ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3325/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1268 din 9 aprilie

2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul I.N., ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a constatat că pârâtul a semnat un angajament prin care

se obligă să sprijine în mod secret organele de securitate, prin punerea la

dispoziție, în afara orelor de program, a biroului de lucru, însă nu există la

dosar nicio dovadă cu privire la efectiva sprijinire a organelor de securitate

prin punerea, în mod real, la dispoziție, a biroului de lucru.

Curtea a apreciat că

simpla semnare a angajamentului nu constituie o dovadă suficientă a

colaborării, așa cum, în ceea ce privește persoanele despre care se afirmă că

au furnizat informații organelor de securitate, simpla semnare a unui

angajament în acest sens fără furnizarea efectivă a informațiilor nu reprezintă

faptă care să justifice constatarea calității de colaborator al securității.

De asemenea, a

reținut judecătorul fondului, nu este lipsită de relevanță, așa cum afirmă

reclamantul, modul în care a fost utilizat spațiul pus la dispoziție de către

gazda de întâlniri. Cât timp spațiul respectiv a fost utilizat în scopuri care

nu contravin drepturilor omului nu există nici un motiv pentru care gazda să

fie considerată colaborator al securității. Partea finală a definiției

colaboratorului securității nu poate fi analizată în mod independent față de

prima parte a definiției care face trimitere la activitățile sau atitudinile

potrivnice regimului totalitar comunist și la îngrădirea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Împotriva acestei

sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamantul

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat recurs,

invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C.

proc. civ.

Recurentul a formulat

următoarele critici la adresa sentinței atacate:

Instanța de fond a

interpretat greșit noțiunea de colaborator al Securității în varianta prevăzută

de art. 2 lit. b) ultima teză din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 293/2008, respectiv: „Colaborator al Securității este

și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin

punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe

care îl deținea, (…)”.

În această a doua

ipoteză - a punerii voluntare la dispoziția Securității a unui anumit spațiu -

legiuitorul nu a mai considerat necesară întrunirea altor condiții pentru

reținerea calității de colaborator al Securității.

Față de prevederea

legală citată instanța de fond a apreciat în mod greșit că „simpla semnare a unui

angajament în acest sens fără furnizarea efectivă a informațiilor nu reprezintă

faptă care să justifice constatarea calității de colaborator al Securității”.

De asemenea, prima instanță a arătat că nu există dovezi cu privire la

„efectiva sprijinire a organelor de Securitate prin punerea, în mod real, la

dispoziție, a biroului de lucru”.

Dacă ar fi menținută

soluția instanței de fond ar însemna că, la stabilirea calității de colaborator

al Securității, în ipoteza punerii la dispoziție a casei de întâlniri, ar

conta, în mod exclusiv, activitatea unor terțe persoane, altele decât persoana

verificată, ceea ce ar fi incorect.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se

încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a

făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 2 lit. b), ultima teză din O.U.G.

nr. 24/2008 la situația de fapt reținută în speță.

Astfel, potrivit

textului de lege menționat este necesar ca persoana față de care se stabilește

calitatea de colaborator al securității să fi pus la dispoziția securității

locuința sau alt „spațiu pe care îl deținea”. Totodată, prin această punere la

dispoziție să fi „înlesnit culegerea de informații de la alte persoane”. În

speță, aceste condiții legale nu au fost dovedite, deoarece pârâtul, în

calitate de tehnician angajat la ICRAL Berceni nu deținea un birou propriu pe

care să-l fi pus la dispoziția Securității, chiar dacă la acea vreme a semnat

un angajament în acest sens.

Totodată, nu există

nici o probă în sensul că un astfel de birou ar fi fost folosit la culegerea de

informații de la alte persoane, ca urmare a angajamentului semnat de pârât.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a

fi respins ca nefondat, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva

Sentinței civile nr. 1268 din 9 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 septembrie 2014.

Procesat de GGC - LM