ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 809/2016

Decizia nr. 809/2016 Asupra recursului de față constată următoarele: Prin cererea înregistrata la data de 13 august 2013 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/3/2013, astfel cum a fost modificată la data de 6 martie 2014, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL să se dispună interzicerea importului și a comercializării neautorizate, de către pârâul, a produselor reținute de autoritățile vamale, conform notificării C. Constanța din 29 iulie 2013 ca aducând atingere drepturilor exclusive de proprietate intelectuală deținute de reclamanta asupra mărcii comunitare verbale din 26 februarie 2003, respectiv asupra mărcii comunitare verbale din 16 februarie 2004 și asupra mărcii comunitare verbale din de către pârâtă a produselor purtând semne identice sau similare cu marea comunitară verbală din 26 februarie 2003, respectiv cu marca comunitara verbala din 16 februarie 2004 și cu marca comunitară verbală din 30 martie 1996; să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 alin. (1) lit, a) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009, art. 11 din Regulamentul (CE) nr. 1383/2003, art. 11 și 17 din Legea nr. 334/2005 și art. 194 și următoarele C. proc. civ., iar prin cererea de modificare a acțiunii civile din data de 6 martie 2014, intimata-reelamantă a invocat dispozițiile art. 204 și art. 254 C. proc.

civ., art. 9 alin. (1) tit, c) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009. Prin sentința civilă nr. 345 din data de 20 martie 2014, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, a dispus interzicerea importului și comercializării neautorizate de către pârâtă a produselor „bocanci bărbătești cu fața de piele bombeu metalic" reținute de autoritățile vamale conform Notificării C. Constanța din 29 iulie 2013, a dispus interzicerea importului și comercializării neautorizate de către pârâtă a produselor purtând mărci identice sau similare cu marca comunitară verbală din 30 martie 1996, a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată și a compensat în parte cheltuielile de judecată efectuate de părți și în final a obligat reclamanta la 1.870 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.

Prin Decizia civilă nr. 447 A din data de 11 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă SC B. SRL împotriva sentinței civile nr. 345 din 20 martie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2013, în contradictoriu cu apelanta-reclamantă A.; a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu apelanta-pârâtă SC B. SRL; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că: a dispus interzicerea importului și a comercializării neautorizate, de către pârâtă, a produselor reținute de autoritățile vamale, conform notificării C. Constanța din 29 iulie 20S3 ca aducând atingere drepturilor exclusive de proprietate intelectuală deținute de reclamantă asupra mărcii comunitare verbale din 16 februarie 2004, a dispus interzicerea importului precum și a comercializării neautorizate de către pârâtă a produselor purtând semne identice sau similare cu marca comunitară verbală din 16 februarie 2004 și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 6.392,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței și a obligat apelanta-pârâtă să plătească apelantei-reclamante suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva Deciziei civile nr. 44/A din data de 11 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2013 a formulat recurs recurenta-pârăiă SC B. SRL, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. și solicitând să se constate nulitatea hotărârii atacate, casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecarea instanței de apel, cu cheltuieli de judecată. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă apreciază ca hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea unor norme de drept procedural, aspect de natură a atrage nulitatea acesteia.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, recurenta-pârâtă arata că partea adversă și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. a) și c) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009, iar curtea de apel s-a auto-învestit șî a soluționat pricina în baza altor dispoziții iegale, anume în temeiul prevederilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009. De asemenea, recurenta-pârâtă arată că instanța de apel a ajuns la concluzia eronată că bocancii și pantofii de protecție importați de SC B. SRL sunt similari cu articolele de îmbrăcăminte și cele de acoperire a capului protejate de marca din 16 februarie 2004 și critică această reținere pe care o apreciază ca fiind contrară întregului material probator.

Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Cererea motivată de recurs a fost comunicată întimaiei-reclamante A., care a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, în temeiul art. 488 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea deciziei atacate, ca legală și temeinică. intimata-reclamantă apreciază că argumentele invocate de către recurenta-pârâtă nu pot constitui motive de recurs, întrucât acestea, deși puteau fi invocate pe calea apelului sau în timpul judecării apelului, nu au fost invocate.

De asemenea, arată că recurenta-pârâtă nu invocă nîcio neregularitate cerută de legiuitor pentru a fi incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și apreciază că, în raport de această împrejurare, este inadmisibilă aplicarea în prezenta cauza a textului de lege menționat. Totodată, apreciază că instanța de apel nu a încălcat dispozițiile procedurale când a motivat soluția în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul nr. 207/2009, fapt ce atrage, în opinia sa, respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul ia întâmpinarea ce i-a fost comunicată, recurenta-pârâtă reiterează susținerea potrivit căreia instanța de apel s-a auto-învestit cu judecarea cauzei în baza dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009, fără să pună acest aspect în discuția părților și apreciază că în acest mod au fost încălcate principiile neutralității, imparțialității și contradictoriali tații, ceea ce determină, în opinia sa, nulitatea hotărârii pronunțate în apel. Prin punctul de vedere formulat cu privire la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului întocmit în camă, recurenta-pârâtă precizează că a invocat dispozițiile art 488 alin. (1) C. proc. civ. întrucât instanța de apel nu a pus în discuția părților schimbarea calificării juridice, pe care a reținut-o și utilizat-o ca temei de drept doar în motivarea hotărârii, încălcând principiul contradictoriaiității, aspect ce atrage nulitatea hotărârii pronunțate.

Raportat la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanța de apel a dat o interpretare greșită stării de fapt, considerând similare articolele de îmbrăcăminte și de acoperire a capului protejate prin marcă cu bocancii de protecție importați de SC B. SRL și ajungând la concluzia eronată, în opinia sa, că pârâta a încălcat dreptul conferit de marca înregistrată de reclamantă, reținere datorată unei aplicări greșite a normei de drept material.

Prin punctul de vedere formulat cu privire la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului întocmit în cauza, întimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, cu consecința menținerii ca legală a Deciziei civile nr. 447/A din data de 11 noiembrie 2014. Intimata-reciamantă a apreciat că invocarea nerespeetării principiului disponibilității pe calea recursului este inadmisibilă în prezenta cauză, iar, în subsidiar, a considerat că acest motiv de recurs este neîntemeiat. În ceea ce privește inadmisibilitatea motivelor de recurs privind nerespectarea principiului disponibilității, intimata-reclamantă arată că argumentele invocate de către recurenta-pârâtă nu pot constitui motive de recurs, raportat la prevederile art. 488 alin. (2) C. proc.

civ., întrucât acestea nu au fost invocate în apel, deși puteau fi invocate pe această cale sau în timpul judecății în apel. Pe de altă parte, intimata-reclamantă subliniază că prima instanță a analizat riscul de confuzie, cercetând similaritatea produselor sau complementaritatea acestora, cu alte cuvinte incidența în speță a art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul nr. 207/2009. Totodată, apreciază că pe fond motivele de recurs privind principul disponibilității sunt neîntemeiate, instanța de apel în opinia sa, nesoluționând apelul în afara cadrului procesual, întrucât cauza juridică fondată pe instituția încălcării în temeiul unui risc de confuzie ca urmare a similarității dintre semne și/sau produse a fost instituția invocată în faza fondului și a tăcut obiectul judecății în fond.

Referitor la motivele de recurs încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ. arată că partea adversă nu a menționat în concret ce norme de drept material a încălcat sau aplicat greșit instanța, nemulțumirile recurentei-pârâte ținând, în realitate, de aprecierea faptelor și de analiza făcută de instanță cu privire la complementaritatea produselor, astfel încât nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate stipulate de legiuitor. Analizând hotărârea atacată în raport de motivele de recurs invocate, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente. Înalta Curte constată că prin motivul de recurs Întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin, (1) pct. 5 C. proc.

civ. recurenta-pârâtă a invocat faptul că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 9 alin, (1) lit. a) și c) din Regulamentul (CE) nr, 207/2009, iar Curtea de Apel București a soluționat pricina în baza altor dispoziții legale, și anume art. 9 alin. (1) lit. b) din același regulament.

