ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 214/2021

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 35 din data de 5 martie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 13 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare și procedura de predare între statele membre ale Uniunii Europene, acordul comercial de cooperare între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte, art. 85 și art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a admis sesizarea formulată de autoritățile judiciare din Marea Britanie privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 20 octombrie 2017 de Judecătorul districtual de la Tribunalul cu Magistrați din Leamington - Marea Britanie față de persoana solicitată A.

S-a luat act că persoana solicitată A., în prezent deținută în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.J.P. Dâmbovița, consimte să fie predată autorităților judiciare din Anglia, în baza mandatului european de arestare emis la data de 20 octombrie 2017 de Judecătorul districtual de la Tribunalul cu Magistrați din Leamington - Marea Britanie.

S-a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Marea Britanie, pentru efectuarea cercetării persoanei solicitate referitoare la comiterea unei infracțiuni de spargere și două infracțiuni de înșelăciune, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității, exclusiv pentru faptele menționate în mandatul european de arestare.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reținută conform Ordonanței nr. 50/II/5/2021 emisă la data de 4 martie 2021 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pentru 24 de ore, respectiv începând cu data de 4 martie 2021, orele 14:00 până la data de 5 martie 2021, orele 14:00.

Conform art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 5 martie 2021 și până la data de 3 aprilie 2021 inclusiv și emiterea de îndată a mandatului de arestare și punerea în executare a acestuia în vederea predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Marea Britanie.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare în vederea predării persoanei solicitate A., către autoritatea judiciară din Anglia.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că, prin Adresa nr. x/2021 din data de 5 martie 2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost sesizată instanța pentru a se aprecia asupra luării măsurii arestării preventive a persoanei solicitate A., în prezent deținută în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.J.P. Dâmbovița, în vederea predării sale către autoritățile judiciare din Marea Britanie, în baza mandatului european de arestare emis la data de 20 octombrie 2017 de Judecătorul districtual de la Tribunalul cu Magistrați din Leamington - Marea Britanie.

S-a precizat că propunerea a fost formulată în urma solicitării executării Mandatului european de arestare emis la data de 20 octombrie 2017 de Judecătorul districtual de la Tribunalul cu Magistrați din Leamington - Marea Britanie, pe numele persoanei solicitate A. sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de spargere pedepsită conform art. 9 alin. (1) lit. h) din Legea privind furtul 1968 și două infracțiuni de înșelăciune pedepsită conform art. 2 din Legea privind înșelăciunea 2006.

De asemenea, s-a arătat că, mandatul european de arestare a fost emis de o autoritate judiciară competentă din Marea Britanie anterior datei de 31 decembrie 2020, fiind incidente disp. art. 112 - Aplicarea în cazul mandatelor europene de arestare existente - Titlul VII din Acordul comercial de cooperare între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (TCA) coroborat cu dispozițiile Deciziei-cadru 2002/584/JAI.

La data formulării propunerii, mandatul european de arestare sus arătat a fost depus în original astfel că, după comunicarea mandatelor (mandatul în limba engleză și mandatul tradus în limba română), în prezența unui avocat ales, persoana solicitată a fost audiată declarând că a luat cunoștință de conținutul mandatului european de arestare emis împotriva sa, nu formulează obiecțiuni privind identitatea și că este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare engleze. Persoana solicitată a mai declarat că a înțeles regula specialității și drepturile conferite de aceasta și că nu renunță la regula specialității.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea a constatat următoarele:

- Mandatul european de arestare emis la data de 20 octombrie 2017 de Judecătorul districtual de la Tribunalul cu Magistrați din Leamington - Marea Britanie este depus în original și tradus, în scopul efectuării urmăririi penale a persoanei solicitate A. de către autoritatea judiciară solicitantă dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care a transpus în legislația internă Decizia-cadru 2002/984/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene;

În fapt, s-a reținut că:

"în jurul orelor 18:00 în data de 17 mai 2016 a avut loc o spargere prin distragerea atenției la adresa 16a B.,C., Warwickshire. Victimele, care erau ocupanții adresei respective, sunt Dna. D. și soțul ei. Amprentele și ADN-ul prelevate îi implică atât pe E. cât și pe A., care au intrat în domiciliul jefuit și au băut un pahar cu apă oferit de victimă;

