ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 546/2016

Decizia nr. 546/2016

Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:

Referitor Ia contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 02 august 1994, s-a arătat că este nul, deoarece este act subsecvent contractului de donație.

Prin cererea reconvențională, pârâții au solicitat constatarea nulității certificatului de moștenitor suplimentar din anul 2007 al B.N.P. M., pentru lipsa obiectului.

În acest sens s-a arătat că, din punct de vedere juridic, terenul situat în Popești-Leordeni, jud. Ilfov, tarlaua XX., parcela YY. și tarlaua ZZ., parcela WW. nu se mai afla în patrimoniul lui L. la momentul dezbaterii succesiunii acestuia, astfel că nu mai putea fi moștenit de reclamanți, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 88 din Legea nr. 36/1995.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 03 mai 2010, sub nr. 21720/3/2010.

S-a reținut în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune că întrucât reclamanții au invocat un motive de nulitate absolută a contractului de donație, acțiunea fiind imprescriptibilă extinctiv, conform art. 2 din Decretul nr. 167/1958.

În privința excepției lipsei calității procesuale pasive integrale a pârâților s-a arătat că acțiunea principală a fost formulată de reclamanți în contradictoriu doar cu o parte dintre moștenitorii defunctei N., care a fost parte în ambele acte a căror nulitate s-a solicitat a se constata - donatară în contractul de donație din 02 august 1994, respectiv vânzătoare, în contractul de vânzare-cumpărare din 22 februarie 1999.

Tribunalul a admis cererea reconvențională reținând că în alcătuirea activului succesoral intră numai drepturile patrimoniale existente la data deschiderii succesiunii și că dreptul de proprietate asupra terenului situat în Popești-Leordeni, jud. Ilfov, tarlaua XX., în suprafață de 7.200 mp nu mai exista în patrimoniul defunctului L., la data decesului acestuia, întrucât fusese transmis anterior, cu titlu gratuit, autoarei pârâților, certificatul de moștenitor suplimentar din anul 2007 este lovit de nulitate absolută, pentru lipsa obiectului.

Sentința a fost criticată pentru motivul ca prima instanță nu a pus în discuție necesitatea stabilirii unui cadru procesual corect pentru introducerea în cauză a tuturor moștenitorilor defunctei N., încălcând dispozițiile art. 129 alin. (2), (4) și (5) C. proc. civ. ce reglementează rolul activ al instanței și pentru că excepția lipsei calității procesuale pasive integrale a pârâților nu a fost pusă în dezbatere, încălcându-se în acest mod principiul contradictorialității. De asemenea, apelanții au arătat că încheierea de ședință de la 14 februarie 2012 este nelegală, întrucât cuprinde dezbateri ce nu au avut loc în ședință publică.

Au formulat cerere de aderare la apel pârâții I. și J. pentru acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată efectuate în fața primei instanțe, întrucât nu a fost motivată hotărârea acordării parțiale a acestora.

Motivele apelului principal au fost completate, instanța de apel apreciind însă completarea ca fiind tardivă, prin raportare la dispozițiile art. 287 alin. (2) C. proc. civ.

În cursul procedurii urmate în apel a decedat apelanta H., instanța de apel luând act că moștenitorii acesteia sunt D., C., F. și A., apelanți litiganți.

4.1. Prin decizia civilă nr. 44A din 10 februarie 2014 a fost admis apelul declarat de reclamanți, precum și apelul pârâților, s-a dispus anularea sentinței apelate și s-a stabilit un termen pentru judecarea cauzei pe fond.

S-a motivat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., întrucât deși prima instanța a întrevăzut necesitatea lărgirii cadrului procesual pasiv prin participarea în calitate de pârâți a tuturor moștenitorilor defunctei N., prima instanță a soluționat cauza în temeiul excepției lipsei calității procesuale pasive integrale a pârâților, în condițiile în care reclamanții au solicitat introducerea în cauză a celor patru moștenitori ai defunctei donatare.

În ceea ce privește cererea reconvențională, Curtea a reținut că, soluționarea acțiunii principale este strâns legată de cererea reconvențională și pentru o soluționare unitară a impus anularea în tot a sentinței, inclusiv în ceea ce privește cererea reconvențională.

În cadrul procedurii ce a urmat acestei decizii, la 2 iunie 2014 și la 1 septembrie 2014, instanța de apel a încuviințat cererea pârâților I. și J. de introducere în cauză a tuturor moștenitorilor defunctei N., astfel au fost citați și introduși în cauza ca pârâți numiții O. și P.

Urmare dezbaterilor din ședința de judecată din 29 septembrie 2014 referitoare la obiectul acțiunii și calificarea actului juridic dedus judecății prin încheierea de ședință din 6 octombrie 2014 curtea de apel a respins cererea apelanților reclamanți stabilind că potrivit dispozițiilor art. 294 C. proc. civ. cererea este inadmisibilă.

Ca efect al măsurilor procesuale succesive luate de instanța de apel în raport cu cererile părților, la 9 februarie 2015 instanța de apel a pus în dezbatere excepțiile și cererile invocate de părți și a respins cererea de înscriere în fals a reclamanților cu privire la contractul de donație atacat, amânând pronunțarea asupra acestora.

4.2 Prin decizia civilă nr. 82A din 16 februarie 2015 au fost respinse cererile reclamanților vizând înscrierea în fals și excepțiile inadmisibilității, lipsei calității procesuale a pârâților și lipsei interesului acestora în cererea reconvențională. Au fost respinse ca lipsite de obiect excepțiile inadmisibilității și tardivității formulate de pârâtă, ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune. S-a respins ca nefondată cererea principală și s-a admis cererea reconvențională, constatându-se nulitatea certificatului suplimentar de moștenitor din anul 2007 întocmit de B.N.P. M.

Pentru a pronunța decizia, instanța de apel a reținut că excepția inalienabilității, vizează în fapt o pretinsă interdicție legală pentru donatar de a dispune de terenul ce i se cuvenea în baza Legii nr. 18/1991, cu motivarea în drept a art. 31 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, forma inițială. Instanța a reținut că acesta este în fond un motiv de nulitate a donației care însă nu a făcut obiectul cauzei acțiunii, singurul motiv de nulitate invocat de reclamanți fiind lipsa consimțământului.

Au fost respinse și excepțiile lipsei calității procesuale active a pârâților și a lipsei de interes, excepții raportate la cererea reconvențională motivat de faptul că din actele depuse rezultă că defunctul L. a avut ca unică proprietate funciară în extravilanul comunei Popești Leordeni, suprafața de 7200 mp în litigiu, suprafața menționată atât în actul de donație cât și în certificatul de moștenitor suplimentar a cărui nulitate se solicită. Faptul că în contractul de donație se specifică „parcelă VV.", iar în celelalte documente "tarlaua XX.", nu constituie în mod vădit decât o eroare de formulare, combătută prin toate celelalte documente depuse la dosar privind suprafața de 7200 mp și identificarea acesteia.

Cererea de înscriere în fals, împotriva înscrisului a fost respinsă ca lipsită de interes, întrucât că înscrisul defăimat nici nu constituie obiect al cauzei și nici nu prezintă valoare probatorie în analiza speței. Cererea de înscriere în fals, împotriva mențiunilor notarului ce a întocmit actul autentic de donație a fost respinsă, cu motivarea ca, de fapt, se contestă mențiunea notarului cu privire la semnarea documentului de către defunctul L., fapt combătut de raportul de expertiză grafoscopică efectuat în cauză.

În legătură cu excepțiile formulate de pârâți s-a arătat că acestea privesc inadmisibilitatea invocării de către reclamanți a unor motive noi ale acțiunii și tardivitatea modificării cererii introductive, astfel, acestea au fost respinse ca rămase fără obiect, fiind deja soluționate prin încheierea din data de 03 noiembrie 2014.

Excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamanților a fost respinsă deoarece în acțiunea principală s-a invocat nulitatea absolută a contractului de donație și a celui de vânzare cumpărare, iar nu nulitatea relativă.

Au fost respinse și celelalte mențiuni ale pârâților calificate drept excepții, referitoare la unele critici formulate de reclamanți în legătură cu diverse aspecte (lipsa unor pagini din dosar, modul de comunicare a sentinței anulate), ca nefondate, acestea fie neconfirmându-se, fie neavând relevanță nici procedurală și nici pe fondul cauzei.

