ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 878/2016

Decizia nr. 878/2016

Asupra conflictului de competență, constată următoarele:

La data de 19 iunie 2014, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia, cu nr. x/313/2014, cererea formulată de către reclamanta A. com. Stângăceaua,

reprezentată prin primar B., împotriva pârâtei C., având ca obiect pretenții.

În motivarea cererii, s-a arătat că, la data de 8 aprilie 2014, reclamanta a emis decizia nr. 129 prin care a imputat pârâtei suma de 5.645 lei, reprezentând creanțe restante din amenzi aplicate persoanelor fizice de către diverse organe de constatare, ia acea dată pârâta având funcția de referent în cadrul A. Stângăceaua. Pârâta nu a formulat contestație împotriva deciziei de imputare, motiv pentru care i s-a adus la cunoștință că trebuie să plătească creanța.

La data de 28 aprilie 2014, pârâta și-a depus demisia, lucrând doar o zi din perioada de preaviz, iar la data de 9 mai 2014, prin Dispoziția nr. 146, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă ai pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 952 din 13 octombrie 2015, pronunțata de Judecătoria Strehaia,

a fost admisă excepția lipsei interesului de a promova

acțiunea, invocată de instanță, din oficiu, fiind respinsă acțiunea pentru acest motiv.

Instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, răspunderea civilă a funcționarului public se angajează „a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează".

Potrivit art. 85 din același act normativ „(1) Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. (2) Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ. (2

1

) Ordinul sau dispoziția de imputare rămasă definitiva ca urmare a neintroducerii ori respingerii acțiunii la instanța de contencios administrativ constituie titlu executoriu".

S-a mai reținut că, din actele dosarului, rezultă că decizia de imputare nu a fost atacată Ia instanța de contencios administrativ, constituind titlu executoriu, motiv pentru care este justificată excepția lipsei interesului reclamantei A. com. Stângăceaua de a promova acțiunea.

Împotriva sentinței civile nr. 952 din 13 octombrie 2015, pronunțată de Judecătoria Strehaia, a declarat apel reclamanta

A. com. Stângăceaua, prin primar, criticând-o pentru nelegalilate și netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția I civilă.

Prin încheierea pronunțată la data de 2 februarie 2016, în Dosarul nr. x/313/2014, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 11 februarie

2016,

Tribunalului Mehedinți a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Tribunalul a reținut că între reclamantă și pârâtă s-a încheiat un contract individual de muncă la data de 1 august 2011, pe perioadă nedeterminată, pârâta având calitatea de referent, iar conform dispozițiilor art. 254 C. muncii, salariații răspund patrimonial pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.

Față de dispozițiile legale menționate, instanța a constatat că este competentă material să judece apelul secția conflicte de muncă și asigurări sociale, din cadrul Curții de Apel Craiova.

Prin Decizia nr. 1601 din data de 10 martie 2016, pronunțată în Dosarul

nr. x/54/2016, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a admis, la rândul său, excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția I civilă. Suspendând cauza, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Curtea de Apel a reținut că dispozițiile art. 95 și 96 C. proc. civ. instituie regula potrivit căreia apelul se soluționează de instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea apelată. Aceeași regulă rezultă și dîn prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, potrivit cărora, de la data intrării în vigoare a N.C.P.C., hotărârea prevăzută în legea anterioară ca fiind definitivă va fi supusă numai apelului la instanța ierarhie superioară.

Prin urmare, curtea de apel nu este competentă să soluționeze apelul declarat împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță de judecătorie, o astfel de competență nefiind prevăzută de art. 96 C. proc. civ. sau de C. muncii, lege considerată aplicabilă de tribunal atunci când și-a declinat competența de soluționare a apelului de față. Competența aparține tribunalului, ca instanță ierarhic superioară judecătoriei.

A mai reținut instanța că, din regula cuprinsă în art. 208 din Legea nr. 62/2011, potrivit căreia tribunalul este primă instanță în soluționarea conflictelor individuale de muncă nu rezultă că un conflict de muncă soluționat în primă instanță de judecătorie va fi soluționat în apel de curtea de apel.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legat sesizată, în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 952 din 13 octombrie 2015, pronunțată de Judecătoria Strehaia a fost respinsă, ca lipsită de interes, acțiunea prin care reclamanta A. Stângăceaua a solicita obligarea pârâtei C. la plata sumei de 5.645 lei, reprezentând creanțe restante din amenzi aplicate persoanelor fizice de către diverse organe de constatare.

Instanța a reținut că reclamanta a emis decizia de imputare a sumei de 5.645 lei, în sarcina pârâtei, ce nu a fost atacată la instanța de contencios administrativ, motîv pentru care respectiva decizie constituie titlu executoriu în condițiije art. 84 alin. (2)

1

din Legea nr. 188/1999.

Împotriva sentinței civile nr. 952 din 13 octombrie 2015, pronunțată de Judecătoria Strehaia, a formulat apel reclamanta A. Stângăceaua, înregistrat inițial pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția I civilă.

Înalta Curte reține ca, în temeiul dispozițiilor art. 95 pct. 2 C. proc. civ. „tribunalul judecă (...) ca instanță de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță".

De asemenea, potrivit art. 96 pct. 2 C. proc. civ. „Curtea de Apel judecă (...) ca instanță de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor declarate de tribunale în primă instanță".

Se constată că, prin dispozițiile legale mai sus-citate, este reglementată competența materială a tribunalelor, respectiv a curților de apel, fiind ilustrat, totodată, principiul ierarhizării instanțelor de judecată, în sensul că apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță sunt de competența instanței imediat superioară.

Respectiv, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, în primă instanță, sunt de competența tribunalelor, iar apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal, în primă instanță, sunt de competența curților de apel.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus-citate rezultă că, în cauza de față competența materială de soluționare a apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 952 din 13 octombrie 2015, pronunțată de Judecătoria Strehaia, revine Tribunalului Mehedinți, ca instanță imediat superioară.

Înalta Curte observă că natura juridică a cauzei, litigiu de muncă, nu are drept consecință modificarea competenței materiale de soluționare a apelului declarat împotriva hotărârii judecătoriei prin care a fost soluționată cauza, în primă instanță.

Astfel, după cum a dezlegat și Curtea de Apel Craiova, prevederile art 208 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora „Conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal reprezintă o ilustrare a regulii înscrisă în art. 95 pct. 1 C. proc. civ., potrivit căreia tribunalul este instanța ce are plenitudine de competență, cu excepția cererilor care sunt date spre competentă soluționare altor instanțe.

Prin dispozițiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 nu se realizează însă nicio derogare de la regula consacrată de dispozițiile art. 95 și 96 C. proc. civ., potrivit căreia apelul se soluționează de instanța ierarhic superioară celei ce a pronunțat hotărârea în primă instanță.

Î

n consecință, urmează a decide că revine Tribunalului Mehedinți competența materiaiă de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2016.