- infracțiunile ce motivează mandatul european de arestare emis de autoritatea judiciară engleză solicitantă, fac parte dintre cele prevăzute de art. 97 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004, republicată și art. 5 alin. (1) din Decizia-cadru nr. 2002/984/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, care dau loc la predare fără verificarea condiției dublei incriminări, iar în C. pen. român acestea au corespondent în infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (2) lit. b) C. pen., efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 alin. (1) C. pen., acces ilegal la un sistem informatic, prev. de art. 360 alin. (1), (2) și (3) C. pen.;

- infracțiunile de care este acuzată persoana solicitată sunt sancționate de dispozițiile legii penale britanice cu pedeapsa de maxim 14 ani închisoare și fac parte din lista celor care dau loc la predare.

- nu au fost formulate obiecțiuni privind identitatea și nu sunt nici incidente motivele obligatorii sau opționale de refuz al executării mandatelor europene de arestare;

- în urma verificărilor impuse de procedura prealabilă prev. de art. 100 din Legea nr. 302/2004, republicată, a rezultat că persoana solicitată nu este cercetată de către autoritățile judiciare române într-o cauză penală;

- persoana solicitată, fiind audiată, și-a exprimat consimțământul la predare; aceasta însă a înțeles regula specialității declarând că nu renunță la aceasta

Așa fiind, Curtea a constatat că persoana solicitată se află în situația prevăzută de art. 97 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004, republicată și art. 5 alin. (1) din Decizia-cadru nr. 2002/984/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, care dau loc la predare, fără a fi supuse verificării îndeplinirii condiției dublei încriminări, nefiind incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opționale de refuz la predare.

Față de cele ce preced, constând că sunt întrunite condițiile legale privind executarea mandatelor europene de arestare între statele membre ale Uniunii Europene, ce au transpus Decizia-cadru nr. 2002/984/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, Curtea a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, urmare Adresei nr. x/2021 emisă la data 5 martie 2021.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat contestație, persoana solicitată A. susținând că raportata la data la care se reține că a săvârșit infracțiunea, respectiv în anul 2016, mandatul de arestare a fost emis în anul 2017, precum și momentul în care aceasta a fost depistată de către autoritățile din România, respectiv anul 2021 nu este autorul faptei pentru care se solicită predarea, iar în subsidiar punerea sa în libertate sau luarea măsurii arestului la domiciliu.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 8 martie 2021, sub nr. x/2021.

Examinând contestația formulată, în raport de motivele invocate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Prealabil, Înalta Curte urmează a face analiza în prezenta cauză pornind de la Acordul provizoriu privind cooperarea în materie penală între Uniunea Europeană și Marea Britanie care a intrat în vigoare, la data de 31 decembrie 2020.

Potrivit Deciziei (Euratom) 2020/2253 a Consiliului din 29 decembrie 2020 privind Acordul de cooperare dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii. Dispozițiile acordului sunt similare cu cele ale Deciziei-cadru 2002/584/JAI privind mandatul european de arestare.

În ceea ce privește predarea, există un mecanism de cooperare bazat pe un mandat de arestare, reglementat de Titlul VII. În sensul prezentului titlu, mandatul de arestare înseamnă o decizie judiciară emisă de un stat în vederea arestării și predării de către un alt stat a unei persoane căutate, pentru efectuarea urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Predarea este supusă condiției ca faptele pentru care a fost emis mandatul de arestare să constituie o infracțiune în temeiul dreptului statului de executare, oricare ar fi elementele constitutive sau încadrarea acesteia.

Potrivit art. 85 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, dispozițiile Titlului III urmează să se aplice și în cazul mandatului de arestare.

În conformitate cu dispozițiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, care se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.