În ceea ce privește fondul cauzei, s-a reținut că cererea principală a vizat ca unic aspect de nulitate, lipsa consimțământului defunctului L. de a dona terenul în suprafața de 7200 mp.

Pe de o parte în cauză nu s-a făcut dovada unei atare susțineri, iar pe de altă parte, ceea ce de fapt constituie elementul de bază în soluționarea acțiunii principale, raportul de expertiză grafoscopică efectuat în cauză au relevat fără echivoc că semnăturile de pe actul de donație aparțin celor doi donatori L. și H., fiind totodată nerelevant din perspectiva eficienței juridice și a legalității actului de donație că respectivul act a fost semnat și de H., care nu era proprietara suprafeței de teren donate, în condițiile în care adevăratul și unicul proprietar a donat valabil proprietatea sa către autoarea pârâților.

Având în vedere că temeiul de nulitate al contractului de vânzare-cumpărare încheiat de N. și I. privind suprafața de teren primită de N. prin donația de mai sus, l-a constituit nulitatea donației a fost respins și al doilea capăt de cerere ca nefondat.

Cererea reconvențională formulată de pârâți a fost admisă în considerarea art. 118 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 constând că în cauză pârâții au fost vătămați în dreptul lor de proprietate în legătură cu suprafața de teren de 7200 mp și care deși legal transmisă prin donație din patrimoniul defunctului L. către autoarea lor, a fost inclusă, prin certificatul suplimentar de moștenitor din anul 2007, în masa succesorală rămasă de pe urma defunctului.

4.3 După pronunțarea deciziei civile nr. 82A din 16 februarie 2015, P. și O. au formulat o cerere de completare a dispozitivului deciziei civile, în sensul pronunțării instanței asupra cererii acestora de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 191 A din 6 aprilie 2015 cererea fost respinsă cu motivarea că instanța de apel s-a pronunțat asupra obligației reclamanților la plata cheltuielilor de judecată. împrejurarea că potrivit dispozitivului deciziei dreptul de plată a fost stabilit numai în favoarea pârâtei I. constituie un aspect care va putea fi lămurit numai în calea de atac, iar nu prim mijlocirea unei cereri de completare a dispozitivului.

5.1. Reclamanta D. (fostă E.), a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 82/A din 15 februarie 2015 solicitând casarea hotărârii atacate și reținerea dosarului spre rejudecare cu consecința constatării nulității absolute a contractului de donație autentificat din anul 1994, precum și nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 22 februarie 1999, ca act subsecvent celui dintâi, iar doar în subsidiar trimiterea spre rejudecarea apelului în fața instanței de recurs.

Sub un prim aspect, recurenta a arătat că instanța de apel nu a analizat motivele de nulitate ale contractului de donație și a considerat în mod arbitrar și nelegal că singurul motiv de nulitate invocat a fost lipsa consimțământului. De altfel, evocând fondul instanța de apel a apreciat că lipsa consimțământului este un motiv de nulitate întemeiat întrucât autorul recurentei a semnat actul atacat, prin evaluarea unei expertize extrajudiciare. Astfel, în acord cu dispozițiile legale nu a fost analizată modalitatea în care autorul nostru și-a dat consimțământul pentru perfectarea contestatei donații, iar instanța de apel nu a analizat afirmațiile constante ale reclamaților în sensul că, L. nu a avut conștiința că semnează un contract de donație, fiind analfabet și nevăzător.

Recurenta a susținut că defuncta donatară l-a indus în eroare pe tatăl reclamanților creându-i falsa convingere că semnează un contract de vânzare-cumpărare, dovadă fiind și faptul că la un timp relativ scurt donatara a înstrăinat terenul donat către fiica sa.

5.2. Au formulat recurs împotriva încheierilor de ședință din 6 octombrie 2014, 3 noiembrie 2014 și 9 februarie 2015, cât și împotriva deciziei nr. 82/A din 6 februarie 2015 a Curții de Apel București și reclamanții C., F. și A.

