Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.09.2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1911/2015

HOTĂRÂRE
25.09.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1911/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 3 octombrie 2013 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Gheorgheni sub nr. 1577/234/2013, reclamantul Composesoratul Gheorgheni a chemat în judecată pe pârâta Comuna Bicaz Chei, solicitând obligarea acesteia la a-i lăsa în deplină proprietate și posesie mai multe trupuri de teren, în suprafață totală de 233,4155 ha, situate în perimetrul administrativ al municipiului Gheorgheni. Prin sentința civilă nr. 24/22 ianuarie 2014, Judecătoria Gheorgheni a declinat competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, în raport de valoarea obiectului cererii (2.334.115 lei) și de dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc.

civ. Prin sentința civilă nr. 951 din 25 martie 2014, Tribunalul Harghita a declinat, la rândul său, competența judecării cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Neamț, secția civilă. În motivarea sentinței, s-a reținut că terenurile în litigiu, deși sunt cuprinse în cărți funciare ale municipiului Gheorgheni, depășesc limita administrativă a acestuia cu diferite suprafețe, aflate pe teritoriul comunei Bicaz Chei, astfel cum indică O.C.P.I. Harghita prin adresa nr. 7453 din 20 septembrie 2013. S-a apreciat că nu poate fi ignorată relevanța probantă a datelor comunicate de O.C.P.I. Harghita, instituție publică cu atribuții în domeniu, și că efectuarea unei expertize tehnice judiciare care să identifice terenurile revendicate, așa cum a solicitat reclamantul prin răspunsul la întâmpinare formulat, ar duce la depășirea cadrului legal instituit prin art. 131 alin. (1) C. proc.

civ., text de lege care obligă judecătorul să verifice și să stabilească la primul termen de judecată dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Chiar dacă alin. (2) al aceluiași articol prevede o derogare pentru situația în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, se va acorda un singur termen în acest scop. Or, proba tehnică de specialitate indicată de reclamant nu poate fi administrată înăuntrul acestui termen. S-a apreciat că, în cauză, este incident art. 117 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia „Când imobilul este situat în circumscripția mai multor instanțe, cererea se va face la domiciliul sau reședința pârâtului, dacă aceasta se află în vreuna din aceste circumscripții“, iar această dispoziție legală nu este condiționată de vreun aspect legat de întinderea suprafeței de teren cu privire la care se pretinde a exista suprapunere între localități sau județe.

Ca atare, cum sediul pârâtei se află în Primăria comunei Bicaz Chei, competența teritorială aparține Tribunalului Neamț. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. 1577/234/2013, iar la data de 16 iunie 2014, reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată, precizând că obiectul revendicării îl constituie numai trupurile de teren aflate pe raza administrativ-teritorială a municipiului Gheorgheni, din județul Harghita, în suprafață totală de 233,3856 ha (în loc de 233,4115 ha), motiv pentru care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Neamț.

Pârâta comuna Bicaz Chei a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate din 3 iulie 2009 emis în favoarea reclamantului pentru suprafața totală de 543,79 ha teren și rectificarea cărții funciare a localității Gheorgheni, în sensul radierii dreptului de proprietate al reclamantului-pârât din CF. Prin sentința civilă 1476 din 7 noiembrie 2014, Tribunalul Neamț a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cererii în revendicare în favoarea Tribunalului Harghita și, constatând ivirea unui conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți pentru soluționarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Neamț a reținut că, astfel cum însuși reclamantul a menționat în cererea de modificare a obiectului acțiunii deduse judecății, niciunul dintre terenurile revendicate nu se află pe raza teritorială a acestui județ, toate cele nouă trupuri de teren fiind situate în județul Harghita, pe teritoriul municipiului Gheorgheni. În consecință, a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 117 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul, care în cauză este Tribunalul Harghita, ce urmează a soluționa și cererea reconvențională. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui soluționare a fost legal sesizată în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Instanța de judecată a fost învestită în cauză cu soluționarea unei cereri în revendicarea mai multor suprafețe (trupuri) de teren, ce însumează 233,4155 ha. După cum rezultă din hotărârile pronunțate de instanțele care s-au dezînvestit reciproc de soluționarea cauzei, conflictul negativ de competență a rezultat din aprecierea situației de fapt rezultate din înscrisurile depuse de părți la dosar în scopul verificării competenței. Astfel, Tribunalul Harghita a valorificat o adresă a O.C.P.I. Harghita, din care reiese că terenurile în litigiu, deși sunt cuprinse în cărți funciare ale municipiului Gheorgheni, județul Harghita, depășesc limita administrativă a acestuia cu diferite suprafețe, aflate pe teritoriul comunei Bicaz Chei, județul Neamț, motiv pentru care a făcut aplicarea dispozițiilor art. 117 alin. (2) C. proc.