Observând considerentele deciziei atacate se constată că instanța de apel a reținut ca temei al pretențiilor admise art. 9 alin. (1) lit b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 atât în cadrul analizării motivelor de apel ale reclamantului ("în condițiile existenței identității de semne și similarității de produse și având în vedere gradul ridicat de distinctivitate al mărcii, (...) în speță există riscul de contuzie între semnul folosit de pârâtă și marca reclamantei, risc la care se referă art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul nr. 207/2009, astfel încât cererea reclamantei ce valorifica încălcarea mărcii comunitare este întemeiată"), cât și ale pârâtei ("(...) nu era necesară aplicarea legii interne, chiar dacă această chestiune este lipsită de relevanță sub aspectul aplicării art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009, norma națională cuprinsă în art. 36 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 fiind identică.).

Prin cererea de chemare așa cum a fost modificată au fost invocate prevederile art. 9 alin. (1) lit, a) și c) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009, temeiuri de drept din perspectiva cărora a fost analizată temeinicia cererii de către prima instanță de fond, așa cum rezultă din considerentele sentinței civile nr. 345 din data de 20 martie 2014, a Tribunalului București, secția a V-a civilă. În drept, procesul civil este guvernat de principiile disponibilității, contradictorialității, oralității nemijlocirii, publicității dezbaterilor, continuității dezbaterilor și de principiul respectării dreptului la apărare.

Principiile menționate sunt o componentă a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cu care, orice persoană, „are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa". Principiul disponibilității semnifică posibilitatea părților de a dispune cu privire la obiectul procesului și de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept, ceea ce înseamnă ca judecătorul nu poate soluționa un litigiu decât în raport de limitele învestirii de către părțile lîtigante, iar, conform prevederilor art. 9 alin. (2) C. proc.

civ., „obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților". La rândul său, contradictorialîtatea dezbaterilor este un principiu fundamental al dreptului procesual civil, întrucât impune judecătorului obligația de a pune în dezbaterea contradictorie a părților toate elementele de care depinde soluționarea cauzei, alin. (6) al art. 14 C. proc. civ. obligând instanța să își întemeieze hotărârea numai pe motivele de fapt și de drept pe explicațiile sau pe mijloacele de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii. Încălcarea acestor principii semnifică încălcarea însăși a substanței dreptului la apărare și pune instanța de recurs în imposibilitate de a exercita controlul judiciar, cu consecința casării în totalitate a hotărârii și reluării judecății.

Temeiul juridic al cererii invocat de către reclamant nu leagă instanța, îar 5 în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ., judecătorul da sau restabilește calificarea Juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, însă cu condiția de a pune în discuția părților calificarea juridică exactă. Dreptul de a determina cadrul procesual se menține și în cazul apelului care provoacă o nouă judecată asupra fondului, cu respectarea principiilor tantum devolutum quantum apellatum și tantum devolutum quantum indicatum. Astfel, regula stabilită prin adagiul tantum devolutum quantum iudkatum determină restrângerea caracterului, în principiu, deplin al devoiuțiunii care operează în apel.

Potrivit acestei reguli, care se regăsește în art. 478 C. proc. civ. se transmite instanței superioare doar ceea ce s-a judecat în prima instanță, în mod concret, în apel neputându-se schimba calitatea părților cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, conform . Totodată, se reține că nu pot fi primite susținerile intimatei-reclamante potrivit cărora motivele de recurs privind raportarea instanței de apel la alt temei de drept decât cel invocat prin cererea de chemare în judecată așa cum a fost modificată sunt inadmisibile în raport de dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile textuiui legal anterior menționat, motivele de casare „nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului, ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor." Există totuși unele neregularități care pot fi invocate pentru prima data în fața instanței de recurs. Este vorba de acele aspecte pe care partea nu avea posibilitatea de a le invoca, printr-un mijloc procedural legal, în fața instanței a cărei hotărâre este atacată. În această categorie se includ nereguiaritățile procedurale care vizează însăși hotărârea pronunțată în instanța de apel.

