ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1158/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1158/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1158/2016

Asupra conflictului de competență

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București la data de 13 noiembrie 2014,

reclamanta SC A. SRL

a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții B. și C., să

dispună obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 2.000 RON, respectiv

obligarea fiecăruia dintre pârâți Ia plata sumei de câte 1.000 RON cu

titlu de reparație a daunelor morale, obligarea pârâților, în solidar,

la eliminarea integrală, de pe internet, a textelor cuprinzând afirmații

cu un caracter de defăimare la adresa sa, pe care le-au conceput și publicat,

obligarea pârâților, în solidar, la publicarea integrală, pe cheltuiala

lor, a textului complet al hotărârii judecătorești ce se va pronunța

în cauză, atât în ediția tipărită a unui cotidian național

de largă circulație, respectiv online, pe site-uri proprii, în condiții

tehnice susceptibile de a fi indexate de motoarele de căutare.

În motivarea cererii formulate,

reclamanta a indicat situația de fapt relevantă în cauză, menționând

că pârâtul B. a publicat un material defăimător la adresa sa, la

27 septembrie 2014, într-o publicație electronică, iar la 28

septembrie 2014, pârâtul C. a reprodus afirmațiile sale, atribuind reclamantei,

totodată, presupuse fapte pasibile de grave sancțiuni de natură penală,

publicația pârâtului de rând 2 fiind găzduită de un server situat

în Franța, ce a conferit dimensiune transfrontalieră și intracomunitară

acțiunilor ilicite, la 28 septembrie 2014 apărând, din nou, un articol

în care se reiterează că serviciile prestate de reclamantă nu ar

exista. În asemenea circumstanțe, s-a considerat că au fost depășite

limitele exprimării libere prin publicațiile pârâților, prin mijloace

electronice de comunicare, raportat la cadrul în care această libertate se

poate manifesta, având în vedere cadrul legal și jurisprudențial incident,

pârâții fiind răspunzători pentru informațiile aduse la cunoștința

publicului, cu precizarea că aceștia nu au încercat să afle dacă

cele afirmate erau adevărate, astfel că nu au acționat cu bună

credință, iar prejudiciul creat este unui grav, cu atât mai mult cu cât

afirmațiile în discuție erau făcute în formă scrisă, în

mediul online, fiind deci îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale,

conform art. 1349 C. civ., ce naște obligația de reparare.

În drept, au fost invocate prevederile

art. 8 parag. 1 și art. 10 parag. 2 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale, ale art. 30

alin. (6) și (8) din Constituție, ale art. 72-75 și ale art. 1349

C. civ., respectiv ale art. 112 alin. (1) C. proc. civ.

Reclamanta a formulat, la data

de 12 mai 2015, modificare a cererii de chemare în judecată (Dosar nr. x/301/2014

al Judecătoriei sectorului 3 București), solicitând introducerea în cauză

a numitei D., în calitate de titular al numelui de domeniu x și solicitând,

totodată, să se stabilească care dintre pârâți a acționat

ca prestatori de servicii de comerț electronic, în sensul Directivei nr. 2000/31/CE,

respectiv care sunt criteriile care determină calitatea de jurnalist/ziarist

și care dintre pârâți pot invoca această împrejurare.

Prin sentința nr. 18129 din

16 decembrie 2015 a Judecătoriei sectorului 3 București, secția civilă,

a fost admisă

excepția necompetenței teritoriale a instanței inițial sesizate,

iar cauza a fost trimisă spre soluționare Judecătoriei Cluj Napoca.

În considerentele hotărârii,

instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 107 din noul C.

proc. civ., cererea împotriva unei persoane se face la instanța domiciliului

acesteia, respectiv a sediului acesteia.

Față de aceste reglementări,

instanța a reținut că a fost sesizată cu soluționarea unei

cereri având ca obiect pretenții, îndreptată împotriva a trei pârâți,

respectiv B., ce a publicat 3 articole defăimătoare la adresa reclamantei,

pe site-ul x, D., în calitate de titular al numelui de domeniu - x, ambii cu domiciliul

în Cluj-Napoca și pârâtul C., care, potrivit afirmațiilor reclamantei,

reproduce afirmațiile pârâtului B., pe blogul personal.

