ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3494/2014

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 547 din 11 noiembrie

2013, Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția

necompetenței teritoriale a Curții de Apel Cluj, invocată de pârâtul Ministerul

Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și, în consecință, a declinat competența

de soluționare a cererii formulate de către reclamanta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară

T.N., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației

Publice, în favoarea Curții de Apel București și a trimis cauza acestei instanțe

spre competentă soluționare.

Învestită prin declinare,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 705 din 3martie 2014 a admis excepția necompetenței teritoriale,

a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Asociația de

Dezvoltare Intercomunitară T.N., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării

Regionale și Administrației Publice, la Curtea de Apel Cluj, a constatat ivit conflict

negativ de competență și a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului la

Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea stabilirii competenței, în baza

art. 135 C. proc. civ.

Înalta Curte constată

că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Curții de Apel Cluj,

secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a avut în vedere considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În cauza de față obiectul

judecății nu îl reprezintă contractul de finanțare, în raport de care Curtea de

Apel Cluj a stabilit competența teritorială prin raportare la dispozițiile din contract.

Obiectul prezentei cauze,

conform art. 8 din Legea nr. 554/2004, îl constituie anularea notelor de constatare

- nereguli emise de pârâtă cu încălcarea legii, acte administrative de autoritate

pentru care legiuitorul a stabilit conform O.U.G. nr. 66/2011 atât o procedură specială,

cât și o competență jurisdicțională specială conform art. 46 și 51 alin. (2) din

O.U.G. nr. 66/2011.

Analizând problema competenței

teritoriale, Înalta Curte reține că, în materia contenciosului administrativ, normele

care stabilesc competența sunt de ordine publică, atât în ceea ce privește stabilirea

competenței materiale, cât și în ceea ce privește stabilirea competenței teritoriale,

iar prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

cu modificările și completările ulterioare, chiar dacă prevăd posibilitatea reclamantului

de a se adresa fie instanței de la domiciliul său, fie instanței de la domiciliul

pârâtului, nu conțin o normă dispozitivă, care să le permită părților să convină,

anterior nașterii premiselor vreunui litigiu, la restrângerea beneficiului alegerii

de competență instituit în favoarea reclamantului, ci tot o normă de ordine publică,

edictată de legiuitor exclusiv în favoarea reclamantului, care se pretinde vătămat

de o autoritate publică.

Astfel, în materia contenciosului

administrativ, competența teritorială nu este o competență alternativă reglementată

de norme dispozitive, ci este o competență deopotrivă de ordine publică, stabilindu-se

doar un beneficiu în favoarea reclamantului, prezumat într-o poziție de forță inferioară

față de autoritatea publică, de a opta între cele două instanțe la momentul formulării

cererii.

Pentru soluționarea prezentului

conflict negativ de competență, prezintă relevanță numai prevederile art. 10

alin. (3) din Legea nr. 554/2004 R, text care reglementează competența teritorială

în situația acțiunilor adresate instanței de contencios administrativ.

Înalta Curte constată

faptul că reclamanta a făcut alegerea de domiciliu în sensul dispozițiilor art.

10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin introducerea cererii la Curtea de Apel

Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, iar art. 23 din contractul părților,

ce conține convenția acestora referitoare la stabilirea competenței în privința

tuturor litigiilor ce decurg din executarea contractului în favoarea instanțelor

de judecată din Municipiul București, nu poate primi eficiență juridică în cauza

dedusă judecății.

În ceea ce privește

art. 23 din cuprinsul contractului de finanțare, Înalta Curte constată că alegerea

de competență a intervenit exclusiv pentru eventualele litigii apărute strict în

legătură cu executarea contractului, ce ar determina răspunderea contractuală, iar

nu în legătură cu anumite acte administrative distincte de contract, emise în baza

O.U.G. nr. 66/2011, prin care s-a constatat încălcarea unor obligații distincte

și legale, iar nu contractuale, respectiv nerespectarea procedurii achizițiilor

publice, care a cauzat pretinsa neregulă și, în consecință, a antrenat procedura

prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel Cluj-Secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară

T.N. și pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în

favoarea Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 26 septembrie 2014.