ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2765/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2765/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanții D.I. și SC R.A. SRL au

solicitat, in contradictoriu cu pârâții SC L.L. SRL și A.G.C., ca, prin hotărârea

ce se va pronunța, aceștia să fie obligați la încetarea încălcării drepturilor nepatrimoniale,

prin înlăturarea articolelor „Ancheta P. ne scoate din Schengen ca să ne bage în

Tuzla", „în atenția ministrului R.S.: Poate România să deschidă un nou punct

vamal fix în locația unui posibil infractor?", „R., cea mai mare fabrică de

avioane din România, e condusă de un dezaxat sexual", publicate de către pârâți;

interzicerea pentru viitor a săvârșirii faptelor ilicite, prin interzicerea publicării

de articole și a difuzării în presă a afirmațiilor din categoria celor cuprinse

în articolele „Ancheta P. ne scoate din Schengen ca să ne bage în Tuzla", „în

atenția ministrului R.S.: Poate România să deschidă un nou punct vamal fix în locația

unui posibil infractor?", „R., cea mai mare fabrică de avioane din România

e condusă de un dezaxat sexual", „O incompatibilitate de funcții mult mai mare

decât „aeroportul internațional" Tuzla", și constatarea caracterului ilicit

al acestora; obligarea pârâților, pe cheltuiala acestora, la publicarea în integralitate

a hotărârii de condamnare în varianta on-line, pe spațiile editoriale alocate articolelor

și cea tipărită a revistei „K.", sub sancțiunea aplicării de daune cominatorii

pe zi de întârziere; obligarea pârâților, în solidar la plata sumei de 200.000 RON

(estimare provizorie) către D.I., cu titlu de daune morale; obligarea pârâților,

în solidar la plata sumei de 50.000 RON (estimare provizorie) către SC R.A.S. SRL,

cu titlu de daune morale; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința

civilă nr. 711 din 19 mai 2014, Tribunalul București, secția a Ill-a civilă, a admis

în parte acțiunea; au fost obligați pârâții, în solidar, la plata sumei de 20.000

RON către reclamantul I.D. și la plata sumei de 5.000 RON către SC R.A.S. SRL, reprezentând

daune morale. Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte capete de cerere ale acțiunii.

Au fost obligați pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în sumă

de 8000 RON.

Pentru a se pronunța

în acest mod, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Termenii folosiți

de către pârâtul A.G.C. sunt tendențioși și ofensatori, fără a se putea reține că

s-ar încadra în limitele unei prudențe sugestive. Informația furnizată trebuie să

fie exactă, precisă, riguros verificată și trebuie să îmbrace o formă lingvistică

atractivă. Or, prin limbajul jurnalistic folosit, pârâtul A.G.C. a realizat o campanie

de denigrare la adresa pârâților, depășind, în mod vădit, limitele sugestiei și

a precauției.

În consecință,

tribunalul a apreciat că articolele publicate au caracter calomnios la adresa reclamanților,

fiind astfel angajată răspunderea civilă în sensul art. 252 coroborat cu art. 257

C. civ., atitudinea culpabilă a pârâților rezultând din nerespectarea limitelor

precauției în vederea informațiilor care ar atrage atenția asupra unei probleme

de interes public.

Ca urmare, dacă

pârâtul jurnalist ar fi vrut să informeze opinia publică cu privire la statutul

și activitatea aeroportului Tuzla, acesta ar fi trebuit să folosească un limbaj

normal, firesc, civilizat.

Pe cale de consecință,

constatând existența faptei ilicite (afirmații defăimătoare la adresa părților),

a prejudiciului (afectarea imaginii, demnității), legătura de cauzalitate dintre

faptă și prejudiciu și culpa ziaristului, s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile

art. 1357 și art. 1372 C. civ. pentru angajarea răspunderii civile a autorului articolelor

– A.G.C. și a comitentului SC L.L. SRL.

În privința stabilirii

cuantumului despăgubirilor pentru repararea daunelor morale, tribunalul a apreciat

că suma de 20.000 RON pentru reclamantul I.D. și suma de 5.000 RON pentru reclamanta

SC R.A.S. SRL, au caracter compensatoriu, proporțional cu situația de fapt.

În ceea ce privește

capetele 1 și 2 din cerere, tribunalul, în raport de prevederile art. 253 alin.

