ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3945/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3945/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursurilor
de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 11 august 2011, sub
nr. 56845/3/2011, reclamanta B.D.S. a chemat în judecată pe pârâta SC A.I. -
Broker de Asigurare Reasigurare SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va
pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei la data
plății a sumei de 250.000 euro, cu titlu de daune materiale și morale, cu
cheltuieli de judecată.
Pârâta SC A.I. -
Broker de Asigurare Reasigurare SRL, a depus întâmpinare, prin care a invocat
excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat
respingerea acțiunii ca nefondată, cu obligarea reclamantei la plata
cheltuielilor de judecată.
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de
11 august 2011, sub nr. 56847/3/2011, reclamantul M.P.C. a chemat în judecată
pârâta SC A.I. - Broker de Asigurare Reasigurare SRL solicitând ca prin
hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata
echivalentului în lei la data plății a sumei de 670.000 euro, cu titlu de daune
materiale și morale suferite în calitate de victimă ca urmare a producerii
accidentului de circulație din data de 14 august 2009 de pe DN 1, accident
soldat cu vătămarea corporală gravă a reclamantului, cu cheltuieli de judecată.
Motivarea în fapt și în drept a cererii acestuia este identică celei realizate
de reclamanta B.D.S.
În drept, au fost
invocate prevederile art. 998 și ale art. 999 C. civ.; art. 49, art. 54 și
următoarele din Legea nr. 136/1995; Ordinul nr. 5/2010 al Președintelui
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor; normele privind asigurarea obligatorie
de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse
în aplicare prin Ordinul nr. 5/2010 al Președintelui Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor.
Pârâta SC. A.I. -
Broker de Asigurare Reasigurare SRL a depus întâmpinare la acțiunea
introductivă formulată de reclamantul M.P.C., prin care a invocat aceeași
excepție și aceleași apărări ca prin întâmpinarea formulată cu privire la
cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B.D.S. în Dosarul nr.
56845/3/2011.
La termenul din 08
martie 2013 reclamantul a depus cerere precizatoare, prin care a precizat că
solicită ca în calitate de pârât să figureze S.V. din Germania, prin mandatar
SC A.I. - Broker de Asigurare Reasigurare SRL, a precizat cuantumul daunelor
materiale solicitate, respectiv 26197 lei (6017 euro - curs BNR la data de 08
martie 2012) și cuantumul daunelor morale, respectiv 670.000 euro.
Prin încheierea din
08 martie 2013 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 56847/3/2011 la Dosarul nr.
56845/3/2011.
La data de 04 mai
2012 reclamantul a depus cerere de introducere în cauză a numitei G.E.,
moștenitorul persoanei vinovate de producerea accidentului accidentului, în
calitate de intervenient forțat, conform art. 54 din Legea nr. 136/1995.
Prin Sentința civilă
nr. 3253 din 18 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI -
a Civilă în Dosarul nr. 56845/3/2011, s-au admis, în parte, cererea principală
și cererea conexă, formulate de reclamanții B.D.S. și M.P.C. în contradictoriu
cu pârâta S.V. prin mandatar SC A.I. - Broker de Asigurare Reasigurare SRL, și
intervenienta G.E., astfel cum au fost precizate. A fost obligată pârâta la
plata următoarelor sume către reclamanți: - 197 lei daune materiale și 7.000
euro în echivalent lei la data plății, daune morale către reclamanta B.D.S.; -
366 lei daune materiale și 20.000 euro în echivalent lei la data plății, daune
morale către reclamantul M.P.C.; s-au respins celelalte pretenții ale
reclamanților ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța
această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 14 august
2009 a avut loc un accident de circulație pe DN1, în afara comunei Ciolpani, în
dreptul km 32 + 700. Vinovat de producerea accidentului este numitul C.D., ce a
condus autoturismul marca B. cu nr. de înmatriculare xxx1 care a pătruns pe
sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu autoturismul marca H. cu nr.
de înmatriculare xxx2 condus din direcția opusă de reclamantul M.P.C. Din
impact, elemente din caroseria autoturismului B. au fost proiectate în
autoturismul marca F. cu nr. de înmatriculare xxx3 condus, de asemenea, din
sensul opus, de numitul M.M.L. Din accident a rezultat decesul conducătorului
auto C.D., a numiților A.L., S.T., D.A., toți ocupanți ai autoturismului marca
B. și rănirea reclamanților M.P.C. și B.D.S., precum și a numiților I.L. și
I.E.
Conform concluziilor
raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în Dosarul penal nr.
401386/2009 al IPJ Ilfov, starea de pericol a fost creată de numitul C.D. prin
pătrunderea cu autoturismul B. pe contrasens, viteza autoturismului B. fiind
apreciată de expert la peste 100 km/h.
