ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3325/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1268 din 9 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul I.N., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a constatat că pârâtul a semnat un angajament prin care se obligă să sprijine în mod secret organele de securitate, prin punerea la dispoziție, în afara orelor de program, a biroului de lucru, însă nu există la dosar nicio dovadă cu privire la efectiva sprijinire a organelor de securitate prin punerea, în mod real, la dispoziție, a biroului de lucru.

Curtea a apreciat că simpla semnare a angajamentului nu constituie o dovadă suficientă a colaborării, așa cum, în ceea ce privește persoanele despre care se afirmă că au furnizat informații organelor de securitate, simpla semnare a unui angajament în acest sens fără furnizarea efectivă a informațiilor nu reprezintă faptă care să justifice constatarea calității de colaborator al securității. De asemenea, a reținut judecătorul fondului, nu este lipsită de relevanță, așa cum afirmă reclamantul, modul în care a fost utilizat spațiul pus la dispoziție de către gazda de întâlniri. Cât timp spațiul respectiv a fost utilizat în scopuri care nu contravin drepturilor omului nu există nici un motiv pentru care gazda să fie considerată colaborator al securității.

Partea finală a definiției colaboratorului securității nu poate fi analizată în mod independent față de prima parte a definiției care face trimitere la activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Împotriva acestei sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul a formulat următoarele critici la adresa sentinței atacate: Instanța de fond a interpretat greșit noțiunea de colaborator al Securității în varianta prevăzută de art. 2 lit. b) ultima teză din O.U.G.

nr. 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, respectiv: „Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, (…)”. În această a doua ipoteză - a punerii voluntare la dispoziția Securității a unui anumit spațiu - legiuitorul nu a mai considerat necesară întrunirea altor condiții pentru reținerea calității de colaborator al Securității. Față de prevederea legală citată instanța de fond a apreciat în mod greșit că „simpla semnare a unui angajament în acest sens fără furnizarea efectivă a informațiilor nu reprezintă faptă care să justifice constatarea calității de colaborator al Securității”.

De asemenea, prima instanță a arătat că nu există dovezi cu privire la „efectiva sprijinire a organelor de Securitate prin punerea, în mod real, la dispoziție, a biroului de lucru”. Dacă ar fi menținută soluția instanței de fond ar însemna că, la stabilirea calității de colaborator al Securității, în ipoteza punerii la dispoziție a casei de întâlniri, ar conta, în mod exclusiv, activitatea unor terțe persoane, altele decât persoana verificată, ceea ce ar fi incorect. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 2 lit. b), ultima teză din O.U.G.

nr. 24/2008 la situația de fapt reținută în speță. Astfel, potrivit textului de lege menționat este necesar ca persoana față de care se stabilește calitatea de colaborator al securității să fi pus la dispoziția securității locuința sau alt „spațiu pe care îl deținea”. Totodată, prin această punere la dispoziție să fi „înlesnit culegerea de informații de la alte persoane”. În speță, aceste condiții legale nu au fost dovedite, deoarece pârâtul, în calitate de tehnician angajat la ICRAL Berceni nu deținea un birou propriu pe care să-l fi pus la dispoziția Securității, chiar dacă la acea vreme a semnat un angajament în acest sens. Totodată, nu există nici o probă în sensul că un astfel de birou ar fi fost folosit la culegerea de informații de la alte persoane, ca urmare a angajamentului semnat de pârât.

Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva Sentinței civile nr. 1268 din 9 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2014. Procesat de GGC - LM