Se constată că dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 au fost avute în vedere pentru prima oară în apel, fiind analizate de către curtea de apel în cuprinsul deciziei atacate, fără ca incidența acestor dispoziții să fi fost pusă vreodată în discuția părților. Față de cele anterior reținute, se apreciază că recurenta-pârâtă nu putea să invoce încălcarea principiului contradictorialîtății și al dreptului ta apărare de către instanța de ape!

prin motivele de apel sau pe parcursul judecății apelului, astfel că acest motiv de recurs poate fi primit . Referitor Ia afirmațiile intimatei-reclamante potrivit cu care prima instanță a analizat riscul de confirzie, cercetând similaritatea produselor sau complementaritatea acestora, cu alte cuvinte incidența în speță a art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul nr. 207/2009, Înalta Curte constată că prin sentința pronunțată instanța de fond a verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute de lit. a) și c) ale aceluiași articol, invocate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată. Astfel, prima instanță nu și-a pus problema calificării în prealabil a cererii conform art. 22 alin. (4) C. proc.

civ. în baza unui alt temei juridic decât cei invocat de către reclamanți. De altfel, problema similarității dintre marcă/semn și produse se pune și în cazul alin. (1) lit. c) al art. 9 din Regulamentul nr. 207/2009, neținând exclusiv de examinarea riscului de confuzie. Pe de o parte, se reține că analiza la care tace trimitere intimata-reclamantă, și anume pagina 6 din sentință, reprezintă redarea de către instanța de fond în considerentele hotărârii a celor învederate de reclamantă prin răspunsul la întâmpinare, iar, pe de altă parte, la fila 12 a hotărârii primei instanțe, aspectele analizate de către tribunal nu vizează riscul de confuzie astfel cum este avut în vedere de către prevederile art. 9 alin. (1) lit. b) 1 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009, instanța de fond nereținând incidența în cauza a acestor dispoziții ale regulamentului.

În ceea ce privește susținerea intimatei-reclamate în sensul că recurenta-pârâtă nu invocă nicio neregularitate ceruta de legiuitor pentru a fi incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că aceste apărări nu pot fi nici ele reținute întrucât recurenta-pârâtă a invocat încălcarea unui principiu fundamental al procesului civil de către instanța de apel prin pronunțarea unei hotărâri în baza unui temei legai ce nu a fost indicat de către părți și fără a pune această chestiune în discuția părților. Reglementarea cuprinsă în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se referă, iară a distinge, la toate încălcările procedurale sancționate cu nulitatea, acest motiv de casare fund destinat să valorizeze atât nesocotirea normelor procedurale de ordine publică, cât și a celor de ordine privată, legea neiacând nicio distincție în această privință.

Cel de-al cincilea motiv de casare poate viza cele mai variate neregularități de ordin procedural, începând de la nelegala citare a uneia dintre părți și continuând cu nesemnarea cererii reconvenționale, nesemnarea minutei de către judecători, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității, disponibilității etc. Raportat la cele mai sus enunțate, Înalta Curte apreciază că, prin pronunțarea hotărârii atacate de prezentul recurs cu analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009, feră a pune în discuția părților acest aspect, prin raportare și Ia prevederile art. 478 din C. proc. civ., instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității și dreptul la apărare, astfel încât motivul de recurs încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5) C. proc.

civ. este fondat. Referitor la motivul de recurs întemeiat de recurent pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-pârâta nu a formulat critici concrete față de motivarea instanței de apel care să poată fi încadrate în prevederile legale invocate, aceasta exprimându-și doar nemulțumirea cu privire la soluția instanței de apel. Față de considerentele expuse, în raport de dispozițiile art. 497 teza I C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâta SC B. SRL, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEG!!

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC B. SRL cu sediul în Constanța, jud. Constanța în contradictoriu cu reclamanta A., cu sediul ales la SCA D. SRLdin București, sector 5, împotriva Deciziei nr. 447/A din 11 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2016.