Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.09.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3494/2014

HOTĂRÂRE
26.09.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3494/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 547 din 11 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Cluj, invocată de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cererii formulate de către reclamanta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară T.N., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în favoarea Curții de Apel București și a trimis cauza acestei instanțe spre competentă soluționare.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 705 din 3martie 2014 a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară T.N., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, la Curtea de Apel Cluj, a constatat ivit conflict negativ de competență și a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea stabilirii competenței, în baza art. 135 C. proc. civ. Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele ce vor fi arătate în continuare. În cauza de față obiectul judecății nu îl reprezintă contractul de finanțare, în raport de care Curtea de Apel Cluj a stabilit competența teritorială prin raportare la dispozițiile din contract. Obiectul prezentei cauze, conform art. 8 din Legea nr. 554/2004, îl constituie anularea notelor de constatare - nereguli emise de pârâtă cu încălcarea legii, acte administrative de autoritate pentru care legiuitorul a stabilit conform O.U.G. nr. 66/2011 atât o procedură specială, cât și o competență jurisdicțională specială conform art. 46 și 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

Analizând problema competenței teritoriale, Înalta Curte reține că, în materia contenciosului administrativ, normele care stabilesc competența sunt de ordine publică, atât în ceea ce privește stabilirea competenței materiale, cât și în ceea ce privește stabilirea competenței teritoriale, iar prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, chiar dacă prevăd posibilitatea reclamantului de a se adresa fie instanței de la domiciliul său, fie instanței de la domiciliul pârâtului, nu conțin o normă dispozitivă, care să le permită părților să convină, anterior nașterii premiselor vreunui litigiu, la restrângerea beneficiului alegerii de competență instituit în favoarea reclamantului, ci tot o normă de ordine publică, edictată de legiuitor exclusiv în favoarea reclamantului, care se pretinde vătămat de o autoritate publică.

Astfel, în materia contenciosului administrativ, competența teritorială nu este o competență alternativă reglementată de norme dispozitive, ci este o competență deopotrivă de ordine publică, stabilindu-se doar un beneficiu în favoarea reclamantului, prezumat într-o poziție de forță inferioară față de autoritatea publică, de a opta între cele două instanțe la momentul formulării cererii. Pentru soluționarea prezentului conflict negativ de competență, prezintă relevanță numai prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 R, text care reglementează competența teritorială în situația acțiunilor adresate instanței de contencios administrativ.

Înalta Curte constată faptul că reclamanta a făcut alegerea de domiciliu în sensul dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin introducerea cererii la Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, iar art. 23 din contractul părților, ce conține convenția acestora referitoare la stabilirea competenței în privința tuturor litigiilor ce decurg din executarea contractului în favoarea instanțelor de judecată din Municipiul București, nu poate primi eficiență juridică în cauza dedusă judecății. În ceea ce privește art. 23 din cuprinsul contractului de finanțare, Înalta Curte constată că alegerea de competență a intervenit exclusiv pentru eventualele litigii apărute strict în legătură cu executarea contractului, ce ar determina răspunderea contractuală, iar nu în legătură cu anumite acte administrative distincte de contract, emise în baza O.U.G.

nr. 66/2011, prin care s-a constatat încălcarea unor obligații distincte și legale, iar nu contractuale, respectiv nerespectarea procedurii achizițiilor publice, care a cauzat pretinsa neregulă și, în consecință, a antrenat procedura prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj-Secția contencios administrativ și fiscal.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară T.N. și pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în favoarea Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-09-26
1,00
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3494/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 547 din 11 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepț
ÎCCJ 2014-09-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3197/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, reclamanta Asoc
ÎCCJ 2014-09-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3197/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, reclamanta Asoc
ÎCCJ 2017-05-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1910/2017
Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la 7.08.2013 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă
ÎCCJ 2014-06-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3058/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii judiciare Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. 1171/33/2013, reclamantul Municipiu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă