ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 809/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 809/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 809/2016

Asupra recursului

de față constată următoarele:

Prin cererea

înregistrata la data de 13 august 2013 pe rolul Tribunalului București, secția

a V-a civilă, sub nr. x/3/2013,

astfel cum a fost modificată la data de 6 martie

2014, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL să

se dispună interzicerea importului și a comercializării

neautorizate, de către pârâul, a produselor reținute de

autoritățile vamale, conform notificării C. Constanța din 29

iulie 2013 ca aducând atingere drepturilor exclusive de proprietate

intelectuală deținute de reclamanta asupra mărcii comunitare

verbale din 26 februarie 2003, respectiv asupra mărcii comunitare verbale din

16 februarie 2004 și asupra mărcii comunitare verbale din de

către pârâtă a produselor purtând semne identice sau similare cu

marea comunitară verbală din 26 februarie 2003, respectiv cu marca

comunitara verbala din 16 februarie 2004 și cu marca comunitară

verbală din 30 martie 1996; să fie obligată pârâta la plata

cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

Cererea

de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 alin.

(1) lit, a) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie

2009, art. 11 din Regulamentul (CE) nr. 1383/2003, art. 11 și 17 din Legea

nr. 334/2005 și art. 194 și următoarele C. proc. civ., iar prin

cererea de modificare a acțiunii civile din data de 6 martie 2014,

intimata-reelamantă a invocat dispozițiile art. 204 și art. 254 C.

proc. civ., art. 9 alin. (1) tit, c) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al

Consiliului din 26

februarie 2009.

Prin

sentința civilă nr. 345 din data de 20 martie 2014,

Tribunalul București, secția

a V-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.

în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, a dispus interzicerea importului și

comercializării neautorizate de către pârâtă a produselor

„bocanci bărbătești cu fața de piele bombeu metalic"

reținute de autoritățile vamale conform Notificării C.

Constanța din 29 iulie 2013, a dispus interzicerea importului și

comercializării neautorizate de către pârâtă a produselor

purtând mărci identice sau similare cu marca comunitară verbală din

30 martie 1996, a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată și a

compensat în parte cheltuielile de judecată efectuate de părți și

în final a obligat reclamanta la 1.870 lei cheltuieli de judecată

către pârâtă.

Prin

Decizia civilă nr. 447 A din data de 11 noiembrie 2014,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă,

a

fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă SC B. SRL

împotriva sentinței civile nr. 345 din 20 martie 2014, pronunțată

de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2013,

în contradictoriu cu apelanta-reclamantă A.; a fost admis apelul declarat

de apelanta-reclamantă A. împotriva aceleiași sentințe, în

contradictoriu cu apelanta-pârâtă SC B. SRL; a schimbat în parte

sentința apelată, în sensul că: a dispus interzicerea importului

și a comercializării neautorizate, de către pârâtă, a

produselor reținute de autoritățile vamale, conform

notificării C. Constanța din 29 iulie 20S3 ca aducând atingere

drepturilor exclusive de proprietate intelectuală deținute de

reclamantă asupra mărcii comunitare verbale din 16 februarie 2004, a

dispus interzicerea importului precum și a comercializării

neautorizate de către pârâtă a produselor purtând semne identice sau

similare cu marca comunitară verbală din 16 februarie 2004 și a

obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 6.392,8 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță; a

păstrat celelalte dispoziții ale sentinței și a obligat apelanta-pârâtă

să plătească apelantei-reclamante suma de 150 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva

Deciziei civile nr. 44/A din data de 11 noiembrie 2014, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2013

a formulat recurs recurenta-pârăiă SC B. SRL,

invocând dispozițiile art. 488 alin.

(1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. și solicitând să se constate

nulitatea hotărârii atacate, casarea acesteia și trimiterea cauzei

spre rejudecarea instanței de apel, cu cheltuieli de judecată.

În

dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă apreciază ca

hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea unor

norme de drept procedural, aspect de natură a atrage nulitatea acesteia.

În

susținerea motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488

alin. (1) pct. 5, recurenta-pârâtă arata că partea adversă

și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. a)

și c) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009, iar curtea de apel s-a

auto-învestit șî a soluționat pricina în baza altor dispoziții

iegale, anume în temeiul prevederilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul

(CE) nr. 207/2009.

De

asemenea, recurenta-pârâtă arată că instanța de apel a

ajuns la concluzia eronată că bocancii și pantofii de

protecție importați de SC B. SRL sunt similari cu articolele de

îmbrăcăminte și cele de acoperire a capului protejate de marca din

16 februarie 2004 și critică această reținere pe care o

apreciază ca fiind contrară întregului material probator.

Invocând

dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ.,

recurenta-pârâtă susține că hotărârea instanței de

apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

normelor de drept material.

Cererea

motivată de recurs a fost comunicată întimaiei-reclamante A., care a

formulat întâmpinare,

prin

care a solicitat, în principal, anularea recursului, în temeiul art. 488 alin. (2)

C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, și

menținerea deciziei atacate, ca legală și temeinică.

intimata-reclamantă

apreciază că argumentele invocate de către recurenta-pârâtă

nu pot constitui motive de recurs, întrucât acestea, deși puteau fi

invocate pe calea apelului sau în timpul judecării apelului, nu au fost

invocate.

De

asemenea, arată că recurenta-pârâtă nu invocă nîcio

neregularitate cerută de legiuitor pentru a fi incidente prevederile art.

488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și apreciază că, în raport de

această împrejurare, este inadmisibilă aplicarea în prezenta cauza a

textului de lege menționat.

Totodată,

apreciază că instanța de apel nu a încălcat

dispozițiile procedurale când a motivat soluția în baza art. 9 alin. (1)

lit. b) din Regulamentul nr. 207/2009, fapt ce atrage, în opinia sa,

respingerea recursului ca nefondat.

Prin

răspunsul ia întâmpinarea

ce

i-a fost comunicată, recurenta-pârâtă reiterează susținerea

potrivit căreia instanța de apel s-a auto-învestit cu judecarea

cauzei în baza dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul

(CE) nr. 207/2009, fără să pună acest aspect în

discuția părților și apreciază că în acest mod au

fost încălcate principiile neutralității, imparțialității

și contradictoriali tații, ceea ce determină, în opinia sa,

nulitatea hotărârii pronunțate în apel.

Prin

punctul de vedere formulat cu privire la raportul asupra

admisibilității în principiu a recursului întocmit în camă,

recurenta-pârâtă precizează

că a invocat dispozițiile art 488 alin. (1) C. proc. civ. întrucât

instanța de apel nu a pus în discuția părților schimbarea

calificării juridice, pe care a reținut-o și utilizat-o ca temei

de drept doar în motivarea hotărârii, încălcând principiul

contradictoriaiității, aspect ce atrage nulitatea hotărârii

pronunțate.

Raportat

la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.

proc. civ., arată că instanța de apel a dat o interpretare

greșită stării de fapt, considerând similare articolele de

îmbrăcăminte și de acoperire a capului protejate prin marcă

cu bocancii de protecție importați de SC B. SRL și ajungând la

concluzia eronată, în opinia sa, că pârâta a încălcat dreptul

conferit de marca înregistrată de reclamantă, reținere

datorată unei aplicări greșite a normei de drept material.

Prin

punctul de vedere formulat cu privire la raportul asupra

admisibilității în principiu a recursului întocmit în cauza,

întimata-reclamantă a

solicitat respingerea recursului, cu consecința menținerii ca

legală a Deciziei civile nr. 447/A din data de 11 noiembrie 2014.

Intimata-reciamantă

a apreciat că invocarea nerespeetării principiului

disponibilității pe calea recursului este inadmisibilă în

prezenta cauză, iar, în subsidiar, a considerat că acest motiv de

recurs este neîntemeiat.

În

ceea ce privește inadmisibilitatea motivelor de recurs privind nerespectarea

principiului disponibilității, intimata-reclamantă arată

că argumentele invocate de către recurenta-pârâtă nu pot

constitui motive de recurs, raportat la prevederile art. 488 alin. (2) C. proc.

civ., întrucât acestea nu au fost invocate în apel, deși puteau fi

invocate pe această cale sau în timpul judecății în apel.

Pe

de altă parte, intimata-reclamantă subliniază că prima

instanță a analizat riscul de confuzie, cercetând similaritatea

produselor sau complementaritatea acestora, cu alte cuvinte incidența în

speță a art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul nr. 207/2009.

Totodată,

apreciază că pe fond motivele de recurs privind principul

disponibilității sunt neîntemeiate, instanța de apel în opinia

sa, nesoluționând apelul în afara cadrului procesual, întrucât cauza

juridică fondată pe instituția încălcării în temeiul

unui risc de confuzie ca urmare a similarității dintre semne

și/sau produse a fost instituția invocată în faza fondului

și a tăcut obiectul judecății în fond.

Referitor

la motivele de recurs încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8) C.

proc. civ. arată că partea adversă nu a menționat în

concret ce norme de drept material a încălcat sau aplicat greșit

instanța, nemulțumirile recurentei-pârâte ținând, în realitate,

de aprecierea faptelor și de analiza făcută de

instanță cu privire la complementaritatea produselor, astfel încât nu

pot fi încadrate în motivele de nelegalitate stipulate de legiuitor.

Analizând

hotărârea atacată în raport de motivele de recurs invocate,

Înalta Curte apreciază

că recursul este fondat pentru următoarele considerente.

Înalta

Curte constată că prin motivul de recurs Întemeiat pe dispozițiile

art. 488 alin, (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a invocat faptul

că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 9

alin, (1) lit. a) și c) din Regulamentul (CE) nr, 207/2009, iar Curtea de

Apel București a soluționat pricina în baza altor dispoziții

legale, și anume art. 9 alin. (1) lit. b) din același regulament.

Observând

considerentele deciziei atacate se constată că instanța de apel

a reținut ca temei al pretențiilor admise art. 9 alin. (1) lit b) din

Regulamentul (CE) nr. 207/2009 atât în cadrul analizării motivelor de apel

ale reclamantului ("în condițiile existenței

identității de semne și similarității de produse

și având în vedere gradul ridicat de distinctivitate al mărcii, (...)

în speță există riscul de contuzie între semnul folosit de pârâtă

și marca reclamantei, risc la care se referă art. 9 alin. (1) lit. b)

din Regulamentul nr. 207/2009, astfel încât cererea reclamantei ce valorifica

încălcarea mărcii comunitare este întemeiată"), cât și

ale pârâtei ("(...) nu era necesară aplicarea legii interne, chiar

dacă această chestiune este lipsită de relevanță sub

aspectul aplicării art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009,

norma națională cuprinsă în art. 36 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

84/1998 fiind identică.).

Prin

cererea de chemare așa cum a fost modificată au fost invocate

prevederile art. 9 alin. (1) lit, a) și c) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009,

temeiuri de drept din perspectiva cărora a fost analizată temeinicia

cererii de către prima instanță de fond, așa cum

rezultă din considerentele sentinței civile nr. 345 din data de 20

martie 2014, a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

În

drept, procesul civil este guvernat de principiile disponibilității,

contradictorialității, oralității nemijlocirii,

publicității dezbaterilor, continuității dezbaterilor

și de principiul respectării dreptului la apărare.

Principiile

menționate sunt o componentă a dreptului la un proces echitabil,

consacrat prin dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, potrivit cu care, orice persoană, „are dreptul la

judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a

cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială,

instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării

drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra

temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate

împotriva sa".

Principiul

disponibilității semnifică posibilitatea părților de a

dispune cu privire la obiectul procesului și de mijloacele procesuale de

apărare a acestui drept, ceea ce înseamnă ca judecătorul nu

poate soluționa un litigiu decât în raport de limitele învestirii de

către părțile lîtigante, iar, conform prevederilor art. 9 alin. (2)

C. proc. civ., „obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin

cererile și apărările părților".

La

rândul său, contradictorialîtatea dezbaterilor este un principiu

fundamental al dreptului procesual civil, întrucât impune judecătorului

obligația de a pune în dezbaterea contradictorie a părților

toate elementele de care depinde soluționarea cauzei, alin. (6) al art. 14

C. proc. civ. obligând instanța să își întemeieze hotărârea

numai pe motivele de fapt și de drept pe explicațiile sau pe

mijloacele de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii

contradictorii.

Încălcarea

acestor principii semnifică încălcarea însăși a

substanței dreptului la apărare și pune instanța de recurs

în imposibilitate de a exercita controlul judiciar, cu consecința

casării în totalitate a hotărârii și reluării

judecății.

Temeiul

juridic al cererii invocat de către reclamant nu leagă instanța,

îar

5

în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (4) C. proc.

civ., judecătorul da sau restabilește calificarea Juridică a

actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă

părțile le-au dat o altă denumire, însă cu condiția de

a pune în discuția părților calificarea juridică

exactă.

Dreptul

de a determina cadrul procesual se menține și în cazul apelului care

provoacă o nouă judecată asupra fondului, cu respectarea

principiilor tantum devolutum quantum apellatum și tantum devolutum

quantum indicatum.

Astfel,

regula stabilită prin adagiul tantum devolutum quantum iudkatum determină

restrângerea caracterului, în principiu, deplin al devoiuțiunii care operează

în apel. Potrivit acestei reguli, care se regăsește în art. 478 C.

proc. civ. se transmite instanței superioare doar ceea ce s-a judecat în

prima instanță, în mod concret, în apel neputându-se schimba

calitatea părților cauza sau obiectul cererii de chemare în

judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, conform

.

Totodată,

se reține că nu pot fi primite susținerile intimatei-reclamante

potrivit cărora motivele de recurs privind raportarea instanței de

apel la alt temei de drept decât cel invocat prin cererea de chemare în

judecată așa cum a fost modificată sunt inadmisibile în raport

de dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel,

în conformitate cu dispozițiile textuiui legal anterior menționat,

motivele de casare „nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi

invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului, ori,

deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis

să se pronunțe asupra lor."