Se constată că, deși Marea Britanie, începând cu data de 1 februarie 2020, nu mai este stat membru a Uniunii Europene, mandatul european supus executării, emis de autoritățile britanice, produce efecte juridice în continuare, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 85 din Legea nr. 302/2004, având în vedere încheierea Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlanda de Nord din Uniunea Europeană cu Uniunea Europeană (acord comercial și de cooperare), în baza căruia dispozițiile privind mandatul european de arestare sunt similare cu cele ale Deciziei-cadru 2002/584/JAI.

De asemenea, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite în continuare toate condițiile prevăzute de lege pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 20 octombrie 2017 de Judecătorul districtual de la Tribunalul cu Magistrați din Leamington - Marea Britanie, în scopul efectuării cercetării penale în legătură cu săvârșirea unui număr de 3 infracțiuni, respectiv "spargere" prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea privind furtul 1968 (o infracțiune) "înșelăciune" prevăzută și pedepsită de art. 2 din Legea privind înșelăciunea (2 infracțiuni) - toate fiind pedepsite de dreptul comun englez.

În speță, sunt aplicabile prevederile art. 84 din Legea nr. 302/2004 privind mandatul european de arestare care fac trimitere la solicitarea arestării și predării unei persoane de către un alt stat membru, în scopul efectuării urmăririi penale.

Înalta Curte constată că sunt respectate dispozițiile art. 87 lit. c) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 236/2017 care reglementează conținutul și forma mandatului european de arestare și prevede că acesta trebuie tradus în limba română sau în una din limbile engleză și franceză.

În acord cu argumentele primei instanțe, infracțiunile de spargere pedepsite conform art. 9 (1) h din Legea privind furtul 1968 și două infracțiuni de înșelăciune pedepsite conform art. 2 din Legea privind înșelăciunea 2006, acestea au corespondent în infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (2) lit. b) C. pen., efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 alin. (1) C. pen., acces ilegal la un sistem informatic, prev. de art. 360 alin. (1), (2) și (3) C. pen.;

În baza art. 104 din Legea nr. 302/2004, i s-a adus la cunoștință persoanei solicitate conținutul mandatului european de arestare, precum și drepturile sale procesuale, context în care a arătat că este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare din Anglia și a menționat expres că nu renunță la regula specialității.

Deopotrivă, persoana solicitată nu a avut obiecții privind identitatea reținută în cuprinsul mandatului de arestare preventivă emis de autoritățile engleze, conform declarației date în ședința din 5 martie 2021, dosar curte de apel.

În raport cu argumentele prezentate de persoana solicitată că nu este autorul faptei pentru care se efectuează urmărirea penală în Marea Britanie, Înalta Curte constată că, raportat la obiectul cauzei pendinte, exced verificărilor ce pot fi făcute în actualul cadru procesual. De altfel, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004, nu este posibil ca instanța de executare a mandatului european de arestare să cenzureze legalitatea efectuării urmăririi penale de statul emitent al mandatului european de arestare și nici să se pronunțe nici asupra oportunității emiterii unui asemenea mandat.

Evaluând susținerile contestatoarei persoanei solicitate A. privind punerea sa în libertate sau luarea măsurii arestului la domiciliu, Înalta Curte constată caracterul lor neîntemeiat, reținând în acest sens că arestarea persoanei solicitate în vederea predării este obligatorie în situația dată, în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Marea Britanie față de numita A. în vederea efectuării cercetării penale.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că circumstanțele personale ale persoanei solicitată, respectiv situația medicală a copilului minor cu grave deficiențe psihice, prin ele însele nu pot determina pronunțarea unei soluții contrare celei date de prima instanță.

Potrivit art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, în cazul în care instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, iar potrivit art. 104 alin. (13) din același act normativ:

"După întocmirea sentinței prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispozițiile C. proc. pen. cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Practic, predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecință directă a admiterii solicitării privind mandatul european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate și menținerea acestea în custodia statului solicitat, întrucât numai astfel organele de poliție însărcinate cu executarea hotărârii pot proceda la remiterea părții către autoritățile judiciare ale statului solicitant.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 35 din data de 5 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 79 RON, va rămâne în sarcina statului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 35 din data de 5 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 79 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 martie 2021.

Procesat de GGC - LM