ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4023/2014

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 401 din 20 septembrie 2013,

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis

excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei

privind pe reclamanta Unitatea administrativ-teritorială Municipiul Arad, în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației

Publice, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această sentință, Curtea de Apel Timișoara a reținut, în esență, că acțiunea

reclamantei, înregistrată la data de 30 aprilie 2013, prin care solicită

anularea Deciziei nr. 186/2012 și a titlului de creanță emise de pârât, precum

și exonerarea de la plata tuturor sumelor stabilite prin aceste acte în sarcina

reclamantei, intră sub incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, raportat la

clauza prevăzută la art. 23 alin. (1) din Contractul de finanțare încheiat

între părți, potrivit căreia competența de soluționare a litigiilor survenite

în executarea contractului este stabilită în favoarea instanțelor judecătorești

competente din raza teritorială a municipiului București.

Prin Sentința nr.

1518 din 16 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată

din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții

de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că în speță

competența se stabilește exclusiv în raport cu dispozițiile art. 10 din Legea

nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, fără a avea relevanță

clauza prevăzută în Contractul de finanțare încheiat între părți, care se

aplică numai litigiilor survenite "în executarea contractului",

ipoteză care nu este îndeplinită în cauză.

Constatându-se ivirea

conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru

pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 135 C. proc. civ.

Verificând cauza, în

temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată

că, în speță, competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze litigiul

este Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal,

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În cauză a fost

solicitată anularea unor acte administrative emise de o autoritate publică

centrală, respectiv Decizia nr. 186/2012 și titlul de creanță emise de pârât în

temeiul O.U.G. nr. 66/2011, în legătură cu contractul de finanțare nr. 875 din

29 septembrie 2010, având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile de

către Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional.

Actele contestate au

fost emise de către autoritatea pârâtă, în urma verificării modului de

utilizare de către reclamantă a unor fonduri europene, în temeiul Ordonanței de

urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și

sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene

și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

Conform art. 10 din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, "Toate

cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale

care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea

Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de

contencios administrativ și fiscal, ale curților de apel" [alin. (1

1

)]

și "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei

de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la

domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței

teritoriale" [alin. (3)].

Potrivit

dispozițiilor legale citate, competența materială de soluționare a litigiului

aparține, indiscutabil, curților de apel.

În privința

competenței teritoriale, legea prevede facultatea reclamantului, de a alege

între instanța de la domiciliul său și cea de la domiciliul pârâtului.

Or, prin introducerea

acțiunii la Curtea de Apel Timișoara, instanță de la domiciliul său, reclamanta

a optat sub aspect teritorial, în sensul dispozițiilor art. 10 alin. (3) mai

sus citate.

Nu poate fi reținut

argumentul invocat de Curtea de Apel Timișoara, al aplicării în speță a clauzei

contractuale stabilite de părți, întrucât, așa cum corect a reținut Curtea de

Apel București, aceasta se aplică numai litigiilor survenite "în

executarea contractului"; în speță, nu ne aflăm, însă, în această ipoteză,

actul contestat fiind emis de către autoritatea pârâtă ca urmare a aplicării și

executării dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 iar nu

ca urmare a executării contractului.

Față de cele arătate,

urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de

Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea

administrativ-teritorială Municipiul Arad, în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în favoarea Curții

de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - GV