Există

totuși unele neregularități care pot fi invocate pentru prima

data în fața instanței de recurs. Este vorba de acele aspecte pe care

partea nu avea posibilitatea de a le invoca, printr-un mijloc procedural legal,

în fața instanței a cărei hotărâre este atacată. În această

categorie se includ nereguiaritățile procedurale care vizează

însăși hotărârea pronunțată în instanța de apel.

Se

constată că dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din

Regulamentul (CE) nr. 207/2009 au fost avute în vedere pentru prima oară

în apel, fiind analizate de către curtea de apel în cuprinsul deciziei

atacate, fără ca incidența acestor dispoziții să fi

fost pusă vreodată în discuția părților.

Față

de cele anterior reținute, se apreciază că recurenta-pârâtă

nu putea să invoce încălcarea principiului

contradictorialîtății și al dreptului ta apărare de

către instanța de ape! prin motivele de apel sau pe parcursul

judecății apelului, astfel că acest motiv de recurs poate fi

primit

.

Referitor

Ia afirmațiile intimatei-reclamante potrivit cu care prima

instanță a analizat riscul de confirzie, cercetând similaritatea

produselor sau complementaritatea acestora, cu alte cuvinte incidența în

speță a art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul nr. 207/2009, Înalta

Curte constată că prin sentința pronunțată

instanța de fond a verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute

de lit. a) și c) ale aceluiași articol, invocate de către

reclamantă prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost

modificată. Astfel, prima instanță nu și-a pus problema

calificării în prealabil a cererii conform art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

în baza unui alt temei juridic decât cei invocat de către reclamanți.

De

altfel, problema similarității dintre marcă/semn și produse

se pune și în cazul alin. (1) lit. c) al art. 9 din Regulamentul nr. 207/2009,

neținând exclusiv de examinarea riscului de confuzie.

Pe

de o parte, se reține că analiza la care tace trimitere

intimata-reclamantă, și anume pagina 6 din sentință,

reprezintă redarea de către instanța de fond în considerentele

hotărârii a celor învederate de reclamantă prin răspunsul la

întâmpinare, iar, pe de altă parte, la fila 12 a hotărârii primei

instanțe, aspectele analizate de către tribunal nu vizează

riscul de confuzie astfel cum este avut în vedere de către prevederile art.

9 alin. (1) lit. b)

1

din Regulamentul (CE) nr. 207/2009, instanța

de fond nereținând incidența în cauza a acestor dispoziții ale

regulamentului.

În

ceea ce privește susținerea intimatei-reclamate în sensul că

recurenta-pârâtă nu invocă nicio neregularitate ceruta de legiuitor

pentru a fi incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta

Curte apreciază că aceste apărări nu pot fi nici ele

reținute întrucât recurenta-pârâtă a invocat încălcarea unui

principiu fundamental al procesului civil de către instanța de apel

prin pronunțarea unei hotărâri în baza unui temei legai ce nu a fost

indicat de către părți și fără a pune

această chestiune în discuția părților.

Reglementarea

cuprinsă în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se

referă, iară a distinge, la toate încălcările procedurale

sancționate cu nulitatea, acest motiv de casare fund destinat să

valorizeze atât nesocotirea normelor procedurale de ordine publică, cât

și a celor de ordine privată, legea neiacând nicio distincție în

această privință.

Cel

de-al cincilea motiv de casare poate viza cele mai variate

neregularități de ordin procedural, începând de la nelegala citare a

uneia dintre părți și continuând cu nesemnarea cererii

reconvenționale, nesemnarea minutei de către judecători,

nesocotirea principiilor publicității, oralității,

contradictorialității, disponibilității etc.

Raportat

la cele mai sus enunțate, Înalta Curte apreciază că, prin

pronunțarea hotărârii atacate de prezentul recurs cu analizarea

îndeplinirii condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 9 alin. (1)

lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009, feră a pune în discuția

părților acest aspect, prin raportare și Ia prevederile art. 478

din C. proc. civ., instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității

și dreptul la apărare, astfel încât motivul de recurs încadrat în

prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ. este fondat.

Referitor

la motivul de recurs întemeiat de recurent pe dispozițiile art. 488 alin. (1)

pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-pârâta nu a

formulat critici concrete față de motivarea instanței de apel

care să poată fi încadrate în prevederile legale invocate, aceasta

exprimându-și doar nemulțumirea cu privire la soluția

instanței de apel.

Față

de considerentele expuse, în raport de dispozițiile art. 497 teza I C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâta SC B.

SRL, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la

aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEG!!

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta SC B. SRL cu sediul în Constanța, jud.

Constanța în contradictoriu cu reclamanta A., cu sediul ales la SCA D. SRLdin

București, sector 5, împotriva Deciziei nr. 447/A din 11 noiembrie 2014

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează

decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2016.