ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 758/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 758/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursurilor

civile de față, după deliberare, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Specializat Argeș, la data de 12 noiembrie 2012, sub nr. 1534/1259/2012,

astfel cum a fost modificată la data de 30 ianuarie 2012, reclamantul Centrul Medical

M. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Județean de Urgență Pitești, solicitând

ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună actualizarea debitului de 1.223.777

RON, stabilit prin sentința nr. 511/F din 22 martie 2012 pronunțată în Dosarul

nr. 541/1259/2008* al Tribunalului Specializat Argeș, funcție de rata inflației,

pe ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii până la data plății și dobânda

penalizatoare începând cu data de 22 martie 2012 și până la data plății efective.

La data de 06

decembrie 2012, pârâtul Spitalul Județean de Urgență Pitești a formulat cerere de

chemare în garanție a Consiliului Județean Argeș, a Județului Argeș, prin reprezentant

Președintele Consiliului Județean Argeș, precum și a Președintelui Consiliului Județean

Argeș, în calitate de ordonator principal de credite, prin care a solicitat, în

cazul admiterii acțiunii principale, obligarea pârâților să aprobe fondurile necesare

virării, respectiv să vireze fondurile necesare pentru efectuarea plății din bugetul

județului Argeș în cel al Spitalului Județean de Urgență Pitești.

Prin sentința

civilă nr. 235 din data de 19 iunie 2014, Tribunalul Argeș a admis cererea expertului

B.G., obligând pârâtul să plătească diferența de onorariu expert în cuantum de 616

RON, a admis în parte acțiunea precizată formulată de către reclamant și a obligat

pârâtul să-i plătească acestuia suma de 71.067,48 RON, reprezentând reactualizarea

cu rata inflației a sumei de 1.223.775 RON, pentru perioada 22 martie 2012-23

mai 2013, dar și suma de 136.873.98 RON, dobânda legală aferentă aceleiași sume

pentru aceeași perioadă.

A fost admisă

excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Județul Argeș

și în consecință a fost respinsă cererea de chemare în garanție ca fiind formulată

împotriva unei persoane fără calitate.

A fost respinsă

cererea de chemare în garanție față de Consiliul Județean Argeș și Președintele

Consiliului Județean Argeș.

Pârâtul a fost

obligat să plătească reclamantului suma de 9.700 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 511/F din 22 martie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 541/1259/2008 de Tribunalul

Comercial Argeș, a fost admisă acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului,

fiind obligat acesta din urmă la plata sumei de 1.223.775 RON, contravaloare prejudiciu

aferent perioadei aprilie 2006-septembrie 2007, urmare a rezilierii unilaterale

a contractelor de prestări servicii nr. C1/2004 și nr. C2/2004. Împotriva acestei

sentințe a fost declarat apel ce a fost respins, iar împotriva deciziei din apel

a fost declarat recurs ce a fost constatat nul de către Înalta Curte de Casație

și Justiție.

Cu toate că potrivit

art. 720

8

C. proc. civ., hotărârea dată în primă instanță privind procesele

și cererile în materie comercială este executorie, acesta nu a înțeles să se achite

de obligația stabilită în sarcina sa decât la 22 aprilie 2013, respectiv 23 mai

2013, deci la mai mult de un an de la data scadenței.

Pentru a asigura

creditorului repararea integrală a prejudiciului cauzat prin plata cu întârziere

a debitului, în conformitate cu prevederile legale sus menționate, debitorul-pârât

datorează atât reactualizare, cât și dobânzi penalizatoare la debit în raport de

prevederile art. 1535 și urm. C. civ.

