ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4023/2014

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 401 din 20 septembrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamanta Unitatea administrativ-teritorială Municipiul Arad, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel Timișoara a reținut, în esență, că acțiunea reclamantei, înregistrată la data de 30 aprilie 2013, prin care solicită anularea Deciziei nr. 186/2012 și a titlului de creanță emise de pârât, precum și exonerarea de la plata tuturor sumelor stabilite prin aceste acte în sarcina reclamantei, intră sub incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, raportat la clauza prevăzută la art. 23 alin. (1) din Contractul de finanțare încheiat între părți, potrivit căreia competența de soluționare a litigiilor survenite în executarea contractului este stabilită în favoarea instanțelor judecătorești competente din raza teritorială a municipiului București.

Prin Sentința nr. 1518 din 16 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că în speță competența se stabilește exclusiv în raport cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, fără a avea relevanță clauza prevăzută în Contractul de finanțare încheiat între părți, care se aplică numai litigiilor survenite "în executarea contractului", ipoteză care nu este îndeplinită în cauză.

Constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 135 C. proc. civ. Verificând cauza, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speță, competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze litigiul este Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În cauză a fost solicitată anularea unor acte administrative emise de o autoritate publică centrală, respectiv Decizia nr. 186/2012 și titlul de creanță emise de pârât în temeiul O.U.G.

nr. 66/2011, în legătură cu contractul de finanțare nr. 875 din 29 septembrie 2010, având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile de către Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional. Actele contestate au fost emise de către autoritatea pârâtă, în urma verificării modului de utilizare de către reclamantă a unor fonduri europene, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

Conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, "Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal, ale curților de apel" [alin. (1 1 )] și "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale" [alin. (3)]. Potrivit dispozițiilor legale citate, competența materială de soluționare a litigiului aparține, indiscutabil, curților de apel.

În privința competenței teritoriale, legea prevede facultatea reclamantului, de a alege între instanța de la domiciliul său și cea de la domiciliul pârâtului. Or, prin introducerea acțiunii la Curtea de Apel Timișoara, instanță de la domiciliul său, reclamanta a optat sub aspect teritorial, în sensul dispozițiilor art. 10 alin. (3) mai sus citate. Nu poate fi reținut argumentul invocat de Curtea de Apel Timișoara, al aplicării în speță a clauzei contractuale stabilite de părți, întrucât, așa cum corect a reținut Curtea de Apel București, aceasta se aplică numai litigiilor survenite "în executarea contractului"; în speță, nu ne aflăm, însă, în această ipoteză, actul contestat fiind emis de către autoritatea pârâtă ca urmare a aplicării și executării dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 iar nu ca urmare a executării contractului.

Față de cele arătate, urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea administrativ-teritorială Municipiul Arad, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2014. Procesat de GGC - GV