S-a invocat în cadrul recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., că instanța de apel a refuzat, printr-o motivare deficitară analiza cauzei sub aspectele sale relevate și relevante.

Recurenții au arătat că au solicitat constatarea nulității absolute a donației pentru lipsa cauzei, obiectului și consimțământului, iar nulitatea actului subsecvent și pentru lipsa obiectului.

În cauză, instanța de apel nu a analizat modul de formare a consimțământului și condițiile necesare pentru exprimarea sa valabilă și a ignorat să cerceteze afirmația constantă a reclamanților în sensul că autorul lor nu a avut intenția de a gratifica.

Prin refuzul constant al instanței de apel de a stabili prima zi de înfățișare în apel și de a proceda potrivit normelor procedurale, instanța de apel nu a lăsat să se întrevadă ce norme legale a aplicat pentru a proceda la introducerea în cauză a pârâților O. și P., comparativ cu faptul că a refuzat reclamanților precizarea acțiunii concordant motivelor de apel.

Totodată, recurenții au arătat că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, contractul de donație din anul 1994, deși această obligație îi revenea potrivit principiului aflării adevărului.

S-a arătat că instanța de apel nu a analizat conținutul contractului atacat în cadrul căruia notarul a inserat în mod voit clauze și expresii specifice unui contract de vânzare-cumpărare, de natură să creeze confuzia semnatarului actului asupra naturii juridice a acestuia. Instanța de apel s-a limitat la calificarea actului ca fiind donație fără o verificare amănunțită a clauzelor actului, de natură a susține motivarea acțiunii reclamanților.

Următoarea critică, vizând decizia vizează nemotivarea acesteia în drept. Recurenții au susținut că motivarea instanței este lipsită de substanță, vădind o cercetare superficială a fondului prin lipsa unei analize exhaustive a tuturor datelor, motivelor și probelor aduse sau solicitate de părți.

În acest context, recurenții arată că au formulat o cerere de înscriere în fals împotriva actului de donație, în ceea ce privește constatările personale ale notarului care a autentificat actul atacat, cercetarea falsului revenind instanței civile în condițiile prescrierii răspunderii penale. În acest sens, refuzul instanței de admite înscrierea în fals vădește o greșită aplicare a legii și superficialitatea cu care cauza a fost judecată. în fapt, instanța s-a raportat la un înscris probator consemnat la dosar, un act preconstituit de pârâți în scop probator, ignorând că cerere recurenților viza, de fapt, contractul de donație.

În fine, instanța de apel nu a tăcut o analiză coroborată a probelor cauzei, de fapt, neraportându-se la niciuna dintre probele administrate în fața primei instanțe sau în apel, astfel încât, evocând fondul, contrar dispozițiilor legale nu a reținut nicio stare de fapt.

În mod nelegal, s-a procedat la anularea certificatului de moștenitor suplimentar, fără a explica temeiul aplicării aceste sancțiuni.

5.3. Au formulat recurs numiții P. și O. împotriva deciziei nr. 191A din 6 aprilie 2015 prin care au arătat că solicită modificarea deciziei în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Au arătat recurenții că în mod nelegal cheltuielile de judecată au fost acordate doar pârâtei I., deși la dosar au fost consemnate dovezi care au atestat cheltuieli de judecată făcute de către recurenți care au fost introduși în cauză abia în apel după admiterea acestuia în principiu.

Se susține că motivarea instanței de apel de natură să susțină modalitatea de soluționare a cererii accesorii este deficitară și străină de natura pricinii, motiv pentru care s-a solicitat admiterea recursului.

În procedura urmată în fața instanței de recurs părțile au depus înscrisuri, acte consemnate și în fața instanțelor de fond.

S-au formulat cereri de acordare a ajutorului public de către recurenții-reclamanți.

