ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1329/2016

Decizia nr. 1329/2016

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 71/P.I din data de 01 iulie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen. și art. 595 alin. (1) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de petentul condamnat A., cetățean român, deținut în Penitenciarul Oradea.

Pentru a hotărî în acest sens a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 67/PI din 25 iunie 2015, pronunțată în Dosarul penal nr. x/35/2015, Curtea de Apel Oradea, în baza art. 131 alin. (4), art. 134 alin. (1) și urm. din Legea nr. 302/2004 rep. modif. prin Legea nr. 300/2013, cu referire la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, a dispus recunoașterea și punerea în executare a hotărârii penale din data de 27 februarie 2014, pronunțată de Judecătoria Districtului de Sud New York în Dosar nr. S1:13-CR-00094-01 (AJN), definitivă, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului A., cetățean român, la o pedeapsă de 97 luni închisoare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de conspirație în vederea comiterii de fraude bancare, prev. de titlul 18 USC secțiunea 1349 din legislația penală americană.

În baza art. 154 alin. (4) litera a din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea de transfer a persoanei condamnate A., care a fost deținut în Penitenciarul Moshannon Valley Correctional Institute din Statele Unite ale Americii, în vederea executării pedepsei de 97 luni închisoare și pe cale de consecință s-a dispus transferarea acestuia într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 97 luni închisoare în regim de detenție.

S-a constatat că potrivit comunicărilor autorității judiciare din Statele Unite ale Americii, pedeapsa va fi considerată executată integral la data de 02 ianuarie 2021.

În baza art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus din pedeapsă perioada executată, începând cu 27 februarie 2014, la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele persoanei condamnate A. la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În motivare s-a reținut că, prin hotărârea penală din data de 27 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Districtului de Sud New York, rămasă definitivă, s-a dispus condamnarea inculpatului A., cetățean român, la o pedeapsă de 97 luni închisoare în regim de detenție pentru comiterea infracțiunii de conspirație în vederea comiterii de fraude bancare, prev. de titlul 18 USC secțiunea 1349 din legislația penală americană.

S-a reținut, în esență, că numiții B., C. și D. au fost implicați într-o fraudă de clonare a unor ATM-uri din New York, Chicago și Milwaukee, SUA, din 2012 până în jurul datei de 6 decembrie 2013, persoana solicitată D. și numitul B. conducând grupul în SUA, grup în care erau implicați și numiții E., F., G. și H.

Astfel, numitul B. împreună cu numitul D. montau dispozitive electronice la ATM-uri pentru a fura numerele conturilor de debit ale clienților ATM-urilor, precum și codurile PIN, pe care aceștia le foloseau ca și coduri de accesare în siguranță a fondurilor lor. Mai precis, membrii grupării instalau dispozitivele de clonare fie pe ușa de la ATM, fie pe cititorul de card de pe ATM, care arăta exact ca și cititorul de card autentic. Astfel, atunci când un client introducea cardul într-un ATM care are un dispozitiv de clonare atașat, acesta era citit de două ori, odată de cititorul real, care îi permite clientului să-și acceseze contul și a doua oară de către dispozitivul de clonare, care aduna informațiile de pe cardurile de debit. De asemenea, pe lângă dispozitivele de clonare, membrii grupării instalau și camere în jurul ATM-urilor, care înregistrau codul PIN tastat de clienți.

Membrii grupării lăsau dispozitivele de clonare și camerele instalate o perioadă de timp și apoi le retrăgeau, după care B. și persoana condamnată D. extrăgeau informațiile furate de pe cardul de debit cu dispozitivele de clonare și urmăreau filmul înregistrat de camere apoi, folosind un calculator și un dispozitiv numit cititor de bandă magnetică (MRS), codificau cardurile goale (adesea carduri goale cu bandă magnetică, inclusiv de la I. și J,) cu numerele conturilor retrase din dispozitivele de clonare. B. și persoana condamnată D. lipeau apoi stikere albe pe fața cardurilor cu codurile PIN corespunzătoare conturilor compromise, care puteau funcționa astfel ca niște carduri falsificate, clonate. B. și persoana condamnată D. ofereau apoi cardurile clonate altor membri ai grupării care apoi le foloseau cu codurile PIN corespunzătoare, pentru a efectua retrageri neautorizate din conturile clienților. De asemenea, B. și persoana condamnată D. au fost implicați și ei în retrageri neautorizate cu ajutorul cardurilor clonate.