În aceste condiții, în care

afirmațiile pretins defăimătoare aparțin pârâtului B. și

au fost publicate pe site-ul x, al cărui titular al numelui de domeniu este

pârâta D., iar pârâtul C. reproduce doar primele două fraze din afirmațiile

din primul articol al pârâtului B., instanța a reținut că, atâta

timp cât nu există afirmații personale ale pârâtului C., ci doar reproduce

afirmațiile pârâtului B., acest al doilea pârât a fost introdus în cauză

exclusiv pentru alegerea competenței la instanța din București unde

și reclamanta își are sediul.

În urma declinării de competență,

cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca.

La data de 17 martie 2016, reclamanta

a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei

Cluj-Napoca, potrivit art. 112 alin. (1) și art. 116 C. proc. civ., considerând

că declinarea Judecătoriei sectorului 3 contravine principiului disponibilității,

în circumstanțele în care, deși pârâtul C. a diseminat un material defăimător

mai puțin amplu, pagina sa de internet are un trafic mult mai ridicat decât

x, astfel că prejudiciul produs de acesta este cel puțin la fel de însemnat

ca și cel cauzat de pârâtul B.

Prin sentința civilă

nr. 2946 din 24 martie 2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca

s-a admis excepția necompetenței

teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca în soluționarea cererii modificate,

formulate de către reclamanta SC A. SRL, s-a dispus trimiterea dosarului instanței

competente, respectiv Judecătoriei sectorului 3 București. S-a constatat

existența conflictului negativ de competență, s-a dispus suspendarea

judecării cauzei și s-a înaintat dosarul înaltei Curți de Casație

și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de

competență.

Judecătoria Cluj-Napoca a

reținut următoarele în considerentele sentinței:

Relativ la cauza de față,

se observă, mai întâi, că instanța inițial sesizată a invocat,

din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale, după cum se

poate observa, neîndoielnic, din cuprinsul practicalei hotărârii, în circumstanțele

în care pricina se afla la cel de-al treilea termen de judecată, iar la prima

înfățișare procedura de citare fusese legal îndeplinită, în

contextul în care normele de competență aplicabile în cauză erau

de ordine privată, după cum s-a reținut, de altfel, în chiar considerentele

sentinței, fiind în discuție, fără dubiu, un litigiu privitor

la drepturi de care părțile pot dispune, în mod liber, în asemenea condiții,

trebuie apreciat că invocarea, din oficiu, a excepției necompetenței

teritoriale a instanței învestite la momentul procesual relevat anterior a

fost realizată fără a se lua în considerare dispozițiile

art. 130 alin. (3) C. proc. civ. ce stabilesc, în mod precis, cadrul în care poate

fi discutată competența teritorială a instanței, în măsura

în care aceasta este de ordine privată, acest element fiind, în sine, suficient

pentru a determina admiterea excepției de necompetență teritorială

a Judecătoriei Cluj-Napoca, cu trimiterea dosarului instanței inițial

sesizate.

Pe de altă parte, este de

remarcat că, într-adevăr, prin întâmpinare s-a invocat, de către

pârâtul B., necompetență teritorială a Judecătoriei sectorului

3 București, din prisma prevederilor art. 112 alin. (2) C. proc. civ., însă,

în situația în care se are în vedere conținutul încheierii de ședință

din data de 24 iunie 2015, se constată că procedura de citare era legal

îndeplinită la primul termen de judecată, așadar, cum excepția

de necompetență teritorială nu a fost pusă în discuție

la acea înfățișare și cum norma ce o reglementează este

de ordine privată, trebuie considerat că, încă de la acel moment

procesual, competența era definitiv câștigată în favoarea Judecătoriei

sectorului 3 București, fără posibilitatea invocării sale din

oficiu, la un alt termen acordat în cauză. Din această perspectivă,

se observă că nu prezintă nicio relevanță elementul că,

la prima înfățișare, a fost constatată modificarea cererii,

câtă vreme verificarea competenței, respectiv punerea în discuție

a excepției invocate de una dintre părți, nu poate fi realizată

decât în condițiile stabilite de art. 131 alin. (1) raportat la art. 130

alin. (3) C. proc. civ., fără ca aceasta să poată interfera

cu modificarea cererii, potrivit art. 204 alin. (1) C. proc. civ., pârâtul din extinderea

de acțiune devenind parte numai din momentul în care se ta act de o asemenea

împrejurare de instanță, astfel că aspectul că acesta nu fusese

citat pentru primul termen - și, de altfel, nici nu exista o atare posibilitate,

anterior datei la care se constata cererea modificată de instanță

-, nu putea împiedica punerea în discuție a excepției de necompetență

teritorială, invocată de unul din pârâți.

În al doilea rând, raportat la

reglementarea art. 107 alin. (1), art. 112 alin. (1) și art. 116 C. proc. civ.,

instanța a apreciat că, în realitate, competența teritorială

de soluționare a litigiului aparține, fără dubiu, Judecătoriei

sectorului 3 București, inițial sesizată, iar nu Judecătoriei

Cluj-Napoca, în favoarea căreia s-a declinat competența de rezolvare a

pricinii,

Astfel, cu titlu preliminar, s-a

constatat că, deși considerentele ce au stat la baza declinării se

fundamentează pe ideea că în cauză ar fi fost introdus un pârât fictiv,

cu domiciliul în municipiul București, numai în scopul de a fi sesizată

instanța competentă în raport de acesta, așa încât ar fi devenit

aplicabile prevederile art. 112 alin. (2) C. proc. civ., totuși, în măsura

în care se are în vedere cuprinsul sentinței civile nr. 18129 din 16

decembrie 2015 a Judecătoriei sectorului 3 București, se deduce că,

de fapt, nu s-a pus în discuție și nici nu există o soluție

a instanței cu referire la excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului C.

Or, după cum s-a amintit în

cele de mai sus, aplicarea art. 112 alin. (2) C. proc. civ. face necesară tranșarea

aspectului legat de calitatea în cauză a pretinsului pârât fictiv, anterior

sau concomitent cu rezolvarea excepției necompetenței teritoriale, ceea

ce în pricina de față, nici la termenele de judecată anterioare celui

din 16 decembrie 2015 și nici prin sentința civilă nr. 18129/2015,

Judecătoria sectorului 3 București nu a dezlegat chestiunea calității

procesuale pasive a acestui pârât, prin punerea în discuția contradictorie

a părților a excepției corespunzătoare și prin pronunțarea

explicită asupra sa, neavând importanță simpla împrejurare că,

justificând soluția de admitere a excepției necompetenței teritoriale,

s-a tăcut referire la circumstanțele în care acest pârât a fost chemat

în judecată.

Pe de altă parte, nu poate

fi omis că, după cum reiese, explicit, din cererea promovată, au

fost formulate pretenții concrete împotriva pârâtului C., iar în expunerea

motivelor de fapt ale acțiunii au fost evidențiate împrejurările

care, în accepțiunea reclamantei, erau de natură a atrage răspunderea

civilă delictuala a acestui pârât, anume aspectul că s-au reprodus afirmațiile

publicate de pârâtul de rând 1 și, de asemenea, s-a plusat injurios și

calomniator față de acestea, reclamanta apreciind că este semnificativ

elementul că publicația pârâtului C. este găzduită de un server

situat în alt stat, ce conferă dimensiune transfrontalieră acestor pretinse

acțiuni.

Așadar, în mod cert, există

o pretinsă faptă care se atribuie acestui pârât, respectiv de a fi reprodus

afirmațiile apărute în publicația electronică și de a le

fi diseminat prin mijloacele proprii, în contextul în care acesta ar fi unul dintre

cei mai influenți publiciști online independenți din România. Or,

în atare condiții, nu se poate concluziona, după cum a apreciat instanța

inițial sesizată, că pârâtul C. ar fi fost introdus în cauză

numai pentru alegerea competenței la București, unde se află și

sediul reclamantei, aceasta mai ales că cel din urmă aspect menționat

este infirmat chiar de certificatul constatator eliberat de către Oficiul Registrului

Comerțului, cu referire la societatea reclamantă, sediul său social

fiind amplasat în municipiul Târgu Jiu.

Mai mult decât atât, față

de modificarea cererii de chemare în judecată de la data de 12 iunie 2015,

prin care se pretindea și administrarea probei cu expertiza de specialitate,

astfel încât să se poată determina, printre altele, numărul de accesări

sau vizualizări cu privire la materialele publicate de fiecare pârât, cu un

pretins conținut denigrator la adresa reclamantei, este limpede că, în

optica sa, se alegă o acțiune ilicită și pârâtului C., aceeași

concluzie putând fi desprinsă, deosebit de clar, și din scriptul depus

la 17 martie 2016, astfel că este exclusă incidența dispozițiilor

art. 112 alin. (2) C. proc. civ.