Încă de la început, Înalta Curte arată că motivele recursului reclamantei D. pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., încadrarea acestora fiind făcută din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, cauza acțiunii introductive s-a concretizat, în privința donației, în motive de nulitate determinate de lipsa totală a consimțământului autorilor reclamanților, lipsa obiectului actului principal derivată din lipsa calității de proprietar a dispunătorului, eroarea esențială asupra naturii actului încheiat întemeiată atât pe calitățile personale ale autorului reclamanților, cât și pe manopere de inducere în eroare practicate de donatar, iar în privința contractului de vânzare-cumpărare, nulitatea invocată de reclamanți s-a fondat pe principiul anulării acestuia ca act subsecvent. În plus, în fața primei instanțe, reclamanții au invocat la 18 mai 2012 excepția inalienabilității temporare a terenului înstrăinat de autorul lor prin donație, excepție fondată pe dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 care se concretizează în ansamblul cauzei cererii prin adăugarea unui nou motiv de nulitate a actului de donație și a celui subsecvent care fac obiectul cercetării judiciare.

În măsura în care instanța de apel a anulat prin decizia intermediară nr. 44A din 10 februarie 2014 sentința primei instanțe și a stabilit termen pentru judecarea cauzei pe fond, urma ca analiza fondului pricinii să implice cercetarea tuturor aspectelor care corespund cauzei juridice a cererii de chemare în judecată, adică a tuturor motivelor de nulitate invocate de părți, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Din aceste punct de vedere, în decizia atacată, nr. 82A din 16 februarie 2015, instanța de apel a reținut că cererea principală a vizat un singur aspect de nulitate, lipsa consimțământului, considerând că acest motiv de nulitate nu este întemeiat, în măsura în care din expertiza grafoscopică analizată rezulta că semnăturile aplicate pe actul de donație aparțin donatorilor, autori ai reclamanților.

Trecând peste insuficiența unei astfel de motivări care nu corespunde analizei consimțământului la încheierea unui act juridic și nu răspunde argumentelor prezentate de părți pentru susținerea acestui motiv de nulitate a actului juridic, Înalta Curte arată că analiza cauzei cererii din perspectiva cauzei sale este, oricum, incompletă.

Obligația de a motiva hotărârea luată impusă de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. implică la necesitatea prezentării motivelor de fapt au format convingerea instanței și care au justificat, prin analiza concertată și critică a tuturor probelor administrate prin prisma argumentelor prezentate de părți. În cauză, instanța de apel s-a referit în mod critic la o singura probă, neargumentând lipsirea de relevanță a tuturor celorlalte probe administrate în cauză, în măsura în care acestea au fost admise și administrate. De asemenea, o motivare implică, pentru a avea calitatea de a răspunde unui proces soluționat corect și prezentarea motivelor de drept care au format convingerea instanței, motive care lipsesc în decizia atacată.

Atât lipsa unei analize exhaustive a cauzei cererii, cât și lipsa unei motivări corespunzătoare de natura să facă inteligibil și transparent raționamentul aplicat de instanța de apel cu prilejul evocării fondului poate fi asimilat cu o necercetare a cauzei.

De aceea, înalta consideră ca motivele de recurs dezvoltare de recurenta D. sunt fondate și vor fi admise.

În ceea ce privește motivele recurenților reclamanți C., F. și A., Înalta Curte arată că sunt deplin justificare criticile corespunzătoare referitoare Ia lipsa analizei cauzei cererii din perspectiva tuturor motivelor de nulitate invocate cât și cele referitoare la motivarea deficitară a soluției și lipsa prezentării motivelor de fapt și de drept care au justificat soluția pronunțată.

Întrucât argumentele Curții corespunzătoare acestor critici au fost deja prezentate, ele nu vor fi reluate.

Aceleași considerente își mențin valabilitatea și în privința motivării necorespunzătoare a instanței de apel în privința cererii reconvenționale care a fost admisă prin evocarea temeiului de drept, art. 118 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, text care nu permite concluzia de admitere a acțiunii pârâților. Dispozițiile astfel evocate deschid terților o acțiune în anularea certificatului de moștenitor și nu reprezintă în sine o cauză de nulitate pentru a permite fundamentarea hotărârii judecătorești, în mod singular pe aceste temei. Rezultă așadar că instanța de apel avea datoria de a identifica motivul de nulitate, dublată de analiza temeiniciei acestui motiv.

Este fondată și critica acestor recurenți referitoare la încălcarea dispozițiilor legale de drept procesual în măsura în care au fost admiși în cază și introduși în apel ca pârâți numiții O. și P., măsura luată de instanța de apel la 1 septembrie 2014.

