ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 780/2015

Deliberând asupra recursurilor de față, Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 36 din 16 aprilie 2013, Tribunalul Neamț a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul S.M. în contradictoriu cu pârâții M.I.I., SC C.A. SA Sibiu și SC C.A. SA Suceava. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Prin Cererea nr. 4004/103/2012 înregistrată la această instanță, reclamantul S.M. a chemat în judecată pârâții M.I.I., SC C.A. SA și Sucursala Suceava a acestei societăți precum și SC A. SA, pentru a fi obligați la plata sumei de 10.000 RON daune materiale și 500.000 euro daune morale. În cadrul cercetării judecătorești s-a dispus atașarea Dosarului penal 160/P/2011, iar la cererea reclamantului a fost administrată proba cu martori pentru dovedirea cuantumului despăgubirilor.

În fapt s-a reținut că la data de 11 februarie 2011, pe DN 15 în localitatea Grințieș județul Neamț, s-a produs un accident rutier constând în impact între un autoturism marca V. și un biciclist, accident soldat cu moartea acestuia din urmă. Accidentul s-a produs în condițiile în care autoturismul se deplasa în localitate dinspre Poiana Largului spre Tulgheș, iar la un moment dat victima a ieșit din curtea unui imobil situat în stânga sensului de deplasare al autoturismului, a urcat pe bicicletă și a traversat carosabilul deplasându-se spre Tulgheș, deci în același sens cu cel al autoturismului, dar având o traiectorie oblică pe carosabil, finalizată cu pătrunderea intempestivă pe sensul de deplasare al autoturismului.

Urmare acestui fapt, bicicleta a fost lovită de autoturism din spate, iar victima a fost proiectată în șanțul din dreapta. Raportul de constatare medico-legală a stabilit cauza decesului ca fiind un politraumatism însoțit de hemoragie și s-a constatat o concentrația alcoolică în sânge de 2,8 gr/l. Expertiza tehnică auto efectuată a stabilit că viteza de deplasare a autoturismului în momentul impactului a fost de 66 km/h. Motivul esențial al acțiunii reclamantului se fondează pe existența unei culpe comune, atât a victimei cât și a conducătorului auto.

Tribunalul a apreciat că o asemenea teză este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru următoarele considerente: S-a reținut, în esență, că față de dispozițiile legale în materie raportat la evenimentul rutier produs - pentru stabilirea culpei în producerea accidentului - că viteza de deplasare era de 66 km/h pe un sector de drum limitat la 50 km/h, victima a circulat noaptea, în condiții de vizibilitate redusă, încălcând dispozițiile legale incidente cauzei referitoare la modul în care trebuia echipată bicicleta, de semnalizare, noaptea, fiind perfect camuflat oricărui alt participant la trafic, pătrunde pe carosabil pe care-l traversează oblic de la stânga la dreapta, fără a schița nici un gest de a acorda prioritate de trecere autoturismului condus de pârât.

Cum fundamentul răspunderii civile delictuale îl constituie printre altele vinovăția săvârșirii faptei ilicite fie sub forma intenției fie sub forma culpei, cum prejudiciul cauzat prin moartea victimei este rezultatul acțiunilor exclusive ale acesteia, judecătorul a considerat că în cauză nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală nici a autorului și nici a asigurătorului. Din acest motiv este de prisos a fi analizate probele administrate în vederea dovedirii prejudiciului. Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Neamț a declarat apel reclamantul S.M., considerând-o nelegală, motivat de faptul că, în primul rând, instanța în mod eronat a respins cererea de efectuare a unei expertize de specialitate.

Cererea a fost motivată de faptul că, încă din faza de urmărire penală, a fost contestat raportul de expertiză tehnică judiciară sub aspectul vitezei de deplasare a autoturismului implicat în accident, aspect care ar fi putut duce la stabilirea unei culpe concurente evidente a făptuitorului. Obiecțiunile formulate de către reclamant în faza de urmărire penală au fost respinse fără nicio motivare, precum și cererea de efectuare a unei contraexpertize. Împotriva soluției procurorului a formulat plângere prin care a solicitat trimiterea cauzei la Parchet pentru efectuarea unei contraexpertize. Cererea i-a fost respinsă și în acea fază procesuală nu avea posibilitatea de a dovedi aspecte care puteau fi clarificate doar printr-o altă expertiză.

