ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2782/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu autoritatea publică pârâtă ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a Deciziei FGA nr. 670/05.07.2016 respectiv art. 2 și pe cale de consecință obligarea pârâtei la plata sumei de 33.446,2 RON precum și a dobânzii legale de la data respingerii cererii, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4057 din 7 decembrie 2016, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și8 C. proc. civ.

Recurentul arată că motivele reținute de instanța de fond sunt străine de natura cauzei deoarece nu a solicitat niciodată să fie despăgubit la valoarea de nou a autovehiculului, ci la valoarea reală a acestuia la data producerii accidentului.

Valoarea autovehiculului la momentul producerii riscului asigurat o reprezintă valoarea reală a acestuia la momentul accidentului, astfel cum este definită valoarea reală în contract și nicidecum valoarea de piață a unui autoturism similar.

Societatea de asigurări, a evaluat autovehiculul la momentul încheierii poliței CASCO în conformitate cu prevederile contractuale, pornind de la valoarea de nou, respectiv 36.000 euro (conform cataloagelor de specialitate), a aplicat coeficienții de uzură și a rezultat astfel valoarea reală de 21.510 euro.

La momentul producerii riscului asigurat, cât și la momentul emiterii deciziei contestate, asigurătorul și intimata FGA au folosit o altă modalitate de calcul, specifică normei RCA, respectiv valoarea despăgubirii a fost stabilită având ca bază de calcul valoarea de piață - respectiv 12.115 EUR (valoarea second-hand a unui autoturism similar) din acel moment a autovehiculului, și nicidecum valoarea reală a autoturismului, astfel cum este arătată și definită aceasta în contract.

Astfel, deși instanța în mod teoretic s-a raportat la clauzele contractuale, în fapt, a reținut că recurentul a solicitat să fie despăgubit la valoarea de nou a autoturismului, iar în drept, făcând confuzie între termenii valoare reală și valoare de piață, a reținut ca fiind legal un calcul efectuat după o normă legală neaplicabilă în speța de față (Norma 23/2014) și a respins acțiunea ca neîntemeiată.

În opinia recurentului, instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, reținând în mod greșit că menționarea Normei 23/2014 ar fi o eroare materială, întrucât, din conținutul deciziei emise de FGA ar rezulta că argumentele și calculele ar fi fost prezentate în raport cu dispozițiile Cap. 5 din Condițiile Speciale privind asigurarea de avarii și furtul autovehiculelor emise de B..

Această motivare reținută de instanța de fond este lipsită de orice fundament, având în vedere că în cuprinsul Deciziei nr. 670/07.05.2016, FGA, pe lângă menționarea Normei 23/2014, argumentează respingerea sumei solicitate, raportându-se la "valoarea de piață a autoturismului avariat". Termenul de "valoare de piață" nu se regăsește nici în Condițiile Speciale, nici în Condițiile Generale privind asigurarea facultativă, ci numai în cuprinsul Normei 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Prin urmare, instanța a aplicat greșit normele de drept material, dând relevanță, în realitate, prevederilor art. 52 din Norma 23/2014, în loc să aplice prevederile contractuale și dispozițiile Legii 136/1995 (art. 2 și art. 3).

Recurentul consideră că instanța de fond a făcut confuzie între cei 2 termeni ce definesc valoarea autovehiculului la momentul producerii accidentului: valoarea reală a autovehiculului la momentul producerii riscului asigurat și valoarea de piață a autovehiculului la momentul producerii accidentului.

Instanța de fond trebuia să facă distincție clară între cele doua norme legale aplicabile, Contractul de Asigurare Facultativa CASCO întocmit în temeiul Legii 136/1995 și Norma 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule RCA și evident între cei 2 termeni ce descriu valoarea autovehiculului la data producerii accidentului. Dând astfel relevanță legislației aplicabile, respectiv Legea 136/1995 coroborată cu Contractul de asigurare, instanța urma să rețină că termenul folosit în contract - valoarea autovehiculului la momentul producerii riscului asigurat - este în fapt valoarea reală a autovehiculului la momentul producerii riscului asigurat.