În cursul procesului penal, inculpatul A. a recunoscut comiterea faptei, pledând vinovat la data de 16 octombrie 2013, dată la care a informat instanțele judiciare că este cetățean român și că numele său real este A., acesta folosind până la acel moment numele de B.

De asemenea, referitor la circumstanțele personale ale inculpatului I., s-a reținut că acesta nu are antecedente penale, că are o prietenă pe nume J. care locuiește în Belgia, având împreună doi copii și că la momentul arestării, era șomer în Statele Unite ale Americii.

În data de 6 decembrie 2012, persoana condamnată A. și numitul D. au fost arestați preventiv în timpul executării percheziției dispusă de instanță la reședința din 7657 Park Avenue, Skokie, Illinois.

Hotărârea de condamnare a rămas definitivă în data de 27 februarie 2014, iar persoana condamnată a început executarea pedepsei în data de 27 februarie 2014.

Curtea, în raport de cele mai sus arătate, a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 136 din Legea nr. 302/2004. Astfel, hotărârea a cărei recunoaștere se solicită este definitivă și executorie, faptele pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit infracțiuni în cazul în care ar fi fost comise pe teritoriul României și nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare, iar executarea în România a pedepsei va fi de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.

S-a constatat faptul că persoana condamnată și-a dat consimțământul la transferarea pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.

S-a reținut că fapta reținută în sarcina persoanei condamnate A., în împrejurările descrise în hotărârea de condamnare străină, sunt incriminate ca infracțiuni și de legea penală a statului român, acestea realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori prev. și ped. de art. 314 alin. (2) C. pen. și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. și ped. de art. 250 C. pen.

S-a mai reținut că, autoritățile judiciare americane au comunicat faptul că persoana condamnată A. a fost plasată în stare de arest începând cu data de 27 februarie 2014, dată la care a început executarea pedepsei, iar actualmente se află în stare de detenție, în executarea pedepsei în Penitenciarul Moshannon Valley Correctional Institute - S.U.A.

Ca atare, s-a constatat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile legale privind transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul persoană transferabilă A. care, în concluziile scrise, formulate prin apărător ales, a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței atacate în sensul adaptării pedepsei rezultante la limita maximă admisă de legea română pentru infracțiunea ce face obiectul condamnării.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia penală nr. 287 din 11 august 2015, a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul persoană transferabilă A. împotriva Sentinței penale nr. 67/P.I./2015 din 25 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, și a obligat apelantul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

În motivare, Înalta Curte a reținut că, în mod corect, verificând îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, prima instanță a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și, recunoscând hotărârea penală din data de 27 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Districtului de Sud New York, rămasă definitivă, a dispus transferarea persoanei condamnate A., în vederea continuării executării pedepsei de 97 luni închisoare într-un penitenciar din România. Astfel, s-a constatat că hotărârea judecătorească străină este definitivă și executorie, iar condamnarea la o pedeapsă de 97 luni închisoare în regim de detenție pentru comiterea infracțiunii de conspirație în vederea comiterii de fraude bancare, prevăzută de titlul 18 USC secțiunea 1349 din legislația penală americană a fost dispusă față de un cetățean român; totodată, acesta a consimțit să fie transferat pentru a continua executarea pedepsei într-un penitenciar din România.

Având în vedere activitatea infracțională pentru care s-a pronunțat condamnarea cetățeanului român A., astfel cum a fost descrisă în sentința penală atacată, s-a constatat că și condiția dublei incriminări este îndeplinită, faptele reținute în sarcina acestuia prin hotărârea judecătorească străină au corespondent în legislația penală română, în sensul că întrunesc, în drept, elementele constitutive ale următoarelor infracțiuni: constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. (pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi), deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori prevăzută de art. 314 alin. (2) C. pen. (pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani) și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 C. pen. (pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani).

