articol este relevant, se citește după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau sancțiuni.” Admisibilitatea 11. Guvernul a susținut că această plângere este inadmisibilă.
Statul nu a fost responsabil pentru datoriile societății. Statul a deținut 48,42% din stocul companiei, și nu a administrat compania. Statul a fost responsabil doar pentru judecători, dar au acționat eficient. Toate datoriile au fost plătite în cele din urmă. 12. Reclamantul a susținut că plângerea ei este admisibilă. Statul a fost responsabil pentru datoriile societății, deoarece reprezentanții statului au inițiat lichidarea societății. În temeiul legii, bugetul federal a trebuit să conțină alocații pentru lucrătorii din mine lichidate. Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, subliniază, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive.
Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. 59498/00, ECHR 2002 III). Cu toate acestea, a constatat mai devreme că statul nu a fost responsabil pentru datoriile OAO Rostovugol (a se vedea Anokhin c. Rusia (dec.), nr. 25867/02, 31 mai 2007). Prin urmare, rolul Curții se limitează la a se asigura că statul a îndemnat cu diligence debitorul să respecte hotărârea (a se vedea Fociac c. România, nr. 2577/02, §§§ 69-70, 3 februarie 2005). 15. În cazul în care este vorba, judecătorii nu par să fi avut loc: au atașat activele societății și-au monitorizat finanțarea. Eforturile judecătorilor au dus la o plată rezonabil rapidă: cinci hotărâri au fost executate trei luni după ce reclamantul le-a achiziționat titlul, iar alte două hotărâri au fost executate un an și două luni după ce reclamantul le-a achiziționat titlul.
16. În consecință, nu a existat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenția sau a articolului 1 din Protocolul nr. 1. pentru aceste motive, TRIBUNALUL declara admisibilă cererea; susține că nu a existat nicio încălcare a articolului 6 § 1 din Convenția sau a articolului 1 din Protocolul nr. 1. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 3 iulie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului
FIRST SECTION
CASE OF LYUDMILA SMIRNOVA v. RUSSIA (Application no. 8910/04) JUDGMENT STRASBOURG 3 July 2008 FINAL 03/10/2008 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Lyudmila Smirnova v. Russia, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Christos Rozakis, President, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, judges, and Søren Nielsen, Section Registrar , Having deliberated in private on 12 June 2008, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 8910/04) against the Russian Federation lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Russian national, Ms Lyudmila Ivanovna Smirnova (“the applicant”), on 2 February 2004.
The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr P. Laptev and Mrs V. Milinchuk, the Representatives of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.
On 25 October 2006 the Court decided to give notice of the application to the Government. Under the provisions of Article 29 § 3 of the Convention, it decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility. THE FACTS I.
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant was born in 1951 and lives in Shakhty, a town in Rostov Region.
In 1998–2001 the applicant’s father obtained seven judgment debts against his employer OAO Rostovugol, a joint-stock company managing coal mines in the Rostov Region. To enforce the judgments, bailiffs attached the company’s bank accounts, means of transport, and property, and audited the company’s cashow.
On 12 March 2002 the company’s shareholders voted for the company’s liquidation.
On 8 October 2002, the applicant’s father died, having signed away the judgment debts to the applicant. On 1 December 2003 the Shakhty Town Court acknowledged the applicant as a beneficiary of the judgment debts. This judgment became binding on 11 December 2003. Five judgment debts were paid on 6 April 2004, and two on 17 February 2005
On 9 March 2005 the company was declared bankrupt. II.
RELEVANT DOMESTIC LAW
9. Under section 9 of the Federal Law on Enforcement Proceedings of 21 July 1997, a bailiff must enforce a judgment within two months. THE LAW I. ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION AND OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL No. 1
The applicant complained under Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 about the non-enforcement of the judgments. Insofar as relevant, these Articles read as follows: Article 6 § 1 “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal...” Article 1 of Protocol No. 1 “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” A. Admissibility
The Government argued that this complaint was inadmissible. The State had not been responsible for the company’s debts. The State had owned 48.42% of the company’s stock, and had not managed the company. The State had been responsible only for the bailiffs, but they had acted efficiently. All the debts had eventually been paid.
The applicant argued that her complaint was admissible. The State had been responsible for the company’s debts, because it was the State’s representatives who had initiated the company’s liquidation. Under the law, the federal budget had had to contain allocations for workers from liquidated mines. The bailiffs had idled and had had a poor knowledge of laws concerning enforcement.
The Court notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits
The Court reiterates that an unreasonably long delay in the enforcement of a binding judgment may breach the Convention (see Burdov v. Russia, no. 59498/00, ECHR 2002 ‑ III). However, it has earlier found that the State was not responsible for the debts of OAO Rostovugol (see Anokhin v. Russia (dec.), no. 25867/02, 31 May 2007). Hence, the Court’s role in this case is limited to ascertaining that the State diligently urged the debtor to comply with the judgment (see Fociac v. Romania, no. 2577/02, §§ 69–70, 3 February 2005).
In the case at hand, the bailiffs do not seem to have idled: they attached the company’s assets and monitored its finances. The bailiffs’ efforts resulted in reasonably fast payment: five judgments were enforced three months after the applicant had acquired the title to them, and two other judgments were enforced one year and two months after the applicant had acquired the title to them.
There has, accordingly, been no violation of Article 6 § 1 of the Convention or Article 1 of Protocol No. 1.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been no violation of Article 6 § 1 of the Convention or Article 1 of Protocol No. 1. Done in English, and notified in writing on 3 July 2008, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Søren Nielsen Christos Rozakis Registrar President