Deși premisa criticii recurenților a plecat de la stabilirea greșită de către instanța de apel a primei zile de înfățișare, Înalta Curte arată că dispoziția instanței de apel este greșită în principal pentru că instanța de apel nu putea lărgi cadrul procesual prin admiterea în proces a unor noi pârâți în faza judecării litigiului în apel.

Consecința deciziei nr. 44A din 10 februarie 2014 prin care s-au admis apelurile declarate și anulat sentința primei instanțe pentru aspecte legate de încălcarea principiului disponibilității și al contradictorialității nu poate permite modificarea cadrului procesual în apel.

De aceea, dispoziția instanței luată prin prima dintre încheierile atacate, de introducere în proces a încă doi litiganți în calitate de pârâți a fost luată cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de art. 294 C. proc. civ., dispoziții care nu permit schimbarea în apel a părților sau a calității din proces a acestora.

Justificarea lărgirii cadrului procesual la în apel nu a fost argumentată în drept, însă din modalitatea desfășurării dezbaterilor se deduce că instanța de apel a introdus în cauză doi moștenitori ai defunctei N., prin mecanismul permis de art. 243 C. proc. civ. Aplicarea acestei dispoziții, însă, este greșită, deoarece situația premisă a acestei norme legale, presupunând decesul părții pe parcursul litigiului, nu este îndeplinită, autoarea celor introduși ca pârâți în apel neavând calitatea de parte, întrucât era predecedată la data începerii litigiului.

În aceste condiții modificarea cadrului procesual în modalitatea realizată era inadmisibilă și fondată pe interpretarea greșită că prin efectul deciziei nr. 44A din 10 februarie 2014 se realizează o judecată după reguli aplicabile în fața primei instanțe. Evocarea fondului în apel potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ. nu presupune reactivarea tuturor dispozițiilor referitoare la judeca în prima instanță, iar, în lumina celor evocate, modificarea acțiunii în apel prin introducerea în proces a unor noi pârâți ignoră dispozițiile art. 298 C. proc. civ.

Este, de asemenea fondată critica privind nelegalitatea măsurilor luate de instanța de apel în ședința din 6 octombrie 2014 care face, la rândul său, obiect al recursului.

În cadrul dezbaterilor reclamanții au arătat, în argumentarea motivelor de nulitate a contractului autentificat din 2 august 1994 că acesta conține clauze contradictorii, unele dintre ele fiind specifice unei veritabile vânzări și au susținut că prin aceasta s-a creat în mod voit o confuzie, autorul lor neavând intenția de a gratifica și neștiind în fapt că își dă consimțământul la perfectarea unei donații. În acest sens, în dezbateri au solicitat instanței să lămurească natura actului atacat printr-o evaluare a clauzelor sale.

Prin măsura luată prin încheierea din 6 octombrie 2014 instanța de apel a respins această cerere ca inadmisibilă, apreciind că o calificare a actului juridic în apel este contrară dispozițiilor art. 294 C. proc. civ.

Și această dispoziție a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece, așa cum s-a explicat, teza reclamanților nu avea vocația de a schimba cadrul procesual prefixat la prima instanță, ci avea rolul de a explicita cauza cererii primordiale.

Evaluarea conținutului și clauzelor contractului atacat nu se poate concretiza prin încheiere premergătoare, ci ține în mod indisolubil de analiza cauzei în ansamblu, în procesul deliberării asupra temeiniciei acțiunii. De aceea și acest motiv al recursului este fondat.

Aceeași greșeală a persistat și cu prilejul soluționării cererii de rectificare, la 3 noiembrie 2014, instanța de apel reiterând că solicitările reclamanților au tins la formularea unui nou capăt de cerere, inadmisibil, potrivit art. 294 C. proc. civ., ne-lămurind corect din punct de vedere procesual demersul părților.