Nu mai puțin, se constată

ca ansamblul elementelor de fapt evocate în precedent constituie aspecte ce țin

de însuși fondul litigiului, fiind legate de existența sau inexistența

unei acțiuni ce ar putea fi atribuită pârâtului C., respectiv a unui prejudiciu

de natură a fi fost cauzat de acesta, astfel că nu ar putea fi tranșate,

în nicio situație, pe calea considerentelor unei sentințe de declinare

a competenței, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 112 alin.

(2) C. proc. civ., în cauză fiind incidente, pe deplin, prevederile art. 36

teza a II-a C. proc. civ., astfel că era exclusă examinarea realizată

de instanța inițial sesizată, în vederea justificării declinării

competenței, la un moment procesual la care nu fusese administrată nicio

probă pentru a se cerceta existența sau inexistența drepturilor și

obligațiilor deduse judecății.

În consecință, văzând

dispozițiile art. 107 alin. (1) și ale art. 112 alin. (1) teza l C. proc.

civ. și reținând că, potrivit art. 116 C. proc. civ., numai reclamantul

are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, în baza

art. 130 alin. (3) coroborat cu art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ., instanța

a admis excepția neeompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca

în soluționarea cererii, excepție invocată de reclamantă ulterior

declinării competenței în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca și,

în temeiul art. 132 alin. (1) C. proc. civ., a trimis dosarul instanței competente,

respectiv Judecătoriei sectorului 3 București, în a cărei circumscripție

teritorială se află domiciliul pârâtului C.

În fine, arată instanța,

o precizare suplimentară se impune în legătură cu poziția reprezentantului

pârâtului B., exprimată la termenul de judecată din 17 martie 2016, în

legătură cu posibilitatea invocării excepției de necompetență

teritorială, de către reclamantă. În acest sens, este de relevat

că, într-adevăr, din textul art. 130 alin. (4) C. proc. civ. se deduce

că, în măsura în care reclamantul a introdus cererea la instanța

necompetentă, nu va putea cere declararea necompetenței, însă, în

mod evident, această normă nu este aplicabilă în cauză, de vreme

ce societatea reclamantă a înregistrat în mod corect acțiunea pe rolul

Judecătoriei sectorului 3 București, astfel că, ulterior declinării

de competență în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, aceasta este

îndreptățită a ridica excepția de necompetență teritorială

a instanței ulterior învestite, ca urmare a declinării, căci nu acesteia

îi revenea competența de a tranșa litigiul, ci, dimpotrivă, instanței

sesizate de către reclamantă, în exercitarea opțiunii conferite de

art. 116 C. proc. civ., în situația în care nu se acceptă rezolvarea expusă

fiind imposibil, practic, a se ivi un conflict negativ de competență în

ipoteza în care normele sunt de ordine privată, cum este cazul și în pricina

de față, ceea ce nu poate fi acceptat, textul art. 133 C. proc. civ. nefăcând

distincție după cum competența ar fi de ordine publică sau,

dimpotrivă, de ordine privată, sub aspectul ivirii conflictului negativ

de competență.

Cu privire la conflictul negativ

de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată

în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

La data de 13 noiembrie 2014, reclamanta

SC A. SRL a solicitat instanței - Judecătoria sectorului 3 București

-, în contradictoriu cu pârâții B. și C., să dispună obligarea

acestora, în solidar, la plata sumei de 2.000 RON, respectiv obligarea fiecăruia

dintre pârâți la plata sumei de câte 1.000 RON cu titlu de reparație a

daunelor morale, obligarea pârâților, în solidar, la eliminarea integrală,

de pe internet, a textelor cuprinzând afirmații cu un caracter de defăimare

la adresa sa, pe care le-au conceput și publicat, obligarea pârâților,

în solidar, la publicarea integrală, pe cheltuiala lor, a textului complet

al hotărârii judecătorești ce se va pronunța în cauză,

atât în ediția tipărită a unui cotidian național de largă

circulație, respectiv online, pe site-uri proprii, în condiții tehnice

susceptibile de a fi indexate de motoarele de căutare. Ulterior, la data de

12 iunie 2015, reclamanta și-a modificat cererea de chemare în judecată,

solicitând introducerea în cauză a numitei D., în calitate de titular al numelui

de domeniu x și solicitând, totodată, să se stabilească care

dintre pârâți a acționat ca prestatori de servicii de comerț electronic,

în sensul Directivei nr. 2000/31/CE, respectiv care sunt criteriile care determină

calitatea de jurnalist/ziarist și care dintre pârâți pot invoca această

împrejurare.