Referitor la actualizare,

tribunalul a constatat că prin cererea precizatoare s-a solicitat a se avea în vedere

o perioadă începând cu trei ani anteriori introducerii acțiunii și până la plata

efectivă a debitului, însă, întrucât, deja pentru perioada anterioară datei de 22

martie 2012, data pronunțări sentinței nr. 511, reactualizarea a fost acordată prin

hotărârea cu pricina, s-a avut în vedere doar perioada 22 martie 2012 - 22

aprilie, respectiv 23 mai 2013, astfel că suma datorată este în cuantum de 71.067,48

RON, calculată conform anexei 1 a raportului de expertiză B.G.

În ceea ce privește

dobânda penalizatoare, tribunalul a reținut că perioada pentru care va fi acordată

este tot cea sus arătată, considerată de la data scadenței la data plății efective

și este în cuantum de 136.873,98 RON, așa cum reiese din cuprinsul aceleiași anexe.

Față de aceste

considerente, acțiunea de față, așa cum a fost precizată, a fost admisă în parte,

în sensul obligării pârâtului să plătească reclamantului sumele sus arătate.

Cât privește cererea

de chemare în garanție, instanța a reținut că nu este întemeiată.

În baza art. 274

C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, pârâtul a fost obligat la plata sumei

de 9700 RON, reprezentând onorariu avocațial și onorariu expert.

Împotriva sentinței

civile nr. 235 din data de 19 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Argeș, au formulat,

în termen, apel reclamanta SC Centrul Medical M. SRL, în insolvență, prin administrator

special, dar și pârâtul Spitalul Județean de Urgență Pitești.

Examinând criticile

formulate, Curtea de Apel a constatat că nu sunt întemeiate, iar apelurile nu sunt

fondate.

În ce privește

apelul formulat de reclamantă, se poate observa că suma la care face referire reclamanta

a fost stabilită în raportul de expertiză în funcție de obiectivele fixate de instanță

și însușite de părți.

Stabilirea sumei

de instanță nu conduce la nelegalitatea sentinței, întrucât expertul nu este judecător,

ci un consultant care ajută pe judecător în rezolvarea unor probleme de specialitate,

iar dreptul de apreciere rămâne instanței.

De asemenea actualizarea

solicitată pe trei ani înainte de pronunțarea sentinței, respectiv introducerea

acțiunii, nu poate fi acordată de instanță, deoarece pe perioada solicitată 7 decembrie

2009 - 22 martie 2012, dreptul de creanță nu era născut.

În rest, instanța

a pronunțat o hotărâre legală, cu respectarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C.

proc. civ., potrivit cu care instanța este ținută de limitele învestirii sale determinate

prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează

obiectul cererii deduse judecății, iar soluția trebuie să rezulte din dispozitivul

hotărârii întrucât pe baza acesteia se efectuează executarea.

S-a apreciat că

neîntemeiate sunt și criticile formulate de pârâtul Spitalul Județean de Urgență

Pitești.

Astfel instanța

de fond a dat eficiență dispozițiilor legale în materia dobânzilor legale, apreciind

că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 13/2011,

iar hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,

precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

Nu este de asemenea

întemeiată nici critica în ce privește suspendarea executării silite și că, din

acest motiv, nu ar putea fi acordată dobânda legală.

În acest sens,

principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca urmare a

neexecutării de către debitor a obligației, cuprinde atât pierderea efectiv suferită

de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum

cessams).

De asemenea în

cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul

la daune moratorii sub forma dobânzii legale.

Debitorul poate

fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea

cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu, dacă face dovada intervenției

unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră, împrejurări care se circumscriu

sintagmei "cauză străină care nu-i poate fi imputabilă", ceea ce nu se

aplică speței de față.

În ce privește

critica referitoare la incidența în cauză a instituției compensației legale, s-a

apreciat că instanța de fond a dat o rezolvare legală acestei chestiuni întrucât

orice pretenții bănești împotriva unei societăți aflate în procedura insolvenței

reglementată de Legea nr. 85/2006 pot fi formulate doar în cadrul dosarului având

ca obiect procedura insolvenței.