Pentru motivul legat de greșita aplicare a dispozițiilor legale a fost atacată cu recurs și încheierea de dezbateri din 9 februarie 2015 care se integrează deciziei nr. 82A din 16 februarie 2015, recurenții considerând că în mod nelegal Ie-a fost respinsă cererea de înscriere în fals împotriva contractului de donație, cu privire la partea referitoare la constatările personale ale notarului prezentate în încheierea de autentificare a actului. Au susținut recurenții că admiterea cererii se impunea cu atât mai mult cu cât cercetarea falsului nu mai putea fi făcută decât în fața instanței civile, urmare faptului că acțiunea penală pentru declararea falsului s-a prescris, astfel cum rezultă din rezoluția parchetului nr. 831/P/2012.

Se poate observa, în primul rând că această cerere a fost soluționată după epuizarea dezbaterilor asupra fondului cauzei, în cadrul deliberării, deși, fiind legată de procedura de administrare a probelor presupunea soluționarea prioritar închiderii cercetării judecătorești având semnificația închiderii etapei administrării tuturor probelor.

În plus, s-a reținut în considerentele deciziei atacate că înscrierea în fals vizează autenticitatea semnăturii donatorului, fapt care este combătut prin concluziile unei expertize grafoscopice efectuate în cauză și în plus, cererea excede dispozițiilor art. 177 C. proc. civ. care se referă doar la înscrisurile sub semnătură privată, iar nu la cele autentice.

Înalta Curte sesizează pe de-o parte că domeniul înscrierii în fals nu a vizat semnătura donatorului, ci constatările personale ale agentului instrumentator, aspect asupra căruia instanța de apel nu s-a pronunțat, iar pe de altă parte, au fost ignorate prevederile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 rep., potrivit cărora împotriva constatărilor personale ale notarului care intră în sfera autenticității partea poate formula o cerere de înscriere în fals.

De aceea, respingerea cererii reclamanților s-a făcut prin raportare la un alt domeniu al falsului, dar și cu ignorarea normelor legale incidente.

Astfel, în baza tuturor considerentelor redate în această decizie urmează ca recursurile promovate de reclamanți să fie admise considerându-se fondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., iar în temeiul art. 312 alin. (1) și (5) decizia și încheierile atacate vor fi casate, iar pricina trimisă pentru rejudecare la aceeași instanță, când vor fi avute în vedere și cererile vizând plata cheltuielilor de judecată efectuate de părți în procedura se soluționare a recursului.

În ceea ce privește recursul declarat de O. și P. împotriva deciziei civile nr. 191 A din 6 aprilie 2015, consecvent considerentelor deja arătate, potrivit cărora participarea procesuală a acestor persoane în cadrul judecării la instanța de apel a fost dispusă greșit, evaluarea îndatorării reclamanților la plata cheltuielilor de judecată efectuată de acești participanți nu are suport legal.

Altfel spus, partea care pierde procesul poate fi îndatorată Ia plata cheltuielilor de judecată efectuate de adversari, condiția premisă fiind ca participarea în proces a acestora din urmă să fie legal și corect stabilită, premisă neîntrunită în speță.

De aceea recursul declarat de O. și P. va fi respins, soluție care înglobează și cererea accesorie vizând plata cheltuielilor de judecată efectuate de acești recurenți în recurs.

Dincolo de aceste considerente, efectele deciziei civile nr. 191A din 6 aprilie 2015 nu pot fi evaluate decât prin relația pe care aceasta o are cu decizia pe care are funcția de a o completa, care a fost casată.

Sintetizând, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursurile declarate de reclamanții D., C., A. și F. împotriva deciziei civile nr. 82 A din 16 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, și a încheierilor din 6 octombrie 2014, 3 noiembrie 2014 și 9 februarie 2015, va casa aceste hotărâri și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel și va respinge recursul declarat de pârâții O. și P. împotriva deciziei nr. 191 A din 6 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta D. (fostă E.) împotriva deciziei nr. 82 A din 16 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Admite recursul declarat de reclamanții C., F. (fostă G.) și A. (fostă B.) împotriva încheierilor din 6 octombrie 2014, 3 noiembrie 2014 și 9 februarie 2015 și a deciziei nr. 82A din 16 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia și încheierile atacate și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Respinge recursul declarat de pârâții O. și P. împotriva deciziei nr. 191A din 6 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 15 martie 2016.