Expertul a reținut că
numitul C.D. a încălcat prevederile art. 41 alin. (1) și art. 48 din O.U.G. nr.
195/2002 și pe cele ale art. 77 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a O.U.G.
nr. 195/2002 prin aceea că nu a circulat cu autoturismul pe partea dreaptă a
drumului public, trecând peste linia continuă dublă care separă sensurile de
deplasare și prin neadaptarea vitezei la condițiile de drum, astfel încât să
poată efectua orice manevră în condiții de siguranță, pentru celelalte persoane
implicate în evenimentul rutier nefiind reținute încălcări ale normelor
rutiere.
Cauza penală a fost
soluționată prin neînceperea urmăririi penale privind pe numitul C.D. sub
aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere și vătămare corporală din culpă,
fapte prevăzute și pedepsite de art. 178 și art. 184 C. pen., ca urmare a
decesului făptuitorului, conform art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. g)
C. proc. pen.
Autoturismul condus
de persoana vinovată de producerea accidentului era asigurat la societatea
germană S.V.
În urma accidentului
din 14 august 2009 reclamanții au suferit leziuni ce au necesitat pentru
vindecare mai multe zile de îngrijiri medicale.
Potrivit Raportului
de nouă expertiză medico-legală nr. A5/9817/2012 întocmit în cauză în cursul
judecății, reclamanta B.D.S. a prezentat leziuni traumatice constând din
fractură cominutivă epifiză distală radius drept, echimoze și excoriații care
sau putut produce la data de 14 august 2009 prin lovire cu/și de corpuri dure,
în condițiile unui accident de trafic rutier, gravitatea leziunilor traumatice
constatate fiind cuantificată prin 40 - 45 zile îngrijiri medicale. Leziunile
traumatice menționate nu au pus în primejdie viața victimei și nu constituie
infirmitate fizică permanentă.
Expertiza a mai
concluzionat că afecțiunea genunchiului stâng diagnosticată în anul 2012 prin
examen RMN și consult ortopedic precum și midrolitiaza renală bilaterală nu au
legătură de cauzalitate cu accidentul rutier produs la data de 14 august 2009.
Conform Raportului de
nouă expertiză medico-legală nr. A5/9816/2012, reclamantul M.P.C. a prezentat
leziuni traumatice constând în fractură cominutivă bifocală ambe oase gamba
dreaptă, fractură claviculă stângă, fractură epifiză distală radius drept,
luxație posterioară a carpului, plagă confuză cot stâng, care s-au putut
produce la data de 14 august 2009 prin lovite cu/și de corpuri dure în condițiile
unui accident de trafic rutier.
Gravitatea leziunilor
traumatice constatate a fost cuantificată prin 130 - 140 zile îngrijiri
medicale în care se include și intervalul de timp necesar efectuării
intervențiilor chirurgicale recomandate (cura chirurgicală a pseudartrozei de
claviculă stângă și extragerea materialului de osteosinteză gamba dreaptă) și
recuperării medicale.
Expertiza a mai
concluzionat că leziunile traumatice menționate nu sunt de natură a determina
infirmitate fizică permanentă iar din documentele medicale avute la dispoziție
și examinate nu reies elemente de ordin medical care să ateste punerea în
primejdie a vieții victimei.
Reclamanții au
formulat la data de 28 iulie 2011 cereri de despăgubire adresate societății
A.I., în calitate de reprezentant desemnat al asigurătorului german S.V.,
solicitând plata sumelor solicitate ulterior și prin cererea de chemare în
judecată. Cererile de despăgubire nu au fost soluționate.
În cauză sunt
întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, fiind dovedite fapta
ilicită a numitului C.D., prejudiciile produse reclamanților, raportul de
cauzalitate dintre faptă și prejudicii și vinovăția autorului.
Obligația de reparare
a prejudiciilor materiale și morale suferite de reclamanți revine societății de
asigurare emitente a poliței, respectiv S.V., prin mandatar A.I. - Broker de
Asigurare Reasigurare SRL, conform dispozițiilor art. 49, 50 și 54 din Legea
nr. 136/1995 (forma în vigoare la data producerii accidentului) și a
dispozițiilor Ordinului CSA nr. 20/2008.
În legătură cu
cuantumul daunelor suferite de reclamanți, prima instanță a apreciat că aceștia
nu au făcut dovada tuturor daunelor pretinse prin cererile de chemare în
judecată.
Cu privire la daunele
materiale, s-a reținut că reclamanta B.D.S. a solicitat plata unor daune
materiale în cuantum de 17023 lei, iar reclamantul M.P.C. a solicitat plata
unor daune materiale în cuantum de 26.197 lei.
Condițiile în care
pot fi acordate daunele materiale în cazul vătămărilor corporale sunt prevăzute
de art. 49 din Ordinul CSA nr. 20/2008. Astfel, potrivit, textului menționat,
la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, se au în vedere
următoarele: a) diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate,
probate cu documente fiscale, și indemnizația primită din fondurile persoanei
juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau, după
caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada
spitalizării și a concediului medical; b) venitul mediu lunar net realizat din
activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative,
în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat; c) salariul de bază
minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii
accidentului în ultimul an de studii sau de calificare; d) eventualele
cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei
accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru
proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale,
probate cu documente justificative, și care nu sunt suportate din fondurile de
asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare; e) cheltuielile cu
îngrijitori pe perioada incapacității de muncă, dacă prin certificatul medical
se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe
economie.
Ambii reclamanți au
susținut că li s-au redus veniturile după producerea accidentului. Aceștia nu
au făcut dovada diferenței dintre veniturile nete probate cu documente fiscale
și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care își
desfășurau activitatea și/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor
sociale de stat, pe perioada spitalizării și a concediului medical.
De asemenea, reclamanții
au solicitat cheltuielile efectuate cu îngrijitori pe perioada incapacității de
muncă. Aceste cheltuieli puteau fi acordate dacă prin certificatul medical se
recomanda acest lucru, și nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe
economie, dar în prezenta cauză nu s-a făcut dovada că prin certificate
medicale s-a recomandat reclamanților serviciul unor astfel de îngrijitori,
nefiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de art. 49 lit. e).
În legătură cu
eventualele cheltuieli prilejuite de accident cu transportul persoanei
accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru
proteze, pentru alimentație suplimentară, tribunalul a reținut că, potrivit
art. 49 lit. c), aceste cheltuieli trebuie efectuate conform prescripțiilor medicale
și probate cu documente justificative.
Din coroborarea
înscrisurilor depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamanta B.D.S. a efectuat
cheltuieli prilejuite de accident în cuantum de 197 lei, iar reclamantul M.P.C.
a efectuat cheltuieli în cuantum de 366 lei.
Având în vedere
concluziile raportului de expertiză în sensul că afecțiunea genunchiului stâng
diagnosticată în anul 2012 prin examen RMN și consult ortopedic, precum și
midrolitiaza renală bilaterală de care suferă reclamanta B.D.S. nu au legătură
cu accidentul în care a fost implicată reclamanta, cheltuielile pretinse de
reclamantă cu privire la aceste afecțiuni nu pot fi puse în sarcina pârâtei.
Celelalte cheltuieli
pretinse de reclamanți (deplasări, împrumuturi etc.) nu intră în categoria daunelor
materiale susceptibil a fi reparate în condițiile Legii nr. 136/1995.
Cu privire la daunele
morale, prima instanță a reținut că reclamanta B.D.S. a solicitat plata unor
daune morale în cuantum de 250.000 euro, iar reclamantul M.P.C. a solicitat
plata unor daune morale în cuantum de 670.000 euro.
Reclamanții au
suferit, pe lângă daunele materiale anterior menționate, și daune morale
susceptibile de a fi reparate în condițiile prevăzute de art. 49 lit. f) din
Ordinul CSA nr. 20/2008. Daunele morale reprezintă acele consecințe dăunătoare
cu conținut neeconomic și care rezultă din atingerile și încălcările
drepturilor personale nepatrimoniale. Având în vedere caracterul acestui
prejudiciu, determinarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate vizează
efectul compensatoriu, și nu prețuirea dreptului la integritate fizică și la
sănătate.
Daunele morale
cuprind, pe lângă daunele pentru suferință, și prejudiciile estetice și de
agrement.
În legătură cu
cuantumul acestor daune, prima instanță a apreciat că în cauză nu a fost
dovedit caracterul cert al tuturor daunelor morale pretinse de reclamanți.
La stabilirea
cuantumului daunelor morale s-au avut în vedere următoarele criterii,
verificate prin coroborarea înscrisurilor depuse cu declarațiile martorilor audiați
și cu constatările și concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală
întocmite în cauză: împrejurările concrete în care s-a produs accidentul și
urmările acestui accident, impactul accidentului asupra fiecărui reclamant. Pe
de altă parte, prima instanță a avut în vedere realitățile economice și sociale
prezente, urmând a asigura un echilibru între prejudiciul suferit de reclamanți
și daunele cuvenite acestora, pentru a nu se realiza o îmbogățire fără justă
cauză.
Aplicând criteriile
anterior menționate în raport de materialul probator administrat în cauză s-a
dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 7000 euro în echivalent lei la data
plății daune morale către reclamanta B.D.S. și 20000 euro în echivalent lei la
data plății daune morale către reclamantul M.P.C.
La stabilirea
cuantumului daunelor morale acordate reclamantei B.D.S. s-a avut în vedere
faptul că aceasta a suferit în urma accidentului vătămări ce au necesitat
pentru vindecare 40 - 45 zile îngrijiri medicale, s-a confruntat cu suferințe
fizice în această perioadă, a avut nevoie de ajutor pentru activitățile de zi
cu zi, nu a avut posibilitatea de a fi alături de sora sa, care fusese operată
în ziua în care a avut loc accidentul și nu a putut participa la viața socială
în aceleași condiții cu cele de dinainte de accident.
Daunele solicitate de
reclamantă cu titlu de prejudiciu constând în pierderea remunerației, retardul
în carieră, diminuarea capacității economice, prejudiciul menajer și ajutorul
unei terțe persoane sunt în realitate daune materiale și trebuiau dovedite în
condițiile prevăzute de art. 49 lit. a) - e) din Ordinul CSA nr. 20/2008.
Reclamanta a făcut dovada unor daune materiale în cuantum de doar 197 lei,
toate celelalte pretenții solicitate cu acest titlu fiind neîntemeiate.
Natura vătămărilor
suferite de reclamantă nu justifică acele consecințe dramatice menționate de
aceasta în cererea de chemare în judecată, cu privire la: posibilitatea
inflamării hematoamelor ce putea duce la o intervenție chirurgicala de urgență,
eforturile fizice și psihice intense în vederea recuperării sale, desfășurarea
activităților administrative, imposibilitatea participării la pregătirea
începutului de an școlar și la prima zi de.școală a copilului, traumele psihice
produse reclamantei și familiei sale.
De asemenea,
susținerile reclamantei cu privire la concediul de odihnă, imposibilitatea
realizării examenului ecocardiografic al fiului său, durerile fizice și
traumele psihice intense, ca și consecințe ale producerii accidentului nu au
fost dovedite.
Cu privire la
reclamantul M.P.C. prima instanță a avut în vedere la stabilirea cuantumului
daunelor morale numărul mare de zile de îngrijiri medicale necesare pentru
vindecare, împrejurarea că au fost necesare intervenții chirurgicale pentru
remedierea vătămărilor, faptul că nu i s-a cauzat o infirmitate permanentă, nu
i s-a pus în pericol viața, împrejurarea că acesta nu a putut fi alături de
soția sa ce era operată în ziua producerii accidentului, suferințele fizice și
psihice rezultate în urma accidentului, dificultățile evidente în care
reclamantul s-a aflat după producerea accidentului, în condițiile în care și
soția sa era operată, efortul depus de reclamant pentru a-și reface și continua
activitatea din punct de vedere profesional, atingerea adusa satisfacțiilor și
plăcerilor normale ale vieții, constând din pierderea posibilităților de
evoluție, de îmbogățire spirituala, divertisment și destindere în perioada de
refacere după accident.
Ca și în cazul
reclamantei B.D.S., prima instanță a reținut că daunele solicitate de
reclamantul M.P.C. cu titlu de prejudiciu constând în pierderea remunerației,
retardul în carieră, diminuarea capacității economice, prejudiciul menajer și
ajutorul unei terțe persoane sunt în realitate daune materiale și trebuiau dovedite
în condițiile prevăzute de art. 49 lit. a) - e) din Ordinul CSA nr. 20/2008,
iar după cum s-a reținut anterior, reclamantul a făcut dovada unor daune
materiale în cuantum de 366 lei, toate celelalte pretenții ale reclamantului
solicitate cu acest titlu fiind neîntemeiate.
Susținerile
reclamantului legate de prejudiciul estetic, de riscul ca în cazul unei
lovituri în partea stângă superioară a corpului osul claviculei să-i perforeze
plămânul, de faptul că șchiopătează în continuare și are dureri și de faptul că
trebuie să fie supus altor intervenții chirurgicale importante sunt contrazise
de concluziile și constatările Raportului de expertiză medico-legală nr.
A5/9816/2012 din care rezultă că în numărul de zile de îngrijiri medicale (130
- 140 zile) se include și intervalul de timp necesar efectuării intervențiilor
chirurgicale recomandate (cura chirurgicală a pseudartrozei de claviculă stângă
și extragerea materialului de osteosinteză gamba dreaptă) și recuperării
medicale, leziunile traumatice menționate nu sunt de natură a determina
infirmitate fizică permanentă, iar din documentele medicale avute la dispoziție
și examinate nu reies elemente de ordin medical care să ateste punerea în
primejdie a vieții victimei.
Împotriva acestei
sentințe au declarat apel atât reclamanții M.P. și B.D.S., cât și pârâta S.V.,
cererile fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a
civilă.
La apelurile
formulate de reclamanții M.P.C. și B.D.S., intimata - societate de asigurare a
formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acestora.
Prin Decizia civilă
nr. 46 din 22 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, au
fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate împotriva Sentinței civile nr.
3253 din 18 aprilie 2013 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Apelurilor declarate
de către reclamanți (având în vedere că cererile acestora sunt similare, ca și
motivele de apel), au fost tratate de către instanța de apel prin considerente
comune.
S-a reținut că nu a
fost contestată existența suferințelor-prejudicii corporale și daune morala -
încercate de către cei doi reclamanți, ca urmare a faptei ilicite - accidentul
de circulație produs în data de 14 august 2009, din culpa autorului C.D., pe
DN1, în afara comunei Ciolpani, în dreptul Km. 32+100. Conducătorul auto C.D.,
conducea autoturismul marca B. cu nr. de înmatriculare xxx1, care a pătruns pe
sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu autoturismul marca H. cu nr.
de înmatriculare xxx2, condus din direcția opusă de reclamantul M.P.C. Din
impact elemente din caroseria autoturismului B. au fost proiectate în
autoturismul marca F. cu nr. de înmatriculare xxx3 condus, de asemenea, din
sensul opus de numitul M.M.L. Din accident a rezultat decesul conducătorului
auto C.D., a numiților A.L., S.T., D.A., toți ocupanți ai autoturismului marca
B. și rănirea reclamanților M.P.C. și B.D.S., precum și a numiților I.L. și
I.E.
Conform concluziilor
raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în Dosarul penal 401386/2009
al IPJ Ilfov, starea de pericol a fost creată de numitul C.D., prin pătrunderea
cu autoturismul B. pe contrasens, viteza autoturismului B. fiind apreciată de
expert la peste 100 km/h.
Expertul a reținut că
numitul C.D. a încălcat prevederile art. 41 alin. (1) și art. 48 din O.U.G. nr.
195/2002 și pe cele ale art. 77 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a O.U.G.
nr. 195/2002 prin aceea că nu a circulat cu autoturismul pe partea dreaptă a drumului
public, trecând peste linia continuă dublă care separă sensurile de deplasare
și prin neadaptarea vitezei la condițiile de drum, astfel încât să poată
efectua orice manevră în condiții de siguranță, pentru celelalte persoane
implicate în evenimentul rutier nefiind reținute încălcări ale normelor
rutiere.
Cauza penală a fost
soluționată prin neînceperea urmăririi penale privind pe numitul C.D. sub
aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere și vătămare corporală din culpă,
fapte prevăzute și pedepsite de art. 178 și art. 184 C. pen. ca urmare a
decesului făptuitorului, conform art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. g)
C. proc. pen.
Autoturismul condus
de persoana vinovată de producerea accidentului era asigurat la societatea
germană S.V.
În urma accidentului
din 14 august 2009 reclamanții au suferit leziuni ce au necesitat pentru
vindecare mai multe zile de îngrijiri medicale.
Potrivit Raportului
de expertiză medico-legală nr. A5/9817/2012 întocmit în cauză în cursul
judecății, reclamanta B.D.S. a prezentat leziuni traumatice constând din
fractură cominutivă epifiză distală radius drept, echimoze și excoriații care
au putut produce la data de 14 august 2009 prin lovire cu/și de corpuri dure,
în condițiile unui accident de trafic rutier, gravitatea leziunilor traumatice
constatate fiind cuantificată prin 40 - 45 zile îngrijiri medicale. Leziunile
traumatice menționate nu au pus în primejdie viața victimei și nu constituie
infirmitate fizică permanentă.
Expertiza a mai
concluzionat că afecțiunea genunchiului stâng diagnosticată în anul 2012 prin
examen RMN și consult ortopedic precum și midrolitiaza renală bilaterală nu au
legătură de cauzalitate cu accidentul rutier produs la data de 14 august 2009.
Conform Raportului de
expertiză medico-legală nr. A5/9816/2012, reclamantul M.P.C. a prezentat
leziuni traumatice constând în fractură cominutivă bifocală ambe oase gamba
dreaptă, fractură claviculă stângă, fractură epifiză distală radius drept,
luxație posterioară a carpului, plagă contuză cot stâng, care s-au putut
produce la data de 14 august 2009 prin lovire cu/și de corpuri dure în
condițiile unui accident de trafic rutier.
Gravitatea leziunilor
traumatice constatate a fost cuantificată prin 130 - 140 zile îngrijiri
medicale, în care se include și intervalul de timp necesar efectuării
intervențiilor chirurgicale recomandate (cura chirurgicală a pseudartrozei de
claviculă stângă și extragerea materialului de osteosinteză gamba dreaptă) și
recuperării medicale.
Expertiza a mai
concluzionat că leziunile traumatice menționate nu sunt de natură a determina
infirmitate fizică permanentă, iar din documentele medicale avute la dispoziție
și examinate nu reies elemente de ordin medical care să ateste punerea în
primejdie a vieții victimei.
Aceasta, chiar dacă
în raportul de expertiză medico-legală, realizat în anul 2009, se preciza că,
leziunile au pus în primejdie viața reclamantului M.P.C. (în condițiile în
care, orice impact violent, prin consecințele sale, poate conduce la
periclitarea vieții victimei, datorită, nu atât prin gravitatea violențelor
cât, mai ales, prin complicațiile medicale care pot surveni ulterior.)
În privința
prejudiciului material solicitat de către reclamanți, constând în cheltuieli cu
tratamente medicale, consultații în rețeaua sanitară privată, dar și cu sume
plătite personalului medical, deplasările pentru declarații la Poliție, la
U.L., pentru aprovizionare necesități casnice, contravaloarea energiei
electrice neachitate, sume de bani pe care persoanele vătămate pretind ca le-ar
fi împrumutat de la rude și de la bănci comerciale, instanța de apel a
constatat că aceștia nu au depus la dosar probe concludente din care să
rezulte, fără echivoc, întinderea prejudiciului și a legăturii de cauzalitate
dintre acesta și fapta ilicită săvârșită de făptuitor. A fost administrată doar
proba testimonială, însă martorii audiați în cauză au relevat doar o diminuare
a stării financiare a reclamanților, fără a putea indica sumele pretins a fi
fost cheltuite de către aceștia.
Însă, după cum în mod
corect a reținut și prima instanță, deși ambii reclamanți au susținut că li
s-au redus veniturile după producerea accidentului, ei nu au făcut dovada
diferenței dintre veniturile nete probate cu documente fiscale și indemnizația
primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care își desfășurau
activitatea și/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de
stat, pe perioada spitalizării și a concediului medical. Nici cu privire la
cheltuielile solicitate ca fiind efectuate cu îngrijitori pe perioada
incapacității de muncă, cu transportul, tratamentul, specializarea,
recuperarea, nu s-au depus documente justificative.
Instanța de apel a
înlăturat susținerile apelanților reclamanți cu privire la solicitarea
despăgubirilor ca urmare a "retardului în carieră", reținând că
acesta nu se confirmă. Astfel, reclamanta B.D.S. a acuzat un regres profesional
din funcția de șef serviciu comercial în funcția de asistent comercial, însoțit
de o reducere corespunzătoare a veniturilor, însă din înscrisurile care atestă
veniturile reclamantei pentru lunile aprilie 2011 (când a ocupat funcția de
asistent comercial) și lunile mai și iunie 2011 (când a fost repusă în funcția
de șef serviciu comercial) reiese același salariu brut, de 1680 lei.
De asemenea, nici susținerea
reclamantului M.P.C., potrivit căreia, a suferit o diminuare a veniturilor, ca
urmare a imposibilității de a-și exercita funcția de administrator al
societății comerciale unde era asociat nu are corespondent în realitate,
întrucât ar fi fost cu totul imposibil ca firma pe care a administrat-o să
ajungă în procedura insolvenței (înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu la
data de 28 august 2009), ca urmare a vătămării sale în accidentul rutier de la
data de 14 august 2009. De altfel, societatea M.P. SRL, administrată de
reclamant, a fost chemată în instanță de nenumărați creditori pentru debite
neachitate mult anterior datei producerii accidentului, printre care și
Administrația Finanțelor Publice Giurgiu.
În privința daunelor
morale solicitate de cei doi reclamanți, instanța de apel a apreciat că prima
instanță a realizat o "cuantificare" corespunzătoare a acestora, în
lipsa unor criterii obiective, coroborând în mod judicios probele administrate
în cauză: înscrisuri, declarații de martori și rapoarte medico-legale. Suma de
7000 euro - acordată reclamantei B.D.S. - apare ca fiind îndestulătoare, față
de numărul de 40 - 45 zile de îngrijiri medicale, dar și față de suferințele
îndurate ca urmare a accidentului suferit.
Date fiind zilele de
îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea reclamantului M.P.C., de
aproximativ 140 - 145 zile, dar având în vedere și faptul că acesta nu a rămas
cu o infirmitate permanentă, care să-i pună în pericol viața, prima instanță a
apreciat, în mod judicios, că suma de 20.000 euro - ar fi în măsură să acopere
această daună morală.
În considerarea celor
expuse mai sus, instanța de apel a apreciat că apelul declarat de
apelanta-pârâtă, societatea de asigurare S.V., este neîntemeiat.
În determinarea
prejudiciului nepatrimonial acordat reclamanților prima instanță a avut în
vedere, în principal, actele medico-legale din care rezultă numărul zilelor de
îngrijiri medicale necesare vindecării celor doi. Daunele morale au fost
acordate în măsura dovedirii certitudinii lor, ținându-se cont, totodată, de
realitățile economico-sociale actuale, prima instanță urmărind și reușind să
asigure un echilibru între prejudiciul suferit de reclamanți și despăgubirile
cuvenite acestora, evitându-se o îmbogățire fără justă cauză.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs recurenții-reclamanți B.D.S. și M.P.C.
Deși au declarat
recursuri separate ambii recurenți-reclamanți au formulat același critici, după
cum urmează:
Hotărârea
instanței de apel a fost dată cu greșita aplicare a legii, în sensul că, deși
s-a reținut că accidentul a produs consecințe grave asupra stării de sănătate a
ambilor recurenți, mai ales asupra recurentului M.P.C., instanța de apel nu a
mărit cuantumul despăgubirilor morale și materiale acordate acestora.
S-a apreciat de către
recurenți că s-a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 1198 alin. (1)
pct. 1 și 3 C. civ. - 1864, care arată că regulile privind dovedirea
prejudiciului nu se aplică totdeauna când creditorului nu i-a fost cu putință
a-și procura o dovadă scrisă despre obligația pe care o pretinde sau de a
conserva dovada luată.
Fiecare dintre
recurenți apreciază ca fiind rezonabile despăgubirile materiale pe care le-au
cerut, acestea fiind în concordanță cu cheltuielile efectuate, chiar dacă nu
le-au putut dovedi în totalitate.
Hotărârea
instanței de apel este nelegală în ce privește cuantumul daunelor morale
acordate.
Deși problema
stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral constituie un
subiect de controversă juridică, reclamanții-recurenți au apreciat că, în
cauză, existau suficiente repere legale și faptice la care instanța de apel ar
fi putut să se raporteze.
Cei doi au susținut
că ne aflăm în situația unui litigiu cu element de extraneitate, asigurătorul
fiind din Germania, astfel că erau incidente în cauză prevederile
regulamentului Carte Verde, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în
31 iulie 2007, fiind incidente și prevederile Directivei nr. 103/CE/2009.
S-au invocat
prevederile art. 54 raportat la art. 43 și 49 din Legea nr. 136/1995,
arătându-se că cel mai mare nivel de despăgubire este de 300.000 euro pentru
daunele materiale și de 1.500.000 euro pentru vătămările corporale,
apreciindu-se că instanța de apel putea să acorde sumele solicitate de către
reclamanți, cu acest titlu.
De asemenea,
recurenții-reclamanți au făcut referire la preambulul Directivei nr.
2009/103/CE precum și la prevederile art. 9 alin. (1) din aceeași directivă,
precum și la prevederile art. 24 din Normele CSA privind asigurarea obligatorie
de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule,
arătând că pentru anul 2009 nivelul maxim al despăgubirilor a fost stabilit la
300.000 euro pentru daunele materiale și la 1.500.000 euro pentru daunele
morale, astfel că atât prima instanță cât și instanța de apel puteau să acorde
despăgubirile materiale și morale solicitate de către recurenții-reclamanți.
Instanța de apel nu a
respectat nici principiului reparării integrale a prejudiciului, principiu ce
guvernează răspunderea delictuală civilă, mai ales în ce privește daunele
morale neținându-se seama de suferințele fizice și psihice ale reclamanților,
mai ales în cel privește pe reclamantul M.P.C.
Reclamanții susțin
că, după producerea accidentului, întregul univers interior al acestora, cât și
relațiile personale și profesionale au fost influențate în mod negativ, sumele
acordate cu titlu de daune morale nefiind în măsură să compenseze suferința
acestora.
Recurentul-reclamant
M., a relevat faptul că suferința fizică încercată de acesta a avut consecințe
și în ce privește desfășurarea desfacerilor de la firma pe care o conducea,
pierderile suferite fiind nu numai de natură materială dar și de natură morală.
O asemenea susținere
a avut-o și reclamanta B.D.S., arătând că, în urma accidentului suferit,
relațiile sale atât pe plan familial cât și în relațiile cu alte persoane au
avut de suferit, considerând că este îndreptățită la o reparație morală mult
mai mare, apropiată de cea solicitată.
Recurentul-reclamant
M.P.C. a mai susținut că instanța de apel a plecat de la o premisă falsă în ce
privește starea sa de sănătate, chiar dacă s-a concluzionat prin expertiza
medicală că viața sa nu a fost pusă în pericol, totuși vindecarea sa nu a fost
deplină, în acest sens susținând că instanța de apel a făcut o greșită aplicare
a prevederilor art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul nr. 5/2010 al CSA.
Acesta a mai susținut
că există o legătură între accident și insolvența firmei pe care o conducea,
cât timp el era cel care se ocupa de activitățile acesteia, iar după producerea
accidentului nu a mai putut să o facă în mod corespunzător.
Analizând decizia
reculată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte va respinge
recursurile formulate, pentru următoarele considerente:
Criticile de la
pct. 1 nu pot fi reținute.
În ce privește
daunele materiale, atât instanța de apel cât și prima instanță au făcut o
corectă aplicare a dispozițiilor art. 1198 alin. (1) pct. 1 și 3 C. civ. -
1864, recurenții-reclamanți nefiind în situațiile prevăzute de acest articol
pentru a se aprecia că au fost în imposibilitate obiectivă de a-și constitui
sau conserva dovezi scrise despre obligațiile pe care le pretind.
Toate cheltuielile pe
care le pretind puteau fi dovedite cu înscrisuri: costul medicamentelor,
transportul, contravaloarea intervențiilor chirurgicale, prejudiciul suferit pe
perioada imposibilității desfășurării activităților curente etc, aceștia
neaflându-se într-o situație limită, asemănătoare forței majore, care să-i
poată împiedica să constituie și să conserve dovezile respective.
Nici criticile
privind cuantumul daunelor morale nu pot fi reținute.
În primul rând,
trebuie subliniat faptul că în calea de atac, extraordinară, a recursului, nu
pot fi analizate criticile ce vizează netemeinicia deciziei recurate, (precum
cele vizând starea de sănătate rezultată din expertiza medicală, legătura
dintre accident și insolvența societății administrate de către recurentul M.
etc.) pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr.
138/2000, astfel încât, în recurs, nu pot fi analizate decât critici de
nelegalitate a deciziei recurate.
De asemenea, trebuie
subliniat faptul că, deși litigiul are elemente de extraneitate, accidentul s-a
produs pe teritoriul României, astfel încât, chiar dacă asigurătorul, ce
răspunde pentru persoana decedată, vinovată de producerea accidentului, are
domiciliul în Germania, legislația aplicabilă este legea națională, conform
art. 49 lit. a) din Legea nr. 136/1995, mai ales - că legislația națională,
respectiv Legea nr. 136/1995, a fost modificată ținând cont de directivele
europene în materie, inclusiv de Directiva nr. 2009/103/CE.
Problema care se pune
este aceea dacă instanța de apel, dar și prima instanță, au respectat
legislația în materie, aplicabilă stării de fapt în speța dedusă judecății.
Despăgubirile atât
pentru daunele materiale cât și pentru daunele morale se acordă în baza art. 50
și urm. din Legea nr. 136/1995, cât și prin Ordine ale Comisiei de Supraveghere
a Asigurărilor (CSA), la data producerii accidentului, fiind în vigoare Ordinul
nr. 20/2008 al CSA, care prevede, la art. 49 alin. (1) lit. f), că daunele
morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.
Problema care se pune
este aceea dacă atât instanța de apel cât și prima instanță au respectat aceste
criterii legale.
În recursurile lor,
recurenții nu au criticat decizia instanței de apel sub aspectul nerespectării
acestor criterii obiective, ci au criticat temeinicia deciziei recurate, sub
aparența unei nelegalități, susținând că, în mod nejustificat, instanța de apel
nu ar fi mers spre maximul daunelor ce puteau fi acordate, deoarece, din
împrejurările pricinii, instanța de apel ar fi putut să acorde daunele morale
solicitate.
Examinând decizia
reculată, Înalta Curte constată că instanța de apel a validat raționamentul
primei instanțe, care a făcut o amplă analiză asupra stării de fapt,
concluzionând că au fost aplicate, în mod corect, criteriile obiective de
determinare a daunelor morale.
Prin urmare, Înalta
Curte, constatând că instanța de apel a avut în vedere criteriile legale,
obiective, când a analizat cuantumul daunelor morale, prin raportare la
situația de fapt, va respinge și criticile privind daunele morale.
Având în vedere cele
de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge,
ca nefondate, recursurile declarate de recurenții-reclamanți B.D.S. și M.P.C.
împotriva Deciziei nr. 46 din 22 ianuarie 2014 a Curții de Apel București,
secția a V-a civilă.
În baza art. 274 C.
proc. civ. va obliga pe recurenții-reclamanți la 3000 lei cheltuieli de
judecată către intimata S.V. din Germania, prin mandatar SC A.I. - Broker de
Asigurare-Reasigurare SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondate, recursurile declarate de reclamanții B.D.S. și M.P.C. împotriva
Deciziei civile nr. 46 din 22 ianuarie 2014, pronunțate de Curtea de Apel
București, secția a V-a civilă.
Obligă
recurenții-reclamanți B.D.S. și M.P.C. la plata sumei de 3000 lei cheltuieli de
judecată către intimata S.V. din Germania, prin mandatar SC A.I. - Broker de
Asigurare-Reasigurare SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședința publică, astăzi, 10 decembrie 2014.
Procesat
de GGC - NN