(1) lit. b) și alin. (3) lit. a) C. civ., a reținut că sunt nefondate întrucât,

pe de o parte, nu s-a făcut dovada faptului că în prezent drepturile nepatrimoniale

sunt nerespectate în continuare, iar pe de altă parte, prin aplicarea despăgubirilor

se apreciază că dreptul al cărei încălcare s-a constatat a fost reabilitat.

Împotriva acestei

hotărâri judecătorești au formulat apel în termen legal reclamanții D.I. și SC R.A.S.

SRL, cât și pârâtul C.A.G., criticând-o pentru nelegalitate.

Prin întâmpinarea

formulată la 10 octombrie 2014, apelantul-pârât a invocat excepțiile lipsei de interes

a SC R.A.S. SRL în promovarea acțiunii și a apelului, precum și a depășirii limitelor

cadrului devolutiv al apelului, excepții care la termenul de judecată de la 5 ianuarie

2015 au fost unite cu fondul cauzei.

Prin încheierea

de ședință din 02 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în

complet de divergență, în majoritate, a admis proba cu înscrisuri pentru ambele

părți și a respins proba cu interogatoriu și proba cu martori, ca neutile cauzei.

Prin decizia civilă

nr. 169 din 26 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins

excepțiile lipsei de interes în formularea apelului a reclamantei SC R.S. SRL și

a depășirii limitelor cadrului devolutiv a apelului; a admis apelul formulat de

reclamanți; a schimbat în parte sentința, în sensul că: a admis capătul de cerere

privind obligarea pârâților la încetarea încălcării drepturilor personale nepatrimoniale

ale reclamanților, prin înlăturarea articolelor "Ancheta P. ne scoate din Schengen

ca să ne bage în Tuzla", "în atenția ministrului R.S.: Poate România să

deschidă un nou punct vamal fix în locația unui posibil infractor", "R.,

cea mai mare fabrică de avioane din România e condusă de un dezaxat sexual",

"O incompatibilitate de funcții mult mai mare decât "aeroportul internațional

Tuzla", publicate de către pârâți, a admis capătul de cerere privind obligarea

pârâților, pe cheltuiala acestora la publicarea hotărârii judecătorești în varianta

on-line, pe spațiile editoriale alocate articolelor și în varianta tipărită a revistei

"K."; au fost obligați pârâții, către reclamanți, la 9552 RON cheltuieli

de judecată parțiale efectuate la instanța de fond; a păstrat restul dispozițiilor

sentinței civile apelate; a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârât, fiind

obligat pârâtul la plata sumei de 5.007 RON, către reclamanți, cu titlu de cheltuieli

de judecată.

În motivarea acestei

decizii s-au reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește

excepția lipsei de interes a reclamantei SC R.A.S. SRL în promovarea acțiunii, s-a

reținut că, prin articolele pretins defăimătoare publicate de către pârâți se susține

că sunt afectate într-un mod semnificativ interesele economice ale societății reclamante,

acesta fiind interesul născut direct, actual și legitim justificat de către reclamanta

SC R.A.S. SRL.

În ceea ce privește

interesul promovării căii de atac a apelului, instanța a reținut ca interesul este

dat de calitatea de parte a societății reclamante și ca urmare, în baza dispozițiilor

art. 33 raportat la art. 470 noul C. proc. civ., această excepție a fost respinsă,

ca nefondată.

În ceea ce privește

excepția depășirii limitelor efectului devolutiv al apelului, instanța a reținut

că, potrivit dispozițiilor art. 478 noul C. proc. civ., prin apel părțile nu pot

schimba cadrul procesual și nu se pot folosi de alte motive, mijloace de apărare

sau dovezi decât cele invocate la prima instanță.

În raport de aceste

dispoziții legale, s-a apreciat că depășirea limitelor efectului devolutiv al apelului

de către reclamanți, prin motivele de apel, nu este o veritabilă excepție procesuală,

ci vizează modul de soluționare a cererii de apel, în acest cadru procesual.

Pe fondul cauzei,

instanța de apel a reținut, într-o motivare amplă, următoarele:

Instanța de fond

a apreciat că articolele publicate au caracter calomnios la adresa reclamanților,

constatând angajată răspunderea civilă în sensul art. 252 coroborat cu art. 257

noul C. civ., cât și îndeplinirea dispozițiilor art. 1357 și art. 1372 noul C. civ.

în același sens.

Dispozițiile

art. 1349 noul C. civ. invocate de către reclamanți reglementează răspunderea civilă

delictuală, iar dispozițiile art. 1373 noul C. civ. reglementează răspunderea comitenților

pentru prepuși.

Împrejurarea că

prima instanță a constatat îndeplinirea și a condițiilor impuse de dispozițiile

art. 1357 și art. 1372 noul C. civ. nu poate duce la concluzia că a schimbat natura

obiectului dedus judecății prin aplicarea în cauză a normelor generale ale răspunderii

civile delictuale, întrucât prima instanță de fond a apreciat în primul rând asupra

răspunderii speciale instituite de dispozițiile art. 253 noul C. civ., făcând trimitere

la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.

Contrar susținerilor

apelantului-pârât, prima instanță nu a acordat ceea ce nu s-a solicitat, ci s-a

pronunțat asupra obiectului cererii de chemare în judecată cu care a fost investită.

De asemenea, nu

se poate reține că, prin soluția adoptată, instanța de fond a respins solicitarea

reclamanților de constatare a caracterului ilicit al articolelor de presă, prin

respingerea capătului 2 al cererii, ca nefondat, întrucât petitul 2 al cererii nu

are ca obiect constatarea caracterului ilicit al articolelor de presa, ci interzicerea

pentru viitor a săvârșirii faptelor ilicite, prin interzicerea publicării de articole

din aceeași categorie cu articolele în discuție.

În ceea ce privește

îndeplinirea dispozițiilor art. 252, 253 și art. 257 raportat la dispozițiile

art. 1349 și 1357 noul C. civ., Curtea de Apel București a reținut că prima instanță

a constatat, în mod corect, îndeplinirea acestor dispoziții legale.

Astfel, apelantul-pârât

nu a justificat existența unei baze factuale precise, fiabile și solide care a stat

la baza afirmațiilor cuprinse în articolele defăimătoare, nu a furnizat nici o dovadă

a diligentei sale de profesionist în verificarea acestora, invocând dispozițiile

art. 10 C.E.D.O. care consacră libertatea de expresie.

Susținerea apelantului-pârât

în sensul că dovedirea afirmațiilor cuprinse în articolele defăimătoare ar fi condus

la deconspirarea surselor sale, nu a fost primită de către instanța de apel și față

de împrejurarea că, în fața primei instanțe, acesta nu a formulat întâmpinare, nu

a solicitat probe și nu a înțeles să formuleze apărări în consecința.

În ceea ce privește

susținerea apelantului-pârât potrivit căreia, prin expresiile și termenii folosiți

a respectat limitele precauției și prudenței, folosind cuvinte ca „posibil infractor",

„posibile piste penale", „suspiciuni legate de traficul de armament, țigări",

instanța de apel a reținut că, în mod corect prima instanță a apreciat asupra caracterului

agresiv, denigrator al campaniei de presă în ansamblu, aceasta fiind excesivă, depășind

limitele unor informații echilibrate, așa încât folosirea izolată a expresiilor

de care face vorbire apelantul-pârât nu poate înlătura agresivitatea nejustificată

a campaniei de presă.

În ceea ce privește

cuantumul prejudiciului stabilit de instanța de fond, aspect criticat de ambele

părți, instanța de apel a reținut că acesta este rezonabil și conduce la o reparare

a prejudiciilor morale către reclamanți, însă obligarea pârâtului la plata unor

despăgubiri civile nu este suficientă pentru înlăturarea consecințelor negative

produse prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale ocrotite de dispozițiile

art. 252 noul C. civ.

S-a mai reținut

că, în raport de constatarea îndeplinirii condițiilor impuse de dispozițiile

art. 253 noul C. civ., prima instanță trebuia să admită și capetele de cerere 1,

2 și 3 având ca obiect obligarea pârâților la încetarea încălcării drepturilor nepatrimoniale

ale reclamanților prin înlăturarea articolelor în discuție, precum și obligarea

pârâților, pe cheltuiala acestora, la publicarea hotărârii de condamnare în varianta

on-line, pe spațiile editoriale alocate articolelor și cea tipărită a revistei K.,

conform dispozițiilor art. 253 alin. (1) lit. b) și alin. (3) lit. a) și b) noul

C. civ.

Instanța de apel

a apreciat că se impune această soluție având în vedere că, în prezent, articolele

defăimătoare sunt menținute pe site-ul revistei K., respectiv în mediul virtual

accesibil publicului și, ca urmare, drepturile personale nepatrimoniale sunt încălcate

și în prezent, producând prejudicii ce afectează demnitatea și imaginea reclamantului

D.I., dar și imaginea și reputația societății reclamante.