În condițiile în care instanța de fond ar fi stabilit în mod corect norma legală aplicabilă și termenul corect, ar fi analizat și modalitatea de calcul a despăgubirii și ar fi observat cu certitudine din actele depuse la dosar că valoarea de 43.129,40 RON a fost calculată pornind de la valoarea de piață a unui autoturism similar și nu de la valoarea reală, ambele la data accidentului.

Totodată, recurentul consideră că instanța a încălcat prevederile art. 1266 și urm. noul C. civ. privind interpretarea contractelor.

În considerentele hotărârii atacate, instanța a interpretat clauzele contractuale în sensul literal al termenilor, iar nu după voința concordantă a părților.

În acest sens, instanța a reținut că dispozițiile cuprinse la Cap. 4.4.1 din Condiții Speciale se referă la suma asigurată și că autovehiculul se asigură la valoarea reală și totodată a reținut că, în speță se aplică prevederile pct. 5.6. lit. b) din Condițiile Speciale, potrivit cărora despăgubirea nu va depăși valoarea autovehiculului la momentul producerii riscului asigurat.

De asemenea, instanța era datoare să interpreteze clauzele contractuale unele prin altele, dând fiecăreia înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului.

Astfel, din moment ce autovehiculul a fost asigurat la valoarea reală la momentul încheierii contractului și instanța a reținut acest aspect, este evident că despăgubirea trebuia acordată tot la valoarea reală a acestuia, însă de această dată, la momentul producerii accidentului, dar în mod evident având aceeași metodă de calcul.

Instanța de fond, însă, a reținut 2 termeni distincți, astfel: la încheierea contractului - valoarea reală - 21.510 euro (astfel cum este definită și calculată în Condițiile Generale), iar la momentul producerii accidentului - valoarea autovehiculului la acest moment, care reprezintă în realitate valoarea de piață și anume 12.115 euro.

Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere următoarele considerente.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte constată că deși recurentul invocă acest motiv de recurs, nu îl argumentează.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. 670/05.07.2016, în urma analizei dosarului de daună, autoritatea pârâtă FGA a admis cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 43.129,40 RON și a respins cererea de plată cu privire a suma de 33.446,20 RON.

La emiterea acestei decizii Fondul de garantare a motivat că întrucât suma necesară reparației, conform devizului emis de unitatea service reparatoare S.C. C. S.R.L., este de 84402,24 RON, mai mare decât valoarea autoturismului avariat la data producerii accidentului, a reținut că suma datorată ce poate fi acordată este în cuantum de 43129,40 RON, aceasta fiind calculată la valoarea autovehiculului la momentul producerii accidentului neputându-se lua în considerare valoarea de nou a autovehiculului astfel cum a solicitat recurentul-reclamant prin cererea de despăgubire.

În considerentele deciziei este menționată Norma nr. 23/2014, însă s-a constatat că este o eroare materială întrucât, din conținutul deciziei rezultă că argumentele și calculele au fost prezentate în raport cu dispozițiile Cap. 5 din Condițiile Speciale privind asigurarea de avarii și furtul a autovehiculelor emise de B..

Dispozițiile cuprinse la Cap. 4.4.1 din Condiții Speciale se referă la suma asigurată precizându-se că autovehiculul se asigură la valoarea reală la data intrării în valabilitatea a contractului de asigurare.

În cauză, obiectul litigiului se referă însă la constatarea daunelor și plata despăgubirilor, aspecte care sunt reglementate la Cap. 5 din Condiții Speciale și anume, la pct. 5.6 lit. b), potrivit cărora:

"Dacă valoarea estimată a reparațiilor depășește 80% din suma asigurată se va considera că s-a produs daună totală economică. În acest caz despăgubirea nu va depăși (…) b) valoarea autovehiculului la momentul producerii riscului asigurat, din care se scade valoarea la același moment a epavei autovehiculului".