Potrivit art. 107 C. proc.

civ. cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei

circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă

legea nu prevede altfel.

Art. 112 alin. (1) C. proc.

civ. prevede faptul că cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți

poate fi introdusă ia instanța competentă pentru oricare dintre aceștia;

în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea

se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali.

De asemenea, în art. 116 C.

proc. civ. se arată faptul că reclamantul are alegerea între mai multe

instanțe deopotrivă competente.

Necompetență teritorială

invocată de către Judecătoria sectorului 3 București, din oficiu

(așa cum rezultă din practicaua sentinței nr. 18129 din 16

decembrie 2015 a Judecătoriei sectorului 3 București), este de ordine

privată, iar aceasta putea fi invocată doar de către pârâți

prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu era obligatorie, cel mai târziu

la primul termen de judecată ia care părțile erau legat citate în

fața primei instanțe, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Deși pârâtul B. a invocat,

prin întâmpinare, necompetență teritorială a Judecătoriei sectorului

3 București, în baza art. 112 alin. (2) C. proc. civ., verificând conținutul

încheierii de ședință din data de 24 iunie 2015, se constată

că procedura de citare era legai îndeplinita la primul termen de judecată

și, întrucât excepția de necompetență teritorială nu a

fost pusă în discuție la acea înfățișare, iar norma ce

o reglementează este de ordine privată, se constată că, încă

de la acel moment procesual, competența era definitiv câștigată în

favoarea Judecătoriei sectorului 3 București, tară posibilitatea

invocării sale din ofsciu, la un alt termen acordat în cauză,

Se reține, de asemenea, că

nu prezintă nicio relevanță faptul că, la prima înfățișare,

a fost constatată modificarea cererii, câtă vreme verificarea competenței,

respectiv punerea în discuție a excepției invocate de una dintre părți,

nu poate fi realizată decât în condițiile stabilite de art. 131 alin.

(1) raportat la art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Așadar, chiar dacă pârâtul

B. a invocat, prin întâmpinare, necompetență teritorială a Judecătoriei

sectorului 3 București, instanța, față de dispozițiile

legale mai sus redate, nu putea să invoce, din oficiu, propria necompetență

și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Cluj-Napoca.

În fine, în alin. (2) al art. 112

C. proc. civ., invocat de Judecătoria sectorului 3 București în considerentele

hotărârii, este reglementată ipoteza particulară în care reclamantul,

căruia legea îi recunoaște un drept de opțiune între instanțele

competente pentru oricare dintre pârâții principali, cheamă în judecată

o persoană fără calitate procesuală pasivă, în afara unui

raport de conexitate cu cererile celorlalți pârâți, exclusiv în scopul

sesizării instanței competente pentru aceasta. Legiuitorul intervine pentru

a preîntâmpina un exercițiu abuziv ai dreptului de opțiune stabilit în

favoarea reclamantului și conferă celorlalți pârâți dreptul

de a invoca excepția de necompetență, la primul termen de judecată

îa care părțile sunt legal citate în fata primei instanțe.

Așadar, această excepție

de necompetență teritorială alternativă poate fi invocată

numai în prima instanță, cei mai târziu la primul termen de judecată

și numai de către pârâți, iar nu de celelalte părți, de

procuror sau de instanță din oficiu.

În cauza de față, deși

considerentele ce au stat la baza declinării competenței de către

Judecătoria sectorului 3 București se fundamentează pe ideea că

în cauză ar fi fost introdus pârâtul C., cu domiciliul în municipiul București,

numai în scopul de a fi sesizată instanța competentă în raport de

acesta, ceea ce ar face aplicabile prevederile art. 112 alin. (2) C. proc. civ.,

se constata, în primul rând, că în sarcina acestuia există o pretinsă

faptă, respectiv de a fi reprodus afirmațiile apărute în publicația

electronică și de aIe fi împrăștiat prin mijloacele proprii,

în contextul în care acesta ar fi unui dintre cel mai influenți publiciști

online independenți din România. În al doilea rând, era necesar să se

invoce lipsa calității procesuale a pârâtului C., pentru că numai

daca s-ar fi reținut lipsa sa de calitate procesuală s-ar fi constatat

necompetență instanței.

Față de considerentele

arătate și de dispozițiile legale evocate, coroborate cu art. 112

și art. 116 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare

a cauzei în favoarea instanței întâi sesizate, respectiv Judecătoria sectorului

3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 mai 2016.