Remediul efectiv

pentru încetarea încălcării drepturilor personale nepatrimoniale nu poate fi asigurat

decât prin înlăturarea acestor articole de pe site-ul revistei K.

În ceea ce privește

modul de soluționare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată de către

prima instanță, instanța de apel a reținut că, în mod greșit, cu încălcarea dispozițiilor

art. 453 alin. (2) noul C. proc. civ., a acordat numai suma de 8.000 RON, reprezentând

onorariu de avocat parțial, în condițiile în care acțiunea a fost admisă, în parte.

La data de 20

mai 2015 pârâtul C.A.G. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 169 din

26 martie 2015 și a încheierii de ședință din 02 martie 2015, ambele pronunțate

de Curtea de Apel București.

După comunicarea

cererii de recurs, reclamanții au depus întâmpinare, în termen legal, prin care

au invocat inadmisibilitatea căii de atac, în raport de valoarea pretențiilor deduse

judecății, precum și nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate

în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

La data de 19

octombrie 2015 s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu

a recursului.

Completul de filtru,

constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a

dispus, prin rezoluția din 22 octombrie 2015, comunicarea raportului părților, pentru

ca acestea să depună puncte de vedere.

Intimații D.I.

și SC R.A.S. SRL au depus un punct de vedere prin care au arătat că recursul este

inadmisibil.

Analizând recursul

formulat, în raport de excepția de inadmisibilitate invocată prin întâmpinare de

către iniimații-reclamanți D.I. și SC R.A.S. SRL, Înalta Curte constată următoarele:

Art. 483

alin. (1) C. proc. civ. dispune că „Hotărârile date în apel, cele date, potrivit

legii, fără drept de apei, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute

de lege sunt supuse recursului", iar conform alin. (2) „Nu sunt supuse recursului

hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i), în cele

privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări

sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor

cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare

de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile

date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă

instanță sunt supuse numai apelului".

Potrivit art.

XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010

privind C. proc. civ., „Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind

C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie

2016", iar conform alin. (2) al aceluiași articol, „în procesele pornite începând

cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015

nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94

pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în

cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și

de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor

cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare

de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse

recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede

că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Se reține că,

prin dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ. legiuitorul a impus în sarcina

părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite

de lege sau judecător.

Prin urmare, revine

persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile

legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe

exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții

decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile

C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ

pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri

determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această

cale.

Recunoașterea

unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie

o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional

al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă

în ordinea de drept.

Or, normele procesuale

privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele

competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului

stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

În speță, decizia

instanței de apel a fost pronunțată într-o acțiune evaluabilă în bani, în valoare

de până la 1.000.000 RON, astfel cum rezultă din petitele cererii de chemare în

judecată.

Ca atare, în raport

de dispozițiile legale anterior menționate, decizia nr. 169 din 26 martie 2015,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ce a fost atacată

cu recurs, nu este supusă prin lege, cenzurii acestei căi de atac.

În ceea ce privește

recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 02 martie 2015, pronunțată

de Curtea de Apel București în același dosar, Înalta Curte constată că prin această

hotărâre instanța s-a pronunțat asupra probatoriului solicitat de părți, astfel

încât această încheiere poate fi atacată numai odată cu fondul.

Or, în speță,

câtă vreme decizia pronunțată pe fondul cauzei nu este supusă nici unei căi de atac,

astfel cum s-a arătat mai sus, nici încheierea din 02 martie 2015 a Curții de Apel

București nu este supusă recursului.

În consecință,

Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul C.A.G.

împotriva încheierii din 2 martie 2015 și a deciziei nr. 169 din 26 martie 2015,

ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de pârâtul C.A.G. împotriva încheierii din 2 martie 2015 și deciziei

nr. 169 din 26 martie 2015, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă.

Fără nici o cale

de atac.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 3 decembrie 2015.