civ., în timp ce Tribunalul Neamț a reținut că toate cele nouă trupuri de teren revendicate sunt situate în perimetrul administrativ al municipiului Gheorgheni. Este de precizat că, deși reclamantul a depus la Tribunalul Neamț o cerere prin care a precizat că obiectul revendicării îl constituie numai trupurile de teren aflate pe raza administrativ-teritorială a municipiului Gheorgheni, în suprafață totală de 233,3856 ha (în loc de 233,4115 ha), Tribunalul Neamț nu s-a dezînvestit de soluționarea cauzei în considerarea acestei cereri, ci a reținut, după cum s-a arătat, că niciunul dintre terenurile revendicate nu se află în raza teritorială a județului Neamț. De altfel, Tribunalul Neamț nu s-a pronunțat asupra acesteia în sensul dacă este vorba sau nu despre o modificare a cererii de chemare în judecată și dacă, eventual, a fost respectat termenul prevăzut de art. 204 alin. (1) C. proc.

civ. pentru efectuarea acestui act de procedură, în condițiile în care pârâta a invocat tardivitatea modificării cererii introductive, iar potrivit art. 204 alin. (3), atare modificare peste termen poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților, aceste aspecte urmând a fi dezlegate de către instanța competentă. Dispozițiile art. 117 alin. (2) C. proc. civ. relevă o situație de excepție de la regula determinării competenței instanței pe temeiul locului imobilului, instituită prin alin. (1), respectiv aceea în care imobilul este situat în circumscripțiile mai multor instanțe, caz în care cererea se va introduce la domiciliul sau reședința pârâtului, dacă aceasta se află în vreuna din aceste circumscripții, iar în caz contrar, la oricare dintre instanțele în circumscripțiile cărora se află imobilul.

Amplasarea imobilului pe teritoriul mai multor unități administrativ - teritoriale aflate în circumscripțiile unor instanțe diferite se stabilește pe baza evidențelor autorităților publice, care prezumă, până la rectificarea mențiunilor înscrise prin procedura prevăzută de lege în fiecare caz în parte, că reflectă situația tehnică și juridică a imobilului. Astfel, dacă imobilul este înscris în planul cadastral și în cartea funciară întocmite la nivelul unei unități administrativ - teritoriale, se consideră că este amplasat în acea unitate administrativ - teritorială, cât timp nu au operat modificări în evidențele autorităților publice care să ateste o altă situație a imobilului.

Această prezumție legală rezultă din dispozițiile art. 9 alin. (24) din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, potrivit cărora p lanul cadastral al imobilelor și cărțile funciare reflectă situația tehnică și juridică actuală a imobilelor, care se poate modifica doar pe baza măsurătorilor efectuate și a actelor juridice colectate în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică în cadastru și cartea funciară, astfel cum prevede art. 11 alin. (19) din lege, de către autoritățile anume desemnate de legiuitor. În cauză, toate suprafețele de teren revendicate sunt înscrise în planurile cadastrale și în cărțile funciare deschise pentru municipiul Gheorgheni, județul Harghita, mai mult, pe baza acestor evidențe, reclamantul figurează în evidența fiscală a aceleiași unități administrativ - teritoriale, împrejurări suficiente pentru a se reține, în aplicarea art. 117 C. proc.

civ., că întreaga suprafață revendicată este situată pe teritoriul municipiului Gheorgheni, respectiv în circumscripția Tribunalului Harghita. Împrejurarea atestată de către O.C.P.I. Harghita, în sensul că o parte din suprafețele revendicate s-ar afla pe teritoriul comunei Bicaz Chei, județul Neamț, este lipsită de relevanță pentru determinarea competenței de soluționare a cauzei, cât timp nu a condus la modificarea planului cadastral și a cărților funciare, ca urmare a modificării situației tehnico - juridice a imobilelor în discuție. Astfel, nu este incident art. 117 alin. (2) C. proc. civ., din moment ce imobilul revendicat nu este situat în circumscripțiile mai multor instanțe, ci este aplicabilă regula prevăzută de art. 117 alin. (1) C. proc.

civ., în condițiile în care imobilul este situat în raza Tribunalului Harghita, pe baza înscrisurilor avute în vedere pentru determinarea competenței de soluționare a cauzei. Pe acest temei, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 septembrie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-06-29
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta Comuna Bicaz-Chei, prin primar. La apelul nominal se prezintă petenta, reprezentată de secretarul comunei Bicaz-Chei, P.T., intimații Comisia municipală pentru reconstituirea
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3592/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă tir. 1954 din 21 noiembrie 2016 a Judecătoriei Gheorgheni s-a admis cererea de revendicare imobiliară formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții; B. și C. Pârât
ÎCCJ 2015-05-27
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1453/2015
ității absolute sau relative, presupunând că nimeni nu își poate invoca propria culpă pentru a pretinde recunoașterea unui drept, fiind imoral ca teza contrară să fie acceptată și valorificată în prezenta cauză, legea neprotejând acțiunile
ÎCCJ 2004-02-27
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1590/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune, reclamantul M.A., a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. Gheorghieni, solicitând restituirea în natură a terenului în suprafață de 616
ÎCCJ 2018-01-25
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 192/2018
de 150.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a privării sale de exercitarea dreptului de proprietate asupra imobilului, a beneficiului nerealizat, și a dobânzilor legale aferente acestei sume, până în moment
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă