ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2765/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanții D.I. și SC R.A. SRL au solicitat, in contradictoriu cu pârâții SC L.L.

SRL și A.G.C., ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceștia să fie obligați la încetarea încălcării drepturilor nepatrimoniale, prin înlăturarea articolelor „Ancheta P. ne scoate din Schengen ca să ne bage în Tuzla", „în atenția ministrului R.S.: Poate România să deschidă un nou punct vamal fix în locația unui posibil infractor?", „R., cea mai mare fabrică de avioane din România, e condusă de un dezaxat sexual", publicate de către pârâți; interzicerea pentru viitor a săvârșirii faptelor ilicite, prin interzicerea publicării de articole și a difuzării în presă a afirmațiilor din categoria celor cuprinse în articolele „Ancheta P. ne scoate din Schengen ca să ne bage în Tuzla", „în atenția ministrului R.S.: Poate România să deschidă un nou punct vamal fix în locația unui posibil infractor?", „R., cea mai mare fabrică de avioane din România e condusă de un dezaxat sexual", „O incompatibilitate de funcții mult mai mare decât „aeroportul internațional" Tuzla", și constatarea caracterului ilicit al acestora; obligarea pârâților, pe cheltuiala acestora, la publicarea în integralitate a hotărârii de condamnare în varianta on-line, pe spațiile editoriale alocate articolelor și cea tipărită a revistei „K.", sub sancțiunea aplicării de daune cominatorii pe zi de întârziere; obligarea pârâților, în solidar la plata sumei de 200.000 RON (estimare provizorie) către D.I.,

cu titlu de daune morale; obligarea pârâților, în solidar la plata sumei de 50.000 RON (estimare provizorie) către SC R.A.S. SRL, cu titlu de daune morale; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 711 din 19 mai 2014, Tribunalul București, secția a Ill-a civilă, a admis în parte acțiunea; au fost obligați pârâții, în solidar, la plata sumei de 20.000 RON către reclamantul I.D. și la plata sumei de 5.000 RON către SC R.A.S. SRL, reprezentând daune morale. Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte capete de cerere ale acțiunii. Au fost obligați pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8000 RON. Pentru a se pronunța în acest mod, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Termenii folosiți de către pârâtul A.G.C.

sunt tendențioși și ofensatori, fără a se putea reține că s-ar încadra în limitele unei prudențe sugestive. Informația furnizată trebuie să fie exactă, precisă, riguros verificată și trebuie să îmbrace o formă lingvistică atractivă. Or, prin limbajul jurnalistic folosit, pârâtul A.G.C. a realizat o campanie de denigrare la adresa pârâților, depășind, în mod vădit, limitele sugestiei și a precauției. În consecință, tribunalul a apreciat că articolele publicate au caracter calomnios la adresa reclamanților, fiind astfel angajată răspunderea civilă în sensul art. 252 coroborat cu art. 257 C. civ., atitudinea culpabilă a pârâților rezultând din nerespectarea limitelor precauției în vederea informațiilor care ar atrage atenția asupra unei probleme de interes public.

Ca urmare, dacă pârâtul jurnalist ar fi vrut să informeze opinia publică cu privire la statutul și activitatea aeroportului Tuzla, acesta ar fi trebuit să folosească un limbaj normal, firesc, civilizat. Pe cale de consecință, constatând existența faptei ilicite (afirmații defăimătoare la adresa părților), a prejudiciului (afectarea imaginii, demnității), legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și culpa ziaristului, s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile art. 1357 și art. 1372 C. civ. pentru angajarea răspunderii civile a autorului articolelor – A.G.C. și a comitentului SC L.L. SRL. În privința stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru repararea daunelor morale, tribunalul a apreciat că suma de 20.000 RON pentru reclamantul I.D.

și suma de 5.000 RON pentru reclamanta SC R.A.S. SRL, au caracter compensatoriu, proporțional cu situația de fapt. În ceea ce privește capetele 1 și 2 din cerere, tribunalul, în raport de prevederile art. 253 alin. (1) lit. b) și alin. (3) lit. a) C. civ., a reținut că sunt nefondate întrucât, pe de o parte, nu s-a făcut dovada faptului că în prezent drepturile nepatrimoniale sunt nerespectate în continuare, iar pe de altă parte, prin aplicarea despăgubirilor se apreciază că dreptul al cărei încălcare s-a constatat a fost reabilitat. Împotriva acestei hotărâri judecătorești au formulat apel în termen legal reclamanții D.I. și SC R.A.S. SRL, cât și pârâtul C.A.G., criticând-o pentru nelegalitate.

Prin întâmpinarea formulată la 10 octombrie 2014, apelantul-pârât a invocat excepțiile lipsei de interes a SC R.A.S. SRL în promovarea acțiunii și a apelului, precum și a depășirii limitelor cadrului devolutiv al apelului, excepții care la termenul de judecată de la 5 ianuarie 2015 au fost unite cu fondul cauzei. Prin încheierea de ședință din 02 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în complet de divergență, în majoritate, a admis proba cu înscrisuri pentru ambele părți și a respins proba cu interogatoriu și proba cu martori, ca neutile cauzei. Prin decizia civilă nr. 169 din 26 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins excepțiile lipsei de interes în formularea apelului a reclamantei SC R.S.

SRL și a depășirii limitelor cadrului devolutiv a apelului; a admis apelul formulat de reclamanți; a schimbat în parte sentința, în sensul că: a admis capătul de cerere privind obligarea pârâților la încetarea încălcării drepturilor personale nepatrimoniale ale reclamanților, prin înlăturarea articolelor "Ancheta P. ne scoate din Schengen ca să ne bage în Tuzla", "în atenția ministrului R.S.: Poate România să deschidă un nou punct vamal fix în locația unui posibil infractor", "R., cea mai mare fabrică de avioane din România e condusă de un dezaxat sexual", "O incompatibilitate de funcții mult mai mare decât "aeroportul internațional Tuzla", publicate de către pârâți, a admis capătul de cerere privind obligarea pârâților, pe cheltuiala acestora la publicarea hotărârii judecătorești în varianta on-line, pe spațiile editoriale alocate articolelor și în varianta tipărită a revistei "K."; au fost obligați pârâții, către reclamanți, la 9552 RON cheltuieli de judecată parțiale efectuate la instanța de fond; a păstrat restul dispozițiilor sentinței civile apelate; a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârât, fiind obligat pârâtul la plata sumei de 5.007 RON, către reclamanți, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei decizii s-au reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei de interes a reclamantei SC R.A.S. SRL în promovarea acțiunii, s-a reținut că, prin articolele pretins defăimătoare publicate de către pârâți se susține că sunt afectate într-un mod semnificativ interesele economice ale societății reclamante, acesta fiind interesul născut direct, actual și legitim justificat de către reclamanta SC R.A.S. SRL. În ceea ce privește interesul promovării căii de atac a apelului, instanța a reținut ca interesul este dat de calitatea de parte a societății reclamante și ca urmare, în baza dispozițiilor art. 33 raportat la art. 470 noul C. proc. civ., această excepție a fost respinsă, ca nefondată.

În ceea ce privește excepția depășirii limitelor efectului devolutiv al apelului, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 478 noul C. proc. civ., prin apel părțile nu pot schimba cadrul procesual și nu se pot folosi de alte motive, mijloace de apărare sau dovezi decât cele invocate la prima instanță. În raport de aceste dispoziții legale, s-a apreciat că depășirea limitelor efectului devolutiv al apelului de către reclamanți, prin motivele de apel, nu este o veritabilă excepție procesuală, ci vizează modul de soluționare a cererii de apel, în acest cadru procesual. Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut, într-o motivare amplă, următoarele: Instanța de fond a apreciat că articolele publicate au caracter calomnios la adresa reclamanților, constatând angajată răspunderea civilă în sensul art. 252 coroborat cu art. 257 noul C. civ., cât și îndeplinirea dispozițiilor art. 1357 și art. 1372 noul C. civ.

în același sens. Dispozițiile art. 1349 noul C. civ. invocate de către reclamanți reglementează răspunderea civilă delictuală, iar dispozițiile art. 1373 noul C. civ. reglementează răspunderea comitenților pentru prepuși. Împrejurarea că prima instanță a constatat îndeplinirea și a condițiilor impuse de dispozițiile art. 1357 și art. 1372 noul C. civ. nu poate duce la concluzia că a schimbat natura obiectului dedus judecății prin aplicarea în cauză a normelor generale ale răspunderii civile delictuale, întrucât prima instanță de fond a apreciat în primul rând asupra răspunderii speciale instituite de dispozițiile art. 253 noul C. civ., făcând trimitere la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.

Contrar susținerilor apelantului-pârât, prima instanță nu a acordat ceea ce nu s-a solicitat, ci s-a pronunțat asupra obiectului cererii de chemare în judecată cu care a fost investită. De asemenea, nu se poate reține că, prin soluția adoptată, instanța de fond a respins solicitarea reclamanților de constatare a caracterului ilicit al articolelor de presă, prin respingerea capătului 2 al cererii, ca nefondat, întrucât petitul 2 al cererii nu are ca obiect constatarea caracterului ilicit al articolelor de presa, ci interzicerea pentru viitor a săvârșirii faptelor ilicite, prin interzicerea publicării de articole din aceeași categorie cu articolele în discuție. În ceea ce privește îndeplinirea dispozițiilor art. 252, 253 și art. 257 raportat la dispozițiile art. 1349 și 1357 noul C. civ., Curtea de Apel București a reținut că prima instanță a constatat, în mod corect, îndeplinirea acestor dispoziții legale.

Astfel, apelantul-pârât nu a justificat existența unei baze factuale precise, fiabile și solide care a stat la baza afirmațiilor cuprinse în articolele defăimătoare, nu a furnizat nici o dovadă a diligentei sale de profesionist în verificarea acestora, invocând dispozițiile art. 10 C.E.D.O. care consacră libertatea de expresie. Susținerea apelantului-pârât în sensul că dovedirea afirmațiilor cuprinse în articolele defăimătoare ar fi condus la deconspirarea surselor sale, nu a fost primită de către instanța de apel și față de împrejurarea că, în fața primei instanțe, acesta nu a formulat întâmpinare, nu a solicitat probe și nu a înțeles să formuleze apărări în consecința.

În ceea ce privește susținerea apelantului-pârât potrivit căreia, prin expresiile și termenii folosiți a respectat limitele precauției și prudenței, folosind cuvinte ca „posibil infractor", „posibile piste penale", „suspiciuni legate de traficul de armament, țigări", instanța de apel a reținut că, în mod corect prima instanță a apreciat asupra caracterului agresiv, denigrator al campaniei de presă în ansamblu, aceasta fiind excesivă, depășind limitele unor informații echilibrate, așa încât folosirea izolată a expresiilor de care face vorbire apelantul-pârât nu poate înlătura agresivitatea nejustificată a campaniei de presă.

În ceea ce privește cuantumul prejudiciului stabilit de instanța de fond, aspect criticat de ambele părți, instanța de apel a reținut că acesta este rezonabil și conduce la o reparare a prejudiciilor morale către reclamanți, însă obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri civile nu este suficientă pentru înlăturarea consecințelor negative produse prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale ocrotite de dispozițiile art. 252 noul C. civ.

S-a mai reținut că, în raport de constatarea îndeplinirii condițiilor impuse de dispozițiile art. 253 noul C. civ., prima instanță trebuia să admită și capetele de cerere 1, 2 și 3 având ca obiect obligarea pârâților la încetarea încălcării drepturilor nepatrimoniale ale reclamanților prin înlăturarea articolelor în discuție, precum și obligarea pârâților, pe cheltuiala acestora, la publicarea hotărârii de condamnare în varianta on-line, pe spațiile editoriale alocate articolelor și cea tipărită a revistei K., conform dispozițiilor art. 253 alin. (1) lit. b) și alin. (3) lit. a) și b) noul C. civ.

Instanța de apel a apreciat că se impune această soluție având în vedere că, în prezent, articolele defăimătoare sunt menținute pe site-ul revistei K., respectiv în mediul virtual accesibil publicului și, ca urmare, drepturile personale nepatrimoniale sunt încălcate și în prezent, producând prejudicii ce afectează demnitatea și imaginea reclamantului D.I., dar și imaginea și reputația societății reclamante. Remediul efectiv pentru încetarea încălcării drepturilor personale nepatrimoniale nu poate fi asigurat decât prin înlăturarea acestor articole de pe site-ul revistei K. În ceea ce privește modul de soluționare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată de către prima instanță, instanța de apel a reținut că, în mod greșit, cu încălcarea dispozițiilor art. 453 alin. (2) noul C. proc.

civ., a acordat numai suma de 8.000 RON, reprezentând onorariu de avocat parțial, în condițiile în care acțiunea a fost admisă, în parte. La data de 20 mai 2015 pârâtul C.A.G. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 169 din 26 martie 2015 și a încheierii de ședință din 02 martie 2015, ambele pronunțate de Curtea de Apel București. După comunicarea cererii de recurs, reclamanții au depus întâmpinare, în termen legal, prin care au invocat inadmisibilitatea căii de atac, în raport de valoarea pretențiilor deduse judecății, precum și nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. La data de 19 octombrie 2015 s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 22 octombrie 2015, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere. Intimații D.I. și SC R.A.S. SRL au depus un punct de vedere prin care au arătat că recursul este inadmisibil. Analizând recursul formulat, în raport de excepția de inadmisibilitate invocată prin întâmpinare de către iniimații-reclamanți D.I. și SC R.A.S. SRL, Înalta Curte constată următoarele: Art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

dispune că „Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apei, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar conform alin. (2) „Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., „Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016", iar conform alin. (2) al aceluiași articol, „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Se reține că, prin dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ. legiuitorul a impus în sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

În speță, decizia instanței de apel a fost pronunțată într-o acțiune evaluabilă în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON, astfel cum rezultă din petitele cererii de chemare în judecată. Ca atare, în raport de dispozițiile legale anterior menționate, decizia nr. 169 din 26 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ce a fost atacată cu recurs, nu este supusă prin lege, cenzurii acestei căi de atac. În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 02 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București în același dosar, Înalta Curte constată că prin această hotărâre instanța s-a pronunțat asupra probatoriului solicitat de părți, astfel încât această încheiere poate fi atacată numai odată cu fondul.

Or, în speță, câtă vreme decizia pronunțată pe fondul cauzei nu este supusă nici unei căi de atac, astfel cum s-a arătat mai sus, nici încheierea din 02 martie 2015 a Curții de Apel București nu este supusă recursului. În consecință, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul C.A.G. împotriva încheierii din 2 martie 2015 și a deciziei nr. 169 din 26 martie 2015, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul C.A.G. împotriva încheierii din 2 martie 2015 și deciziei nr. 169 din 26 martie 2015, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Fără nici o cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 decembrie 2015.