În al doilea rând, apelantul a susținut că instanța de fond a reținut în mod greșit culpa exclusivă a victimei la producerea accidentului, hotărârea fiind motivată strict sub acest aspect. Arată că la viteza reținută în expertiza auto, făptuitorul ar fi avut timp de frânare și de evitare a accidentului, însă, consideră că acesta avea o viteză mult mai mare, iar dacă s-ar fi făcut o altă expertiză s-ar fi constatat acest lucru. Apreciază că motivarea instanței de fond, cum că victima a fost vinovată exclusiv și că impactul tot ar fi avut loc chiar dacă șoferul ar fi condus cu 20 Km/h, este fără susținere legală, pentru că în asemenea condiții, consecințele ar fi fost cu totul altele, cel mult vătămarea victimei, or la viteza avută chiar și de 66 Km/h consecința a fost decesul victimei, ceea ce duce clar la o culpă comună și nu exclusivă a victimei.

Prin Decizia nr. 64 din 24 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis apelul declarat de apelantul-reclamant S.M. împotriva Sentinței civile nr. 36/COM din 16 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 4004/103/2012, în contradictoriu cu intimații M.I.I., SC C.A. SA Sibiu, C.A. Sibiu, SC C.A. SA. Sucursala Suceava și SCAR A. SA București, și, în consecință: A fost schimbată în parte Sentința civilă nr. 36/2013 pronunțată de Tribunalul Neamț în sensul că a fost admisă, în parte acțiunea reclamantului S.M. și au fost obligați pârâții M.I.I. și SC C.A. SA, în solidar, la plata sumei de 3.000 RON daune morale către reclamantul S.M.

Prin aceeași decizie a fost respins ca nefondat capătul de cerere privind daunele materiale. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Au fost obligați intimații M.I.I. și SC C.A. S.A. să plătească către stat suma de 376,5 RON, taxa de timbru calculată la suma admisă ca daune morale și de care a fost scutit reclamantul-apelant, la instanța de fond și apel, precum și la suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată către reclamant. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut: Prin Rezoluția din 3 noiembrie 2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz, a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a învinuitului M.I.I. pentru infracțiunea de ucidere din culpă, motivat de faptul că victimei îi revine culpa exclusivă în producerea accidentului; prin Sentința penală nr. 104 din 4 mai 2012, Judecătoria Bicaz a respins plângerea formulată de S.M.

împotriva Rezoluției 395/II-2/2011 din 7 decembrie 2011, reținându-se aceeași situație de fapt. La pronunțarea sentinței civile apelate, Tribunalul Neamț a avut în vedere, în esență, probatoriul administrat de organul de cercetare penală, în ceea ce privește dinamica producerii accidentului și stabilirea culpei; această situație a constituit și motivul pentru care s-a respins cererea reclamantului-apelant de efectuare a unei expertize, precizându-se în considerente faptul că, expertul din dosarul de cercetare penală a răspuns și la obiecțiunile formulate de reclamant.

Pentru stabilirea corectă a situației de fapt, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize de specialitate și prin care s-a concluzionat că: conducătorul autoturismului HR XXXX nu a respectat viteza maximă admisă în localitate și nu a adaptat viteza la condițiile de circulație pe timp de noapte cu lumina farurilor de întâlnire; - victima, circulând cu bicicleta, nu a respectat interdicția de a conduce bicicleta sub influența băuturilor alcoolice și nu a purtat, la circulația pe timp de noapte, îmbrăcăminte cu elemente fluorescente - reflectorizante; privitor la dotarea bicicletei, planșa fotografică indică echiparea cu elemente reflectorizante montate pe spițele roților, dar p.v.c.f.l.

nu specifică referiri la celelalte dotări ale bicicletei conform cerințelor de la art. 14 - Regulament de aplicare Cod rutier. S-a constatat că instanța de fond nu a analizat concluziile expertului prin care a stabilit că - aspect cuprins în expertiza efectuată în dosarul penal - intimatul circula pe timp de noapte în localitate cu o viteză de 66 km/h. Prin urmare, instanța de apel a concluzionat că nu poate fi exclusă în mod absolut culpa conducătorului auto, situație în raport cu care s-a stabilit o culpă comună, reclamantului revenindu-i un procent de 30%, în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor și, evident, în măsura în care sunt dovedite. Astfel, apelantul-reclamant a solicitat suma de 10.000 RON, daune materiale (cheltuieli de înmormântare și pomeniri) și 500.000 euro daune morale.

Instanța de apel a avut în vedere că instanța anterioară a dispus audierea a doi martori. în considerarea probelor administrate în cauză, instanța de apel a statuat că: Martorul A.I. a declarat că s-a strâns ca ajutor de la colegi 30% din suma de 10.000 RON cheltuită, iar cei 70% i-a dat el apelantului, precizând că acesta îi va restitui „dacă va avea vreodată posibil". Martora I.M. a declarat că pentru pomenirile de 3 și 8 zile a făcut cumpărături cu banii săi, dar nu în sensul că l-a împrumutat pe reclamantul-apelant, ci „a vrut să-l ajute"; de asemenea, apelantul nu a depus nici un înscris din care să rezulte cheltuielile făcute (Ordinul nr. 5/2010 de asigurare).

Referitor la capătul de cerere privind daunele morale, la stabilirea prejudiciului nepatrimonial, instanța a avut în vedere durata și intensitatea suferințelor provocate de decesul fratelui apelantului, relația strânsă între cei doi frați, respectându-se totodată criteriul echității, respectiv netransformarea daunelor morale într-o compensare strict economică. În concluzie, instanța de apel în raport de culpa victimei stabilită de la 30% s-a dispus acordarea unor daune morale în cuantum de 3.000 RON. Pe cale de consecință, sentința tribunalului a fost schimbată, în sensul a fost admisă, în parte acțiunea reclamantului, respectiv daunele morale au fost stabilite la suma de 3.000 RON și au fost obligați pârâții în solidar la plata acestei sume și a fost respins capătul de cerere privind daunele materiale; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței tribunalului.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată reclamantul S.M. a formulat cerere de scutire plată taxă de timbru la instanța de fond, cerere ce a fost admisă prin Încheierea din 11 decembrie 2012, fiind scutit reclamantul de plata sumei de 711 RON pentru capătul de cerere - daune materiale și 26.350 RON - daune morale. De asemenea, prin Încheierea din 8 octombrie 2013, reclamantul-apelant a fost scutit de plata taxei de timbru aferentă căii de atac formulate. Față de cele menționate, instanța, în temeiul O.U.G. nr. 51/2008 au fost obligați pârâții să plătească statului taxa de timbru aferentă sumei admise ca daune morale, în cuantum de 376,5 RON. De asemenea, au fost obligați pârâții să plătească reclamantului cheltuielile de judecată justificate de acesta, respectiv onorariu avocat.

Împotriva deciziei pronunțată în apel, reclamantul S.M. și recurentul M.I.I. au declarat recurs. 1. Recursul declarat de reclamantul S.M. Prin recursul declarat reclamantul critică soluția din apel sub aspectul greșitei acordări a despăgubirilor în asemenea situații, precum și a reținerii nejustificate a unei culpe comune de 30% în sarcina conducătorului auto. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant prezintă situația de fapt, modul desfășurării cercetărilor penale în Dosarul nr. 160/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, precum și concluziile raportului de expertiză auto efectuată în cauză, pe care le indică și enumera punctual, susținând că nu se poate reține o culpă de 70% a victimei, în opinia sa făptuitorul a avut o culpă determinantă în producerea accidentului (și sub acest aspect recurentul-reclamant invocă raportul de expertiză auto efectuată).

Sub acest aspect, recurentul-reclamant învederează că făptuitorul a avut o culpă determinantă în producerea accidentului, prin viteza excesivă de deplasare a autoturismului condus și neadaptarea vitezei la condițiile de deplasare pe timp de noapte, pe un drum fără iluminat public, având doar lumina fazei de întâlnire, iar victima a avut o culpă favorizanta, prin circulația pe timp de noapte pe bicicletă în stare de ebrietate și fără elemente reflectorizante pe îmbrăcăminte. Prin urmare, din analiza raportului de expertiză rezultă clar că se poate reține, cel mult, o culpă comună și nu defalcată, așa cum a reținut instanța de apel, fiind aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale, potrivit căreia se are în vedere atitudinea subiectivă a făptuitorului, de neluare în considerare, de încălcare a normelor legale, atitudine ce se exprimă în forme variate, de la intenție până la simpla neglijență.

Cu privire la pretențiile formulate privind daunele materiale, recurentul susține că în mod greșit instanța de apel Ie-a respins, neținând cont de faptul că în asemenea situații este de notorietate că este greu să păstrezi chitanțele sau bonurile fiscale. Însă, în opinia sa, recurentul-reclamant arată că daunele materiale au fost dovedite. Referitor la daunele morale, acest recurent reproșează instanței de apel, că acestea au fost acordate derizoriu. Or, prin cererea unei asemenea cereri, nu se urmărește o îmbogățire fără justă cauză, ci acoperirea unui prejudiciu, iar instanța anterioară nu a avut în vedere probele administrate în cauză și nici jurisprudența română în materie; în acest context, susține, în esență, că nu a avut în vedere criterii de acordare a acestor despăgubiri, depozițiile martorilor audiați în cauză și mai ales starea psiho-afectivă ca urmare a pierderii unui membru al familiei, sens în care enumera și indică etapele unei asemenea pierderi.

Prin ultimul motiv de recurs, recurentul-reclamant critică soluția și în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, în sensul că în mod greșit s-a stabilit obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în apel justificate, reprezentând onorariu de avocat, întrucât nu există nici un onorariu de avocat în dosar în apel cât și în fond, iar asistența juridică a fost gratuită. În schimb, arată recurentul, în finalul concluziilor scrise depuse la dosar rezultă ce cheltuieli a făcut fiind dovedite cu înscrisurile aflate la dosar. Astfel, cheltuielile făcute de recurent sunt în sumă de 3.095 RON, pe care instanța de apel nu Ie-a luat în calcul. Invocă ca temei de drept motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ. 2. Recursul declarat de pârâtul M.I.I. Prin recursul declarat pârâtul critică soluția pronunțată în apel este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, neținând cont de întâmpinarea depusă la fond și în apel și face referire la Decizia ICCJ nr. 1/2005. În motivarea recursului, recurentul M.I.I. susține că, în cauză are calitatea procesuală de intervenient forțat - aspect pe care l-a învederat și în apel așa cum rezultă din înscrisul aflat la dosar fond și confirmat de însuși reclamantul - în temeiul art. 54 din Legea nr. 136/1995, republicată.

Potrivit acestor dispoziții legale, despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și art. 49 din lege, respectiv drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea părților obligatorie a persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați. În concluzie, recurentul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului declarat de reclamant și menținerea ca temeinică și legală a sentinței tribunalului. Invocă ca temei de drept art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. Înalta Curte, a rămas în pronunțare pe excepția nulității recursului declarat de reclamant, invocată din oficiu de instanță, în considerarea dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Înalta Curte examinând cererea de recurs formulată de reclamant, din perspectiva criticilor invocate și reține nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. pentru următoarele considerente: Cu titlu prealabil prima chestiune ce se impune a fi precizată este aceea că în actuala reglementare, recursul este cale de atac de reformare, nedevolutivă, care se exercită numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., iar dispozițiile art. 302 1 C. proc. civ. impun sub sancțiunea nulității, respectarea unor exigențe pentru promovarea acestei căi de atac, respectiv indicarea motivelor de nelegalitate și dezvoltarea lor. 1. Prin recursul declarat de reclamant, după cum lesne se poate observa, acesta deși invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în susținerea recursului critică decizia atacată sub aspectul greșitei acordări a despăgubirilor date - se referă atât la daunele materiale cât și la daunele morale -, precum și a reținerii nejustificate a unei culpe comune de 30% în sarcina conducătorului auto, ceea ce denotă aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate. De reținut că, toate criticile formulate de reclamant nu sunt motive de nelegalitate în sensul dispozițiilor restrictive și limitative prevăzute de pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc.

civ. , ci vizează aspecte de netemeinicie, criticile acestuia tinzând la o reapreciere a probelor administrate în cauză, împrejurări care nu pot face obiectul cenzurii în calea de atac a recursului. Referitor la criticile recurentei vizând cheltuielile de judecată, Înalta Curte constată, de asemenea, că recurentul nu argumentează în ce constă nelegalitatea deciziei atacate și nu contraargumentează în ce constă nelegalitate. Astfel, sub acest din urmă aspect, Înalta Curte constată că modul în care sunt expuse, nu rezultă în ce mod au fost ignorate cheltuielile de judecată. Pe de altă parte, din lecturarea motivelor cuprinse în cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu motivează în drept în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate și nu conține argumentele de drept aduse în sprijinul ei, deși invocă art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Cum criticile formulate de acest recurent nu pot fi încadrate în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs, situație în care se va aplica sancțiunea nulității recursului. Contestarea cuantumului despăgubirilor sub forma daunelor materiale și morale sunt aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate. În considerarea celor ce preced, constatând că recurentul-reclamant nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., va constata nulitatea cererilor de recurs, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. 2. Recursul recurentului M.I.I. Prealabil examinării acestui recurs, Înalta Curte notează că recurentul susține că sunt incidente motivele de nelegalitate art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ. , însă, din lecturarea cererii de recurs, se constată că acestea au fost invocate pur formal, fără a fi dezvoltate critici ce permit încadrarea acestora în motivele de nelegalitate invocate, motiv pentru care recursul declarat de recurentul M.I.I. va fi analizat din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte, examinând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare: De asemenea, trebuie lămurită problema obligării în solidar la plata daunelor morale a recurentului M.I.I.

Astfel, Înalta Curte notează, că solidaritatea pasivă poate fi dispusă numai în anumite cazuri prevăzute de lege, precum și în cazul acoperii integrale a prejudiciului pentru dauna suferită. în cazul de față, nu se poate dispune obligarea la plată în solidar a acestui recurent, pentru următoarele considerente: În primul rând, pârâtul M.I.I. nu are calitatea de pârât, ci de intervenient forțat, nu cum în mod eronat au stabilit cele două instanțe. Cadrul procesual stabilit de instanțele anterioare s-a făcut cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 54 din Legea nr. 136/1995, în vigoare la data producerii accidentului. Societatea de asigurare răspunde pentru prejudiciile cauzate de asigurat în calitate de asigurător al acestuia care este limitată la suma prevăzută în contractul de asigurare, pentru diferența ce excede acesteia, fiind angajată răspunderea inculpatului.

Doar în această ipoteză se poate vorbi de o solidaritate a răspunderii între asigurat și asigurător. Dispozițiile art. 54 din legea asigurărilor impun ca în situația ivirii unui litigiu, cadrul procesual să cuprindă atât pe asigurător și persoana prejudiciată, cât și pe asigurat persoana culpabilă de producerea riscului, chiar dacă acesta din urmă nu va răspunde de prejudiciul provocat în calitate de intervenient forțat. În cauză, în mod greșit au fost aplicate dispozițiile art. 54 din Legea nr. 136/1995, republicată.

De reținut că, legiuitorul a înțeles să înlăture dreptul de opțiune al persoanelor păgubite între a chema în judecată direct pe cel răspunzător de producerea accidentului, ori pe succesorii lui în drepturi, sau a se îndrepta împotriva asigurătorului de răspundere civilă, apreciind în mod întemeiat că este mai indicat ca cererea să fie îndreptată în toate cazurile împotriva asigurătorului, care prezintă garanții de solvabilitate, fiind realizat astfel interesul public constând în despăgubirea promptă și efectivă a celor păgubiți prin accidente rutiere. Persoana răspunzătoare este citată în calitate de intervenient forțat pentru a putea formula apărări cu privire la întrunirea elementelor răspunderii delictuale, însă precizarea expresă a calității procesuale, care nu este aceea de pârât, relevă intenția fără echivoc a legii de a nu mai permite obligarea sa directă, conjunct sau în solidar cu asigurătorul.

În consecință, potrivit Legii nr. 136/1995, republicată, calitatea procesuală pasivă în acțiunea de față, aparține exclusiv asigurătorului, iar intervenientul forțat - recurentul din prezenta cauză - nu poate fi obligat direct prin hotărâre judecătorească să îl despăgubească pe reclamant, în condițiile existenței unei asigurări valabile. Concluzionând, în mod greșit instanțele au obligat recurentul, în calitate de intervenient forțat în solidar cu pârâta, așa încât, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că au aplicat greșit dispozițiile legale ale art. 54 din Legea nr. 136/1995. Așa fiind, Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de recurentul M.I.I.

împotriva Deciziei nr. 64 din 24 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică, în parte, în sensul că înlătură obligarea în solidar a recurentului M.I.I. la plata sumei de 3.000 RON daune morale. Având în vedere cele arătate mai sus, în considerarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să înlăture și obligarea recurentului la plata sumei de 376,5 RON taxă judiciară de timbru. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul S.M. împotriva Deciziei nr. 64 din 24 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Admite recursul declarat de recurentul M.I.I. împotriva Deciziei nr. 64 din 24 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică, în parte, în sensul că înlătură obligarea în solidar a recurentului M.I.I. la plata sumei de 3.000 RON daune morale și a sumei de 376,5 RON taxă judiciară de timbru. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2015. Procesat de GGC - LM