ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3158/2014

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, data de 19 decembrie 2012, P.A. a chemat în

judecată Casa Județeană de Pensii Argeș solicitând obligarea pârâtei să-i

acorde drepturile de pensie în baza Legii nr. 309/2002 privind recunoașterea și

acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul

Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961.

S-a arătat că

prin Hotărârea nr. 8018 din 16 noiembrie 2012, Casa Județeană de Pensii Argeș

i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002

de pe urma soțului său P.I., care a lucrat în timpul, armatei în perioada 11

septembrie 1953-12 septembrie 1953, respectiv 08 septembrie 1954-01 noiembrie 1956,

în condiții grele la construcția de căi ferate și tuneluri în județul Argeș,

Dâmbovița, București și Bărăgan.

Pârâta a respins

însă solicitarea reclamantei reținând că soțul său nu\ lucrat în cadrul Direcției

Generale a Serviciului Muncii, deși actele deținute confirmă că acesta a lucrat

cât a fost militar.

Casa Județeană

de Pensii Argeș a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii, deoarece

reclamanta nu întrunește condițiile legale pentru a primi pensia prevăzută de Legea

nr. 309/2002.

Hotărârea instanței

de fond

Prin sentința

nr. 57/F-CONT din 22 februarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta

P.A., împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Argeș.

Pentru a pronunța

această soluție Curtea de Apel a reținut, raportat la dispozițiile art. 1, 2, 3

din Legea nr. 309/2002, că potrivit livretului militar al lui P.I., soțul reclamantei

a depus jurământul la 5 decembrie 1953, fiind încorporat în 05 noiembrie 1953 și

lăsat la vatră în noiembrie 1956.

S-a reținut că

în timpul serviciului militar a desfășurat activitate în construcții la U.M. XX

București, între noiembrie-decembrie 1953, când a fost lăsat la vatră, iar între

august 1954-noiembrie 1956 a desfășurat activitate în construcții la UM YY Bărăgan,

astfel cum rezultă din fișa de evidență UM ZZ.

A constatat prima

instanță că, potrivit tabelului cu evidența detașamentelor și unităților de muncă

din cadrul D.G.S.M. întocmit de Arhivele Naționale și transmis C.N.P.A.S., a rezultat

că UM XX București și UM YY Bărăgan nu au făcut parte din D.G.S.M., astfel că stagiul

militar satisfăcut din cadrul acestor unități militare nu se încadrează în ipoteza

Legii nr. 309/2002.

Din situația militară

a soțului reclamantei s-a reținut că acesta a desfășurat activitate în construcții

numai în cadrul unităților militare, fără nicio referire la alte structuri, care

să se încadreze în tabelul întocmit de Arhivele Naționale.

De altfel, față

de scopul pentru care au fost constituite detașamentele de muncă din cadrul D.G.S.M.,

respectiv exercitarea de presiuni asupra tinerilor fără origine socială sănătoasă,

a rezultat din documentele prezentate de reclamantă, care susțin situația militară

a soțului său, că acesta nu se încadrează în ipoteza art. 1 și 2 din Legea nr. 309/2002.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamanta P.A., criticand-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În contextul unei

prezentări a situației de fapt, recurenta a criticat soluția adoptată de către Comisia

din cadrul Casei de Pensii Argeș, apreciind că aceasta in mod greșit nu a luat in

considerare Legea nr. 309/2002, solicitând să se admită recursul în sensul de a

beneficia de pensia cuvenită, potrivit actului normativ invocat.

Procedura în fața

instanței de recurs

Intimata - pârâtă

a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele

și soluția instanței de recurs

Analizând cererea

de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate

cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., înalta Curte constată că este

nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt, reclamanta

P.A. a solicitat drepturile de pensie în baza Legii nr. 309/2002 privind recunoașterea

și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul

Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, in calitate de soție

a numitului P.I.

Prin hotărârea

nr. 8018 din 16 noiembrie 2012, Casa Județeană de Pensii Argeș i-a respins cererea

de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002 de pe urma soțului său

P.I., motivat de împrejurarea că, in urma verificării actelor nu s-a confirmat că

acesta a efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii

În drept, potrivit

prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor

drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale

a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, beneficiază de prevederile acestei legi

cetățeanul român care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă în perioada

sus menționată.

Rezultă, așadar,

că, pentru a beneficia de prevederile acestui act normativ, trei condiții trebuie

îndeplinite, cumulativ, de către persoana cetățean român interesată: să fi satisfăcut

stagiul militar în detașamente de muncă, detașamentele de muncă să fi făcut parte

din caclrul Direcției Generale a Serviciului Muncii și perioada stagiului militar

să se încadreze între anii 1950-1961.

Or, așa cum rezultă

din livretul militar și fișa de evidență, soțul reclamantei în timpul serviciului

militar a desfășurat activitate în construcții la U.M. XX București, între noiembrie-decembrie

1953, când a fost lăsat la vatră, iar între august 1954 - noiembrie 1956 desfășurat

activitate în construcții la UM YY Bărăgan.

Potrivit tabelului

cu evidența detașamentelor și unităților de muncă din cadrul D.G.S.M. întocmit de

Arhivele Naționale și transmis C.N.P.A.S., a rezultat că UM XX București și UM YY

Bărăgan nu au făcut parte din D.G.S.M., astfel că stagiul militar satisfăcut din

cadrul acestor unități militare nu se încadrează în ipoteza Legii nr. 309/2002.

De asemenea, faptul

că legea acordă drepturile compensatorii numai persoanelor care au efectuat stagiul

militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii și nu în orice detașament

militar de muncă nu reprezintă un viciu legislativ ci un aspect care ține de opțiunea

legiuitorului, neconstituind o discriminare ci un tratament juridic diferențiat,

justificat obiectiv de situațiile diferite în care s-au aflat beneficiarii, astfel

cum a statuat și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 888 din 25 octombrie 2012,

publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 835/12.12.2012.

Temeiul legal

al soluției adoptate în recurs

Constatând că

sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă

casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de P.A. împotriva sentinței nr. 57/F-CONT din 22 februarie 2013 a Curții

de Apel Pitești, secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 9 septembrie 2014.