Pârâta are posibilitatea

de a invoca dispozițiile privind compensarea legală în cadrul procedurii insolvenței,

deschisă împotriva societății reclamante, judecătorul sindic fiind singurul în măsură

să aprecieze dacă sunt întrunite cerințele privind compensarea legală la data deschiderii

procedurii, astfel cum prevăd dispozițiile art. 52 din Legea nr. 85/2006.

S-a apreciat că

nu este întemeiată nici ultima critică formulată, și care vizează aplicarea greșită

a dispozițiilor art. 276 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., în cauză fiind de altfel

incidente și dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel în ce privește

dispozițiile art. 276 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., chiar dacă pretențiile ce

formează obiectul litigiului sunt admise numai parțial, "instanța va aprecia

în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată",

astfel că această chestiune este lăsată la latitudinea instanței.

De asemenea critica

neaplicării dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., nu poate fi primită,

întrucât pârâtul nu a formulat o astfel de cerere.

În consecință,

față de considerentele expuse mai sus, prin decizia civilă nr. 894 din 15

octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, ambele apeluri

au fost respinse ca nefondate.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâta.

Recurenta-reclamantă,

în motivarea recursului, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

și a formulat următoarele critici de nelegalitate a deciziei recurate:

Instanța de apel

nu a analizat primul motiv de apel referitor la faptul că instanța de fond a reținut

în mod nelegal că prin sentința nr. 511/2012 a fost acordată reactualizarea pentru

perioada anterioară datei de 22 martie 2012.

Hotărârea recurată

cuprinde motive contradictorii. Pe de-o parte, instanța de apel a apreciat că este

întemeiată cererea de actualizare a creanței pe ultimii 3 ani înainte de introducerea

acțiunii, întrucât prin sentința nr. 511/2012 nu s-a dispus actualizarea sumei cu

indicele de inflație pe perioada anterioară pronunțării sentinței, iar pe de altă

parte se susține că actualizarea pe trei ani înainte de pronunțarea sentinței, respectiv

introducerea acțiunii, nu poate fi solicitată întrucât dreptul de creanță nu era

născut.

lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 295

alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanța de apel a depășit limitele învestirii.

Aceasta nu a analizat critica formulată în apel referitoare la neactualizarea sumei

în raport de considerentele instanței de apel care a constatat că actualizarea a

fost deja acordată prin titlu.

S-a învederat

că instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 511/2012 a fost acordată

reactualizarea sumei pentru perioada anterioară datei de 22 martie 2012, iar critica

apelantei referitoare la acest aspect nu a fost analizată, instanța de apel depășind

limitele învestirii.

Hotărârea instanței

de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în ceea ce privește al doilea

motiv de apel, iar motivele reținute sunt contradictorii în sensul că instanța a

reținut, pe de-o parte, că suma de 71.067,4 RON a fost stabilită în raportul de

expertiză, iar, pe de altă parte, că suma a fost stabilită de instanță, iar nu de

expert.

Decizia a fost

pronunțată cu aplicarea greșită a art. 1084 și urm. C. civ., motiv de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susținerea instanței

de apel în sensul că dreptul de creanță nu era născut contravine prevederilor legale

invocate și împiedică repararea integrală a prejudiciului întrucât se confundă nașterea

unui drept de creanță cu recunoașterea lui de către o instanță de judecată.

Datorită rezilierii

unilaterale și abuzive a contractelor de către pârâtă, reclamanta ar fi încasat

suma de 1.223.775 RON în intervalul aprilie 2006-septembrie 2007 prin plăți lunare

și ar fi putut solicita chiar în cadrul dosarului anterior plata dobânzii și actualizarea

creanței cu indicele de inflație, astfel că actualizarea poate fi solicitată și

în prezenta cauză în vederea reparării integrale a prejudiciului.