Recurentul critică sentința de fond susținând în mod greșit că motivarea instanței de fond ar fi străină de natura cauzei, în sensul că recurentul nu ar fi solicitat niciodată să fie despăgubit la valoarea de nou a autovehiculului, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

Înalta Curte constată că această critică este neîntemeiată, deoarece motivarea soluției de respingere pronunțată de instanța de fond nu are în vedere această critică. Dimpotrivă, instanța de fond reia în motivare considerentele din Decizia ce i-a fost suspusă controlului judiciar, reținând motivarea deciziei în vederea analizei, nu ca proprii concluzii, prezentarea cuprinsului deciziei în raport de criticile aduse prin contestație făcând parte din raționamentul tehnico-juridic folosit pentru a ajunge la soluția dată în cauză.

Considerentele instanței de fond pentru care aceasta a respins acțiunea recurentului se regăsesc în ultimele 4 paragrafe ale sentinței, iar acestea se bazează pe analiza dispozițiilor Condițiilor speciale ale contractului de asigurare CASCO dedus judecății, dispoziții ce stabilesc distinct suma asigurată, sumă ce are în vedere valoarea reală a autovehiculului, de stabilirea și plata despăgubirilor, care au în vedere valoarea autovehiculului la momentul producerii riscului asigurat.

Prin urmare, în soluționarea acuzei, în mod legal instanța de fond s-a raportat la condițiile contractuale generale și speciale, și a constatat că în raport de dispozițiile Capitolului 5 din Condițiile speciale, respectiv pct. 5.6. lit. b), decizia emisă este legală, menționarea Normei 23/2014 fiind o eroare materială, calculul făcut fiind în concordanță cu dispozițiile citate din Condițiile Speciale privind asigurarea de avarii și furt a autovehiculelor încheiată între recurent și asigurătorul B. S.A..

Astfel, în cadrul instrumentării dosarului de daună, în analizarea documentației aferente dosarului deschis de asigurătorul B. S.A., FGA a constatat că suma de 33446,20 RON pretinsă de recurent nu este datorată și a fost respinsă la plată, având în vedere că valoarea maximă de despăgubire care poate fi acordată este în cuantum de 43129,40 RON, motivat de faptul că suma necesară reparației, conform devizului emis de către unitatea service reparatoare S.C. C. S.R.L., respectiv de 84402,24 RON este mai mare decât valoarea autovehiculului avariat la data producerii accidentului.

Înalta Curte reține că valoarea autovehiculului, în funcție de care se stabilește dacă este sau nu daună totală, precum și valoarea despăgubirii care se cuvine asiguratului în caz de daună totală nu este și nu poate fi " valoarea reală", ci "valoarea autovehiculului la momentul producerii accidentului", valoare care se stabilește ca valoare medie de piață față de ofertele existente pe piață pentru marca respectivă, raportat la anul fabricației și numărul de kilometri înregistrați, respectiv indicatorii de uzură folosiți în mod curent în procesul de cerere și ofertă a pieței autovehiculelor.

Nu se poate face nicio confuzie între suma asigurată, ce face obiectul reglementarii capitolului 4 din Condițiile speciale de asigurare, respectiv suma maximă ce poate fi plătită de asigurător cu titlu de indemnizație de despăgubire și plata despăgubirilor în cazul daunei totale, respectiv a unui caz particular, reglementat distinct și complet în cadrul capitolului "Constatarea daunelor și plata despăgubirilor", care se raportează explicit la valoarea autovehiculului la momentul producerii riscului asigurat, uzura autovehiculului în urma folosirii acestuia de către proprietar sau de către deținătorii mandatați ai acestuia nefiind asumată de asigurător, și neintrând deci în obligația sa de despăgubire.

Așa fiind, Înalta Curte consideră că instanța de fond a reținut corect că, în cauză, se aplică dispozițiile contractuale stabilite de părți pentru calculul și plata despăgubirilor și nu cele privind stabilirea sumei asigurate, astfel că presupusa confuzie între valoarea reală și valoarea de piață făcută de instanță nu există.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 4057 din 07 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2019.