Totodată, față de cerințele art. 135 alin. (6) lit. b) și alin. (7) din Legea nr. 302/2004, modificată, referitoare la adaptarea pedepsei, Înalta Curte a reținut că respectivele dispoziții legale nu sunt incidente în speță, întrucât natura pedepsei aplicată persoanei transferabile prin hotărârea de condamnare străină, respectiv închisoarea, corespunde cu natura pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, iar în ceea ce privește durata pedepsei aplicate de instanța străină pentru infracțiunea săvârșită, aceasta este compatibilă cu legea română, constatându-se că pedeapsa aplicată în S.U.A nu depășește limita maximă a pedepsei la care s-ar fi putut ajunge în România pentru infracțiunile concurente. Astfel, având în vedere că faptele pentru care cetățeanul român a fost condamnat în S.U.A. întrunesc, potrivit legii române, elementele constitutive a trei infracțiuni, se constată că dacă activitatea infracțională descrisă ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, pedeapsa care s-ar fi putut aplica cetățeanului român conform dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni nu numai că ar putea să atingă cuantumul pedepsei pronunțată în străinătate, ci chiar ar putea să depășească acest cuantum.

Înalta Curte a mai reținut că, în cauză, nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare a hotărârii penale din data de 27 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Districtului de Sud New York, rămasă definitivă, constatându-se că hotărârea judecătorească străină nu se referă la o infracțiune de natură politică sau o infracțiune conexă unei infracțiuni politice ori la o infracțiune militară care nu este infracțiune de drept comun, persoana transferabilă răspunde penal și nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție, iar potrivit legii penale române, nu a intervenit amnistia, grațierea ori dezincriminarea faptei.

Având în vedere cerința art. 136 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 302/2004, modificată - persoana transferabilă să nu fi fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale, Înalta Curte a constatat că nu a rezultat niciun indiciu cu privire la posibilitatea derulării unor cercetări față de condamnat într-un dosar aflat în prezent pe rolul organelor judiciare din România, sau cu privire la cercetarea/judecarea/condamnarea sa pentru aceleași fapte pentru care a fost condamnat în S.U.A.; nu a existat niciun motiv pentru reluarea verificărilor efectuate de procuror, în baza art. 134 alin 2 din Legea nr. 302/2004, anterior sesizării instanței de judecată, executarea hotărârii judecătorești transmise de statul emitent în România nefiind contrară principiului non bis in idem și nici regulii specialității.

Totodată, analizând contestația le executare, Curtea de Apel Oradea a constatat următoarele:

Potrivit art. 598 C. proc. pen., contestația la executare se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Referitor la critica petentului condamnat că nu se poate reține decât incidența infracțiunii de constituire sau aderare la un grup infracțional organizat, precum și cea de deținere de echipamente în vederea falsificării de instrumente de plată electronice, nu însă și cea de punere în circulație/folosire de astfel de instrumente sau, așa cum s-a arătat prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, o singură infracțiune câtă vreme statul american a pronunțat o hotărâre pentru o singură infracțiune, curtea a reținut că această chestiune a fost tranșată definitiv prin Decizia penală nr. 287 din 11 august 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a statuat cu putere de lucru judecat că faptele pentru care cetățeanul român a fost condamnat în S.U.A. au corespondent în legislația penală română, în sensul că întrunesc, în drept, elementele constitutive ale următoarelor infracțiuni: constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. (pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi), deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori prevăzută de art. 314 alin. (2) C. pen. (pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani) și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 C. pen. (pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani). De altfel, această critică nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de contestație la executare, astfel cum acestea sunt reglementate de lege.

În ce privește critica referitoare la faptul că era necesară aprecierea dispozițiilor legale prin prisma legii mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, potrivit art. 6 C. pen., întrucât fapta pentru care petentul a fost condamnat în SUA a fost comisă anterior intrării în vigoare a Codului Penal la data de 01 februarie 2014, fiind obligatoriu ca instanța să constate că pedeapsa maximă ce putea fi aplicată era cea prevăzută de legea veche, de 5 ani închisoare, astfel încât se impunea să substituie acest maxim pedepsei pronunțate de instanța străină, curtea a reținut că problema legii penale mai favorabile aplicabile a fost supusă analizei instanței de control judiciar care a reținut că natura pedepsei aplicată persoanei transferabile prin hotărârea de condamnare străină, respectiv închisoarea, corespunde cu natura pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, iar în ceea ce privește durata pedepsei aplicate de instanța străină pentru infracțiunea săvârșită, aceasta este compatibilă cu legea română, constatându-se că pedeapsa aplicată în S.U.A nu depășește limita maximă a pedepsei la care s-ar fi putut ajunge în România pentru infracțiunile concurente. S-a mai arătat că, având în vedere că faptele pentru care cetățeanul român a fost condamnat în S.U.A. întrunesc, potrivit legii române, elementele constitutive a trei infracțiuni, se constată că dacă activitatea infracțională descrisă ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, pedeapsa care s-ar fi putut aplica cetățeanului român conform dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni nu numai că ar putea să atingă cuantumul pedepsei pronunțată în străinătate, ci chiar ar putea să depășească acest cuantum.