Recurenta a solicitat

admiterea recursului, admiterea apelului, schimbarea sentinței și obligarea intimatei-pârâte

și la plata sumei de 148.688,66 RON, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă

a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului

și a respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea recursului,

a invocat următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate:

modului în care instanța a analizat motivul de apel referitor la efectul suspendărilor

asupra obligației de a achita creanța și dobânda, hotărârea nu cuprinde motivele

pe care se sprijină și a fost pronunțată cu încălcarea art. 2 din O.U.G. nr. 22/2002,

art. 403 alin. (3) și (4) C. proc. civ., art. 1270 C. civ.

S-a învederat

că, deși în cadrul motivelor de apel s-au evidențiat împrejurările exoneratoare

de răspundere și efectul acestora asupra cauzei, instanța de apel nu a făcut nicio

referire la argumentele pârâtei, încălcând dispozițiile art. 261 C. proc. civ.

Recurenta a reiterat

motivele de apel referitoare la incidența în cauză a art. 2 din O.U.G. nr. 22/2002,

art. 403 alin. (3) și (4) C. proc. civ., art. 1270 C. civ., arătând că, odată ce

a fost îndreptățită la o suspendare convențională, lipsa plății nu îi poate fi imputată

și nici suportarea costurilor dobânzii sau actualizării creanței.

modului în care instanța de apel a analizat motivul de apel referitor la compensația

legală, hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii și este pronunțată

cu încălcarea (art. 1616-1617 C. civ.) și aplicarea greșită a legii (art. 52 din

Legea nr. 85/2006).

S-a învederat

că în mod greșit s-a făcut referire la compensarea ale cărei condiții să fie îndeplinite

la data deschiderii procedurii întrucât creanțele reciproce sunt mult ulterioare

deschiderii procedurii.

Instanța de apel

a înlăturat intervenirea ope legis a compensației legale conform art. 1616-1617

C. civ., aplicând în cauză un text străin cauzei, art. 52 din Legea nr. 85/2006,

care produce efecte numai în procedura specială pe care o reglementează.

instanța de apel a analizat motivul de apel referitor la cheltuielile de judecată

în primă instanță încalcă dispozițiile art. 276 alin. (1) teza 1 C. proc. civ.,

întrucât motivarea că această chestiune este lăsată la latitudinea instanței nu

corespunde obligației instanței de fond de a arăta modalitatea în care a făcut aplicarea

textului de lege menționat.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Analizând decizia

recurată din perspectiva criticilor de nelegalitate invocate, care, pentru ambele

recurente, pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

instanța de recurs constată că sunt neîntemeiate.

Astfel, criticile

recurentei-reclamante referitoare la nemotivarea deciziei din apel sau la împrejurarea

că aceasta cuprinde motive contradictorii nu pot fi primite.

Împrejurarea că

instanța de apel consideră că dreptul de creanță nu era născut și că nu este întemeiată

actualizarea solicitată pe ultimii trei ani înainte de introducerea acțiunii nu

semnifică faptul că nu s-a răspuns primului motiv de apel, ci că instanța de apel

a înlocuit motivarea instanței de fond cu o motivare proprie, apreciind că soluția

pronunțată pe fondul cauzei este corectă.

Motivarea instanței

de apel nu este contradictorie întrucât referirea la raportul de expertiză are în

vedere prima critică a apelantei, iar considerentele privitoare la stabilirea sumei

de către instanță răspund celui de-al doilea motiv de apel.

În ceea ce privește

încălcarea dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., se constată că acest

text din C. proc. civ. consacră principiul verificării în limitele cererii de apel,

a stabilirii situației de fapt și aplicării legii de către prima instanță.

Instanța de apel

a efectuat o astfel de verificare în ceea ce privește sentința instanței de fond,

iar împrejurarea că a substituit motivării hotărârii propriile sale constatări nu

are semnificația încălcării limitelor învestirii, ci răspunde cerințelor procesului

echitabil de a nu fi reluate pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare

fără a fi prezentate propriile argumente ale judecătorilor apelului.