Pe calea contestației la executare pot fi rezolvate doar aspecte legate de punerea în executare a unei hotărâri, fără a se repune în discuție probleme de fond rezolvate cu autoritate de lucru judecat. Pe calea contestației la executare se poate constata numai cauza sau incidentul care conduce la stingerea sau micșorarea pedepsei, neputându-se modifica hotărârea definitivă, prin pronunțarea unei alte soluții. De altfel, aplicarea legii penale mai favorabile nu este o cauză de reducere sau de micșorare, în sensul dispozițiilor invocate.

Procedura contestației la executare, așa cum este ea reglementată prin dispozițiile art. 598 C. proc. pen. urmărește soluționarea acelor situații care privesc executarea hotărârii, s-au ivit pe parcursul executării și nu au putut fi avute în vedere de instanța de fond și cea de control judiciar.

În categoria împrejurărilor intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii penale, dar înainte sau în cursul executării pedepsei, calificate de legiuitor ca modalități de schimbare a executării, rezolvate în procedura jurisdicțională a punerii în executare a hotărârilor, intervenirea unei legi penale noi constituie unul dintre cazurile de înlăturare sau modificare a pedepsei.

Potrivit dispozițiilor art. 6 C. pen., când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 595 alin. (1) C. proc. pen.: Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 C. pen.

În speță, nu sunt incidente aceste dispoziții întrucât situația petentului condamnat nu mai poate face obiectul unei noi analize în condițiile în care la stabilirea pedepsei, așa cum rezultă din cuprinsul Sentinței penale nr. 67/PI din 25 iunie 2015 a Curții de Apel Oradea și a Deciziei penale nr. 287 din 11 august 2015 a Înaltei Curți de Casați și Justiție, au fost avute în vedere dispozițiile privind aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce-l privește pe condamnat, acestea fiind analizate de către instanță, cu putere de lucru judecat.

Petentul pe calea contestației la executare a solicitat și deducerea din cuantumul pedepsei a arestului preventiv începând cu data de 06 decembrie 2012.

Din actele dosarului, precum și dintr-un calcul al duratei pedepsei pentru executarea căreia s-a admis cererea de transfer, și având în vedere și durata comunicată de autoritățile judiciare străine de începere și de sfârșit a executării pedepsei de către condamnat se constată că perioada de arest la care face referire acesta, respectiv din 06 septembrie 2012 a fost dedusă din pedeapsa comunicată de către autoritățile judiciare străine.

Astfel, din certificatul emis rezultă că inculpatul este plasat în arest pentru a fi închis 97 luni, iar data începerii executării pedepsei este 27 februarie 2014, iar data eliberării 02 ianuarie 2021. Perioada 27 februarie 2014 - 02 ianuarie 2021 corespunde unei durate de 82 luni, respectiv 6 ani 10 luni. Or, condamnatul a fost plasat în arest pentru a fi închis 97 luni, ceea ce înseamnă că există o diferență de timp care corespunde unei perioadei de arest preventiv, perioadă care a fost dedusă de către autoritățile judiciare străine.

În ce privește zilele de închisoare câștigate de condamnat pentru bună purtare, respectiv 108 zile din pedeapsa aplicată, se constată din actele dosarului că și acestea au fost deduse din pedeapsă de către autoritățile străine. De altfel, potrivit Deciziei nr. 15 din 22 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, perioada considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.

Împotriva Sentinței penale nr. 71/P.I din data de 01 iulie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestație condamnatul A.

În cuprinsul contestație, petentul a arătat că un prim motiv al contestației îl reprezintă intervenția unei legi penale mai favorabile, după momentul pronunțării hotărârii penale definitive, ceea ce ar presupune analizarea și dispunerea aplicării legii penale mai favorabile în raport de momentul comiterii infracțiunilor (anul 2012) astfel cum s-a reținut în rechizitoriu, iar al doilea motiv invocat îl constituie faptul că din descrierea stării de fapt ar rezulta doar comiterea infracțiunii de conspirație în vederea realizării unei fraude bancare.

Prin Sentința penală nr. 67/PI din 25 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 287 din 11 august 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 131 alin. (4), art. 134 alin. (1) și urm. din Legea nr. 302/2004 rep. modif. prin Legea nr. 300/2013, cu referire la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a hotărârii penale din data de 27 februarie 2014 a Judecătoriei Districtului de Sud New York în Dosar nr. S1:13-CR-00094-01 (AJN), definitivă, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului A., cetățean român, la o pedeapsă de 97 luni închisoare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de conspirație în vederea comiterii de fraude bancare, prev. de titlul 18 USC secțiunea 1349 din legislația penală americană.

În baza art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus din pedeapsă perioada executată, începând cu 27 februarie 2014, la zi. În acest sens, s-a reținut că, autoritățile judiciare americane au comunicat faptul că persoana condamnată A. a fost plasată în stare de arest începând cu data de 27 februarie 2014.

Legea nr. 302/2004, prin art. 150 consacră regula că hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc și se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce și în conformitate cu dispozițiile capitolului II din lege, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și nu contravin ordinii publice a Statului Român.

Recunoașterea hotărârii străine impune asimilarea în ordinea juridică a unui stat a acelei hotărâri în aceeași manieră ca o hotărâre pronunțată de autoritățile judiciare ale statului respectiv și acceptarea efectelor juridice ale acesteia, în egală măsură cu ale hotărârii judecătorești interne, în ciuda diferențelor existente între cele două ordine de drept, precum și executarea sa.

Înalta Curte constată că prezenta contestație este introdusă împotriva Sentinței penale nr. 67/PI din 25 iunie 2015 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 287 din 11 august 2015 a Înaltei Curți de Casați și Justiție, hotărâre prin care a fost recunoscută decizia străină de condamnare, această din urmă decizie bucurându-se deja de autoritate de lucru judecat.

Contestația la executare este procedeul jurisdicțional prin care se rezolvă incidentele ivite pe parcursul executării unei hotărâri penale, nefiind permis ca pe această cale să se revină asupra unor dispoziții care au autoritate de lucru judecat.

Astfel cum a reținut și instanța de fond, dispozițiile art. 589 lit. d) C. proc. pen. vizează situațiile în care se ivește o cauză de stingere a pedepsei, cum ar fi amnistia, prescripția sau grațierea iar aplicarea legii penale mai favorabile nu este o cauză de reducere sau de micșorare, în sensul dispozițiilor invocate. De altfel, situația contestatorului condamnat nu mai poate face obiectul unei noi analize în condițiile în care la stabilirea pedepsei, așa cum rezultă din cuprinsul Sentinței penale nr. 67/PI din 25 iunie 2015 a Curții de Apel Oradea și a Deciziei penale nr. 287 din 11 august 2015 a Înaltei Curți de Casați și Justiție, au fost avute în vedere dispozițiile privind aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce-l privește pe condamnat, acestea fiind analizate de către instanță, cu putere de lucru judecat.

O altă critică a contestatorului a vizat cuantumul arestului preventiv, arătând că s-a omis deducerea acestuia de Curtea de apel Oradea la momentul recunoașterii hotărârii de condamnare. În acest sens, a precizat că din cuprinsul actelor de la dosar ar rezulta că ar fi fost arestat începând cu data de 06 decembrie 2012, și nu începând cu data de 27 februarie 2014.

Prin Sentința penală nr. 67/PI din 25 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 287 din 11 august 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus din pedeapsă perioada executată, începând cu 27 februarie 2014, la zi. În acest sens, s-a reținut că, autoritățile judiciare americane au comunicat faptul că persoana condamnată A. a fost plasată în stare de arest începând cu data de 27 februarie 2014.

Or, din analiza actelor aflate la dosarul cauzei, respectiv din certificatul emis de autoritățile judiciare din Statele Unite rezultă că inculpatul este plasat în arest pentru a fi închis 97 luni, iar data începerii executării pedepsei este 27 februarie 2014, iar data eliberării 02 ianuarie 2021.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu rezultă că s-ar fi executat nici o altă perioadă decât cea începând cu data de 27 februarie 2014, când a fost arestat preventiv, perioadă care a fost dedusă de către autoritățile judiciare străine.

Astfel că, eventualele neregularități evidențiate de contestator, care ar reieși din fișa de penitenciar de la PNT Oradea, nu pot fi prezentate ca și motive de nelegalitate ale hotărârii atacate.

În acest context, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 71/P.I din data de 01 iulie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 71/P.I din data de 01 iulie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 35 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 octombrie 2016.

Procesat de GGC - GV