În ceea ce privește

încălcarea unor dispoziții legale care dau dreptul reclamantei la repararea integrală

a prejudiciului prin reținerea faptului că dreptul de creanță nu era născut, Înalta

Curte constată că principiul enunțat are în vedere faptul că întinderea reparației

trebuie să fie în deplină concordanță cu întinderea prejudiciului.

Suma acordată

prin sentința nr. 511/2012 nu reprezintă obligații neonorate la scadență, ci despăgubirea

datorată rezilierii abuzive a contractului, raportată la sumele pe care reclamanta

le-ar fi obținut dacă cele două contracte nu ar fi fost reziliate.

Prin urmare, aceste

sume nu au fost stabilite raportat la serviciile lunare prestate, ci cu titlul de

despăgubire pentru desființarea abuzivă a contractului.

Raportat la aceste

considerente, concluzia instanței de apel referitoare la inexistența dreptului de

creanța anterior stabilirii acestuia prin sentința civilă nr. 511/2012 este corectă.

Criticile recurentei

pârâte sunt, de asemenea, nefondate.

Împrejurarea că

în apel nu s-au reținut susținerile referitoare la efectul suspendărilor executării

silite asupra obligației de plată a accesoriilor creanței nu echivalează cu nemotivarea

hotărârii atât timp cât instanța de apel a prezentat propriile argumente pentru

care a respins această susținere a apelantei-pârâte.

Suspendarea executării

silite a obligației de plată nu reprezintă o cauză de exonerare pentru plata actualizării

și a dobânzii legale, acordarea unui termen de grație și achitarea creanței cu întârziere

neputând înlătura dreptul creditorului de la repararea integrală a prejudiciului

suferit.

De altfel, recurenta-pârâtă

nici nu a indicat vreun text de lege care să conducă la o astfel de concluzie, iar

convenția invocată nu cuprinde o renunțare la plata dobânzii sau a actualizării

debitului.

Al doilea motiv

de recurs este, de asemenea, nefondat.

Referirea instanței

de apel la art. 52 din Legea nr. 85/2006 nu semnifică faptul că s-a reținut că ambele

creanțe sunt anterioare deschiderii procedurii întrucât în considerentele deciziei

se arată în mod clar că pretențiile bănești împotriva unei societăți aflate în procedura

insolvenței pot fi valorificate numai în cadrul acestei proceduri.

Textul art. 52

din Legea procedurii insolvenței este singurul care reglementează situația compensării

creanțelor, iar interpretarea per a contrario a acestui text nu trebuie să conducă

la concluzia că pentru creanțele născute în timpul procedurii compensarea nu mai

este posibilă.

Aceasta trebuie

însă invocată în cadrul procedurii insolvenței și valorificată în cadrul acesteia

și nu pe calea dreptului comun, în considerarea prevederilor art. 64 alin. (4) din

Legea nr. 85/2006 potrivit cărora „creanțele născute după data deschiderii procedurii,

în perioada de observație sau în perioada reorganizării judiciare vor fi plătite

conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală".

În sfârșit, critica

recurentei referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 276 C. proc. civ. de la

1865 nu poate fi primită întrucât instanța de apel a analizat corect aceste dispoziții,

redând conținutul acestora, dispoziții care acordă instanței de judecată posibilitatea

de a aprecia în ce măsură părțile pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată

în caz de admitere în parte a pretențiilor acestora.

Față de considerentele

expuse pe larg mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. de

la 1865, va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurenta-reclamantă SC Centrul Medical M. SRL București prin administrator

judiciar C.C. SPRL împotriva deciziei nr. 894 din 15 octombrie 2014, pronunțată

de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, ca nefondat.

Respinge recursul

declarat de recurentul-pârât Spitalul Județean de Urgență Pitești împotriva deciziei

nr. 894 din 15 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi, 9 martie 2015.